Jurisdictional conflict over local Bar Council disciplinary acts: exclusion of specialized UNBR appellate venue in favor of general administrative litigation competence.

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 17.17.2021, sub nr. unic de dosar x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul UNBR Baroul Timiş, a formulat contestaţie, în temeiul art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, împotriva hotărârilor pronunţate de Baroul Timiş, respectiv a hotărârilor Consiliului Baroului Timiş nr. 30/26.11.2020, în ceea ce priveşte art. 17 şi nr. 1/12.01.2021, în ceea ce priveşte art. 50.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

Prin sentinţa nr. 980/25.05.2022, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul UNBR- Baroul Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Faţă de obiectul prezentei contestaţii, care nu priveşte vreun act emis de Uniunea Naţională a Barourilor din România, contrar celor precizate de contestator prin răspunsul la întâmpinare, Curtea de apel a constatat că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, capitolul VI- Răspunderea disciplinară.

În acest context, a apreciat că devin aplicabile dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, competenţa de soluţionare a cauzei revenind Tribunalului Timiş, instanţă în a cărei rază teritorială are domiciliul reclamantul.

2.2. Prin sentinţa nr. 835/13.10.2022, Tribunalul Timiş a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta UNBR - Baroul Timiş, în favoarea Curţii de Apel Timişoara – secţia contencios administrartiv şi fiscal.

Pentru a pronunţa această soluţie, tribunalul a reţinut incidenţa Deciziei nr. 31/2019, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea recursului în interesul legii, referitor la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ.

În acord cu cele statute prin Deciziei nr. 31/2019, a constatat că instanţa Curţii de Apel Bucureşti a devenit competentă să soluţioneze cererea reclamantului A., ca urmare a faptului că nu a invocat excepţia de necompetenţă materială în termenul legal, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, a apreciat că aceasta revine Curţii de Apel Timişoara, în considerarea dispoziţiilor art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că domiciliul reclamantului se află în municipiul Timişoara.

2.2. Prin sentinţa nr. 526/12.12.2022, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis, la rândul său, excepţia necompetenţei materiale invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare a acţiunii în favoarea Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că, prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat anularea art. 17 din Hotărârea Consiliului Baroului Timiş nr. 30/26.11.2020, prin care s-a clasat plângerea reclamantului împotriva doamnei avocat AMD şi anularea art. 50 din Hotărârea Consiliului Baroului Timiş nr. 1/12.01.2021, prin care s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 123/2020 de respingere restituire onorariu.

La primul termen de judecată, Curtea de Apel Timişoara a solicitat lămuriri reclamantului cu privire la obiectul acţiunii sale şi calificarea acesteia, reclamantul arătând că îşi menţiune cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată şi nu înţelege să modifice obiectul acesteia, însă lasă la aprecierea instanţei calificarea acesteia în drept.

În consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 22 alin. (4) din C. proc. civ., conform cărora judecătorul dă sau restabileşte calificarea juridică a actelor şi faptelor deduse judecăţii, având în vedere că prin acţiunea introductivă reclamantul solicită anularea parţială a două hotărâri adoptate de Consiliul Baroului Timiş, Curtea de apel a constatat că nu sunt incidente dispoziţiile art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, republicată, care reglementează contestaţia - dată în competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti - formulată împotriva hotărârilor pronunţate de Comisia centrală de disciplină şi de Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanţă disciplinară, în plenul său.

A constatat că în acelaşi sens este motivată şi sentinţa de declinare a competenţei, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, în care s-a reţinut că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, iar prin dispozitivul hotărârii judecătoreşti s-a pronunţat asupra excepţiei necompetenţei materiale şi a trimis cauza spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ a Tribunalului Timiş. Dispozitivul sentinţei de declinare, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, are autoritate de lucru judecat, potrivit art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., iar instanţele în favoarea cărora s-a declinat competenţa nu sunt instanţe de control judiciar, pentru a cenzura modul de soluţionare a excepţiei de necompetenţă sau modul în care aceasta a fost invocată.

Astfel, prin sentinţa nr. 835/2022, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat, la primul termen de judecată, asupra excepţiei de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către o instanţă de grad diferit.

Faţă de dispozitivul sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, cauza a fost trimisă în mod corect la Tribunalul Timiş, instanţă în a cărei rază teritorială are domiciliul reclamantul.

Nu se poate aprecia că a fost trimisă cauza din eroare la acest tribunal, care, reţinând incidenţa dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi, constatând că reclamantul are domiciliul în municipiul Timişoara, a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Timişoara.

În concluzie, Curtea de Apel Timişoara a dat eficienţă dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I şi alin. (3) din Legea nr. 554/2004, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii.

Prin cererea dedusă judecăţii, astfel cum a fost lămurită în faţa Curţii de Apel Timişoara, reclamantul a solicitat anularea art. 17 din Hotărârea Consiliului Baroului Timiş nr. 30/26.11.2020, prin care s-a clasat plângerea reclamantului împotriva doamnei avocat AMD şi anularea a art. 50 din Hotărârea Consiliului Baroului Timiş nr. 1/12.01.2021, prin care s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 123/2020 de respingere restituire onorariu.

Faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, atât Curtea de Apel Timişoara cât şi Curtea de Apel Bucureşti au stabilit corect că nu sunt incidente dispoziţiile art. 87 alin. (4) din Legea nr. 51/1995, republicată, care reglementează contestaţia - dată în competenţa secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti - formulată împotriva hotărârilor pronunţate de Comisia centrală de disciplină şi de Consiliul U.N.B.R. constituit ca instanţă disciplinară, în plenul său.

În consecinţă, reţinând că actele administrative supuse contestării au fost emise de Baroul Timiş, autoritate publică locală, în temeiul dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza I şi alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va stabili competenţa materială şi teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Nu poate fi primită opinia Tribunalului Timiş, fundamentată pe incidenţa Deciziei nr. 31/2019, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie- Completul pentru dezlegarea recursului în interesul legii, câtă vreme Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat, la primul termen de judecată, în condiţiile art. 130 alin. (2) şi art. 131 alin. C. proc. civ., asupra excepţiei de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către o instanţă de grad diferit.

Faţă de dispozitivul sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti cauza a fost trimisă în mod corect la Tribunalul Timiş, instanţă în a cărei rază teritorială are domiciliul reclamantul.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiş – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtul UNBR Baroul Timiş, în favoarea Tribunalului Timiş – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.