Public servant’s reinstatement appeal assigned to civil section; jurisdiction consolidated due to time-barred exception.

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

1. Cadrul procesual

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, secţia I civilă sub nr. x/2021, la data de 13.07.2021, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Poliţia Locală Ploieşti, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să dispună obligarea acesteia la reîncadrarea sa în muncă, precum şi la plata unei despăgubiri egale cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit pe perioada suspendării contractului, până la zi, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 2831/16.11.2021, Tribunalul Prahova – secţia I civilă a admis în parte contestaţia formulată şi precizată, a obligat intimata la plata către contestator a actualizării cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale a sumelor achitate către acesta (reprezentând despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat pe întreagă perioadă de suspendare a contractului individual de muncă), de la data scadenţei la data achitării acestora şi a respins în rest contestaţia, ca neîntemeiată.

1.3. Împotriva sentinţei civile nr. 2831/16 noiembrie 2021, pronunţate de Tribunalul Prahova – secţia I civilă, a formulat apel pârâta Poliţia Locală Ploieşti, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a sentinţei şi respingerea contestaţiei.

2. Hotărârile care au generat conflictul de competenţă

2.1. Prin încheierea din 23.05.2022, Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I Civilă a Curţii de Apel Ploieşti, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a căii de atac declarate de pârâta Poliţia Locală Ploieşti, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a avut în vedere dispoziţiile art. 200 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., aplicabile şi în etapa procesuală a apelului, conform art. 482 din acelaşi act normativ, apreciind că acestea constituie o aplicare a principiului de drept unanim recunoscut în practica judiciară şi în literatura de specialitate, potrivit căruia, competenţa, fie ea generală ori jurisdicţională (materială ori teritorială) se apreciază în raport cu data sesizării instanţei.

Totodată, a reţinut că necompetenţă materială procesuală a secţiei sau completului specializat este de ordine publică, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 17/17.09.2017 pronunţată în recurs în interesul legii.

În acest context, constatând că litigiul are ca obiect raportul de serviciu al unui funcţionar public, Curtea de apel a reţinut, pe de o parte, incidenţa dispoziţiilor art. 536 din Codul administrativ, conform cărora, competenţa de a soluţiona cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcţionarului public, cu excepţia situaţiilor pentru care este stabilită expres prin lege competenţa altor instanţe, revine instanţelor de contencios administrativ, iar pe de altă parte, prevederile art. II pct. 1 lit. b) din Hotărârea nr. 32/09.11.2018 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Ploieşti, care menţionează că cererile în materie de contencios administrativ şi fiscal sunt de competenţa secţiei de contencios administrativ şi fical a Curţii de Apel Ploieşti.

În concluzie, reţinând că nu există nicio dispoziţie legală expresă care să confere secţiei I civilă (specializată în soluţionarea cauzelor civile, precum şi a litigiilor de muncă şi a asigurărilor sociale) competenţa de soluţionare a prezentului litigiu având ca obiect raportul de serviciu al unui funcţionar public, în baza dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi art. 131 alin. (1) şi 136 alin. (1) din C. proc. civ., Curtea de apel a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei I civilă a Curţii de Apel Ploieşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 30.05.2022, sub nr. x/2021*.

La termenul de judecată din data de 20.09.2022, Curtea de apel a rămas în pronunţare asupra excepţiei necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu.

2.2. Prin decizia nr. 10 din 20.09.2022, Curtea de Apel Ploieşti – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei funcţionale, invocată din oficiu; a declinat competenţa de soluţionare a cererii de apel în favoarea secţiei I Civilă a Curţii de Apel Ploieşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că necompetenţa materială procesuală a secţiei sau completului specializat este de ordine publică, astfel cum a statuat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 17/17.09.2017 pronunţată în recurs în interesul legii.

Totodată, a apreciat că în cauză este incidentă Decizia nr. 31/11.11.2019, pronunţată de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 131 C. proc. civ.

În raport de cele statuate în considerentele acestei decizii, Curtea de apel a reţinut că la momentul invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă materială procesuală de către secţia I Civilă a Curţii de Apel Ploieşti, respectiv primul termen de judecată în calea de atac a apelului, avusese deja loc o consolidare a competenţei materiale procesuale în privinţa instanţei/secţiei pe rolul căreia fusese introdusă cererea, respectiv a celei ierarhic superioare din punct de vedere material şi funcţional, învestită cu soluţionarea căii de atac, independent de natura juridică a litigiului dedus judecăţii, acest aspect nefiind criticat prin intermediul căii de atac, prin formularea vreunui motiv de apel vizând pretinsa greşită soluţionare a cauzei de o instanţă necompetentă material şi funcţional (împrejurare care ar fi permis instanţei de apel, în ipoteza admiterii căii de atac exercitate, potrivit art. 480 alin. (4) C. proc. civ., urmare anulării sentinţei apelate, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului competent teritorial).

În acest context, a apreciat că secţia I Civilă a Curţii de Apel Ploieşti a eludat dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu mai putea pune în discuţie, din oficiu, necompetenţa secţiei în soluţionarea cauzei în funcţie de materia dedusă judecăţii, în scopul stabilirii competenţei de soluţionare a căii de atac declarate şi al dezînvestirii completului din cadrul secţiei I Civilă a curţii de apel, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi curţi.

3. Soluţia Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

Examinând conflictul negativ de competenţă ivit între cele două instanţe, potrivit art. 135, coroborat cu art. 136 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

În soluţionarea conflictului de competenţă astfel ivit, se observă că în speţă se dispută competenţa funcţională de soluţionare a apelului promovat împotriva unei hotărâri pronunţate de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în soluţionarea unei cauze care, potrivit argumentaţiei expuse de prima secţie sesizată cu soluţionarea căii de atac, ar fi trebuit să fie soluţionată în primă instanţă de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti.

Cu toate acestea, niciuna din părţile litigante nu a invocat excepţia de necompetenţă materială funcţională a Tribunalului Prahova, secţia civilă în soluţionarea cauzei în primă instanţă, excepţia nefiind invocată nici de către instanţă din oficiu, în aplicarea art. 131 C. proc. civ., aceasta considerând că este competentă general, material şi teritorial să soluţioneze cauza, în baza dispoziţiilor art. 269 Codul muncii, art. 208-210 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social.

Înalta Curte reţine aplicabilitatea în cauză a Deciziei nr. 31/11.11.2019, pronunţate de ÎCCJ – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a statuat că: " În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 131 din C. proc. civ., instanţa învestită prin hotărârea de declinare a competenţei poate invoca necompetenţa materială procesuală dacă instanţa care şi-a declinat competenţa în favoarea sa nu a invocat excepţia de necompetenţă în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanţă se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunţată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.."

În considerentele Deciziei nr. 31/11.11.2019 s-a reţinut că " În baza dispoziţiilor art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., necompetenţa materială procesuală poate fi invocată de părţi ori de judecător doar în faţa primei instanţe, până la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate şi pot pune concluzii, în condiţiile art. 131 din C. proc. civ.. Invocarea excepţiei de necompetenţă materială de soluţionare a cauzei ulterior acestui moment procesual nu mai este posibilă, având loc o consolidare a competenţei materiale procesuale în mod definitiv în privinţa instanţei pe rolul căreia a fost introdusă cererea".

Or, la momentul invocării din oficiu a excepţiei de necompetenţă materială procesuală de către secţia I Civilă a Curţii de Apel Ploieşti, respectiv primul termen de judecată, în calea de atac a apelului, avusese deja loc o consolidare definitivă a competenţei materiale procesuale în privinţa instanţei/secţiei pe rolul căreia fusese introdusă cererea, respectiv a celei ierarhic superioare din punct de vedere material şi funcţional, învestită cu soluţionarea căii de atac, independent de natura juridică a litigiului dedus judecăţii, aspect care nu a fost criticat prin intermediul căii de atac, prin formularea vreunui motiv de apel vizând pretinsa greşită soluţionare a cauzei de o instanţă necompetentă material şi funcţional (împrejurare care ar fi permis instanţei de apel, în ipoteza admiterii căii de atac exercitate, potrivit art. 480 alin. (4) C. proc. civ., urmare anulării sentinţei apelate, trimiterea cauzei spre competentă soluţionare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului competent teritorial).

Prin urmare, aspectul referitor la secţia competentă să soluţioneze cauza în funcţie de materia dedusă judecăţii nu mai putea fi pus în discuţie, din oficiu, în scopul determinării competenţei de soluţionare a căii de atac declarate şi al dezînvestirii completului din cadrul secţiei I civilă a Curţii de Apel Poieşti, în favoarea secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul aceleiaşi curţi, fiind eludate dispoziţiile imperative ale art. 130 alin. (2) C. proc. civ., sus-menţionate.

Trebuie dedus, astfel, că soluţionarea apelului declarat împotriva sentinţei adoptate de Tribunalul Prahova revine secţiei Curţii de Apel Ploieşti corespunzătoare secţiei tribunalului ce a soluţionat acţiunea în primă instanţă, în considerarea faptului că exercitarea controlului judiciar se face de către instanţa superioară în grad celei ce a pronunţat hotărârea atacată, prin secţia corespunzătoare, raportat la specializarea instanţei ce a adoptat acea hotărâre.

Prin urmare, dintre cele două secţii ale Curţii de Apel Ploieşti aflate în conflict negativ de competenţă funcţională, în sensul art. 133 pct. 2, coroborat cu art. 136 alin. (1) C. proc. civ., revine secţiei I civilă atribuţia de soluţionare a apelului declarat în cauză, aceasta fiind corespunzătoare specializării completului ce a adoptat hotărârea atacată, la Tribunalul Prahova.

În această privinţă, este de reţinut că natura juridică a cauzei nu mai prezintă relevanţă în stabilirea competenţei funcţionale pentru soluţionarea căii de atac, tocmai în considerarea faptului că a intervenit decăderea din dreptul de a mai invoca excepţia de necompetenţă funcţională a acestei instanţe, potrivit considerentelor mai sus expuse.

Pentru aceste considerente, urmează a se face aplicarea în speţă a prevederilor art. 135 şi 136 alin. (1) C. proc. civ., în sensul că se va stabili în favoarea secţiei I civilă a Curţii de Apel Ploieşti competenţa funcţională de soluţionare a apelului formulat de apelanta-pârâtă Poliţia Locală Ploieşti împotriva sentinţei nr. 2831 din 16.11.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei ce vizează cererea de apel formulată de apelanta-pârâtă Poliţia Locală Ploieşti împotriva sentinţei nr. 2831 din 16.11.2021, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul-pârât A. în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.