Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 792/2023 AI generated

Admissibility of successive extraordinary appeals against prior annulment decisions under Article 503(2) and 508(4) CCP

Case Number Decizia nr. 792/2023
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the applicant's extraordinary appeal (contestație în anulare) as inadmissible, thereby upholding the prior decision that had annulled his initial appeal for lack of payment of court fees, leaving the underlying dismissal of his action and the annulment of the administrative agency's decision intact. The dispute arose from a contentious administrative and fiscal proceeding where an individual challenged an address issued by a General Directorate of Internal Protection, which had previously been partially upheld by the Court of Appeal and then fully dismissed by the Supreme Court upon the agency's appeal. The decisive legal basis rested on the restrictive scope of Article 503(2) of the Code of Civil Procedure, which permits extraordinary appeals only against judgments rendered in cassation proceedings, combined with Article 508(4), which prohibits chaining extraordinary appeals by allowing appeals against judgments already issued in an extraordinary appeal, rendering the applicant's attempt to challenge a decision issued in a previous annulment procedure legally impermissible.

Legislator headnote

AI generated

art. 503 alin. (2) din C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 503 C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 508 alin. (4) din C. proc. civ; Admissibility of successive extraordinary appeals against prior annulment decisions under Article 503(2) and 508(4) CCP: Împotriva deciziei nr. 1029 din 22.02.2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând să se constate "nulitatea absolută şi/sau să anuleze" decizia contestată.

Keywords

AI generated
action for annulment contentious procedure article of civil procedure challenge of administrative decisions legal fees scope of protection

Cited Legislation

AI generated
art. 503 alin. (2) din C. proc. civ
a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând să se constate "nulitatea absolută şi/sau să anuleze" decizia contestată.
art. 201 din C. proc. civ
270 din Codul muncii, întrucât cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru; (iii) au fost încălcate dispoziţiile art. 201 din C. proc. civ., deoarece nu a avut posibilitatea reală de a formula răspuns la întâmpinarea intimatei în dosarul nr.
art. 503 C. proc. civ
a solicitat respingerea cererii de amendare pentru abuz de drept, arătând că, în conformitate cu art. 503 C. proc. civ., instanţa nu poate dispune amendarea celui care formulează contestaţie în anulare.
art. 503 alin. (1) C. proc. civ
Astfel, art. 503 alin. (1) C. proc. civ.
art. 503 alin. (2) C. proc. civ
În susţinerea contestaţiei în anulare de faţă, contestatorul a invocat generic dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.
art. 508 alin. (4) din C. proc. civ
(2) coroborat cu art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., contestatorul nu are deschisă calea contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în urma soluţionării unei contestaţii în anulare, o astfel de cale de atac fiind inadmisibilă.
art. 12 alin. (1) C. proc. civ
Din această perspectivă, este de remarcat şi faptul că demersul procesual al contestatorului se situează în mod sensibil la limita prevederilor art. 12 alin.
art. 508 C. proc. civ
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra contestaţiei în anulare de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

1.1. Prin sentinţa nr. 3224 din 5 iulie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

(1) a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale pasive invocate de pârâtă, ca neîntemeiate.

(ii) a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă;

(iii) a anulat adresa nr. x/30.06.2017 (înregistrată cu nr. x/04.07.2017) emisă de pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă;

(iv) a respins în rest acţiunea ca neîntemeiată.

1.1 Prin decizia nr. 3433 din 8 iunie 2021, pronunţată în dosarul nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3224/5 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv formulat;

(ii) a admis recursul declarat de pârâta Direcţia Generală de Protecţie Internă împotriva sentinţei civile nr. 3224 din data de 5 iulie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal;

(iii) a casat în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins ca inadmisibilă acţiunea având ca obiect anularea adresei nr. x/30.06.2017 emisă de pârâtă;

(iv) a menţinut în rest celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

1.2. Prin încheierea din 8 iunie 2021, pronunţată în dosar nr. x/2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea petentului A. privind sesizare Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a O.U.G. nr. 191/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor pentru situaţii de urgenţă, ca inadmisibilă.

1.3. Împotriva deciziei nr. 3433 din 8 iunie 2021 şi a încheierii din 8 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. x/2017 şi nr. y/2017/a1, precum şi împotriva sentinţei nr. 3224 din 5 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, A. a formulat contestaţie în anulare.

2. Hotărârea atacată

Prin decizia nr. 1029 din 22.02.2022, pronunţată în dosarul nr. x/2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a anulat contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 3433 din 8 iunie 2021 şi a încheierii din 8 iunie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva sentinţei nr. 3224 din 5 iulie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrată.

3. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 1029 din 22.02.2022, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a formulat contestaţie în anulare, în temeiul art. 503 alin. (2) din C. proc. civ., solicitând să se constate "nulitatea absolută şi/sau să anuleze" decizia contestată.

Criticile formulate sunt în sensul celor arătate în continuare: (i) sunt criticate procedurile judiciare şi hotărârile pronunţate în etapele procesuale anterioare, pentru necomunicarea actelor administrative ce formează obiectul litigiului în fond (adresa DGPI nr. x/2017 şi raportul DGPI nr. x/2017 în variantă declasificată); (ii) au fost încălcate dispoziţiile art. 270 din Codul muncii, întrucât cererea este scutită de plata taxelor judiciare de timbru; (iii) au fost încălcate dispoziţiile art. 201 din C. proc. civ., deoarece nu a avut posibilitatea reală de a formula răspuns la întâmpinarea intimatei în dosarul nr. x/2017; (v) decizia nr. 3433/08 iunie 2021 pronunţată de ÎCCJ în dosarul nr. x/2017 este nulă, deoarece instanţa a respins recursul ca tardiv formulat, fără semnătură de primire a sentinţei nr. 3224 din 5 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, totodată, este şi discriminatorie, deoarece recurenta Direcţia Generală de Protecţie Internă nu a fost obligată la plata taxei judiciare de timbru.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata Direcţia Generală de Protecţie Internă a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, întrucât contestatorul a atacat o hotărâre definitivă pronunţată tot într-o contestaţie în anulare. De asemenea, a solicitat să se constate că aceleaşi hotărâri definitive au fost atacate prin mai multe căi de atac inadmisibile (recurs, revizuire), ceea ce constituie un abuz de drept care se impune a fi sancţionat.

Pe fondul cauzei, a arătat că susţinerile contestatorului excedează cadrul contestaţiei în anulare.

Prin notele scrise, contestatorul A. a solicitat respingerea cererii de amendare pentru abuz de drept, arătând că, în conformitate cu art. 503 C. proc. civ., instanţa nu poate dispune amendarea celui care formulează contestaţie în anulare.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Analizând, cu prioritate, excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare de faţă, invocată prin întâmpinare, prin prisma dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi exercitată numai în cazurile strict şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 C. proc. civ.

Obiectul contestaţiei în anulare este reglementat diferit în funcţie de motivele pentru care se poate exercita această cale extraordinară de atac.

Astfel, art. 503 alin. (1) C. proc. civ. deschide calea extraordinară a contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor definitive, când procedura de chemare a părţii pentru ziua când s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii.

De asemenea, alin. (2) al art. 503 C. proc. civ. face referire la hotărârile instanţei de recurs şi motivele pentru care acestea pot fi atacate cu contestaţie în anulare.

Este necesar, însă, ca aspect de admisibilitate, ca pe lângă motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia în anulare să fie susceptibilă de exerciţiul acestei căi de atac.

În susţinerea contestaţiei în anulare de faţă, contestatorul a invocat generic dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.

În speţă, se constată că prin decizia nr. 1029 din 22.02.2022, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, supusă contestaţiei în anulare, a fost anulată ca netimbrată o altă contestaţie în anulare formulată de acelaşi contestator.

Înalta Curte constată că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ., întrucât contestaţia în anulare este îndreptată împotriva unei hotărâri pronunţate în soluţionarea unei alte contestaţii în anulare, hotărâre care nu se circumscrie condiţiilor de admisibilitate prevăzute de textul de lege, nefiind pronunţată de o instanţă care a soluţionat cauza în recurs.

Or, obiectul contestaţiei în anulare reglementate de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ.- hotărârea dată în recurs şi motivele pentru care aceasta poate fi retractată nu pot fi extinse, prin analogie, la alte situaţii decât cele conţinute expres în dispoziţiile textului de lege.

Pe de altă parte, prevederile art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., care stipulează că "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată" reprezintă o aplicaţie a principiului unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi are ca finalitate tocmai evitarea reiterării unei căi de atac.

Pe cale de consecinţă, în raport de dispoziţiile art. 503 alin. (2) coroborat cu art. 508 alin. (4) din C. proc. civ., contestatorul nu are deschisă calea contestaţiei în anulare împotriva unei hotărâri pronunţate în urma soluţionării unei contestaţii în anulare, o astfel de cale de atac fiind inadmisibilă.

Din această perspectivă, este de remarcat şi faptul că demersul procesual al contestatorului se situează în mod sensibil la limita prevederilor art. 12 alin. (1) C. proc. civ., care impun exercitarea drepturilor procesuale cu bună credinţă, potrivit scopului în vederea căruia au fost recunoscute de lege şi fără a se încălca drepturile procesuale ale altei părţi.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare de faţă, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1029 din 22.02.2022 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2021, ca inadmisibilă.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.