Unjustified revocation of corporate administrator: contractual liability for lack of just cause under Law 31/1990

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal la data de 06.06.2017, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Energiei şi Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., obligarea în solidar a celor doi pârâţi să îi acorde daune interese egale cu indemnizaţia cuvenită funcţiei de administrator al societăţii pentru perioada 04.05.2017 - 03.07.2017, astfel cum aceasta a fost stabilită prin Contractul de mandat, indemnizaţia restantă din perioada în care a deţinut mandatul precum şi despăgubiri materiale în cuantum de 82 RON, plus cheltuielile de judecată.

La data de 31.08.2017, reclamantul A. a formulat o precizare la acţiune prin care a solicitat şi anularea art. 1 pct. 1 din Ordinul nr. 088/02.05.2017 emis de Ministerul Energiei

2. Primul ciclu procesual

2.1. Hotărârea primei instanţe

Prin decizia nr. 102 din 20 februarie 2018, Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Energiei;

(ii) a admis în parte acţiunea completată şi precizată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. şi Ministerul Energiei;

(iii) a obligat pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. la plata către reclamant a sumei de 9.028 RON brut reprezentând indemnizaţia cuvenită funcţiei de administrator pentru perioada 04.05.2017 - 03.07.2017 şi a sumei de 50 RON;

(iv) a respins ca inadmisibil capătul de cerere având ca obiect anularea Ordinului Ministrului Energiei nr. 088/02.05.2017;

(v) a obligat pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. la plata către reclamant a sumei de 610,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.

2.2. Soluţia instanţei de recurs

Prin decizia nr. 538 din 02 februarie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator judiciar B., împotriva deciziei nr. 102 din 20 februarie 2018 a Curţii de Apel Craiova– secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În rejudecare, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2017*.

3. Al doilea ciclu procesual

3.1. Soluţia instanţei în fond după casare

Prin sentinţa nr. 172 din 03 iunie 2021, Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Energiei;

(ii) a respins excepţiile lipsei de interes şi inadmisibilităţii cu privire la cererea de anulare a Ordinului nr. 088/02.05.2017 emis de Ministerul Energiei;

(iii) a admis acţiunea precizată privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator judiciar B. şi Ministerul Energiei;

(iv) a dispus anularea art. I pct. 1 din Ordinul nr. 088/02.05.2017 emis de Ministerul Energiei;

(v) a obligat pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. la plata către reclamant a sumei de 9.028 RON brut reprezentând despăgubiri pentru perioada 04.05.2017-03.07.2017 şi la plata sumei de 50 RON contravaloarea cheltuielilor notariale;

(vi) a obligat pârâţii Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A. şi Ministerul Energiei la plata către reclamant a sumei de 610,5 RON cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru.

3.2. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 172 din 03 iunie 2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Energiei şi Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator judiciar B..

3.2.1. Recurenta-pârâtă Societatea Complexul Energetic Hunedoara S.A., prin administrator judiciar B., şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de fond a admis acţiunea fără a ţine cont de faptul că, în condiţiile în care se invocă revocarea intempensivă şi fără justă cauză a mandatului, devine incidentă răspunderea civilă contractuală, fapt ce implica analiza cumulativă a elementelor care o condiţionează, respectiv existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu patrimonial şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, astfel cum a reţinut şi în practica instanţei supreme.

În conformitate cu prevederile dreptului comun, respectiv C. civ., cât şi cu prevederile legii speciale, în speţă Legea nr. 31/1990, contractul de mandat poate înceta, pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, şi prin revocarea mandatului de către mandant.

Dreptul mandantului de a revoca oricând mandatul se întemeiază pe caracterul intuitu personae al contractului de mandat, în conformitate cu prevederile art. 1371 alin. (4) şi art. 72 din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 1350 alin. (1) şi (2) şi art. 1914 alin. (2) C. civ.

În speţă de faţă, nu s-a dovedit niciun element care să conducă la întrunirea cumulativă a condiţiilor pentru a opera răspunderea civilă contractuală, cu atât mai puţin fapta ilicită şi vinovăţia societăţii, în condiţiile în care revocarea administratorului a operat în baza Ordinului Ministerului Energiei nr. 088/2017.

Fapta ilicită a societăţii, prejudiciul şi raportul de cauzalitate nu au fost probate, sarcina probei revenind reclamantului.

3.2.2. Recurentul -pârât Ministerul Energiei şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, recurentul -pârât a criticat soluţia de anulare a prevederilor art. 1 pct. 1 din Ordinul nr. 088/02.05.2017 emis de Ministerul Energiei, arătând că funcţia de administrator încetează în condiţiile Legii nr. 31/1990, care se completează cu regulile aplicabile încetării contractului de mandat de drept comun, raporturile dintre administrator şi societate fiind guvernate de regulile mandatului şi de cele stabilite de Legea nr. 31/1990.

Legea nr. 31/1990 stabileşte prevederi legale diferite pentru fiecare tip de societate în parte, însă regula aplicabilă mandatului de drept comun, conform căreia revocarea mandatului trebuie să fie făcută de mandant, este aplicabilă şi în materia revocării mandatului administratorilor sau directorilor societăţii comerciale.

Pe baza principiului simetriei, asemenea alegerii, revocarea administratorilor este de competenţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor.

Revocarea administratorului este o revocare ad nutum, calitatea de administrator având caracter intuitu personae, ceea ce presupune că revocarea poate interveni oricând şi independent de vreo culpă contractuală a administratorului, potrivit art. 2031 C. civ.

Potrivit art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor, iar art. 132 alin. (4) din aceeaşi lege prevede că administratorii nu pot ataca hotărârea adunării generale privitoare la revocarea lor din funcţie.

În baza principiului liberului acces la justiţie, administratorul revocat se poate plânge instanţei judecătoreşti, însă având în vedere caracterul ad nutum al revocării, instanţa nu poate să îl reintegreze în funcţie, chiar dacă ar constata că revocarea este fără o justă cauză.

Pe cale de consecinţă, revocarea administratorilor, fiind ad nutum, este exceptată controlului judiciar, întrucât este o atribuţie care aparţine exclusiv organelor cărora legea le-a acordat-o. Ea nu poate fi delegată altor organe sociale şi nici nu poate fi dispusă de către o instanţă judecătorească, deoarece instanţa nu poate evalua existenţa sau inexistenţa încrederii asociaţilor/acţionarilor în administratori şi nici oportunitatea revocării acestora.

În conformitate cu prevederile dreptului comun, respectiv C. civ., cât şi în conformitate cu prevederile legii speciale, în speţă Legea nr. 31/1990, contractul de mandat poate înceta, pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, şi prin revocarea mandatului de către mandant.

Dreptul mandantului de a revoca oricând mandatul se întemeiază pe caracterul intuitu personae al contractului de mandat, precum şi pe faptul ca acesta se încheie în interesul mandantului, motiv pentru care revocarea poate interveni independent de vreo culpă a mandatarului.

Cu toate acestea, atât C. civ., cât şi Legea nr. 31/1990 dispun că mandantul este obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar ca urmare a revocării nejustificate ori intempestive a mandatului.

Astfel, în condiţiile în care s-a invocat revocarea intempestivă şi fără justă cauză a mandatului ne aflăm pe tărâmul răspunderii civile contractuale, fapt ce implică analiza îndeplinirii cumulative a elementelor care o condiţionează, respectiv existenţa unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu patrimonial şi legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Prin urmare, faptul că revocarea mandatului este intempestivă şi fără justă cauza nu conduce de plano la acordarea de despăgubiri, pentru aceasta fiind necesar să se dovedească existenţa unui prejudiciu.

Recurentul-pârât apreciază că în mod greşit s-au acordat despăgubiri intimatului-reclamant, atât timp cât acesta nu a făcut dovada faptului că i s-a produs un prejudiciu prin revocarea mandatului.

Cu privire la suma de 610,5 RON reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă judiciară de timbru, recurentul-pârât a susţinut că instanţa în mod nelegal a stabilit că reclamantul a efectuat cheltuieli de judecată şi că sunt îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale a autorităţii pârâte, potrivit art. 453 C. proc. civ.

Fapta ilicită ca element al răspunderii este definită în literatura de specialitate ca fiind "orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând unei persoane".

Or, în cauză Ministerul Energiei a aplicat corect dispoziţiile legale astfel că nu se află în culpă procesuală, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă, solicită exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată reprezentând taxa de timbru, apreciind că sunt neîntemeiate şi nejustificate.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi legal citat, intimatul-reclamant nu a formulat întâmpinare în cauză.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.

1. Cu privire la recursul formulat de pârâta Societatea Complexul Energetic Hunedoara

Preliminar analizei, se impune precizarea că, deşi recurenta- pârâtă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., în dezvoltarea motivelor de recurs nu a formulat critici concrete care să se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, motiv pentru care criticile formulate vor fi analizate prin prisma prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, recurenta-pârâtă invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, respectiv art. 1350 alin. (1) şi (2) şi art. 1914 alin. (2) C. civ., prin raportare la caracterul intuitu personae al contractului de mandat acordat administratorilor, în baza căruia revocarea poate interveni independent de vreo culpă a mandatarului, precum şi neîndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile contractuale, fapta ilicită a societăţii, prejudiciul şi raportul de cauzalitate nefiind probate în cauză.

Criticile sunt nefondate.

Înalta Curte reţine că situaţia care a generat litigiul dintre părţi este reprezentată de faptul că prin Ordinul nr. 088/02.05.2017 emis de Ministerul Energiei, în calitate de "autoritate publică tutelară" a societăţii pârâte, materializat prin Hotărârea AGOA nr. 3/03.05.2017, acţionarii societăţii Complexul Energetic Hunedoara S.A.. au aprobat revocarea reclamantului A. din calitatea de membru al Consiliului de Administraţie al societăţii, calitate ce i-a fost atribuită la data de 29.03.2017 şi în urma căreia a fost încheiat un contract de administrare valabil pe perioada exercitării mandatului de administrator (4 luni), respectiv până la data de 03.07.2017 sau până la desemnarea administratorului de către AGA, în condiţiile prevăzute de O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

Potrivit dispoziţiilor art. 34.2 din contractul de administraţie nr. x/29.03.2017, revocarea administratorului poate interveni pentru motive ce ţin de neexecutarea/executarea necorespunzătoare a contractului.

Conform prevederilor art. 1914 alin. (2) din C. civ., administratorul poate fi revocat potrivit regulilor de la contractul de mandat, dacă nu se prevede altfel în contractul de societate.

În ceea ce priveşte revocarea administratorului, Legea nr. 31/1990 prevede că la societăţile pe acţiuni, aşa cum este cazul societăţii pârâte, revocarea administratorului este de competenţa adunării generale ordinare a acţionarilor. Principiul revocabilităţii ad nutum a unui administrator se justifică prin asimilarea administratorului cu un mandatar.

Potrivit art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată," administratorii pot fi revocaţi oricând de către adunarea generală ordinară a acţionarilor. În cazul în care revocarea survine fără justă cauză, administratorul este îndreptăţit la plata unor daune-interese."

În acest context legal, aplicabilitatea principiului revocabilităţii ad nutum a mandatului rezidă în aceea că, pe de o parte, societatea poate să-l revoce pe administratorul numit prin contract, dar dacă revocarea ad nutum este una arbitrară, intempestivă, din considerente străine activităţii mandatarului revocat, o astfel de revocare trebuie sancţionată prin obligarea societăţii la plata unor daune-interese din cauza caracterului abuziv al unei astfel de măsuri, toate aceste aspecte circumscriindu-se în sfera sintagmei "fără justă cauză".

Aflându-ne pe tărâmul unei aplicaţii speciale a contractului de mandat, dreptul mandatarului de revocare trebuie exercitat în strictă conformitate cu dispoziţiile contractuale şi legale, în sensul că revocarea trebuie să intervină numai în mod întemeiat, cu justă cauză, fiind necesară temperarea deciziei acţionarilor, care, chiar dacă au posibilitatea revocării ad nutum a administratorilor, trebuie să o facă cu rezervă, analizându-se temeinic în ce măsură mandatarul său şi-a îndeplinit atribuţiile ce îi conturează sfera competenţei funcţiei încredinţate.

Astfel, din analiza sintagmei "revocare fără justă cauză" rezultă că legiuitorul a condiţionat posibilitatea revocării ad nutum de dovedirea de către mandant, în prealabil, a justeţei cauzei de revocare, existenţa în realitate a motivelor expuse în hotărârea de revocare.

În lipsa unei motivări punctuale care să conţină o analiză temeinică a nerespectării fiecărei atribuţii în parte, se prezumă că revocarea ad nutum a fost dispusă fără justă cauză.

În speţă, aşa cum corect s-a reţinut, atât Ordinul nr. 088/02.05.2017 emis de Ministerul Energiei cât şi Hotărârea AGOA nr. 3/03.05.2017 nu cuprind decât doar decizia de revocare, fără a exista o motivare a neîndeplinirii nejustificate a obligaţiilor contractuale, aşa cum cer dispoziţiile art. 34.2 în Contractul de administraţie încheiat între părţi.

De asemenea, se observă că la baza revocării intimatului-reclamant din funcţia de administrator nu au existat alte documente care să justifice măsura adoptată.

Or, neprezentarea în concret a motivelor pentru care s-a dispus revocarea conduc spre concluzia că decizia este rezultatul arbitrariului ori a aplicării unor criterii subiective, străine de obligaţiile contractuale.

Din această perspectivă, se constată că instanţa de fond a făcut o temeinică analiză a situaţiei de fapt şi, printr-o corectă aplicare a dispoziţiilor legale, a reţinut în mod judicios că Ordinul nr. 088/02.05.2017 este lovit de nulitate, întrucât revocarea intimatului-reclamant din funcţia de administrator a intervenit fără nici o motivare din partea pârâtului, ea nedatorându-se astfel neîndeplinirii nejustificate a obligaţiilor prevăzute în art. 34.2 din contractul de administraţie încheiat între părţi, ce constituie legea părţilor, aspecte care, de altfel, nici nu au fost criticate prin motivele de recurs.

Pe cale de consecinţă, în mod corect s-a reţinut că intimatul-reclamant are dreptul la plata unor daune-interese, deoarece revocarea s-a produs, fără justă cauză, în sensul art. 1371 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, republicată.

Nu poate fi primită critica recurentei-pârâte în sensul că nu a fost probată îndeplinirea cumulativă a condiţiilor pentru atragerea răspunderii civile contractuale, în condiţiile în care în cauză s-a făcut dovada existenţei faptei ilicite a societăţii (revocarea fără justă cauză), a prejudiciului şi a raportului de cauzalitate, intimatul-reclamant fiind lipsit de indemnizaţia care i se cuvenea conform contractului de administraţie, pentru perioada cuprinsă între momentul revocării şi până la expirarea duratei mandatului de administrator.

2. Cu privire la recursul formulat de pârâtul Ministerul Energiei

O primă critică subsumată motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează nelegalitatea soluţiei de anulare a prevederilor art. 1 pct. 1 din Ordinul nr. 088/02.05.2017. În concret, recurentul-pârât susţine că revocarea administratorilor, având caracter ad nutum, este exceptată controlului judiciar, întrucât este o atribuţie care aparţine exclusiv organelor cărora legea. Prin urmare, raportat la prevederile art. 1371 alin. (4) şi art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, soluţia de anulare a prevederilor art. 1 pct. 1 din Ordinul nr. 088/02.05.2017 prin care s-a dispus revocarea din funcţia de administrator a intimatului este nelegală.

Înalta Curte constată că, în primă instanţă, acest pârât a considerat inadmisibil capătul de cerere privind anularea art. 1 pct. 1 din Ordinul nr. 088/02.05.2017 prin raportare la aceleaşi argumente care au fost invocate prin intermediul excepţiei de inadmisibilitate.

Curtea de apel a respins excepţia în discuţie, iar această soluţie nu a făcut obiectul căii de atac promovate în cauză împotriva sentinţei, astfel încât s-a definitivat. În acest context, argumentele care susţin teza inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea prevederilor art. 1 pct. 1 din Ordinul nr. 088/02.05.2017 raportat la prevederile art. 1371 alin. (4) şi art. 132 alin. (4) din Legea nr. 31/1990, faţă de caracterul ad nutum al revocării administratorilor, nu pot fi reiterate, deoarece, potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ. li se opune autoritatea de lucru judecat a soluţiei pronunţate, rămase definitive, prin nerecurare.

Cât priveşte criticile vizând soluţia de acordare a despăgubirilor, pe care recurentul-pârât o consideră nelegală, pe motiv că nu s-a făcut dovada faptului intimatului-reclamant i s-a produs un prejudiciu prin revocarea mandatului, Înalta Curte le va respinge ca lipsite de interes, întrucât în dispozitivul sentinţei recurate nu s-a stabilit în sarcina recurentului-pârât obligaţia de la plată a vreunei despăgubiri.

În fine, criticile vizând soluţia dată capătului de cerere privind suportarea cheltuielilor de judecată sunt nefondate, întrucât instanţa de fond, reţinând dispoziţiile art. 451 şi art. 453 C. proc. civ., a dispus obligarea recurenţilor-pârâţi la plata cheltuielilor de judecată constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 610,5 RON, stabilită de instanţă prin încheierea de la 07.09.2017, achitată conform dovezilor ataşate la dosarul de fond.

Criticile recurentului-pârât cu referire la lipsa culpei procesuale sunt apreciate ca nefondate, întrucât culpa procesuală rezidă în pierderea procesului, aşa încât partea care a pierdut procesul suportă atât cheltuielile proprii, cât şi cele făcute de partea adversă, deoarece este în culpă procesuală, determinând, prin atitudinea sa în proces aceste cheltuieli.

Or, în speţă, pretenţiile intimatului-reclamant au fost admise, instanţa de fond acordându-i, potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ., cheltuielile de judecată.

Nici susţinerile recurentului-pârât referitoare la inexistenţa relei credinţe, comportării neglijente sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale nu pot conduce la o altă concluzie, întrucât în analiza culpei procesuale nu se recurge la elemente care definesc răspunderea civilă delictuală, ci la elementele care se înscriu în sfera noţiunii de "parte căzută în pretenţii" reglementate de norma procesual civilă din art. 453 C. proc. civ.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa pronunţată de instanţa de fond, urmând să respingă recursurile formulate de pârâţii Societatea Complexul Energetic Hunedoara Sa, prin administrator judiciar B., şi Ministerul Energiei, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Societatea Complexul Energetic Hunedoara Sa, prin administrator judiciar B. şi Ministerul Energiei împotriva sentinţei nr. 172 din 03.06.2021 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.