Pensioner's administrative action inadmissible; appeal rejected, prior dismissal upheld.

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, solicitând obligarea acesteia la efectuarea operaţiunii administrative de finalizare a controlului administrativ prin stabilirea în sarcina autorităţii supusă controlului Casa teritorială de Pensii Bucureşti a obligaţiei de complinire a deficienţelor constatate constând în lipsa motivării deciziei nr. 228654/12.09.2016.

În motivarea acţiunii, reclamanta arată că acţiunea este întemeiată pe dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1) ipotezele 2,4 din fraza a 2-a, şi ale art. 18 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 866 din 03.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Pensii Publice, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 866 din 03.06.2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub un prim aspect, recurenta reclamantă a susţinut că hotărârea instanţei de fond este lovită de nulitate, conform176 pct. 3 din C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a nerespectat obligaţia prevăzută de art. 131 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că nu şi-a verificat competenţa şi nu a stabilit dacă este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, neconsemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate. Consecinţa nerespectării obligaţiei legale cu privire la verificarea competenţei a condus la respingerea acţiunii ca inadmisibilă.

În opinia recurentei, sentinţa este nelegală, deoarece conform art. 132 alin. (4) raportat la art. 497 fraza 2 şi 3 C. proc. civ., numai necompetenţa generală atrage inadmisibilitatea acţiunii, necompetenţa materială având drept consecinţă declinarea competenţei.

Sub cel de al doilea aspect, recurenta- reclamantă a invocat încălcarea principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 alin. (6), arătând că necompetenţa materială a instanţei de contencios administrativ a fost invocată de instanţă prin motivarea sentinţei, ea neformând obiectul unei excepţii procesuale, care trebuia supusă dezbaterii contradictorii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că întâmpinarea formulată în cauză nu respectă dispoziţiile art. 205 alin. (2) C. proc. civ., deoarece nu conţine răspunsul la motivele de casare invocate. Astfel, intimata-pârâtă nu face nicio referire la primul motiv de recurs subsumat prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: nerespectarea obligaţiei reglementate de art. 131 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (4) C. proc. civ., iar cu privire la cel de al doilea de recurs: nerespectarea obligaţiei instituite de art. 14 alin. (6) C. proc. civ., susţinerea intimatei este lipsită de bază legală şi nu răspunde în concret la motivul de recurs.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea pârâtei Casa Naţională de Pensii Publice la efectuarea operaţiunii administrative de finalizare a controlului administrativ prin stabilirea în sarcina autorităţii supuse controlului- Casa teritorială de Pensii Bucureşti a obligaţiei de complinire a deficienţelor constatate constând în lipsa motivării deciziei nr. 228654/12.09.2016,

În drept, acţiunea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 8 şi art. 18 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004, reclamanta indicând ca fiind competentă material şi teritorial Curtea de Apel Bucureşti – secţia contenctios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins acţiunea ca inadmisibilă, reţinând pe de o parte, că între reclamantă şi pârâta Casa Naţională de Pensii nu există un raport de drept administrativ, ci un raport de drept civil, generat de dreptul reclamantei la pensie, astfel că refuzul pârâtei de a da curs solicitării reclamantei nu poate fi supus cenzurii instanţei de contencios administrativ, iar pe de altă parte, operaţiunea invocată de reclamantă nu este o operaţiune de drept administrativ, a cărei legalitate poate fi verificată de instanţa de contencios administrativ numai în cadrul acţiunii în anularea actului administrativ.

Instanţa de control judiciar constată că sunt nefondate criticile aduse sentinţei recurate subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., incident atunci când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

O primă critică vizează nerespectarea dispoziţiilor art. 131 alin. (1) raportat la art. 132 alin. (4) C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond nu şi-a verificat, din oficiu, competenţa generală, materială şi teritorială pentru soluţionarea cauzei, consecinţa nerespectării obligaţiei legale cu privire la verificarea competenţei a condus la respingerea acţiunii judiciare prin prisma excepţiei inadmisibilităţii.

În opinia recurentei, hotărârea recurată este lovită de nulitate, potrivit art. 176 pct. 3 din C. proc. civ., întrucât numai necompetenţa generală atrage inadmisibilitatea acţiunii, necompetenţa materială având drept consecinţă declinarea competenţei.

În analiza acestei critici, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei în sensul că în cuprinsul hotărârii atacate nu au fost consemnate nici un fel de menţiuni cu privire la verificarea competenţei, sunt reale.

Cu toate acestea, sancţiunea nerespectării acestei obligaţii nu poate fi nulitatea absolută, întrucât textul art. 131 C. proc. civ. nu cuprinde nicio menţiune expresă în acest sens.

Pe de altă parte, nu se poate reţine că, în lipsa consemnării acestor aspecte în hotărârea atacată, recurenta-reclamantă a suferit o vătămare a drepturilor procesuale în condiţiile în care aceasta nu contestă competenţa instanţei de fond în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

În realitate, recurenta-reclamantă face confuzie între competenţa unei instanţe în soluţionarea unei cereri, raportat la cadrul procesual stabilit de reclamant şi respingerea acestei cereri pentru neîndeplinirea unei condiţii de admisibilitate prevăzute de lege.

În speţă, instanţa de fond a apreciat că este competentă material în soluţionarea pricinii, având în vedere obiectul acţiunii deduse judecăţii, astfel cum a înţeles reclamanta să-l califice, şi normele de drept invocate – Legea contenciosului administrativ.

În conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competenţa materială a instanţei de contencios administrativ şi fiscal în funcţie de o dublă distincţie: rangul organul emitent al actului, respectiv cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

În ipoteza în care nu este vorba despre un act administrativ-fiscal, astfel cum este cazul şi în speţa de faţă, competenţa materială în contencios administrativ se stabileşte în funcţie de organul de la care emană actul.

În cauză, raportat la invocarea de către reclamantă a existenţei unui refuz nejustificat al Casei Naţionale de Pensii Publice de a soluţiona favorabil cererea sa, în temeiul art. 8 şi art. 18 alin. (1) ultima teză din Legea nr. 554/2004, în mod corect instanţa de fond şi-a reţinut competenţa materială în soluţionarea cererii.

Instanţa de fond a respectat astfel dispoziţiile art. 131 din C. proc. civ., precum şi dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, reţinându-şi competenţa prin raportare la rangul autorităţii publice, precum şi la natura administrativă conferită de reclamantă demersului său la momentul introducerii cererii de chemare în judecată.

Împrejurarea ulterioară, în urma căreia instanţa de fond a stabilit faptul că se impune admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, a vizat analiza incidenţei temeiurilor de drept invocate în susţinerea cererii introductive la situaţia de fapt concretă a speţei, analiză care s-a raportat la alte aspecte decât cele avute în vedere la momentul stabilirii competenţei, şi anume, natura raportului juridic existent în cauză şi a obligaţiei de a face cu care instanţa a fost învestită.

Prin urmare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii ulterior stabilirii competenţei materiale nu poate fi considerată a reprezenta o încălcare a vreunei reguli de procedură în sensul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Cât priveşte critica vizând încălcarea principiului contradictorialităţii din perspectiva invocării necompetenţei materiale prin motivarea sentinţei, fără a face obiectul unei excepţii procesuale supuse dezbaterii contradictorii, instanţa control judiciar constată că este nefondată, câtă vreme în cauză nu s-a pus problema necompetenţei materiale a instanţei de judecată în soluţionarea cauzei.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 866 din 03.06.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.