Limits of Judicial Inspection discipline: prohibition on censuring judicial interpretation and evidence assessment in disciplinary complaints.

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a solicitat desfiinţarea rezoluţiei inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare, a rezoluţiei de clasare şi trimiterea cauzei pentru completarea verificărilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1487 din 21 septembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate, cu consecinţa admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

Arată recurentul că instanţa de fond prin sentinţa atacată a încălcat şi aplicat greşit art. 97 şi art. 99 din Legea nr. 303/2004, prevalându-se de orice tertipuri pentru a evita cercetarea oricărui indiciu privind săvârşirea abaterilor disciplinare de către magistraţii de la Tribunalul Suceava, care au soluţionat cauza cu încălcarea normelor de procedură.

Abaterile disciplinare constatu în antepronunţarea judecătorilor în cauza ce a format obiectul dosarului nr. x/2019 la termenul din 23.09.2021, când deşi recuzaţi au indicat expres data de 08.10.2021, dată la care vor pronunţa cauza; schimbarea încadrării juridice a excepţiei de lucru judecată prevăzută de art. 430 C. proc. civ., cu efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat prevăzut de art. 431 C. proc. civ. admonestarea recurentului constând în imputarea că nu a obţinut validarea dreptului de proprietate pentru terenul ce face obiectul acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu susţinerile părţilor şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nici Inspecţia Judiciară şi nici instanţa de judecată învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate împotriva unei rezoluţii de clasare nu pot formula aprecieri cu privire la soluţia şi la considerentele expuse prin hotărârile pronunţate de magistratul vizat prin sesizarea recurentului. Aceste chestiuni ţin de esenţa activităţii de judecată, iar o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte orice justificare, cu consecinţe grave în ceea ce priveşte drepturile procesuale ale părţilor şi activitatea de judecată, nu a fost dovedită în cauză.

Cu caracter prealabil, Înalta Curte constată că, deşi reclamantul şi-a întemeiat recursul pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., criticile expuse nu se circumscriu decât cazului de casare reglementat de pct. 8 al articolului menţionat, necuprinzând argumente de nelegalitate referitoare la nemotivarea sentinţei recurate ori la existenţa unor motive contradictorii în cuprinsul acesteia; totodată, nu sunt indicate motivele apreciate a fi străine de natura cauzei. Prin urmare, argumentaţia cererii de recurs se subsumează doar greşitei aplicări sau interpretării a dispoziţiilor legale incidente, urmând a fi analizată din această perspectivă.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa ar fi interpretat nelegal prevederile 97 şi art. 99 din Legea nr. 303/2004, reiterând argumentele expuse în sesizarea Inspecţiei Judiciare şi în acţiune vizând conduita şi soluţiile magistratului vizat prin sesizare.

Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

În aceste condiţii, Înalta Curte reţine că, în exercitarea atribuţiilor sale, Inspecţia Judiciară trebuie să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat încheierile ce au produs nemulţumirea titularului sesizării.

Astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Deci, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare a argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Astfel, în mod corect a reţinut judecătorul fondului caracter nefondat al criticilor contestatorului cu privire la cele două rezoluţii contestate, reţinând în mod corect că reclamantul unei acţiuni împotriva rezoluţiilor Inspecţiei Judiciare nu se află într-o cale de atac specială, ci într-o acţiune prin care se sesizează nereguli procedurale serioase ori interpretări iraţionale pe fond şi urmăreşte în final o eventuală sancţionare a magistraţilor care au soluţionat cererea iniţială. Astfel, raportat la alin. (5) al art. 451 din Legea nr. 317/2004 şi la art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 controlul de legalitate al rezoluţiilor emise în cauză de inspectorii judiciari va fi unul specific şi general.

Aşadar, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că modul de interpretare şi aplicare a legii la situaţia de fapt, precum şi raţionamentul judecătorului nu pot fi contestate decât prin căile de atac prevăzute de lege, cenzurarea acestora excedând competenţei Inspecţiei Judiciare, iar împrejurările cauzei nu relevă existenţa unor elemente exterioare din care să se desprindă ideea că magistratul ar fi acţionat cu intenţia de a favoriza sau defavoriza vreo parte.

Înalta Curte arată că toate aceste măsuri au fost motivate de judecătorul cauzei iar interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti, astfel cum s-a arătat în precedent.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual în sensul conferit de norma ce reglementează abaterea disciplinară, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând, în concret, tocmai aceste operaţiuni de interpretare a normelor juridice specifice activităţii de judecată, care nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, fiind supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

În fine, subliniază Înalta Curte că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1487 din 21 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.