Validity of administrative sanction for omniisonal language: implicit individualization of penalty vs. requirement for explicit citation of statutory criteria
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) allowed the appeal of the National Council for Audiovisual (CNA), overturned the lower court's decision, and dismissed the broadcaster's lawsuit, thereby upholding CNA Decision No. 2/2021 which imposed a 10,000 RON fine. The dispute concerned a contraventional fine imposed for broadcasting offensive language and defamatory generalizations targeting individuals and religious groups in violation of Articles 40(5) and 47(3) of CNA Decision No. 220/2011. The appellate court had previously annulled the fine, erroneously holding that the CNA was required to explicitly detail every statutory individualization criterion in the decision text. The ICCJ held that under Article 90(4) of Law No. 504/2002, the authority has discretion to individualize the sanction implicitly through the description of the facts, gravity, and effects; the absence of a formal, point-by-point reference to prior sanctions or specific criteria does not constitute a ground for nullity, and the fine was a lawful exercise of the authority's discretionary power.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, art. 496 alin. (2) C. proc. civ; Validity of administrative sanction for omniisonal language: implicit individualization of penalty vs. requirement for explicit citation of statutory criteria: 2/2021 which imposed a 10,000 RON fine. The dispute concerned a contraventional fine imposed for broadcasting offensive language and defamatory generalizations targeting individuals and religious groups in violation of Articles 40(5) and 47(3) of CNA Decision No. 220/2011. The appellate court had previously annulled the fine, erroneously holding that the CNA was required to explicitly detail every statutory individualization criterion in the decision text. The ICCJ held that under Article 90(4) of Law No. 504/2002, the authority has discretion to individualize the sanction implicitly through the description of the facts, gravity, and effects; the absence of a formal, point-by-point reference to prior sanctions or specific criteria does not constitute a ground for nullity, and the fine was a lawful exercise of the authority's discretionary power.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited to justify the Supreme Court's decision to set aside the lower court's sentence and rule on the merits in re-judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.01.2021, sub nr. x/2021, reclamanta Geopol International S.R.L., a formulat plângere contravenţională împotriva Deciziei Nr. 2/2021 ("Decizia 2"), privind sancţionarea subscrisei cu amendă, în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor art. 40, 64, 66, 67 din Decizia nr. 220/2011, prin care a solicitat în principal, anularea Deciziei nr. 2/2021, în conformitate cu art. 31 din O.G. nr. 2/2001; în subsidiar, modificarea sancţiunii dispuse, în sensul înlocuirii amenzii în cuantum de 10.000 RON, fiind disproporţionată în raport cu fapta reţinută, cu sancţiunea transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 394 din 1 martie 2022 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Geopol International S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, a dispus anularea Deciziei CNA nr. 2/7.01.2021 şi a respins ca rămas fără obiect capătul de cerere subsidiar, având ca obiect înlocuirea amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 RON cu transmiterea unei somaţii de intrare în legalitate.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 394 din 1 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului.
În motivarea recursului declarat şi întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul părăt Consiliul Naţional al Audiovizualului a apreciat că în cauză au fost respectate criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului nr. 504/2022 în ceea ce priveşte emiterea deciziei nr. 2/07.01.2021.
Mai arată recurentul că individualizarea sancţiunii s-a ţinut cont de faptul că radiodifuzorul mai avea sancţiuni anterioare, aspect menţionat şi în cuprinsul deciziei contestate în prezenta cauză, contrar argumentului în baza căruia instanţei de fond motivează sentinţa.
Reclamanta, cunoscând existenţa acestor sancţiuni anterioare nu a invocat nulitatea Deciziei CNA nr. 2/07.01.2021, deoarece nu s-ar fi putut tine cont de acest aspect, respectiv neprecizarea în concret (număr şi dată a deciziei), întrucât nu există această condiţie de formă, în cadrul deciziei contestate, aceste decizii fiind solicitate de instanţa fondului pentru a se edifica cu privire la existenţa lor şi a temeiurilor legale pentru care au fost aplicate.
Din perspectiva dispoziţiilor art. 91 alin. (3) din Lege, reclamanta mai fusese sancţionată anterior pentru încălcarea aceloraşi dispoziţii ale Codului de reglementare a conţinutului audiovizual, iar instanţa fondului a cunoscut că sancţiunea aplicată prin Decizia CNA nr. 2/07.01.2021, a fost individualizată conform prevederilor legale, decizia contestată fiind legală şi temeinică.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16.12.2022, intimata reclamantă Geopol International S.R.L. prin administrator judiciar A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de părâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului este fondat, pentru următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 2/2021, reclamanta a fost sancţionată cu amendă de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor 40 alin. (5) şi (4), art. 47 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare (Codul audiovizualului).
Astfel, pârâta a constatat, în emisiunea "100%", moderată de B., în intervalul orar 15:00 – 16.45, difuzată în data de 30.10.2020, că moderatul emisiunii şi invitaţi au utilizat un limbaj la adresa unor persoane, ca, spre exemplu:... "aleşii lui peşte prăjit ....cu o târlă de oameni... O zdreanţă, o gioarsă, (neinteligibil) De ce să mă faci vacă, păi ce ai... B.: Domnule C....Vită, nu vacă...." a fost în mod evident unul de natură să contravină dispoziţiilor privind protecţia şi respectarea demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine al persoanelor despre care s-a discutat în emisiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (5) "Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.".
Totodată, art. 47 alin. (3) prevede că "Sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.".
După analizarea raportului de monitorizare, membrii Consiliului au constatat încălcarea dispoziţiior legale din domeniul audiovizualului care impun radiodifuzorilor protecţia demnităţii umane şi a dreptului la propria imagine şi a celor care interzic afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definite de credinţe religioase.
Astfel, Consiliul a constatat încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (5) din Decizia 220/2011, dispoziţii potrivit cărora, moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.
De asemenea, membrii Consiliului au apreciat că, aşa cum rezultă din conţinutul emisiunii, modul de abordare al subiectului referitor la utilizarea formulei religioase din jurământul depus la preluarea mandatului, în cadrul ceremoniei de învestire în funcţii publice în urma alegerilor locale, a fost unul de natură să contravină prevederilor art. 47 (3) din Decizia nr. 220/2011.
În acest sens, cu referire la persoanele care nu au utilizat formula religioasă la depunerea jurământului de investire, în emisiune au fost făcute şi afirmaţii defăimătoare, de natură să le prejudicieze imaginea publică şi demnitatea acestora, precum: majoritatea din ei sunt oameni fără Dumnezeu şi homosexuali,... O să vedeţi în ce eră intrăm, într-o eră a nebuniei, într-o eră în care Biserica va fi principalul obiectiv al acestora de a distruge, pentru că numai aşa consideră ei că ies în evidenţă.
În sensul celor anterior antamate, se mai reţine că moderatorul unei emisiuni are obligaţii prestabilite în sarcina sa prevăzute la art. 40 din Codul audiovizualului.
Conform dispoziţiilor legale invocate, sunt interzise în programele audiovizuale afirmaţii defăimătoare generalizatoare la adresa unui grup/comunităţi definit(e) de gen, vârstă, rasă, etnie, naţionalitate, cetăţenie, credinţe religioase, orientare sexuală, nivel de educaţie, categorie socială, afecţiuni medicale sau caracteristici fizice.
Având în vedere toate aspectele constatate, ţinând cont de criteriile legale de individualizare a sancţiunii prevăzute Ia art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului, membrii Consiliului au votat propunerea de amendare a radiodifuzorului cu suma de 10.000 de Iei, decizia fiind adoptată cu respectarea condiţiilor de legalitate prevăzute de art. 15 din Legea audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare.
Potrivit dispoziţiilor art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002, "Individualizarea sancţiunii în cazul săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în prezenta lege se face ţinându-se seama de gravitatea faptei, de efectele acesteia, precum şi de sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an".
Decizia Consiliului Naţional al Audiovizualului nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual prevede la art. 144 alin. (3) că "În individualizarea sancţiunii Consiliul va ţine cont, după caz, de următoarele aspecte: a) gravitatea faptei şi efectele acesteia; b) sancţiunile primite anterior, pe o perioadă de cel mult un an, şi modul în care furnizorul de servicii s-a raportat la acestea; c) ziua din săptămână şi intervalul de difuzare a emisiunii în cauză; d) durata emisiunii; e) audienţa înregistrată.".
Din lectura celor nouă norme juridice amintite în precedent, Înalta Curte constată că în activitatea sa, în scopul individualizării sancţiunii aplicate unei fapte contravenţionale, Consiliul Naţional al Audiovizualului ţine cont de o serie de criterii stabilite legal, respectiv, gravitatea faptei, efectele sale şi sancţiuni primite anterior pe o perioadă de cel mult un an, în reglementarea de rang secundar autoritatea publică detaliind aspectele privind gravitatea şi efectele prin referiri la momentul când se produce încălcarea legii, durata emisiunii şi impactul concret asupra telespectatorilor prin prisma audienţei înregistrate.
Prin raportare la conţinutul explicit al dispoziţiilor normative anterior enunţate şi la maniera concretă de derulare a emisiunii care a atras sancţionarea radiodifuzorului, astfel cum a fost prezentată în conţinutul deciziei CNA, Înalta Curte constată că în mod corect reclamanta a fost sancţionată cu amendă de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor 40 alin. (5) şi (4), art. 47 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.
Nu reiese însă din conţinutul concret al textelor legale o obligaţie expresă a Consiliului ca în decizia pe care o emite, în scopul individualizării sancţiunii, să reflecte în mod punctual şi formal analiza fiecărui criteriu în parte, distinct de motivele de fapt şi de drept reţinute în argumentarea actului unilateral. Altfel spus, Înalta Curte deduce din ansamblu reglementării legale că individualizarea sancţiunii contravenţionale poate să rezulte atât explicit printr-o analiză în concret a situaţiei constatate raportat la criteriile de individualizare menţionate, dar şi implicit, ca urmare a unei prezentări a aspectelor ţinând de faptă, inclusiv prin descrierea elementelor ce privesc gravitatea şi efectele sale, virulenţa limbajului, dar şi a conduitei concrete a difuzorului.
Or, în decizia nr. 2/07.01.2021 emitentul Consiliului Naţional al Audiovizualului a prezentat suficiente informaţii în legătură cu gravitatea şi efectele reţinute în sarcina reclamantei, indicând şi faptul că radiodifuzorul mai avea sancţiuni anterioare.
La individualizarea sancţiunii, Consiliul a ţinut cont de acest aspect considerat circumstanţă agravantă în individualizarea faptei contravenţionale conform prevederilor art. 91 alin. (3) din Legea audiovizualului.
Împrejurarea că sancţiunile anterioare aplicate recurentei nu au fost menţionate expres în decizia atacată nu constituie o cauză de nulitate a actului de sancţionare şi susţinerea formulată de recurentă în acest sens este corectă.
Instanţa de fond a reţinut, în mod greşit, că Legea audiovizualului nr. 504/2002 impune, ca o cerinţă de validitate a deciziei de apiicare a amenzii contravenţionale, redarea analizei efectuate în aplicarea sancţiunii, cu referire la fiecare dintre criteriile de individualizare prevăzute de dispoziţiile art. 90 alin. (4) din acest act normativ.
Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 enumeră criteriile de individualizare şi nu se referă la conţinutul deciziei de aplicare a sancţiunii, astfel încât absenţa referirii concrete la aceste criterii nu poate atrage nulitatea deciziei.
Totodată, se poate constata că decizia Consiliului de a aplica o amendă fără a menţiona eventualele sancţiuni primite anterior, nu este de natură să demonstreze nelegalitatea sancţiunii, cu atât mai mult cu cât lipsa acestei menţiuni nu-i produce vreo vătămare recurentei-reclamante.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că aplicarea amenzii în cuantum minim de 10.000 RON, pentru încălcarea dispoziţiilor articolelor 40 alin. (5), art. 47 alin. (3) din Decizia CNA nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă o corectă şi legală exercitare a dreptului de apreciere al autorităţii si nicidecum un motiv de nelegalitate a actului pentru lipsa menţiunilor referitoare la sancţiunile anterioare, efectele şi gravitatea faptei "în concret" aşa cum pretinde intimata reclamantă.
Pentru aceste considerente, în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (2) C. proc. civ., constatând că în mod eronat instanţa de fond a respins argumentele pârâtului privind legalitatea deciziei contestate, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta Geopol Internaţional S.R.L., ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei civile nr. 394 din 1 martie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi respinge acţiunea formulată de reclamanta Geopol Internaţional S.R.L., ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 13 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.