Coverage of VAT in insurance compensation: proof requirement of actual expense payment versus reliance on repair estimates for full damage reparation

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal la data de 31.12.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 22023/10.12.2019 emisă de F.G.A. întrucât argumentele admiterii în parte a cererii de plată a petentului, doar pentru suma de 3.147 RON, nu sunt veridice şi, totodată, obligarea pârâtului la plata diferenţei rămase de 1.752,64 RON cu titlu de despăgubire, reprezentând diferenţa dintre contravaloarea avariilor suferite în evenimentul rutier din data de 19.06.2014 şi suma acceptată la plată de pârât.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 135 din 09.02.2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant;

(ii) a respins ca neîntemeiată excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A.;

(iii) a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, având ca obiect anularea deciziei nr. 22023/10.12.2019, ca neîntemeiată.

(iv) în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ., a dispus sancţionarea reclamantului A. cu amendă judiciară de 1.000 RON, pentru introducerea, cu rea-credinţă, a unei cereri principale, vădit netemeinice.

(v) Executorie, în cea ce priveşte amenda judiciară.

(vi) a dispus darea în debit a reclamantului A. cu amenda judiciară în cuantum 1.000 RON, pentru săvârşirea abaterii prevăzute de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. şi emiterea unei adrese către organele fiscale competente pentru punerea în executare a amenzii judiciare aplicate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 135 din 09.02.2021, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii cu consecinţa înlăturării sancţiunii aplicate.

3.1. În ceea ce priveşte soluţia de respingere a acţiunii, recurentul a criticat modalitatea de stabilire a prejudiciului, invocând încălcarea prevederilor art. 1385 C. civ. şi art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015.

A arătat că excluderea de la plata despăgubirilor reprezentând TVA aferentă costului reparaţiilor autovehiculului avariat este greşită, întrucât indiferent dacă reparaţia se face prin asigurător sau în regie proprie de către asigurat prin procurarea pieselor, în ambele variante păgubitul datorează TVA, or, acesta trebuie acordat ca un prejudiciu viitor cert, de vreme ce reparaţia încă nu s-a efectuat.

La stabilirea daunelor-interese trebuie să se ţină seama de prejudiciile viitoare, atunci când acestea sunt certe.

În virtutea reparării integrale a prejudiciului prevăzut de art. 1385 C. civ., intimatul-pârât avea obligaţia de a acoperi în integralitate despăgubirea, inclusiv taxa pe valoare adăugată, în acest sens fiind şi dispoziţiile art. 2 şi următoarele din Legea 213/2015.

În raport de considerentele hotărârii în care se reţine că TVA nu se datorează păgubitului întrucât acesta nu a depus factura fiscală de reparaţie, bazându-se pe un deviz estimativ, şi în acestă situaţie, de reparare ulterioară a autovehiculului, tot păgubitul trebuie să achiziţioneze piesele necesare.

Chiar şi în cazul în care nu le va achiziţiona păgubitul, ci unitatea reparatoare, cheltuielile vor fi suportate tot de reclamant. În cele două situaţii expuse, cu siguranţă acesta nu va fi exonerat de plata TVA, fiind nevoit să suporte contravaloarea lui din propriile resurse, ipoteză care este de neacceptat şi care contravine normelor juridice amintite anterior.

Or, instanţa, deşi a menţionat o serie de texte de lege, niciunul dintre ele nu prevede scutirea pârâtului de la plata TVA.

Mai mult, nu prezintă relevanţă dacă intimatul desfăşoară sau nu o activitate economică sau are calitatea de persoană impozabilă în sensul art. 146 din Codul fiscal, întrucât nu este persoana juridică ce efectuează reparaţia autoturismului pentru a se putea susţine că nu pretinde TVA, ci garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, deci implicit a TVA-ului aferent acestor reparaţii.

3.2. În ceea ce priveşte dispoziţia de sancţionare cu amendă judiciară de 1.000 RON pentru introducerea, cu rea-credinţă, a unei cereri principale vădit netemeinice, recurentul a solicitat înlăturarea sancţiunii aplicate motivat de faptul că nu a intenţionat decât să apeleze la instanţa de judecată pentru a obţine repararea integrală a prejudiciului.

Anularea amenzii aplicate de prima instanţă se impune şi din perspectiva soluţiei de respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesual active, în condiţiile în care s-a reţinut că recurentul are calitatea procesuală oferită de dispoziţiile C. proc. civ. pentru a fi titularul acestei acţiuni.

4. Aspecte procesuale

La termenul de dezbateri, constatând că recursul formulat împotriva sentinţei recurate vizează două capete de cerere, care trebuie examinate distinct, întrucât sunt supuse unor regimuri juridice diferite, Înalta Curte a dispus recalificarea recursului îndreptat împotriva măsurii amenzii judiciare aplicate, drept cerere de reexaminare.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

1. Cu privire la cererea de recurs

Recurentul-reclamant a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ Decizia nr. 22023/10.12.2019 emisă de pârâtul Fondul de Grantare a Asiguraţilor prin care a fost admisă în parte cererea de plată pentru suma de 3.147 RON (reprezentând manoperă – 90 RON şi piese auto- 3057,10 RON) şi respinsă la plată pentru diferenţa de 1.752,64 de RON.

Cu privire la critica propriu-zisă adusă soluţiei primei instanţe, vizând modalitatea de stabilire a prejudiciului, Înalta Curte reţine că motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întrunite.

Din actele dosarului, rezultă că la data 19.06.2014 a avut loc un eveniment rutier din culpa recurentului A., care, în timp ce conducea autoturismul marca x cu nr. de înmatriculare x, a lovit o groapă, avariind janta şi anvelopa.

Întrucât recurentul-reclamant avea încheiată o poliţă de asigurare tip Casco la S.C. B. S.A., iar aceasta a intrat în procedura falimentului, cererea de despăgubire a fost depusă la Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Prin Decizia nr. 22023/10.12.2019, pârâtul FGA a admis cererea de plată pentru suma de 3.147 RON (reprezentând manoperă – 90 RON şi piese auto- 3057,10 RON) şi a respins cererea pentru diferenţa de 1.752,64 de RON.

Instanţa de fond a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză şi a respins acţiunea reclamantului.

Cu privire la critica propriu-zisă adusă soluţiei primei instanţe, vizând modalitatea de stabilire a prejudiciului, Înalta Curte reţine că motivele de nelegalitate întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întrunite.

Recurentul -reclamant invocă încălcarea prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea 213/2015 şi art. 1385 C. civ., susţinând că intimatul-pârât avea obligaţia de a acoperi în integralitate despăgubirea, inclusiv taxa pe valoare adăugată.

Este adevărat că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile, iar conform prevederilor art. 1385 alin. (1) din C. civ., prejudiciul trebuie să fie acoperit integral.

Însă, aşa cum corect a reţinut şi judecătorul fondului, în lipsa unei facturi fiscale purtătoare de TVA, recurentul-reclamant nu poate pretinde cu titlu de despăgubiri şi TVA-ul aferent costului reparaţiilor autovehiculului avariat, întrucât nu a făcut dovada că a plătit reparaţia şi a suportat plata TVA în baza unei facturi fiscale emise de prestatorul de servicii.

Recurentul a depus la dosarul de daună doar un deviz estimativ de lucrări, care nu poate, în circumstanţele concrete ale prezentei cauze, să facă dovada realizării efective a reparaţiilor, în sensul alin. (3) al art. 51 din Norma ASF nr. 23/2014, pentru a justifica interpretarea proprie din cererea de recurs.

2. Asupra cererii de reexaminare, astfel cum a fost calificată de instanţa de control judiciar, se constată că recurentul a criticat prin memoriul de recurs dispoziţia de sancţionare cu amenda judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 12/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii, s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 191 alin. (1) din C. proc. civ., partea în sarcina căreia s-a stabilit amenda judiciară prevăzută de art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. a) din C. proc. civ. pentru introducerea, cu rea credinţă, a unor cereri principale, accesorii, adiţionale sau incidentale, precum şi pentru exercitarea unor căi de atac vădit netemeinice, prin aceeaşi hotărâre prin care au fost soluţionate aceste cereri, poate formula critici care vizează amendarea sa numai pe calea cererii de reexaminare, neputând supune aceste critici controlului judiciar prin intermediul apelului sau recursului",

Prin urmare, cererea prin care recurentul a criticat sancţionarea sa cu amendă judiciară, constituie o cerere de reexaminare reglementată de art. 191 C. proc. civ., chiar dacă a fost intitulată greşit "recurs".

În conformitate cu prevederile art. 191 C. proc. civ.:

"(1) Împotriva încheierii prevăzute la art. 190 (cea prin care a fost aplicată amenda judiciară), cel obligat la amendă sau despăgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, să se revină asupra amenzii ori despăgubirii sau să se dispună reducerea acesteia.

(2) Cererea se face în termen de 15 zile, după caz, de la data la care a fost luată măsura sau de la data comunicării încheierii.

(3) În toate cazurile, cererea se soluţionează, cu citarea părţilor, prin încheiere, dată în camera de consiliu, de către un alt complet decât cel care a stabilit amenda sau despăgubirea".

Având în vedere dispoziţiile imperative expuse, competenţa de soluţionare a cererii de reexaminare, astfel cum a fost calificată, nu aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ci aparţine unui alt complet al instanţei care a dispus măsura sancţionatorie, în speţă, secţiei a IX-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va recalifica recursul formulat de reclamantul A. împotriva aceleaşi sentinţe, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii, în cerere de reexaminare şi va declină competenţa de soluţionare a cererii de reexaminare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 135 din 09.02.2021 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Recalifică recursul formulat de reclamantul A. împotriva aceleaşi sentinţe, în ceea ce priveşte sancţiunea amenzii, în cerere de reexaminare.

Declină competenţa de soluţionare a cererii de reexaminare în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.