Appeal dismissed, upholding three-year prescription limit on salary recalculation claims

Şedinţa publică din data de 13 februarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.02.2022 reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Direcţia Naţională Anticorupţie au solicitat:

În temeiul dispoziţiilor art. 1, art. 8, art. 10 şi art. 18 din Legea nr. 544/2004 raportat la art. 7 alin. (2) din Anexa nr. V cap. VIII din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, s-a formulat acţiunea în anularea Deciziei Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 548/08.12.2021, respectiv împotriva Deciziei Procurorului Sef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie nr. 39/13.01.2022.

Pe cale de consecinţă s-a solicitat anularea in tot a Deciziei Procurorului Şef al Direcţiei National Anticorupţie nr. 548/08.12.2021 si obligarea intimatului la emiterea unui alt act administrativ prin care să se dispună salarizarea reclamanţilor, având in vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 1 august 2016 si in continuare, pentru viitor, fără a fine cont de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1487 din 21 septembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de către reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie Direcţia Naţională Anticorupţie, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanţi pentru următoarele motive de nelegalitate:

- din preambulul actului administrativ contestat rezultă că la emiterea acestuia au fost avute în vedere hotărâri judecătoreşti prin care DNA şi alţi ordonatori de credite din cadrul Ministerului Public au fost obligate să recunoască şi să plătească o VRS în cuantum de 605,225 de RON, în considerarea faptului că toate persoanele cărora le este opozabilă o hotărâre judecătorească definitivă sunt obligate să respecte dispozitivele hotărârilor pronunţate, precum şi considerentele pe care se sprijină acele dispozitive, în conformitate cu prevederile art. 430 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 şi Decizia procurorului general al PICCJ nr. 2296/07.12.2021;

- s-a criticat faptul că menţiunea din art. 1 a Deciziei nr. 548/08.12.2021 nu a fost realizată prin raportare la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 deşi prin decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea Constituţională a României a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 sunt neconstituţionale. Curtea Constituţională a apreciat că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010. În consecinţă, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

- având în vedere chestiunile de ordin constituţional tranşate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 şi conform prevederilor art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum au fost modificate prin O.U.G. nr. 43/2016, salariile personalului din justiţie trebuie calculate prin raportare la VRS-ul maxim din cadrul întregii categorii profesionale/familiei ocupaţionale, adică 605,225 RON (484,18 RON, majorat cu 25%), începând cu data de 01.08.2016;

- în acelaşi sens sunt şi deciziile nr. 56/17 septembrie 2018, nr. 55/2021, decizia nr. 23/26 septembrie 2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi o serii de decizii de speţă cum ar fi sentinţa civilă nr. 1208/28.07.2020 pronunţată de Tribunalul Alba, secţia I civilă, sentinţa civilă nr. 2361/26.06.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2020, sentinţa civilă nr. 3564/28.07.2020, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a-VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale;

- în plus, dreptul pretins de reclamanţii-recurenţi a fost recunoscut pentru grefierii din cadrul instanţelor judecătoreşti şi prin acte administrative ulterioare emise de alţi ordonatori principali/secundari de credite din cadrul Familiei ocupaţionale "Justiţie", cum ar fi: Ordinul nr. 224/29.10.2020 emis de Preşedintele înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Decizia nr. 273/30.12.2020 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Constanţa, Decizia nr. 87/25.01.2022 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Bucureşti, Decizia nr. 76/DE/26.02.2021 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Târgu- Mureş, respectiv Decizia nr. 29/C/19.05.2021 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Alba Iulia, emise în scopul uniformizării modului de calcul al salariilor pentru desfăşurarea activităţii în acelaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţii, valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON fiind recunoscută începând cu data de 01.08.2016;

- de asemenea şi la nivelul ordonatorului secundar de credite, respectiv Direcţia Naţională Anticorupţie, prin hotărâri judecătoreşti a fost obligat pârâtul să recalculeze indemnizaţia de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016/anul 2017 (după caz) şi în continuare, deci începând cu o dată anterioară emiterii deciziei nr. 548/08.12.2021, astfel încât făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 71/2015, se impune a se egaliza indemnizaţia noastră cu cea maximă;

- aşadar, motivarea instanţei de fond în sensul în care "actele administrative de stabilire a drepturilor salariale emise de alte autorităţi cum ar fi ordinul preşedintelui ÎCCJ nu prezintă relevanţă, întrucât nu vizează raporturile cu reclamanţii" nu poate fi acceptată, în speţă fiind vorba despre instituţii din cadrul familiei ocupaţionale de funcţii bugetare "Justiţie";

- cu privire la data de la care ar trebui să se recalculeze drepturile salariale raportat la valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, reclamanţii-recurenţi consideră, astfel cum am arătat şi în motivarea acţiunii în faţa instanţei de fond, că aceasta ar trebui să fie cea menţionată în art. 1 din Decizia nr. 548/08.12.2021 pentru toţi destinatarii deciziei;

- s-a arătat că este incidentă situaţia prevăzută de art. 2506 alin. (4) din C. civ., Decizia nr. 548/08.12.2021 constituind exact actul scris a cărui existenţă atrage aplicabilitatea acestor prevederi referitoare la recunoaşterea dreptului, împrejurare care înlătură curgerea prescripţiei;

- având în vedere faptul că la art. 1 din Decizia nr. 548/08.12.2021 se prevede că salarizarea prin raportare la noua VRS de 605,225 RON se realizează începând cu data de 01.08.2016, ceea ce înseamnă o recunoaştere a dreptului prin chiar actul administrativ de salarizare, se invocă aplicarea în speţă a prevederilor art. 2537 pct. 1 coroborat cu art. 2541 alin. (2) din C. civ. referitoare la întreruperea termenului de prescripţie şi începerea unui nou termen;

- de la data emiterii actului administrativ (08.12.2021) curge un nou termen de prescripţie pentru exercitarea dreptului la acţiune, indiferent de când datează drepturile salariale care au fost recunoscute, astfel încât limitarea de la art. 4 şi art. 6 din decizie este nelegală;

- cu privire la recunoaşterea expresă a drepturilor salariale prin actul administrativ si întreruperea prescripţiei, s-a pronunţat şi Curtea de Apel Oradea (Decizia civilă nr. 1394/21.12.2021, pronunţată în dosarul nr. x/2019;

- au mai arătat recurenţii reclamanţi că existenţa unor divergenţe profunde de interpretare în cadrul sistemului român de drept a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în numeroase cauze, cu consecinţa condamnării statului român, astfel cum rezultă din cauza Beian contra României.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât nu a formulat întâmpinare la cererea de recurs.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. sunt personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie.

Prin art. 4 si art. 6 din Decizia nr. 548/08.12.2021 emisă de către paratul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie s-a stabilit ca începând cu 1 august 2016, personalul auxiliar de specialitate şi personalul conex personalului auxiliar de specialitate din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectoriala de 605,225 RON, în condiţiile acestei decizii.

În cazul personalului căruia valoarea de referinţă sectoriala de 605,225 RON îi este recunoscuta pe cale administrativă, recalcularea si plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se face cu respectarea termenului de prescripţie de 3 ani calculat în raport de data emiterii deciziei.

Plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se va efectua după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii, reclamanţii au formulat contestaţii administrative, soluţionate prin Decizia nr. 39/13.01.2022, prin care pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie si Justiţie- Direcţia Naţională Anticorupţie a respins ca neîntemeiate contestaţiile administrative formulate de reclamanţi, în raport de conţinutul Notei nr. x/2022 din data de 01.01.2022 a Serviciului Resurse Umane, perfecţionare profesionala şi documentare din Direcţia Naţională Anticorupţie, în care s-a menţionat ca atât din dispoziţiile ordinului cât şi ale deciziei contestate rezultă cu claritate că a fost recunoscut dreptul la stabilirea şi acordarea valorii de referinţă sectoriala de 605,225 RON începând cu data de 01.01.2018, existând menţiune expresă la art. 2 al Ordinului nr. 547/08.12.2021 emis de Procurorul Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

În cuprinsul acestei Note, s-a menţionat ca prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge, însă atât din cuprinsul ordinului cât şi din decizie reiese că partea interesata DNA a invocat expres termenul general de prescripţie de 3 ani.

S-a mai menţionat că atât Ordinul nr. 547/08.12.2021 cat si Decizia nr. 548/08.12.2021 nu cuprind vreo declaraţie expresa de renunţare la beneficiul prescripţiei, ci dimpotrivă, la art. 6 din cuprinsul acestora s-a menţionat expres si neechivoc că plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestei decizii se efectuează după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public, cu respectarea termenului de prescripţie prevăzut de lege.

Prin modificarea acţiunii la data de 16.03.2022 reclamantii au precizat că solicită numai anularea art. 4 si art. 6 din Decizia nr. 548/08.12.2021 a Procurorului Şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie si calcularea, plata drepturilor salariale reprezentând diferenţele rezultate din aplicarea valorii de referinţă sectoriala de 605,225 RON începând cu data de 01.08.2016 si pentru viitor.

Curtea de apel a reţinut că reclamanţii nu au formulat contestaţie administrativă în ceea ce priveşte art. 2 din decizia nr. 548/08.12.2021, astfel că prin decizia nr. 39/13.01.2022 de soluţionare a contestaţiei nu a fost analizată legalitatea dispoziţiilor cuprinse în art. 2.

Totodată, Înalta Curte reţine că recurenţilor reclamaţi li s-a recunoscut judiciar, prin decizia civilă nr. 1138/23.02.2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucuresti sectia a VII- a Conflicte de Munca si Asigurări Sociale în dosarul nr. x/2021 dreptul la recalcularea indemnizatiilor în raport de valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON începând cu 01.08.2016.

Prin urmare recurenţii – reclamanţi se află în ipoteza prevăzută de art. 3 din deciziile atacate, în sensul că valoarea de referinţă sectorială în sumă de 605,225 RON le-a fost recunoscută prin hotărâre judecătorească, astfel că recalcularea şi plata diferenţelor salariale urmează a se realiza conform dispozitivului respectivei hotărâri.

Deciziile nr. 2296/07.12.2021 şi 548/8.12.2021 emise de ordonatorul principal şi secundar de credite, respectiv hotărârea judecătorească indicată au fost emise tocmai în aplicarea deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, a deciziilor pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru dezlegarea unor chestiune de drept şi a hotărârilor judecătoreşti prin care au fost stabilite drepturile salariale pentru personal din aceeaşi familie ocupaţională "Justiţie", astfel că motivele reiterate de către recurenţii reclamanţi în cadrul recursului sub aspectul recunoaşterii valorii de referinţă sectorială începând cu data de 1 august 2016 sunt neavenite.

Obiectul prezentului demers judiciar, raportat la decizia judecătorească de recunoaştere a valorii sectoriale şi având in vederea cererea modificatoare a acţiunii, îl reprezintă anularea dispoziţiilor din ordin referitoare la plata diferenţelor salariale neachiate, în ceea ce priveşte perioada de 1 august 2016 (data de la care a fost recunoscută pentru personalul auxiliar din cadrul DNA valoarea de referinţă sectorială) şi data de 13 iulie 2017 (data menţionată în dispozitivul hotărârii judecătoreşti).

Contrar soluţiei primei instanţe care a constatat că din partea intimatul – pârât rezultă intenţia clară de a achita aceste drepturi salariale doar în limita termenului de prescripţie de 3 ani, recurenţii – reclamanţi susţin că prin emiterea deciziei atacate dreptul a fost recunoscut, astfel că în condiţiile art. 2537 pct. 1 coroborat cu art. 2541 alin. (2) din C. civ., de la data emiterii a început să curgă un nou termen de prescripţie.

Înalta Curte constată obligarea pârâtului la stabilirea unui interval mai mare decât cel menţionat în dispoziţia contestată ar încălca prevederile art. 2506 alin. (2) C. civ. care prevede că, după împlinirea termenului de prescripţie, cel obligat poate refuza executarea prestaţiei.

Nu există o îngrădire legală sau de altă natură, prin care persoana împotriva căreia curge prescripţia să fie obligată să recunoască existenţa unei creanţe în alte limite decât cele apreciate de aceasta. Or, una din aceste limite în care o persoană poate face recunoaşterea unei creanţe poate fi stabilită prin raportare la termenul de prescripţie instituit de lege, aşa cum s-a procedat şi în ceea ce priveşte actele a căror anulare se solicită în cauză.

Prescripţia poate fi opusă numai de cel în folosul căruia curge (art. 2512 alin. (1) C. civ.), ceea ce, de altfel, au şi făcut autorităţile emitente pârâte prin intermediul actelor contestate.

Susţinerea referitoare la recunoaşterea dreptului de către pârât şi efectele acesteia asupra prescripţiei este nefondată.

Cu titlu general, Curtea reţine că în ceea ce priveşte recunoaşterea dreptului de către debitor, este necesar a se distinge în funcţie de momentul în care intervine. Astfel, în cazul în care recunoaşterea intervine în cursul termenului de prescripţie extinctivă, atunci operează o întrerupere a termenului (art. 2537 pct. 1 C. civ.), începând să curgă un nou termen de prescripţie din momentul recunoaşterii; în schimb, dacă recunoaşterea intervine după împlinirea termenului de prescripţie, atunci legea prezumă că o astfel de recunoaştere reprezintă în fapt o renunţare la dreptul de a invoca prescripţia extinctivă, fiind necesară îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 2507 şi urm. C. civ. În plus, trebuie ca recunoaşterea dreptului să respecte, şi în acest caz, dispoziţiile art. 2538 C. civ. şi să fie făcută prin act scris.

Sunt nefondate susţinerile recurenţilor - reclamanţi potrivit cărora termenul de prescripţie a fost întrerupt prin emiterea actului, întrucât nu a intervenit o recunoaştere din partea debitorului cu privire la drepturile salariale restante, recunoaştere care să derive din plata salariului.

Susţinerea reclamanţilor în sensul că prevederile contestate din actele administrative vizate, respectiv art. 1, ar conţine o recunoaştere a dreptului salarial începând cu data de 01.08.2016 şi valorificarea acestei recunoaşteri din perspectiva prevederilor 2506 alin. (4), (25)06 şi 2507 Cod.civ. referitoare la renunţarea la prescripţie nu poate fi primită.

Astfel, conform prevederilor C. civ., recunoaşterea dreptului prin act scris trebuie să fie neîndoielnică, fiind exclus orice echivoc.

În cauză, nu se poate reţine lipsa echivocului câtă vreme dispoziţiile contestate limitează în mod expres plata la ultimii 3 ani anteriori emiterii deciziei, astfel cum rezultă din art. 4 şi art. 6.

Referitor la sentiţele invocate cu titlu de practică, Înalta Curte reţine că acestea au "putere" doar între părţile din acele cauze judiciare, pârâtul recunoscând aplicabilitatea lor în condiţiile art. 3 din Decizia nr. 548/08.12.2021, ca şi în cazul recurenţilor – reclamanţi.

In ceea ce priveşte referirea la existenţa unor divergenţe profunde de interpretare în cadrul sistemului român sancţionată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin cauza cauza Beian împotriva României, Înalta Curte nu a constatat la nivelul instanţei supreme o interpretare diferită dată dispoziţiilor art. 4 şi art. 6 din Decizia nr. 548/08.12.2021, în plus amintind jurisprudenţa reprezentată de decizia nr. 4426/2023 care a avut în vedere anularea aceloraşi dispoziţii cuprinse în ordine emis de alţi ordonatori de credite, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii şi Şcoala Naţională de Grefieri.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. împotriva sentinţei civile nr. 1638 din 28 septembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 februarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.