Limitation of discrimination authority jurisdiction to act on differential interpretation and application of statutory salary norms

Şedinţa publică din data de 15 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 31.12.2019, sub nr. x/2019, reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în contradictoriu cu pârâţii Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat anularea Hotărârii nr. 797/06.11.2019 emisă de către C.N.C.D. în dosarul nr. x/2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1437 din 21.12.2020, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal:

(i) a admis cererea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, în contradictoriu cu pârâţii Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării;

(ii) a anulat Hotărârea nr. 797/6.11.2019 emisă de pârâtul CNCD.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 1437 din 21.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. respectiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinde două aspecte de nelegalitate.

3.1. Primul vizează interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţă a dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, raportat la sfera de competenţă a CNCD, astfel cum a fost limitată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 997/2008.

În dezvoltarea acestei critici, recurenta a arătat că prima instanţă a reţinut nelegalitatea actului administrativ din perspectiva necompetenţei pârâtului CNCD în investigarea, constatarea şi sancţionarea faptei de discriminare cu care fusese învestită, în condiţiile în care Hotărârea CNCD nr. 797/06.11.2019 nu s-a analizat şi nici nu s-a sancţionat caracterul discriminatoriu al legii şi al efectelor acesteia, ci doar modul în care ANSVSA a interpretat puncte de vedere emise de Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale în legătură cu aplicarea unui drept salarial.

Mai mult, discriminarea nu a fost invocată faţă de de prevederile Cap II, Lit. A, pct. II, subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 şi nici faţă de cele ale H.G. nr. 917/20.12.2017, ci faţă de modul discriminatoriu în care ANSVSA a recunoscut dreptul la sporul de muncă pentru condiţii vătămătoare şi a acordat acest spor, pe baza unei interpretări şi aplicări eronate a legii.

În fapt, unora dintre funcţionarii publici ale căror drepturi salariale nu depăşeau grila de salarizare stabilită pentru anul 2022 le-a fost recunoscut şi plătit sporul în perioada de referinţă, iar altora nu.

Conform dovezilor depuse la CNCD, trei instituţii publice din subordinea ANSVSA, respectiv DSVSA Galati, DSVSA Buzău şi Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală IDSA, au acordat sporul în discuţie pentru toţi angajaţii, inclusiv pentru cei ale căror drepturi salariale depăşeau grila de salarizare stabilită pentru anul 2022. Celelalte instituţii din subordinea ANSVSA au acordat sporul doar angajaţilor ale căror drepturi salariale au atins sau depăşit grila.

Or, tratamentul diferit de la nivelul structurilor subordonate ANSVSA confirmă discriminarea creată nu doar între cei cu salarii diferite valoric situate de o parte şi de cealalată a grilei de salarizare stabilită pentru anul 2022, ci şi în interiorul aceleiaşi categorii de funcţionari ale căror salarii se situau în perioada de referinţă sub grila de salarizare.

Aşa fiind, contrar celor reţinute de instanţa de fond, demersul CNCD, concretizat în emiterea Hotărârii nr. 797/06.11.2019, se încadrează în sfera de competenţă reglementată de art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 şi nu vine în contradicţie cu efectele Deciziei CCR nr. 997/07.10.2008.

Discriminarea a fost corect invocată şi constatată în raport de interpretarea şi aplicarea diferită, în situaţii analoge, a aceloraşi prevederi legale, în condiţiile în care nici în Cap II, lit. a), pct. II, subpct. 6.2, lit. a) din Anexa nr. VIII a Legii nr. 153/2017 şi nici în H.G. nr. 917/20.12.2017 nu se face distincţia în raport de care parte dintre salariaţii ANSVSA şi ai structurilor subordonate beneficiază de spor, iar parte a acestora nu beneficiază, deşi toţi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii de muncă.

A mai arătat recurenta că CNCD nu s-a substituit instanţei de judecată, nepronunţîndu-se în legătură cu efectul legii, respectiv cu dreptul de a beneficia de sporul salarial în discuţie, ci doar în legătură cu interpretarea şi aplicarea diferită a unor norme de drept, în speţă, cu modalitatea diferită de acordare a dreptului în situaţii diferite.

2.2. Al doilea aspect de nelegalitate vizează raportarea greşită a instanţei de fond la efectele Deciziei nr. 27/26.10.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, cu nesocotirea prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ. în legătură cu momentul de la care hotărârile pronuţate în interesul legii devin obligatorii.

În speţă, Decizia RIL nr. 27/26.10.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 71 din 22.01.2021, după data la care instanţa de fond a pronunţat sentinţa nr. 1437/21.12.2020.

Aşa fiind, la data pronunţării hotărârii recurate, Decizia RIL 26.10.2020 nu producea efecte obligatorii şi nu putea reprezenta temei al admiterii contestaţiei.

Pe de altă parte, arată recurenta, indiferent şi independent de data publicării Deciziei nr. 27/26.10.2020 în Monitorul Oficial, aceasta nu putea fi valorificată în cauză întrucât nu exista la data la care s-a săvârşit fapta discriminatorie şi s-a pronunţat hotărârea CNCD contestată.

Întrucât în procedura pendinte discriminarea trebuie analizată prin raportare la momentul săvârşirii acesteia şi, cel mult, prin raportare la momenul pronunţării hotărârii CNCD, Decizia RIL nr. 27/26.10.2020 şi efectele viitoare ale acesteia sunt în realitate irelevante.

În acest context, apreciază recurenta că Hotărârea CNCD nr. 797/06.11.2019 este temeinică şi legală inclusiv pe fondul acesteia, sancţionând faptul că prevederi legale unitare au fost aplicate diferit în situaţii analoage, fără nicio justificare rezonabilă sau obiectivă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat întâmpinare solicitând respingerea recuruslui ca nefondat.

II. Soluţia şi considerentele instanţei de recurs

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimata-reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a supus controlului de legalitate pe calea prevăzută de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea faptelor de discriminare, Hotărârea nr. 797 din 06.11.2019 prin care Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a statuat că fapta intimatei-reclamante privind acordarea diferenţiată a sporului de muncă în condiţii vătămătoare doar salariaţilor ale căror salarii de bază sunt mai mari decât cele stabilite pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorării salariale reglementate intră sub incidenţa prevederilor art. 2 alin. (1), art. 7 lit. a), c) şi g) din O.G. nr. 137/2000, republicată şi a dispus sancţionarea intimatei-reclamante cu avertisment.

Soluţionând cauza, prima instanţă a apreciat că hotărârea contestată este nelegală, reţinând, în principal, faptul că autoritatea de discriminare a stabilit în cadrul procedurii administrativ jurisdicţionale existenţa unei fapte de discriminare constând în modalitatea de interpretare şi aplicare a unor norme legale în vigoare, cu încălcarea art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, raportat la sfera sa de competenţă, aşa cum a fost limitată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 998/2008.

În subsidiar, instanţa de fond a constatat că, deşi nu se mai impunea analiza pe fond a faptei de discriminare, hotărârea emisă de pârât este nelegală şi din acest punct de vedere întrucât modalitatea de interpretare şi aplicare a normelor legale (în vigoare în perioada relevantă) de către autoritatea reclamantă este corectă, raportat la Decizia nr. 27/26.10.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.

În concluzie, instanţa de fond a reţinut că pârâtul CNCD, ca urmare a constatării existenţei unor situaţii discriminatorii determinate chiar de norma legală în vigoare, ar fi putut acţiona în limita sa de competenţă, în sensul că avea doar posibilitatea legală de a constata existenţa unor discriminări în conţinutul unor acte normative şi de a formula recomandări sau sesiza autorităţile competente (autoritatea legislativă) pentru a modifica respectivele texte de lege, nu şi de a constata discriminarea în cadrul activităţii sale jurisdicţionale.

Soluţia instanţei de fond este corectă, fiind însuşită şi de către instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident la situaţia de fapt relevată de probele administrate în cauză.

În accepţiunea recurentei-reclamante, instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000 republicată, raportat la sfera de competenţă a CNCD, astfel cum a fost limitată prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 997/2008.

Critica este nefondată.

Potrivit art. 20 alin. (3)din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată"(...) persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecinţelor faptelor discriminatorii şi restabilirea situaţiei anterioare discriminării".

Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 997 din 7 octombrie 2008 s-a constatat că dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituţionale, în măsura în care sunt interpretate în sensul că acordă Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării competenţa ca, în cadrul activităţii sale jurisdicţionale, să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Din interpretarea sistematică a dispoziţiilor art. 20 din O.G. nr. 137/2000 republicată, rezultă că hotărârile emise de Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării sunt pronunţate doar în vederea investigării şi sancţionării contravenţionale a faptelor sau actelor de discriminare, fapte înţelese ca acţiuni ori inacţiuni ilicite care încalcă normele dreptului obiectiv, cauzând prejudicii unor persoane.

Aşa fiind, reiese că, acele comportamente considerate ca discriminatorii şi care sunt sancţionabile contravenţional nu pot fi echivalate sau asimilate cu procesul legislativ, în speţă cu situaţiile ce implică adoptarea, modificarea, completarea sau abrogarea unor prevederi legale de către legiuitor.

Înalta Curte constată că petiţia analizată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a avut ca obiect o pretinsă faptă de discriminare privind acordarea drepturilor salariale (sporul pentru condiţii vătămătoare de muncă) personalului din structura Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordine, derivată din modalitatea de aplicare a Legii cadru nr. 153/2017 şi H.G. nr. 917/2017 pentru aprobarea Regulamentului -cadru privind stabilirea locurilor de muncă, a categoriilor de personal, a mărimii concrete a sporului pentru condiţii de muncă, precum şi a condiţiilor de acordare a acestuia pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Administraţie" din administraţia publică.

Astfel, pretinsul tratament discriminatoriu s-a raportat la prevederile unor acte normative, astfel încât nu se poate determina eventuală incidenţă a unui comportament de natura celor reglementate de prevederile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată.

Din această perspectivă, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că, în speţa de faţă, este incidentă Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 997/2008, în considerentele căreia, s-a statuat că activitatea jurisdicţională a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării este limitată la a constata fapte de discriminare, altele decât cele ce derivă din conţinutul unor acte normative (armonizarea dispoziţiilor din cuprinsul actelor normative sau administrative care contravin principiului nediscriminării – art. 18 alin. (1) teza a doua din O.G. nr. 137/2000), pentru acestea din urmă având doar competenţa de a formula recomandări sau de a sesiza autorităţile competente pentru a modifica respectivele texte de lege.

Or, prin Hotărârea CNCD nr. 797/2019, atacată, s-a constatat o situaţie de discriminare ce derivă din modalitatea de interpretare şi aplicare a unor prevederi legale în vigoare care reglementează drepturile salariale ale funcţionarilor publici, astfel că, în mod corect, instanţa de fond a apreciat că au fost încălcate prevederile art. 20 alin. (3) din O.G. nr. 137/2000, republicată, raportat la sfera de competenţă a CNCD în investigarea, constatarea şi sancţionarea faptei de discriminare cu care a fost învestită, aşa cum a fost limitată prin Decizia nr. 997/7.10.2008 a Curţii Constituţionale.

Nu pot primite criticile recurentei-pârâte în sensul că discriminarea nu a avut la bază modul de aplicare a legii, ci modul în care angajatorul a înţeles să interpreteze şi să aplice unele puncte de vedere ale Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale care vizau cadrul general şi care nu au interzis în mod expres acordarea sporurilor specifice angajaţilor A.N.S.V.S.A. şi structurilor subordonate acesteia întrucât, aşa cum a reţinut şi instanţa de fond, modalitatea în care autoritatea reclamantă a înţeles să aplice legea, indiferent de faptul că a respectat ori nu punctul de vedere al autorităţii superioare ierarhic, nu poate reprezenta faptă de discriminare în sensul art. 2 din O.G. nr. 137/2000, care să poată face obiectul investigării, constatării şi sancţionării în cadrul procedurii administrative jurisdicţionale pe care o desfăşoară pârâtul CNCD.

În exercitarea competenţelor prevăzute de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, intimatul-pârât CNCD nu se poate substitui instanţelor de judecată în ce priveşte aplicarea dispoziţiilor care reglementează drepturile salariale, prevăzute de H.G. nr. 917/2017 şi Legea cadru 153/2017, deoarece s-ar ajunge la o încălcare flagrantă a prevederile art. 126 alin 1 din Constituţia României, potrivit căruia justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.

Nefondată este şi critica vizând încălcarea prevederilor art. 517 alin. (4) C. proc. civ., cu referire la efectele Deciziei nr. 27/26.10.2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, raportat la momentul la care această hotărâre a devenit obligatorie.

Înalta Curte constată că decizia de recurs în interesul legii a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 71 din 22 ianuarie 2021, în intervalul cuprins între data pronunţării şi data motivării prezentei decizii, fiind obligatorie erga omnes de la data publicării, dar existenţa ei în realitatea juridică încă de la data pronunţării sentinţei recurate nu putea fi ignorată de instanţa de fond.

Dincolo de acest aspect, Înalta Curte constată că, în speţă, judecătorul fondului a reţinut nelegalitatea hotărârii administrativ - jurisdicţionale, în principal, din perspectiva necompetenţei pârâtului CNCD în investigarea, constatarea şi sancţionarea faptei de discriminare cu care fusese învestită, incidenţa Deciziei RIL nr. 27/26.10.2020 constituind doar un argument subsidiar, în ipoteza în care s-ar fi impus analiza pe fond a faptei de discriminare, aşa cum de altfel a menţionat instanţa de fond.

III. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de pârâta Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Federaţia Sindicală a Veterinarilor din România împotriva sentinţei nr. 1437 din 21.12.2020 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 15 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.