Insufficiency of medical-legal expert evidence and failure to substantiate disability rating in military epilepsy classification

Şedinţa publică din data de 9 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pem rolul Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne-Direcţia Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a solicitat in temeiul dispoziţiilor art. 8 din Legea 554/2004 anularea Deciziei Medicale nr. 461/29.09.2021, emisă de Ministerul Afacerilor Interne Direcţia Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară şi a Raportului de Expertiză Medico-Militară nr. x/22.09.2021, emis de Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 21 din 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne-Direcţia Medicală-Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară, având ca obiect anulare act administrativ.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 21 din 25 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A. solicitând în principal, admiterea recursului şi casarea în totalitate, cu trimiterea sentinţei recurate în vederea rejudecării cauzei de către Curtea de Apel Craiova şi administrarea probei cu expertiza medico-legală în acord cu dispoziţiile art. 330 alin. (1)-(3) C. proc. civ. în subsidiar, admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinţei recurate, admiterea acţiunii introductive şi anularea Deciziei medicale nr. 461/29.09.2021 şi a Raportului de Expertiză Medico-Militară nr. x/22.09.2021.

În opinia recurentului, instanţa de fond ar fi trebuit să observe că reclamantul nu se încadrează în specificul niciunei forme de epilepsie dintre cele enumerate în criteriile din H.G. nr. 36/2012, raportat la faptul că, în decurs de aproape 1 an şi jumătate a avut o singură criză, respectiv criza din 24.09.2020. Nicio altă criză nu a mai apărut nici până în prezent.

În aceste condiţii, în opinia recurentului, era imperios necesar ca cei din CCEMM, să facă aplicarea dispoziţiilor legale prevăzute de art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 56/2012 şi să urmărească elementele clinice, evoluţia, complicaţiile şi deficienţa funcţională produsă, aplicându-se criteriile existente.

Practic CCEMM contrar dispoziţiilor legale, specificului activităţii profesionale a recurentului şi a diagnosticului acestuia, au dispus încadrarea într-o formă de epilepsie care nu corespunde cu evoluţia şi particularităţile diagnosticului stabilit.

Rezultă cu claritate din chiar cuprinsul Deciziei 461 că, nu s-a motivat în niciun fel cum s-a stabilit procentul de incapacitate adaptivă de 55%, diagnosticul funcţional de deficienţă medie şi gradul III de invaliditate, în condiţiile în care forma de epilepsie cu care am fost diagnosticat, nu este prevăzută de criteriile exprese din H.G. nr. 56/2012, astfel că era necesară o evaluare in concreto a gradului de afectare al capacităţii Subsemnatului de muncă şi o motivare a procentului stabilit.

Aşadar, susţine recurentul că, este evident că instanţa de fond, în mod nelegal a apreciat că au fost respectate prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 56/2012, fiind mai mult decât vădit caracterul nelegal al actelor administrative contestate.

În acest sens, nu se poate reţine argumentul instanţei de fond, potrivit căruia stabilirea tuturor acestor aspecte de către CCEMM ar reprezenta o chestiune care ţine de oportunitatea actelor administrative, astfel că solicitarea recurentului de a se anula o Decizie medicală (care în mod evident nu respectă imperativele impuse de textele legale incidente), ar excede controlului de legalitate, obiect al controlului jurisdicţional în contenciosul administrativ.

Este evident că instanţa de fond a interpretat şi aplicat în mod eronat prevederile legale ale H.G. nr. 56/2012, apreciind în mod neîntemeiat şi cu încălcarea prevederilor legale ale Legii nr. 554/2004, că motivele invocate de recurent ar ţine de analiza oportunităţii actelor administrative şi nu de analiza legalităţii acestora.

Precizează recurentul că, dreptul de apreciere al unei autorităţi nu poate să echivaleze cu posibilitatea de a acţiona abuziv, arbitrar, fără justificări legale şi în afara oricărui control, astfel cum a procedat CCEMM. O măsură adoptată fără respectarea unei proceduri prevăzută de lege şi fără a fi motivată în vreun fel, reprezintă categoric o măsură adoptată cu exces de putere şi în niciun caz una care poate fi încadrată în limitele legale ale puterii discreţionare acordate autorităţii.

Mai susţine recurentul că, în mod nelegal, instanţa de fond, a apreciat prin încheierea de şedinţă din data de 11.01.2022, că nu se mai impune efectuarea unei reexaminări şi reevaluări a capacităţii de muncă a reclamantului, considerând probabil că răspunsul IMM este suficient de lămuritor în acest sens şi că nu ar fi posibilă efectuarea unei expertize cu obiectivele solicitate.

Apreciază recurentul că, doar printr-o reexaminare a sa efectivă, se putea stabili eventuala afectare/procentul de afectare a capacităţii de muncă şi încadrarea sau neîncadrarea în unul din gradele de invaliditate. Practic, recurentul a fost supus unei singure examinări, respectiv cea efectuată pe cheltuială proprie în reţelele private de sănătate. Atât prima comisie, cât şi CCEMM nu au efectuat examinări proprii, conform prevederilor H.G. nr. 56/2012, ci s-au limitat la a corobora concluziile examinărilor/investigaţiilor efectuate în reţelele private de sănătate de către recurrent.

Practic abordarea primei instanţe care nu a cercetat complet situaţia factuală a stării medicale a recurentului, echivalează cu o necercetare pe fond a procesului şi justifică cererea de casare a Sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Craiova.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul formulat de este întemeiat, în considerarea următoarelor argumente:

Prin decizia medicală nr. 461 din 29.09.2021, s-a soluţionat contestaţia reclamantului A. împotriva Deciziei Medicale nr. A2142/5 din 29.06.2021, emisă de Comisia Teritorială de Expertiză Medico-militară din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Militar "Dr. St Odobleja" Craiova.

Prin decizia medicală nr. A2142/5 din 29.06.2021, reclamantul A. inspector de poliţie din cadrul secţiei Regionale de Poliţie Transport Craiova — Biroul de Investigaţii Criminale a fost clasat medical: inapt pentru îndeplinirea serviciului în poliţie, cu scoatere din evidenţă" şi încadrat în gradul III (trei) de invaliditate cu revizuire la 12 luni — iunie 2022, pentru diagnosticul clinic si funcţional: "epilepsie probabil focală frontal stângă controlată în monoterapie" .

Împotriva Deciziei Medicală nr. A 2142/5 din 29.06.2021, reclamantul a formulat contestaţie conform prevederilor art. 10 alin. (4) din Ordinul Comun al ministrului apărării naţionale, al ministrului afacerilor interne, al ministrului justiţiei, al directorului Serviciului Român de Informaţii nr. M66/98/3005/8966/2016 pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară.

Comisia Centrală de Expertiză Medico-militară a M.A.I a emis Decizia Medicală nr. 461 prin care reclamantul a fost clasat medical: INAPT PENTRU ÎNDEPLINIREA SERVICIULUI ÎN POLIŢIE CU SCOATERE DIN EVIDENŢĂ, încadrat în gradul III de invaliditate cu revizuire la 12 luni septembrie 2022, pentru diagnosticul clinic şi funcţional: "EPILEPSIE CU CRIZE GENERALIZATE DE TIP G.M .

Astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată, raportat la conduita CCEMM şi soluţia adoptată de către aceasta, recurentul-reclamant a solicitat la fond, efectuarea unei reexaminări şi reevaluări a capacităţii sale de muncă de către Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici", sens în care a depus şi o cerere în probaţiune cuprinzând obiectivele formulate, înregistrată la data de 13.12.2021 la Curtea de Apel Craiova.

Instanţa de fond, a admis parţial această solicitare, sens în care a emis o adresă, la data de 03.01.2022, către Institutul Mina Minovici, fără însă a le comunica şi obiectivele formulate. Prin adresa formulată, instanţa a solicitat ca IMM să precizeze dacă poate expertiza medical în specializarea neurologie epileptologie şi în măsura în care răspunsul este afirmativ, să precizeze costul unei astfel de expertize.

Totodată, raportat la prevederile art. 330 alin. (3) recurentul din prezenta cauză a solicitat şi emiterea unei adrese prin care instanţa să solicite opinia unui specialist, medic neurolog-epileptolog, sens în care s-a emis o adresă şi a fost depus Răspunsul din data de 07.01.2022, la care recurentul a făcut referire prin prezentul recurs.

Institutul Mina Minovici, ca răspuns la solicitarea de a preciza dacă poate expertiza medical în specializarea neurologie epileptologie, a arătat prin Răspunsul din data de 11.01.2022, "că în cadrul IMM nu îşi desfăşoară activitatea medici în specializarea neurologie epileptologie, ci numai medici legişti".

Prin urmare, în mod nelegal, instanţa de fond, a apreciat că, nu se mai impune efectuarea unei reexaminări şi reevaluări a capacităţii de muncă a recurentului, considerând că răspunsul IMM este suficient de lămuritor în acest sens şi că nu ar fi posibilă efectuarea unei expertize cu obiectivele solicitate.

Ţinând seama de complexitatea cauzei, precum şi de întinderea susţinerilor şi apărărilor formulate de părţile litigante, motivarea instanţei de fond este una succintă.

Curtea mai reţine şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente, iar potrivit art. 22 alin. (5) din C. proc. civ., "judecătorul trebuie să se pronunţe asupra a tot ceea ce s-a cerut", această pronunţare implicând, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, obligaţia de a analiza fiecare capăt de cerere, precum şi apărările formulate de părţi, pe baza probelor administrate, în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt şi cu aplicarea corespunzătoare a normelor şi principiilor de drept incidente.

Înalta Curte apreciază că hotărârea este criticabilă şi prin prisma dispoziţiilor art. 22 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. potrivit cărora judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest sens, aceleaşi prevederi legale acordă judecătorilor puterea de a ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile s-ar împotrivi.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, hotărând în baza unui probatoriu insuficient, fără a stabili în mod neechivoc adevărul cu privire la starea de fapt invocată de reclamant, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.

Sintetizând modalitatea în care instanţa de fond a înţeles să judece şi să soluţioneze cauza, Înalta Curte constată că aceasta nu a valorificat în mod corect probele care au fost administrate, nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză şi nu a analizat în mod efectiv în fapt şi în drept susţinerile recurentului-reclamant.

Faţă de aceste împrejurări, având în vedere dispoziţiile art. 483 alin. (3), în conformitate cu care "recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", precum şi prevederile art. 497 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte, constatând că se impune suplimentarea probatoriului prin administrarea probei cu expertiză medico-legală cu luarea în considerare a tuturor actelor medicale invocate de reclamant, urmează să caseze sentinţa şi să trimită cauza spre rejudecare în fond aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 21 din 25 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 9 februarie 2023.