Insurance claim deadline: 90-day forfeiture period starts from criminal judgment finality, not communication

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Fondul pentru Garantarea Asiguraţilor anularea Deciziei nr. 26252/12.04.2021 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor si obligarea acestuia la emiterea unei Decizii de plată a sumei de 32.000 RON daune morale şi 100 RON lunar prestaţie periodică, iar in subsidiar obligarea pârâtului la plata sumei de 32.000 RON daune morale şi 100 RON lunar prestaţie periodică, la care se adaugă cheltuielile de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 192 din 4 februarie 2022, a admis în parte cererea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 26252/12.04.2021 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a obligat pârâtul la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamantă la 13.01.2021 înregistrată cu nr. x/19.01.2021, privind acordarea sumei de 32.000 RON daune morale si 100 RON lunar pensie de întreţinere, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON reprezentând onorariu de avocat şi a respins în rest cererea ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul pentru Garantarea Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Conform dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 aplicabilă la data depunerii cererii de plată "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Potrivit art. 20 din Norma 24/2019 privind FGA "(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări completează o cerere de plată motivată în acest sens, pe baza modelului prevăzut în anexa nr. 9 pentru restituirile de primă, respectiv în anexa nr. 10 pentru cererile de plată a despăgubirilor; cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei A.S.F. de închidere a procedurii de redresare financiară, în temeiul art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

(2)Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Motiv pentru care aceste texte de lege preconstituie conduita pe care trebuie să o aibă fiecare creditor de asigurare, condiţii şi termene, în vederea exercitării dreptului de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi.

Astfel, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că intimata-reclamantă a depus cererea de plată cu respectarea termenului de decădere prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015, motivat de faptul că hotărârea penală a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 19.11.2020, iar data la care s-a transmis prin intermediul poştei cererea de plată, respectiv data de 13.01.2021, este cuprinsă în termenul de decădere de 90 de zile prevăzut de lege.

Recurentul consideră că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material deoarece termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015 şi art. 20 din Norma 24/2019 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie deoarece, pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea să prevadă această sancţiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte.

În acest sens, contrar susţinerilor eronate ale instanţei de fond, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei penale pronunţate în dosarul nr. x/2017, respectiv la data de 05.10.2020, dată la care s-a pronunţat Decizia definitivă a Curţii de Apel Galaţi, aşa cum se poate observa din documentele aflate la dosarul prezentei cauze, astfel că ultima zi de depunere a cererii de plată, în interiorul celor 90 de zile, era la data de 04.01.2021.

În consecinţă, după pronunţarea deciziei penale, intimata-reclamantă ar fi putut, în temeiul art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, să obţină copii legalizate cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile, nefiind necesară motivarea şi comunicarea deciziei din apel (pentru care se putea depune inclusiv un certificat de grefa), aşa cum se poate deduce din simpla lecturare a dispoziţiilor art. 552 alin. (1) şi 553 alin. (3) C. proc. pen.

Astfel, interpretarea dată de instanţa de fond cu privire la întreruperea termenului de decădere este total eronată aceasta reţinând în mod greşit dispoziţiile art. 2541 alin. (6) C. civ., în cazul în care prescripţia, respectiv termenul de decădere a fost întreruptă potrivit art. 2537 pct. 3, întreruperea operează până la pronunţarea hotărârii definitive a instanţei penale. (...) Prin urmare instanţa reţine aplicabilitatea în speţă a tezei a Ii-a a alin. (6) din art. 2541 C. civ.., având în vedere căpiata despăgubirilor solicitate de către reclamanta Fondul de Garantare a Asiguraţilor se întemeiază pe dispoziţiile art. 2 şi art. 13 din Legea 21/2015, pârâtul fiind o schemă de garantare în domeniul asigurărilor, care are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Astfel, instanţa reţine că întreruperea termenului de decădere de 90 de zile, prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015, a operat până la data la care reclamanta a cunoscut sau trebuia să cunoască hotărârea definitivă a instanţei penale prin care s-a stabilit despăgubirea, acest moment fiind reprezentat de data comunicării către reclamanta a deciziei penale nr. 816/05.10.2020, pronunţată de Curtea de Apel Galaţi în dosarul nr. x/2017, redactată la 28.10.2020."

În acest sens, Decizia FGA ce face obiectul prezentei contestaţii este legală şi temeinică, iar considerentele reţinute de instanţa de fond prin sentinţa recurată sunt neîntemeiate şi nu se poate reţine că termenul de decădere de 90 de zile se calculează de la data comunicării hotărârii penale definitive şi nu de la data Ia care aceasta a devenit definitivă, acela fiind momentul la care s-a născut dreptul de creanţă în sensul art. 14 din Legea 213/2015 şi în sensul prevăzut de art. 634 alin. (2) teza finală C. proc. civ. Mai mult decât atât, conform dispoziţiilor C. proc. pen., respectiv art. 552 alin. (1) "hotărârea instanţei de apel rămâne definitivă la data pronunţării acesteia, atunci când apelul a fost admis şi procesul a luat sfârşit în faţa instanţei de apel." şi art. 553 alin. (3) "Când hotărârea rămâne definitivă în faţa instanţei de apel sau în faţa instanţei ierarhic superioare, aceasta trimite instanţei de executare un extras din acea hotărâre, cu datele necesare punerii în executare, în ziua pronunţării hotărârii de către instanţa de apel sau, după caz, de către instanţa ierarhic superioară.".

În consecinţă, consideră că FGA a emis o Decizie temeinică şi legală în conformitate cu dispoziţiile legale aplicabile, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi casarea Sentinţei recurate cu consecinţa respingerii contestaţiei formulate de intimata-reclamantă şi menţinerii Deciziei FGA ce face obiectul prezentului dosar.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de plată înregistrată de către pârât cu nr. x/23.11.2020, reclamanta A. a solicitat suma de 32.000 RON despăgubiri morale si 100 RON/luna cu titlul de pensie de întreţinere calculată de la data producerii accidentului rutier din 04.10.2015 până la majorat sau până la împlinirea vârstei de 26 ani dacă se va afla în continuarea studiilor, astfel cum acestea i-au fost acordate, prin sentinţa penală nr. 150/2019 din 13.11.2019 de pe rolul Judecătoriei Panciu, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 816/A/2020 din 05.10.2020 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi.

Prin Decizia nr. 26252/12.04.2021, comunicată reclamantei la data de 21.04.2021, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a dispus respingerea cererii de plată ca tardivă.

Instanţa de fond a obligat FGA la soluţionarea cererii de plată formulată de reclamantă la 13.01.2021 înregistrată cu nr. x/19.01.2021.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte soluţia instanţei de fond apreciind că prima instanţă a făcut o aplicare eronată a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 în ceea ce priveşte termenul în care trebuie depuse cererile de plată.

Conform dispoziţiilor legale aplicabile, respectiv art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 aplicabilă la data depunerii cererii de plată "În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi".

Potrivit art. 20 din Norma 24/2019 privind FGA "(1) Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări completează o cerere de plată motivată în acest sens, pe baza modelului prevăzut în anexa nr. 9 pentru restituirile de primă, respectiv în anexa nr. 10 pentru cererile de plată a despăgubirilor; cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei A.S.F. de închidere a procedurii de redresare financiară, în temeiul art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

(2)Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Astfel, instanţa de fond în mod eronat a reţinut că intimata-reclamantă a depus cererea de plată cu respectarea termenului de decădere prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015, motivat de faptul că hotărârea penală a fost comunicată intimatei-reclamante la data de 19.11.2020, iar data la care s-a transmis prin intermediul poştei cererea de plată, respectiv data de 13.01.2021, este cuprinsă în termenul de decădere de 90 de zile prevăzut de lege.

Înalta Curte, apreciază că instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a normelor de drept material deoarece termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea 213/2015 şi art. 20 din Norma 24/2019 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie deoarece, pentru a opera decăderea nu este necesar ca legea să prevadă această sancţiune pentru nerespectarea fiecărui termen în parte.

În acest sens, contrar susţinerilor eronate ale instanţei de fond, termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată începe să curgă de la data rămânerii definitive a deciziei penale pronunţate în dosarul nr. x/2017, respectiv la data de 05.10.2020, dată la care s-a pronunţat Decizia definitivă a Curţii de Apel Galaţi, astfel că ultima zi de depunere a cererii de plată, în interiorul celor 90 de zile, era la data de 04.01.2021.

În acest sens, Decizia FGA ce face obiectul prezentei contestaţii este legală şi temeinică, iar considerentele reţinute de instanţa de fond prin sentinţa recurată sunt neîntemeiate şi nu se poate reţine că termenul de decădere de 90 de zile se calculează de la data comunicării hotărârii penale definitive şi nu de la data la care aceasta a devenit definitivă, acela fiind momentul la care s-a născut dreptul de creanţă în sensul art. 14 din Legea 213/2015 coroborat cu art. 634 alin. (2) teza finală C. proc. civ.

În consecinţă, având în vedere că cererea de plată a fost depusă cu depăşirea acestui termen, la data de 13.01.2021, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1), C. proc. civ., va obliga reclamanta la plata către partea pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 192 din 4 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă reclamanta la plata către partea pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 100 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.