Prisoner's bid to enforce conditional release via administrative action blocked as inadmissible; High Court upholds dismissal.

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 14.06.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi Ministerul Justiţiei, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, Administraţia Naţionala a Penitenciarelor să fie obligată să pună în executare sentinţa penala nr. 57/2021 rămasă definitivă, de liberare condiţionată, constatând ca reclamantul se află aflu în prezenţa unui refuz de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1587 din 8 noiembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Administraţia Naţională a Penitenciarelor, şi Ministerul Justiţiei, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs reclamantul A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a aplicat în mod greşit norma de drept material, hotărârea cuprinde motive contradictorii, străine de natura cauzei.

Prin acţiunea promovată a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, Administraţia Naţională a Penitenciarelor să fie obligată să pună în executare sentinţa penală nr. 57/2021 rămasă definitivă, de liberare condiţionată, considerând că se află în prezenţa unui refuz de executare a unei hotărâri judecătoreşti definitive.

Recurentul apreciază că în mod nelegal instanţa de fond a calificat acţiunea recurentului reclamant ca fiind inadmisibilă, motivând prin faptul că sentinţa penală nr. 57/2021 pronunţată de Judecătoria Slobozia nu a avut ca obiect o acţiune în contencios administrativ şi nu s-a derulat conform prevederilor Legii nr. 554/2004.

După ce sentinţa nr. 57/2021 de liberare condiţionată a rămas, practic, de două ori definitivă, sentinţa având putere executorie, nu produce efecte juridice, datorat refuzului Penitenciarului Slobozia de a o pune în executare.

În realitate, efectele hotărârii judecătoreşti nr. 57/2021 s-au produs de drept, de la momentul rămânerii definitive în data de 10 februarie 2021, condamnatul A. fiind reţinut de la acea dată şi până în prezent nelegal în penitenciar.

Rezultă din prevederile art. 24 din Legea nr. 554/2004 că executarea hotărârii definitive şi irevocabile se face în mod imperativ în termenul prevăzut în hotărâre sau în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii

Conform disp. art. 53 alin. (1) din Legea 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, punerea în libertate se dispune, de îndată, la expirarea duratei pedepsei închisorii, la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus liberarea condiţionată, precum şi la orice altă dată hotărâtă de organele judiciare competente, în situaţiile anume prevăzute de lege, cu precizarea în registrul de evidenţă a executării punerii în libertate, prin indicarea datei şi orei de ieşire din penitenciar.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Ministerul Justiţiei şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor au depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Pe cale de consecinţă, se impune respingerea criticilor recurenţilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material").

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin cererea de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art. 24 din Legea 554/2004, reclamantul a solicitat instanţei de contencios administrativ să oblige pârâta - Administraţia Naţională a Penitenciarelor la punerea în executare a sentinţei penale nr. 57/2021 pronunţată de Judecătoria Slobozia.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 24 din Legea contenciosului administrativ, care prevăd că:

(1) Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

(2) In cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligaţia sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege.

(3) La cererea creditorului, în termenul de prescripţie a dreptului de a obţine executarea silită, care curge de la expirarea termenelor prevăzute la alin. (1) şi care nu au fost respectate în mod culpabil, instanţa de executare, prin hotărâre dată cu citarea părţilor, aplică conducătorului autorităţii publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, care se face venit la bugetul de stat, iar reclamantului îi acordă penalităţi, în condiţiile ari. 906 din C. proc. civ.

(4) Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii şi de acordare a penalităţilor debitorul, în mod culpabil, nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului.

Şi suma ce i se va datora lui cu titlu de penalităţi, prin hotărâre dată cu citarea părţilor. Totodată, prin aceeaşi hotărâre, instanţa va stabili, în condiţiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligaţiei.

(5) În lipsa cererii creditorului, după împlinirea termenului prevăzut la alin. (4), compartimentul executări civile al instanţei de executare va solicita autorităţii publice relaţii referitoare la executarea obligaţiei cuprinse în titlul executoriu şi, în cazul în care obligaţia nu a fost Integral executată, instanţa de executare va fixa suma definitivă ce se va datora statului prin hotărâre dată cu citarea părţilor."

Lecturând dispoziţiile menţionate mai sus, se reţine că art. 24 din Legea 554/2004 este un instrument procesual pus la dispoziţia părţilor din procesul desfăşurat potrivit procedurii contenciosului administrativ. Acest mijloc procesual are scopul de a se ajunge, prin mijloace indirecte (aplicarea de amenzi şi penalităţi) la executarea unei hotărâri definitive având ca obiect o obligaţie de "a face" intuituu personae pronunţată de o instanţă de contencios administrativ.

De asemenea, art. 24 alin. (1) prevede că, dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operaţiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Se înţelege din cuprinsul Legii 554/2004 că atunci când se referă la acţiune admisă, art. 24 alin. (1) are în vedere acţiunea în contencios administrativ, şi nu orice acţiune exercitată contra autorităţilor statului.

În concluzie, în speţă nu sunt incidente prevederile articolului 24, deoarece acest text de lege are în vedere ipoteza existenţei unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în materia contenciosului administrativ prin care s-a dispus obligarea instituţiei publice la încheierea, înlocuirea sau modificarea unui act administrativ, ori eliberarea unui alt înscris sau efectuarea anumitor operaţiuni administrative, iar nu la o hotărâre pronunţată in materie penală, astfel cum este în discuţie în speţa dedusă judecăţii."

Astfel autorităţile statului participă la raporturi juridice cu o natură juridică diversă (civile, penale, administrative, constituţionale, etc), conflictele născute din aceste raporturi juridice se rezolvă pe calea acţiunilor specifice, iar hotărârile pronunţate în aceste materii juridice se execută prin mijloace procesuale adaptate fiecărei ramuri de drept.

Prin urmare, instanţa de fond în mod corect a constatat că, sentinţa penală nr. 57/2021 pronunţată de Judecătoria Slobozia nu a avut ca obiect o acţiune în contencios administrativ şi nu s-a derulat conform prevederilor Legii 554/2004.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 1587 din 8 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.