Unilateral revocation of interim public hospital manager: sufficiency of legal basis without factual motivation under Health Sector Reform Law

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 01.07.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Sănătăţii, a solicitat instanţei anularea actului administrativ constând în Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. R/4/04.01.2021 privind revocarea sa din funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenta Cluj-Napoca şi obligarea Ministerului Sănătăţii la plata veniturilor de care a fost lipsit ca urmare a ordinului indicat mai sus, actualizate cu rata inflaţiei si a dobânzilor legale aferente, cu plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 32 din 9 februarie 2022 Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a de contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Ministrul Sănătăţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile a formulat recurs recurentul-reclamant A., invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că soluţia instanţei de fond este greşită, aceasta aplicând şi interpretând în mod greşit dispoziţiile de drept material aplicabile

Astfel, instanţa de fond nesocoteşte prevederile legale care dispun că motivarea actelor administrative este obligatorie şi nesocoteşte dispoziţiile legale care prevăd modalităţile de încetare a mandatului managerului interimar al unui spital public.

Instanţa de fond nesocoteşte prevederile legale care dispun ca motivarea actelor administrative este obligatorie.

Motivarea în fapt şi în drept a actelor administrative de autoritate publică, emise în temeiul atribuţiilor legale conferite organelor administraţiei publice, este o componentă esenţială în aprecierea legalităţii acestora.

În speţă, autoritatea emitentă nu invoca absolut nicio justificare pentru care adopta decizia revocării din funcţia de manager interimar şi nu indică absolut nicio împrejurare care să legitimeze o astfel de decizie.

Instanţa de fond nesocoteşte dispoziţiile legale care prevăd modalităţile de încetare a mandatului managerului interimar al unui spital public;

De asemenea, instanţa de fond apreciază în mod nefondat că sintagma "unilaterală " presupune faptul că emitentul actului poate proceda după bunul său plac la revocarea managerului public fără ca acestuia să îi poată fi reproşată vreo culpă sau conduită reprobabilă, deducând un drept potestativ în beneficiul emitentului actului.

Această interpretare nu se bazează pe nicio dispoziţie legală, din contră, din interpretarea sistemică a dispoziţiilor legale aplicabile, rezultă că managerul public interimar are o serie de atribuţii, iar revocarea poate interveni pentru îndeplinirea deficitară sau neîndeplinirea acestora, or nu după placul organului ierarhic superior:

Deducţia instanţei de fond în sensul că " revocarea din funcţia interimară, prevăzută la art. 177 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, nu este condiţionată de comiterea unei abateri disciplinare sau de vreo faptă concretă, necesar a fi comisă de către managerul interimar reprezintă un salt logic care nu poate fi acceptat.

Ca atare, instanţa de fond nesocoteşte inclusiv dispoziţiile legale care prevăd ca orice act juridic trebuie să se întemeieze pe o cauza licită.

Pentru toate argumentele de mai sus, solicită admiterea recursului cu consecinţa casării întregime a sentinţei atacate şi admiterea acţiunii introductive de instanţa.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

În concluzie, prin sentinţa recurată s-a răspuns criticilor reclamantului cu privire la actele administrative contestate de o manieră coerentă, îndestulător argumentată, cu aplicarea şi interpretarea corectă a legii de către instanţa de fond.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul Ministrului Sănătăţii nr. R/4/04.01.2021, recurentul-reclamant este revocat din funcţia de manager interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj-Napoca, iar prevederile Ordinului ministrului Sănătăţii nr. R 3257/23.12.2020 privind numirea sa în această funcţie, încetează să mai producă efecte.

Ordinul este întemeiat pe dispoziţiile art. 177 alin. (5), (6) şi 7 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Ordinul ministrului Sănătăţii nr. 1374/2016 privind stabilirea atribuţiilor managerului interimar al spitalului public, art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 144/20201, referatul nr. x/06.01.2021 al Direcţiei generale resurse umane, structuri şi politici salariale, aprobat de conducerea Ministerului Sănătăţii.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Ordinul ministrului Sănătăţii nr. R 3257/23.12.2020, recurentul-reclamant a fost numit în funcţia de manager interimar începând cu data de 02.01.2021, "până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de 6 luni".

Recurentul susţine în esenţă că instanţa de fond nesocoteşte prevederile legale care dispun că motivarea actelor administrative este obligatorie, prin stabilirea faptului că actul administrativ ce face obiectul prezentei cauza nu trebuie să fie motivat în fapt şi în drept de către autoritatea publică emitentă.

Contrar afirmaţiilor recurentului, Înalta Curte constată că, instanţa de fond în mod corect a reţinut că ordinul atacat este întemeiat pe prevederile art. 177 alin. (5), (6) şi 7 din Legea nr. 95/2006, Ordinul nr. 1374/2016, art. 7 alin. (4) din H.G. nr. 144/2010 şi referatul nr. x/06.01.2021.

Astfel fiind, Ordinul atacat nu este emis cu exces de putere, cum a apreciat recurentul şi nici nu este afectat de viciul nemotivării, atât timp cât s-au indicat prevederile art. 177 alin. (6) din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora managerul interimar şi ceilalţi membri ai comitetului director interimar se numesc în condiţiile prevăzute la alin. (5), până la revocarea unilaterală din funcţie, dar nu mai mult de 6 luni.

Înalta Curte apreciază că, actul administrativ atacat este motivat în mod adecvat instituţiei revocării unilaterale, fiind anume indicate prevederile legale care permit revocarea reclamantului din funcţie.

Mai mult, se constată că numirea în funcţia interimară a fost ab initio stabilit până la revocarea unilaterală, revocarea putând opera oricând, în mod unilateral. Ordinul de numire în funcţia interimară nu a fost atacat de recurentul-reclamant, beneficiind astfel prezumţia de legalitate şi producând efecte depline.

Acest aspect nu atrage nulitatea ordinului contestat deoarece validitatea sau invaliditatea acestui referat anterior actului administrativ nu atrage validitatea sau invaliditatea actului atacat, deoarece acesta produce efecte juridice în mod independent.

De altfel, revocarea din funcţia interimară, prevăzută de art. 177 alin. (6) din Legea nr. 95/2006, nu este condiţionată de comiterea unei abateri disciplinare sau de vreo altă faptă concretă, necesar a fi comisă de către managerul interimar.

Astfel fiind, potrivit legii, nu este necesar ca revocarea să aibă ca temei o anumită conduită a celui care deţine funcţia interimară, iar în ordinul de numire a recurentului-reclamant fiind specificat că acesta poate fi revocat oricând, astfel în mod corect instanţa de fond a constatat legalitatea ordinului de revocare din funcţia de manager interimar şi, totodată, caracterul neîntemeiat al capătului de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Sănătăţii la plata către reclamant a sumei de 88.065 RON constând în veniturile de care a fost lipsit ca urmare a ordinului de revocare din funcţie.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 32 din 9 februarie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Cluj – secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.