Judicial disciplinary review of magistrate's procedural conduct and limits of administrative verification of judicial merits

Şedinţa publică din data de 8 februarie 2023

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2021, la data de 02.04.2021, reclamanţii A., personal şi în calitate de succesor al minorului B., C., personal şi în calitate de succesor al minorului B., au chemat în judecată pe pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună anularea rezoluţiei inspectorului-şef nr. C21-293 din data de 08.03.2021 şi a rezoluţiei de clasare nr. 3309/A din data de 26.10.2020, emisă la data de 27.01.2021 şi comunicată la data de 01.02.2021, desfiinţarea celor două rezoluţii şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor în legătură cu abaterile disciplinare săvârşite de doamna magistrat D., preşedinte al completului de judecată C3 civil, care a fost iniţial învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2019, declinat în prezent Ia Tribunalul Vâlcea.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1768 din 26 noiembrie 2021 Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii A., personal şi în calitate de succesor al minorului B., C., personal şi în calitate de succesor al minorului B., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, şi Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile au formulat recurs recurenţii-reclamanţi C. şi A. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond nu a avut în vedere întregul probator depus de către recurenţii-reclamanţi, instanţa considerând nedovedite aspecte esenţiale care au fost, probate de către recurenţi.

Procedând astfel, hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, şi anume, cu încălcarea dispoziţiilor imperative ce reglementează administrarea probelor.

În realitate, o simplă lecturare a celor două rezoluţii convinge că inspectorul şef nu a făcut decât să redea cea mai mare partea a rezoluţiei inspectorului judiciar, putându-se observa cu uşurinţă că rezoluţia de soluţionare a plângerii nu se referă, aşa cum ar fi trebuit, la criticile şi argumentele expuse în plângere.

Curtea de Apel Bucureşti nu a avut în vedere, în motivarea soluţiei pronunţate, dacă dispoziţiile legale care reglementează procedura de citare au fost efectiv încălcate,

Motivarea hotărârii reprezintă un element de transparenţă a justiţiei inerent oricărui act jurisdicţional, iar hotărârea judecătorească este rezultatul unui proces logic de analiză ştiinţifică a pretenţiilor deduse judecăţii, dispoziţiilor legale incidente şi probelor administrate în cauză în scopul aflării adevărului, urmare a unui raţionament logico-juridic care se reflectă în motivarea acesteia.

Aşa fiind, prin nemotivarea înlăturării argumentelor recurenţilor-reclamanţi prin care aceştia au susţinut care a fost modalitatea concretă de încălcare a normelor de procedură din materia citării, precum şi care anume norme au fost încălcate, se încalcă în mod grav dreptul la un proces echitabil, obligaţia de motivare fiind necesară, pe de o parte, pentru că este aptă să releve raţionamentul care a condus Ia pronunţarea hotărârii, iar pe de altă parte, pentru că îngăduie un eventual control asupra măsurilor dispuse de instanţă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.: "când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece casarea unei hotărâri, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obţine când este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, sancţiunea fiind nulitatea absolută sau nulitatea relativă.

Înalta Curte constată că susţinerile recurenţilor sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Or, din cuprinsul rezoluţiei de clasare contestate reiese că, în limitele de competenţă stabilite de art. 46 din Legea nr. 317/2004, republicată, au fost verificate elementele de fapt vizate de sesizare, constatându-se în mod argumentat că nu se conturează indicii privind săvârşirea niciunei abateri disciplinare prevăzute de art. 99 din Legea 303/2004, republicată.

Pe cale de consecinţă, se impune respingerea criticilor recurenţilor formulate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea înregistrată la Direcţia de inspecţie pentru judecători sub nr. x/26.10.2020, petenţii au reclamat conduita şi soluţia pronunţată de judecătorul D. din cadrul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, învestită cu soluţionarea dosarului nr. x/2019 Plângerea recurenţilor vizează modalitatea de instrumentare, la termenul de judecată din data de 30.07.2020, a dosarului nr. x/2019 al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, respectiv modalitatea de examinare de către magistratul reclamat a problematicii îndeplinirii sau nu a procedurii de citare pentru termenul de judecată respectiv.

Prin rezoluţia inspectorului judiciar nr. 3309/A/26 octombrie 2020, s-a dispus clasarea sesizării, întrucât din verificările efectuate nu s-au conturat indiciile săvârşirii vreunei abateri disciplinare dintre cele prevăzute de art. 99 din Legea nr. 303/2004, republicată şi modificată.

Împotriva măsurii de clasare dispuse, recurenţii-reclamanţi au formulat plângere în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, plângere ce a fost respinsă prin rezoluţia inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare nr. C21-293/08.03.2021.

Potrivit art. 451 din Legea 317/2004, împotriva rezoluţiei de clasare prevăzute la art. 45 alin. (4), persoana care a formulat sesizarea poate depune plângere adresată inspectorului-şef, în termen de 15 zile de la comunicare. Plângerea se soluţionează în cel mult 20 de zile de la data înregistrării la Inspecţia Judiciară. Soluţiile pe care inspectorul-şef le poate dispune sunt: a) respingerea plângerii şi menţinerea rezoluţiei atacate; b) admiterea plângerii şi completarea verificărilor. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-şef. Rezoluţia inspectorului-şef prin care au fost respinse plângerea şi rezoluţia de clasare pot fi contestate de persoana care a formulat sesizarea la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, în termen de 15 zile de la comunicare. Soluţionarea cauzei se face de urgenţă şi cu precădere. Din cuprinsul dispoziţiilor art. 451 din Legea 317/2004 se observă că în procedura contestaţiei formulate împotriva rezoluţiei de clasare şi a rezoluţiei inspectorului şef instanţa de contencios administrativ verifică doar fondul actelor contestate, putând pronunţa două tipuri de soluţii: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului-şef şi a rezoluţiei de clasare şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor, cu indicarea faptelor şi a împrejurărilor care trebuie lămurite, precum şi a mijloacelor de probă ce urmează a fi administrate pentru completarea verificărilor. În această procedură specială, instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a verifica activitatea administrativă a Inspecţiei Judiciare, respectiv modalitatea de repartizare a lucrărilor în cadrul Inspecţiei Judiciare, înregistrarea documentelor în diverse registre ţinute de Inspecţia Judiciară ori circuitul acestor documente.

În ceea ce priveşte motivele ce au stat la baza emiterii rezoluţiei de clasare, verificarea existenţei indiciilor cu privire la săvârşirea unei abateri disciplinare nu se poate realiza cu depăşirea limitelor stabilite prin Constituţia României republicată şi prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară şi Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor. Se reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004: "(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare. (2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac."

Art. 99 din Legea nr. 303/2004 detaliază ce constituie abateri disciplinare pentru magistraţi, abaterile indicate relativ la judecătorii reclamaţi vizând dispoziţiile de la lit. t), respectiv exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte de lege, elementele constitutive ale unei infracţiuni.

Instanţa de fond în mod corect a constatat că reclamanţii nu au făcut dovada încălcării de către magistratul nominalizat în sesizare a normelor de drept material ori procesual, criticile invocate prin sesizare şi preluate atât în contestaţie cât şi prin cererea de recurs de faţă, vizează în realitate măsurile dispuse şi dezlegările date de către instanţa de judecată investită cu soluţionarea pricinii.

Prin rezoluţia de clasare inspectorul judiciar a analizat dacă în speţă se poate verifica incidenţa abaterii reclamate, reţinându-se că în urma verificărilor prealabile efectuate nu au rezultat indicii privind săvârşirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, de către magistratul reclamat.

De asemenea, rezoluţia Inspectorului Şef, act administrativ contestat de asemenea de către recurenţii-reclamanţi, respectă cerinţele art. 45 indice 1 din Legea nr. 317/2004, pe fondul acestui act recurenţii-reclamanţi limitându-se la critici legate de o pretinsă preluare de către inspectorul şef doar a punctului de vedere expus în rezoluţia de clasare.

Instanţa fondului în mod corect a indicat ce anume a avut în vedere inspectorul judiciar cu prilejul efectuării verificărilor prealabile, neputându-se reţine critica verificărilor incomplete.

Cu privire la abaterea disciplinară vizată de lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, recurenţii reiau critica acţionării cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cu trimitere la soluţia dată relativ la constatarea neîndeplinirii legale a procedurii de citare pentru termenul din data de 30.07.2020, susţinând că magistratul a nesocotit legea cu bună ştiinţă, acest aspect nefiind însă probat.

În realitate, recurenţii reiau criticile cu privire la modul în care completul învestit cu soluţionarea pricinii a interpretat şi aplicat legea prin prisma examinării dovezilor legate de comunicarea citaţiilor coroborat cu domiciliile indicate pentru citarea părţilor pârâte.

Trebuie reţinut că exercitarea funcţiei jurisdicţionale se realizează numai în cadrul activităţii de judecată, prin aplicarea normelor de procedură în condiţii de contradictorialitate şi publicitate, cu respectarea normelor de competenţă prevăzute de lege, prin recunoaşterea efectelor specifice hotărârilor judecătoreşti, atribute care nu aparţin contenciosului disciplinar.

A admite altfel înseamnă a nesocoti principiile constituţionale potrivit cărora judecătorul este independent, iar hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

În consecinţă, instanţa de fond în mod argumentat a constatat că actele emise de Inspecţia Judiciară sunt legale şi temeinice, neexistând motive de anulare a acestora.

Prin urmare, recurenţii-reclamanţi nu au probat presupusa superficialitate a inspectorilor în cercetarea sesizării.

Concluzionând, argumentele invocate de recurenţii-reclamanţi în susţinerea recursului nu pot fi reţinute ca motive de nelegalitate sau netemeinicie ale sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi C. şi A. în nume propriu şi în calitate de succesori ai minorului B. împotriva sentinţei nr. 1768 din 26 noiembrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 8 februarie 2023, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.