Recusal of Prisoner's Health-Based Suspension Request Rejected; Appeal Dismissed as Unfounded
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice rejected the prisoner's criminal appeal, upholding the lower courts' decisions to deny his request for suspension of his five-year imprisonment sentence. The prisoner, serving time for a conviction by the Bucharest Tribunal, argued that his health condition prevented him from serving the sentence within the penitentiary system, but medical expert reports from the Mina Minovici Institute confirmed that his diagnosed conditions—subtotal maxillary and terminal-fronto-terminal mandibular edentation—were treatable within the state prison network via prosthesis and did not render execution impossible. Applying Article 455 in relation to Article 453(a) of the Code of Criminal Procedure, which permits suspension only when a disease renders execution impossible, the Court held that the lower instances correctly applied the law, as the medical evidence did not support the claim of impossibility, and imposed 800,000 lei in judicial costs on the appellant.
Legislator headnote
AI generatedart. 453 lit. a) C. proc. pen, art. 363 C. proc. pen, art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 3853 C. proc. pen, art. 3859 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Recusal of Prisoner's Health-Based Suspension Request Rejected; Appeal Dismissed as Unfounded: Decizia și sentința au fost atacate cu recurs, potrivit art. 3853 C. proc. pen., de către recurent, care în motivele scrise, cum și cu ocazia susținerilor orale, a criticat hotărârile pronunțate în cauză, ca fiind vădit nelegale și esențial netemeinice, sub aspectele arătate în apel.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului penal de față:
În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:
Petiționarul condamnat G.V., deținut în Penitenciarul Jilava și aflat în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, aplicată de către Tribunalul București, secția I penală, s-a adresat acestei instanțe cu cerere de întrerupere a executării pedepsei pe motive medicale.
A susținut că este grav bolnav, iar afecțiunile pe care le prezintă nu se pot trata în rețeaua sanitară a A.N.P., punându-l în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.
Față de obiectul cererii, instanța a dispus efectuarea unei expertize medico-legale la nivelul I.M.L. Mina Minovici, care să stabilească, ce afecțiuni are condamnatul, dacă acestea se pot trata în rețeaua sanitară a A.N.P. și dacă îl pun în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.
În raport de conținutul raportului medico-legal, de actele și lucrările dosarului, cum și de dispozițiile art. 455, raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., instanța, prin sentința penală nr. 280 din 07 martie 2005, a respins cererea, ca nefondată, pe considerent că, deși petiționarul este bolnav, afecțiunile pe care le prezintă se pot trata în rețeaua sanitară a A.N.P, astfel că, nu îl pun în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.
Potrivit art. 362 și art. 363 C. proc. pen., sentința a fost atacată cu apel de către condamnat, pe motiv că este nelegală și netemeinică, întrucât, deși este grav bolnav afecțiunile pe care le prezintă continuă să se agraveze, punându-i în pericol viața, ele nefiind tratabile în rețeaua sanitară a A.N.P.
Curtea de Apel București, secția penală, a examinat apelul declarat de condamnat, potrivit criticii invocate, a actelor și lucrărilor de la dosar, a sentinței pronunțate în cauză, cum și din oficiu, și prin decizia penală nr. 261/ A din 05 aprilie 2005, a respins apelul, ca nefondat, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., pe considerent că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.
S-a motivat în considerente că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre justă, constând în aceea că, în raport de afecțiunile pe care le prezintă condamnatul, nu sunt temeiuri care să ducă la întreruperea executării pedepsei, deoarece acestea se pot trata în rețeaua sanitară a A.N.P., nepunându-l în imposibilitate de a continua executarea pedepsei.
Decizia și sentința au fost atacate cu recurs, potrivit art. 3853 C. proc. pen., de către recurent, care în motivele scrise, cum și cu ocazia susținerilor orale, a criticat hotărârile pronunțate în cauză, ca fiind vădit nelegale și esențial netemeinice, sub aspectele arătate în apel.
Examinând recursul declarat, în raport de critica arătată, de actele și lucrările de la dosar, de decizia și sentința pronunțate în cauză, de cazurile de casare înscrise la pct. 171 și 18 de la art. 3859 C. proc. pen., în sensul că instanțele au comis o eroare gravă de fapt, cu privire la starea sa de sănătate, iar hotărârile sunt contrare legii, cum și din oficiu, potrivit alin. (3) de la pct. 21 al aceluiași articol, se constată că recursul de față este nefondat pentru considerente ce vor fi expuse mai jos.
Potrivit art. 455 raportat la art. 453 lit. a) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă pe baza unei expertize medico-legale, când se constată că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, situație în care, aceasta se întrerupe până când condamnatul se va găsi în situația de a putea executa pedeapsa.
Din conținutul raportului de expertiză medico-legală întocmit de I.N.M.L. Mina Minovici, la data de 08 februarie 2005, rezultă că recurentul condamnat prezintă ca afecțiuni „edentație subtotală maxilară” și „edentație termino – fronto - terminală mandibulară”.
Se precizează că aceste afecțiuni se pot trata în rețeaua sanitară a A.N.P, cu respectarea indicațiilor terapeutice (protezare) și nu îl pun în imposibilitatea executării pedepsei.
Față de conținutul raportului de expertiză medico-egală și de dispozițiile imperative ale textului menționat mai sus, se constată că recurentul nu se află în imposibilitatea de a executa pedeapsa de 5 ani, întrucât afecțiunea pe care o prezintă se poate trata în rețeaua sanitară a A.N.P.
Așa fiind, se constată că instanțele au pronunțat hotărâri legale și temeinice, că motivul de recurs invocat nu constituie caz de casare, astfel că, recursul declarat se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul G.V. împotriva deciziei penale nr. 261/ A din 5 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.
Obligă pe recurent la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 28 iunie 2005.