Standing of special administrator to challenge tax assessments in bankruptcy after removal of management rights

Şedinţa publică din data de 30 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş la 15 noiembrie 2022, sub nr. x/2022, reclamantul A., în calitate de administrator special al societăţii în faliment Exploatarea Minieră Harghita S.A., în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita şi Ministerul Finanţelor, în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, a solicitat: anularea parţială a Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/11.12.2014, emisă de Administraţia Judeţeană de Finanţelor Publice Harghita, privind suma de 2.210.529 RON taxă pe valoarea adăugată şi 677.087 RON impozit pe profit, întocmit în baza Raportului de inspecţie fiscală nr. x/11.12.2014, cu absolvirea de la plata acestor sume; anularea dobânzii/majorărilor de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 522.582 RON, a penalităţilor de întârziere aferente impozitului pe profit în sumă de 101.563 RON; anularea dobânzii/majorărilor de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 1.896.167 RON, penalităţi de întârziere aferente taxei pe valoarea adăugată în sumă de 359.287 RON; anularea constatărilor privind Baza impozabilă stabilită suplimentar în cuantum de 12.335.340 RON din care s-a stabilit impozitul pe profit de 756.117 RON, respectiv Baza impozabilă stabilită suplimentar în cuantum de 12.131.523 RON din care s-a stabilit taxa pe valoarea adăugată suplimentară şi impozitul pe profit suplimentar; obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 14 din 15 februarie 2023, Curtea de Apel Târgu-Mureş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului A., invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a respins acţiunea, ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile indicate, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

3.1. În ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, arată recurentul-reclamant că, pe de o parte, prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active, reţinând că intrarea debitoarei EXPLOATARE MINIERĂ HARGHITA S.A. in procedura de faliment a determinat ridicarea dreptului de administrare al debitoarei, astfel ca aceasta din urmă este reprezentată de administratorul judiciar/lichidator, iar conform prevederilor art. 3 pct. 26 şi art. 18 din Legea nr. 85/2006, mandatul administratorului special este limitat la efectuarea actelor acelor prevăzute expres de legea specială.

Pe de altă parte, judecătorul fondului menţionează că reclamantul a formulat contestaţia administrativă în numele debitoarei Exploatare Minieră Harghita S.A. şi nu în nume propriu în calitate de administrator special.

Însă, precizează reclamantul, contestaţia administrativă a fost formulată în calitate de administrator special al debitoarei, aşa cum apare în preambulul cererii şi cum este menţionat în acţiunea din prezenta cauză.

În aceste condiţii, este neclar raţionamentul instanţei, motivarea fiind contradictorie, impunându-se admiterea recursului sub acest aspect.

3.2. În ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., afirmă recurentul reclamant că hotărarea a fost dată cu aplicarea greşită a pct. 2.3 din Ordinul nr. 1021/2022 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, conform căruia contestaţia împotriva actelor administrative fiscale se semnează de către administratorul special/administratorul judiciar sau lichidator, după caz, în situaţia în care contestatarul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment/lichidare şi i-a fost ridicat dreptul la propria administrare.

Lichidatorul judiciar care are calitatea de reprezentant nu şi-a însuşit acţiunea şi nici nu a formulat o nouă cerere în acest sens, motiv pentru care recurentul reclamant a fost nevoit să promoveze prezenta acţiune.

Interesul reclamantului, în calitate de acţionar majoritar şi administrator special, reprezentând acţionarii societăţi, decurge din aplicarea prevederilor art. 133 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia, dacă se acoperă creanţele împotriva debitoarei, bunurile şi/sau eventualele sume reziduale vor reveni asociaţilor societăţii debitoare.

Admiterea contestaţiei ar avea ca efect exonerarea debitorului de plata sumei de 5.767.215 RON cu care s-ar diminua masa credală, demersul fiind astfel justificat, din punct de vedere ale interesului şi al calităţii procesuale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Harghita a solicitat respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 1803 din 11.11.2015, pronunţată în dosarul nr. x/2013 de Tribunalul Harghita, judecătorul sindic a dispus intrarea societăţii debitoare Exploatarea Minieră Harghita S.A., în procedura simplificată de faliment şi, totodată, s-a dispus, conform art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006, ridicarea dreptului de administrare al debitorului Exploatarea Minieră Harghita S.A.

În acest context, mandatul reclamantului A., în calitate de administrator special al debitoarei este limitat la a reprezenta interesele acţionarilor în procedura de faliment, exercitând atribuţiile prevăzute de lege, iar acţiunea formulată de recurentul reclamant împotriva actelor administrativ fiscale emise pentru obligaţiile fiscale ale societăţii debitoare excede competenţelor enunţate de textul de lege aplicabil.

În acest context, sub aspectul lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, instanţa de fond a reţinut corect că prin actele administrativ fiscale atacate au fost stabilite obligaţii de plată în sarcina societăţii debitoare Exploatarea Minieră Harghita S.A., iar potrivit dispoziţiilor art. 205 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal, sau prin lipsa acestuia. " Contestaţia administrativă a fost formulată în numele debitoarei Exploatarea Minieră Harghita S.A., iar nu de către reclamant în nume propriu, în calitate de administrator special.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, de apărările formulate prin întâmpinare şi de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este fondat, pentru următoarele considerente:

Problema de drept dedusă prin recursul exercitat va fi încadrată şi examinată din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât antamează aplicarea Legii nr. 85/2006 în raport cu dispoziţiile art. 36, 80 şi 82 C. proc. civ.

Prima instanţă a reţinut că, potrivit art. 3 pct. 26 din Legea nr. 85/2006, administratorul special reprezintă interesele acţionarilor debitoarei în procedură pe perioada în care debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare, iar conform art. 18 din aceeaşi lege, mandatul administratorului special este redus la a reprezenta interesele acţionarilor în procedura de faliment, exercitând atribuţiile prevăzute de lege, printre acestea neregăsindu-se acţiuni cu obiect similar celei deduse judecăţii.

În speţă, instanţa de fond a constatat că acţiunea administrativă a fost formulată în numele debitoarei Exploatarea Minieră Harghita S.A., iar nu de către reclamant în nume propriu în calitate de administrator special, astfel că, în considerarea dispoziţiilor art. 205 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, raportate la cele ale art. 36 teza I din C. proc. civ., a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi a respins acţiunea ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Înalta Curte reţine că acţiunea de faţă a fost înregistrată pe rolul instanţei la 15 noiembrie 2022 când societatea debitoare se afla în procedura insolvenţei, deschisă prin sentinţa civilă nr. 1803 din 11 noiembrie 2015, prin care judecătorul sindic a dispus intrarea societăţii Exploatarea Minieră Harghita S.A. în procedura simplificată de faliment, ridicând şi dreptul de administrare al debitorului, potrivit art. 107 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 85/2006.

Recursul pune în discuţie legitimarea procesuală a administratorului special în formularea de acţiuni ulterior ridicării dreptului de administrare al debitoarei.

Instanţa de control judiciar reţine că deschiderea procedurii insolvenţei determină desesizarea debitorului, iar în funcţie de exprimarea sau nu a intenţiei de reorganizare, administrarea averii acestuia revine fie administratorului special, fie administratorului sau lichidatorului judiciar.

Conţinutul şi limitele mandatului administratorului special sunt dinamice, dependente de periodizarea procedurii insolvenţei şi de situaţia dreptului de administrare; dacă persoanei juridice în dificultate i se permite să îşi administreze activitatea, el este reprezentantul acesteia în perioada de observaţie, împuternicit să efectueze, în numele şi pe contul ei, actele de administrare necesare şi înlocuieşte, practic, administratorul statutar.

Atunci când, potrivit art. 47 din Legea nr. 85/2006, dreptul de administrare este ridicat - judiciar sau de drept -, mandatul este restrâns la reprezentarea intereselor acţionarilor sau asociaţilor debitorului, chiar dacă subzistă anumite atribuţii de reprezentare, în cadrul unor acte de procedură (exempli gratia, participarea la judecarea acţiunilor în anularea actelor încheiate în perioada suspectă sau realizarea inventarului).

Relevante în sensul considerentelor anterioare sunt normele substanţiale cuprinse în art. 3 pct. 26 şi art. 18 din Legea nr. 85/2006, care stabilesc că "administratorul special este reprezentantul desemnat de adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, împuternicit să efectueze în numele şi pe contul acestuia actele de administrare necesare în perioadele de procedură când debitorului i se permite să îşi administreze activitatea (…)" şi că "După deschiderea procedurii, adunarea generală a acţionarilor/asociaţilor debitorului, persoană juridică, va desemna, pe cheltuiala acestora, un reprezentant, persoană fizică sau juridică, administrator special, care să reprezinte interesele societăţii şi ale acestora şi să participe la procedură, pe seama debitorului. După ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidator care îi conduce şi activitatea comercială, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele acţionarilor/asociaţilor".

De aceea, contrar statuărilor primei instanţe, în cauză nu interesează drepturile recunoscute administratorului special intrinsec procedurii de insolvenţă - cuprinse în art. 18 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 -, ci decelarea conţinutului împuternicirii pe care dispoziţiile art. 3 pct. 26 şi 30 o prevăd în favoarea administratorului special.

Aceste din urmă prevederi impun recunoaşterea în plan procesual a calităţii administratorului special de reprezentant al debitorului, în acţiunile care se circumscriu unor acte de administrare, întrucât astfel de acte, înglobate în mandatul său legal, nu impun încuviinţarea sau ratificarea lor de către administratorul judiciar sau lichidator. Fără această proiecţie procesuală, al cărei efect este recunoaşterea dreptului administratorului special de a sta în justiţie, obligaţia lui de a realiza acte de administrare nu ar putea fi îndeplinită, când dreptul subiectiv al debitorului trebuie apărat printr-un demers judiciar.

Or, obiectul acţiunii constă în anularea unor acte administrative fiscale prin care se tinde la concretizarea unor acte de administrare cu privire la patrimoniul debitoarei, conduită care se încadrează în dispoziţiile legale enunţate anterior referitoare la conţinutul şi exercitarea mandatului acordat de Legea nr. 85/2006.

Conform dispoziţiilor art. 205 Codul de procedură fiscală, în vigoare la acea dată, "(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."

Totodată, art. 1 din Legea nr. 554/2004 dispune: " (1) Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât şi public.

(2) Se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."

Înalta Curte constată că în mod greşit a considerat judecătorul fondului că administratorul special nu are calitatea de a contesta, în condiţiile în care, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 205 alin. (2) Codul de procedură fiscală cu cele ale art. 1 din Legea nr. 554/2004, este îndreptăţit la contestare numai cel care se consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia.

În cauză, persoana lezată prin actul administrativ fiscal reprezentat de Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/11.12.2014 şi îndreptăţită la contestaţie este Exploatarea Minieră Harghita S.A., aflată în procedură de faliment, devenind astfel incidente Instrucţiunile pentru aplicarea Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală aprobate prin Ordinul nr. 2906/2014, care prevăd la pct. 2.2.: "În situaţia în care contestaţia este formulată printr-un împuternicit al contestatorului organul de soluţionare competent va verifica împuternicirea, iar în cazul în care contestatorul se află în procedură de insolvenţă/reorganizare/faliment, contestaţia va purta semnătura şi ştampila administratorului special/administratorului judiciar sau a lichidatorului, după caz".

Reiese din textul citat că, în egală măsură, atât administratorul special, cât şi administratorul judiciar sau lichidatorul, în funcţie de stadiul procedurii de insolvenţă, au calitate de a reprezenta debitorul aflat într-o astfel de ipoteză.

În speţă, împuternicirea recurentului reclamant de reprezentare a debitorului în procedura contestării actului administrativ fiscal a fost stabilită prin dispoziţiile legale aplicabile, cererea fiind formulată de parte în calitate de administrator special al debitoarei Exploatarea Minieră Harghita S.A, în faliment.

Prin urmare, au fost respectate reglementările care conturează contextul legal al contestării deciziei de impunere.

A interpreta în sensul în care contestatorul din prezenta cauză nu ar avea calitate procesuală în a formula contestaţie împotriva deciziei de impunere emisă împotriva societăţii debitoare, ar echivala cu o încălcare a accesului liber la justiţie. Aceasta deoarece nu ar mai avea nicio posibilitate de a ataca respectivul act administrativ fiscal, care devine titlu executoriu în privinţa obligaţiilor ce le constată, fiind lezate şi interesele acţionarilor/asociaţilor debitorului, lipsind astfel de eficienţă prevederile legale care conferă administratorului special mandat în sensul îndeplinirii actelor de administrare.

În plan procesual, accesul liber la justiţie, astfel cum este reglementat de art. 21 din Constituţia României, se concretizează în prerogativele pe care le implică dreptul la acţiune ca aptitudine legală ce este recunoscută de ordinea juridică oricărei persoane fizice sau juridice în realizarea cerinţelor impuse de art. 6 din CEDO.

Faţă de constatările din cele ce preced, având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost formulată de administratorul special al debitoarei Exploatarea Minieră Harghita S.A., Înalta Curte reţine că, din perspectiva calităţii procesuale, cererea de chemare în judecată a fost introdusă de o persoană având calitatea de reprezentant, context în care soluţia primei instanţe nu a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente cauzei, astfel că nu poate fi menţinută.

De aceea, pentru considerentele prezentate în această decizie, Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant şi va casa sentinţa instanţei de fond, trimiţând cauza aceleiaşi instanţe pentru o nouă judecată.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, fiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 14 din data de 15 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi va casa sentinţa recurată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 14 din data de 15 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare primei instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 30 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.