Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3956/2005 AI generated

Maintenance of preventive detention due to social danger and severity of offenses under pretrial detention requirements

Case Number Decizia nr. 3956/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's order to maintain the preventive detention of the defendant and obligating him to pay judicial costs to the state. The dispute arose from the defendant's challenge against a lower court decision that confirmed his pre-trial detention, following the appeal of a sentence regarding the status of detention. The court ruled that the initial grounds for detention remained valid, citing sufficient evidence of the committed offenses and a high degree of social danger that posed a concrete risk to public order. The decisive legal basis was the fulfillment of conditions under Articles 143 and 148 of the Code of Criminal Procedure, specifically that the potential imprisonment for the charged offenses exceeds four years, combined with the application of Article 38515(1)(b) of the Code of Criminal Procedure to reject the appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 143 C. proc. pen, art. 148 C. proc. pen, art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen, art. 385^15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen; Maintenance of preventive detention due to social danger and severity of offenses under pretrial detention requirements: The dispute arose from the defendant's challenge against a lower court decision that confirmed his pre-trial detention, following the appeal of a sentence regarding the status of detention. The court ruled that the initial grounds for detention remained valid, citing sufficient evidence of the committed offenses and a high degree of social danger that posed a concrete risk to public order. The decisive legal basis was the fulfillment of conditions under Articles 143 and 148 of the Code of Criminal Procedure, specifically that the potential imprisonment for the charged offenses exceeds four years, combined with the application of Article 38515(1)(b) of the Code of Criminal Procedure to reject the appeal.

Keywords

AI generated
preventive detention code of criminal procedure grounds for cassation imprisonment public order grounds stay of proceedings

Cited Legislation

AI generated
art. 143 C. proc. pen
Substantive legal basis confirming the existence of reasonable grounds for maintaining preventive detention.
art. 148 C. proc. pen
Substantive legal basis justifying the detention measure due to the severity of the offense and risk to public order.
art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
În consecință, recursul inculpatului se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
art. 385^15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen
Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 385^15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Procedural basis for dismissing the appeal as unfounded.

art. 143 C. proc. pen.

Substantive legal basis confirming the existence of reasonable grounds for maintaining preventive detention.

art. 148 C. proc. pen.

Substantive legal basis justifying the detention measure due to the severity of the offense and risk to public order.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 30 mai 2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus menținerea stării de arest a inculpatului C.N., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 142 din data de 18 februarie 2003 emis de Tribunalul București.

Încheierea a fost pronunțată în cadrul soluționării apelurilor declarate de inculpatul C.N. și părțile civile V.I. și V.I. împotriva sentinței penale nr. 469 din data de 7 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, la termenul intermediar fixat pentru discutarea stării de arest a inculpatului C.N.

Inculpatul a declarat recurs împotriva încheierii menționate, nemulțumit fiind de măsura dispusă de instanță.

Examinând actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat nu este întemeiat.

Astfel, în mod corect, Curtea de Apel București, secția I penală, a menținut starea de arest a inculpatului C.N. având în vedere împrejurarea că din toate probele administrate în cauză rezultă existența de indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele pentru care a fost trimis în judecată fiind îndeplinite cerințele art. 143 C. proc. pen.

S-a avut în vedere, de asemenea, gradul de pericol social al infracțiunilor subzistând cumulativ condițiile prevăzute de art. 148 C. proc. pen., respectiv pedeapsa închisorii pentru faptele de care a fost învinuit fiind mai mare de 4 ani și existența probelor certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Având în vedere toate aceste aspecte, în mod corect Curtea de Apel București, secția I penală, a apreciat că temeiurile care au determinat arestarea inițială a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia.

În consecință, recursul inculpatului se va respinge, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.N. împotriva încheierii din 30 mai 2005 dată în dosarul nr. 1821/2005 al Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul inculpat să plătească suma de 800.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 iunie 2005.