Religious property retrocession denied due to failure to prove ownership during statutory expropriation period

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Şantău au solicitat instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei nr. 10499/11.11.2022, comunicată la data de 30.12.2022, cu privire la terenul intravilan identificat cu nr. topo. x, în suprafaţă de 66.286 mp, înscris în C.F. nr. x Santău; obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii care să conţină propunerea de acordare de măsuri compensatorii pentru imobilul cu nr. topo. x Santău, înscris în C.F. nr. x Santău, în condiţiile legii speciale.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 162/CA/2023 – PI din 27 iunie 2023, a respins cererea formulată de reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Santău, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantele Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Santău a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, recurentele, în motivarea recursului arată că în considerentele hotărârii recurate, după ce a făcut trimitere la prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi la prevederile art. 2 din Decretul nr. 358/1948 - în sensul de a stabili că nu a existat o preluare abuzivă a imobilului în litigiu în perioada de referinţă prevăzută de lege -, instanţa de fond a considerat că suntem decăzute din dreptul de a dovedi dreptul de proprietate, deoarece nu am dat curs solicitării pârâtei de a depune înscrisuri probatorii în cele 240 de zile.

Un al doilea motiv de respingere a acţiunii l-a reprezentat considerentul că imobilul cu nr. topo. x Santău nu a fost solicitat prin cererea de retrocedare, ci doar imobilul cu nr. topo. x. într-o altă ordine de idei, judecătorul fondului a apreciat că indicarea corectă a nr. topo. reprezintă o precizare tardivă.

Ultimul motiv reţinut de judecătorul fondului se referă la faptul că, din extrasul C.F. nr. x Santău, nu reiese cine a fost proprietarul imobilului anterior anului 1967.

Recurentele consideră că sentinţa atacată este nelegală, deoarece a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, a prevederilor art. 2 din Decretul nr. 358/1948, precum şi a prevederilor art. 1,16 şi 32 alin. (1) din Legea nr. 165/2013. De asemenea, judecătorul fondului a ignorat incidenţa în speţă a prezumţiei preluării abuzive - consacrată la pct. 1 de sub art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, precum şi prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948.

Potrivit Extrasului de carte funciară nr. x/1990 al C.F. nr. x Santău depus de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea chiar odată cu depunerea cererii de retrocedare nr. x/24.01.2006, terenul cu nr. topo. x, aflat la poziţia nr. crt. 5", având categoria "Fînaţ" în suprafaţă de 11 jug, şi 830 stj. (adică 66.286 mp) a aparţinut "Bisericii Greco-Catolice Române" din Santău, conform încheierii nr. 2742/1898. Raportând acest înscris la copia colii C.F. nr. x Santău, unde în Foaia de avere, sub A+4, figurează acelaşi imobil identificat cu nr. topo. x. având aceeaşi categorie "fânaţ" în intravilan, cu aceeaşi suprafaţă - 11 jug. şi 830 stj. (adică 66.286 mp), recurentele consideră că suntem în prezenţa unei simple erori materiale, generată de grafia incertă a cifrei 9 din Extrasul CF sus-mentionat. care poate fi confundată uşor cu cifra 3. Într-o altă ordine de idei, judecătorul fondului s-a rezumat strict la menţiunea nr. topo. x din cererea de retrocedare, fără a analiza şi copia colii C.F. nr. x Santău aflată încă la dosarul administrativ.

Acest ultim înscris trebuia solicitat de către pârâtă de la OCPI Satu-Mare, deoarece, în conformitate cu prevederile art. 3 alin. (8) din O.U.G. nr. 94/2000: ministerele, prefecturile, primăriile, serviciile de cadastru şi birourile de carte funciară, precum şi celelalte instituţii publice au obligaţia de a furniza, la cererea scrisă a Comisiei speciale de retrocedare şi/sau a solicitantului retrocedării, în termen de 30 de zile, informaţii privind situaţia juridică a imobilelor care fac obiectul cererilor de restituire, în vederea fundamentării deciziilor".

Conform art. 32 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 165/2013 - "se instituie un termen de decădere în procedura administrativă" -, însă recurentele consideră că nu sunt decăzute din dreptul de a dovedi îndreptăţirea la retrocedarea terenului cu nr. topo. x Santău în procedura judiciară, cum în mod nelegal a reţinut instanţa de fond. Astfel, potrivit înscrierii primare din C.F. nr. x Santău, imobilul cu nr. topo. x Santău a constituit proprietatea tabulară a Parohiei Greco-Catolică Santău, încă din anul 1898. Prin urmare, atât înainte de perioada de referinţă (06.03.1945-22.12.1989) prevăzută în O.U.G. nr. 94/2000, cât şi la momentul intrării în vigoare a Decretului nr. 358/1948, acest imobil identificat cu nr. topo. x Santău se afla în patrimoniul Parohiei Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Santău.

În art. 2 alin. (1) al acestui ultim act normativ emis de autorităţile comuniste, se prevedea expres că averea mobilă şi imobilă a Bisericii Greco-Catolice, "cu excepţia expresă a averii fostelor parohii", "revine Statului Român", iar prin art. 2 alin. (2) s-a prevăzut că "o comisie interdepartamentală ...va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române". Prin Decretul nr. 358/1948, averea parohiilor greco-catolice nu a fost preluată juridic de Statul Român, ceea ce înseamnă că, în realitate, preluarea s-a făcut de Statul Român fără titlu, de vreme ce - prin chiar efectul juridic principal al art. 1 din Decretul nr. 358/1948 -, Biserica Greco-Catolică din România, cu toate componentele sale organizatorice, a fost desfiinţată ca subiect de drept.

Astfel fiind, prin aplicarea raţionamentului juridic deductiv, derivă faptul că parohiile Bisericii Ortodoxe Române (în speţă, "Parohia Ortodoxă Română din Santău") nu au dobândit nicidecum un drept de proprietate asupra imobilelor care au aparţinut Bisericii Greco-Catolice.

În opinia recurentelor, în cauza de faţă, chiar dacă ne raportăm strict la înscrierea din 1967, operată în C.F. nr. x Santău sub B 26, rezultă în mod limpede că a preexistat o primă preluare abuzivă, petrecută în anul 1948, care s-a făcut direct de către Statul Român de la Parohia Greco-Catolică Santău, fără niciun titlu. Dacă nu ar fi fost aşa, ar fi însemnat că, în anul 1967, Parohia Greco-Catolică Santău a fost proprietara tabulară al imobilului. Or, această concluzie ipotetică contravine flagrant Decretului nr. 358/1948, prin care întreaga Biserică Greco-Catolică a fost desfiinţată ca subiect de drept civil, neputând exista un drept subiectiv civil fără titular.

În consecinţă, deoarece asupra terenului în litigiu s-a uzat de procedurile speciale de reconstituire ale dreptului de proprietate (Legea nr. 18/1991 şi Legea nr. 1/2000) - care implică în mod necesar existenţa anterioară a dreptului de proprietate în patrimoniul UAT Santău -, recurentele apreciază că, în cauză, condiţia de retrocedare prin echivalent prevăzută de art. 1 alin. (1) teza ultimă din O.U.G. nr. 94/2000 este îndeplinită. Chiar şi dacă se ia în considerare validitatea înscrierii din anul 1967, recurentele consideră că pot beneficia de măsuri reparatorii prin echivalent, conform art. 5 alin. (5) din O.U.G. nr. 94/2000 coroborat cu art. 16 din Legea nr. 165/2013.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Înalta Curte reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătoreşti nu se regăsesc literal toate susţinerile invocate de partea reclamantă, sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Prin urmare, verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar reţine că aceasta îndeplineşte exigenţele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată. De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătoreşti analizate, nu se regăsesc considerente contradictorii, instanţa de fond înfăţişând într-o manieră clară şi coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluţiei asupra cererii de chemare în judecată.

Aceasta deoarece, din analiza considerentelor sentinţei recurate, rezultă indubitabil că, în prezenta cauză, instanţa de fond a indicat ce reprezintă, în opinia sa, indicii temeinice, respectiv argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Doctrina şi jurisprudenţa au afirmat constant că o motivare clară şi cuprinzătoare a unei hotărâri judecătoreşti nu presupune analizarea tuturor afirmaţiilor părţilor, ci doar a acelora cu caracter esenţial, chiar şi acestea din urmă putând fi tratate în mod global. Este obligatoriu ca judecătorul să analizeze, în mod real şi păstrându-şi echilibrul dar şi obiectivitatea, susţinerile ambelor părţi cu interese contrare în proces, dar doar acele susţineri care au legătură cu obiectul cauzei, cu fundamentul pretenţiilor deduse judecăţii şi cu soluţia ce urmează a se dispune, din perspectiva acestei soluţii, urmând a fi filtrate şi cenzurate respectivele susţineri, fie în sensul reţinerii, fie în cel al înlăturării lor.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că acest motiv de recurs nu este întemeiat.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material")

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 10499/11.11.2022, pârâta Comisia specială de retrocedare a dispus respingerea cererii de retrocedare nr. x/24.01.2006, care a fost depusă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Oradea, în calitate de centru eparhial, pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Santău, întrucât "solicitanta nu a precizat obiectul solicitării şi nici nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989".

Instanţa de fond a respins acţiunea, soluţie pe care Înalta Curte o împărtăşeşte.

Înalta Curte reţine că pentru a se putea dispune retrocedarea imobilelor către solicitanţi, trebuie să fie îndeplinite, în mod cumulativ, mai multe condiţii, respectiv, imobilele să fi aparţinut cultelor religioase solicitante la momentul preluării, preluarea să fi fost făcută de către statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, preluarea să fie abuzivă şi imobilele să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice, din cele prevăzute la art. 2 al O.U.G. nr. 94/2000, respectiv o regie autonomă, o societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administraţiei publice centrale sau locale este acţionar ori asociat majoritar, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

Potrivit art. 2 din Decretul nr. 358/1948, în proprietatea statului a trecut averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor cultului greco-catolic, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, iar o comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente.

Prin cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006, solicitanta a individualizat imobilul înscris în C.F. nr. x a localităţii Santău, identificat cu nr. top. x, judeţul Satu Mare.

Din analiza C.F. nr. x a localităţii Santău a reieşit faptul că imobilul solicitat nu este înscris în cartea funciară menţionată anterior.

Prin adresa nr. x/14.12.2021, Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare a solicitat Episcopiei Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, Oradea în termenul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare completarea dosarului cu precizarea obiectului solicitării, precum şi în ce măsură îşi menţine cererea de retrocedare în cauză.

De asemenea, Secretariatul Comisiei speciale de retrocedare a atras atenţia solicitantei asupra faptului că, în conformitate cu prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, s-a instituit, în procedura administrativă, un termen de decădere de 240 de zile în care se pot depune înscrisurile solicitate, învederându-se şi posibilitatea de a solicita prelungirea termenului pentru o perioadă de 120 de zile.

Prin adresa nr. x/14.10.2016 Primăria Comunei Santău a comunicat faptul că imobilul situat în comuna Santău, judeţul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localităţii Santău, identificat cu nr. top. x, prin suprapunerea nr. top. vechi a rezultat suprafaţa de 5,1465 ha teren intravilan situat în localitatea Santău.

S-a menţionat faptul că din acest teren s-a atribuit la legile fondului funciar o suprafaţă de 2,7039 ha, iar suprafaţa de 0,8306 ha teren este trecut în domeniul public, iar din totalul suprafeţei de mai sus menţionate a rămas la dispoziţia Comisiei de fond funciar suprafaţa de 1,6120 ha.

Prin Decizia nr. 10499/11.11.2022, Comisia specială de retrocedare a respins cererea de retrocedare nr. x/24.01.2006 depusă de către Episcopia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, Oradea pentru Parohia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică Santău, prin care s-a solicitat retrocedarea imobilului fâneaţă în intravilan, situat în comuna Santău, judeţul Satu Mare, înscris în C.F. nr. x a localităţii Santău, identificat cu nr. top. x, judeţul Satu Mare, întrucât solicitanta nu a precizat obiectul solicitării şi nici nu a depus înscrisuri din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945-22 decembrie 1989.

În baza Decretului nr. 358/1948, o parte din bunurile mobile şi imobile din patrimoniul cultului greco-catolic au trecut în proprietatea statului român, o parte în proprietatea Bisericii Ortodoxe Române.

Din interpretarea O.U.G. nr. 94/2000, republicată cu modificările şi completările ulterioare, reiese faptul că legiuitorul a considerat necesar ca, pentru restituirea unor imobile sau propunerea de acordare de măsuri compensatorii în temeiul acestui act menţionat, să se facă dovada existenţei dreptului de proprietate al solicitantei la data preluării abuzive.

Înalta Curte constată că temeinic şi legal s-a reţinut că solicitanta nu a răspuns la adresa nr. x/14.12.2021, nu a precizat obiectul solicitării şi nici nu a depus niciun înscris din care să reiasă dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentelor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentele – reclamante Episcopia Română Unită cu Roma Greco Catolică Oradea şi Parohia Română Unită cu Roma Greco Catolică Santău împotriva sentinţei nr. 162/CA/2023 – PI din 27 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Oradea – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.