Whether a judicial multiplication coefficient for certain magistrates constitutes a general salary element or a compensatory damage subject to statutory salary caps
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the Ministry of Justice, quashing in part the lower court’s decision and, upon re-judgment, dismissed the plaintiff’s claims regarding the application of the 153/2017 Law cap as moot and the request to apply a multiplication coefficient of 19.00 as unfounded, while maintaining the lower court’s determination that the start date for calculating salary rights should be January 31, 2017. The dispute concerned a magisterial salary calculation under the Justice Framework Law, where the plaintiff challenged an ordering of salaries for refusing to apply a sectoral reference value of 605.225 RON and a specific multiplication coefficient of 19.00, arguing these were established by prior final judgments regarding discrimination against anti-corruption prosecutors. The Court held that while the sectoral reference value is a general element applicable to all magistrates, the multiplication coefficient is a variable element specific to certain functions or levels; consequently, claiming it as a universal salary component violates the statutory salary structure and the principle of vertical and horizontal hierarchy, and such rights are legally characterized as damages subject to the salary cap rather than base salary entitlements, referencing unitary interpretations from the full court regarding the legal nature of such differences.
Legislator headnote
AI generatedart. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017, art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; Whether a judicial multiplication coefficient for certain magistrates constitutes a general salary element or a compensatory damage subject to statutory salary caps: The dispute concerned a magisterial salary calculation under the Justice Framework Law, where the plaintiff challenged an ordering of salaries for refusing to apply a sectoral reference value of 605.225 RON and a specific multiplication coefficient of 19.00, arguing these were established by prior final judgments regarding discrimination against anti-corruption prosecutors. The Court held that while the sectoral reference value is a general element applicable to all magistrates, the multiplication coefficient is a variable element specific to certain functions or levels; consequently, claiming it as a universal salary component violates the statutory salary structure and the principle of vertical and horizontal hierarchy, and such rights are legally characterized as damages subject to the salary cap rather than base salary entitlements, referencing unitary interpretations from the full court regarding the legal nature of such differences.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedSubstantive legal basis for annulling the administrative order and modifying the plaintiff's salary rights.
Procedural provision governing the court's power to decide on the merits after cassation and re-judgment.
Full text
Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie împotriva Ordinului de salarizare nr. 401/C/07.02.2022 şi a anexei la acesta unde sunt prevăzute drepturile sale băneşti, solicitând modificarea parţială a acestuia în sensul:
- recalculării şi plătii drepturilor salariate rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 31.01.2017, conform titlului executoriu sentinţa civila 2924/23.07.2021, definitiva prin decizia nr. 565/10.03.2021 a Curţii de Apel Ploieşti şi nu cu data de 30.12.202i, data acordării conform ordinului contestat;
- recalculării drepturilor băneşti prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V Ia această lege, adică începând cu data de 01.01.2018 şi în continuare pentru viitor, a sporului de 25 %, reprezentând spor pentru risc şi solicitare neuropsihică, a sporului de 5 % reprezentând spor de confidenţialitate şi a sporului de 15 %, reprezentând spor pentru condiţii vătămătoare de muncă, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare;
- înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice prin aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (61) din legea 153/2017, în ceea ce priveşte acordarea de sume compensatorii constând în sumele ce depăşesc indemnizaţia lunara plafonata Ia nivelul anului 2022, deoarece în caz contrar drepturile salariale ar scădea în raport de cuantumul stabilit anterior intrării în vigoare a legii 153/2017, aspect care contravine dispoziţiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor potrivit cărora, drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor nu pot fi diminuate sau suspendate decât în cazurile prevăzute de prezenta lese. Salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lese specială.
- recalculării indemnizaţiei de încadrare prin valorificarea şi a unui coeficient de multiplicare de 19,00 şi plătii drepturilor salariale rezultate, începând cu 11.12.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 în raport de indemnizaţiile procurorilor de la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, conform anexei V lit. B), pct. 1, din legea 153/2017, conform sentinţei civile nr. 341/11.03.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia civilă nr. 1130/21.07.2020 a Curţii de apel Ploieşti - reclamant A., titluri executorii.
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 1138 din 21 iunie 2023, a respins excepţia tardivităţii acţiunii şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, ca neîntemeiate, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului în privinţa obligaţiei de plată a drepturilor salariale, a respins capătul de cerere privind plata drepturilor salariale ca fiind formulat în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă, a admis în parte acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a anulat în parte ordinul nr. 401/C/07.02.2022 cu privire la:
- data acordării drepturilor salariale ale reclamantului în sensul că aceasta va fi 31.01.2017;
- aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea 153/2017;
- stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului, acestea urmând a fi calculate prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19 începând cu data de 11.12.2016 şi, totodată a respins cererea, în rest, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod greşit a admis cererea reclamantului motivat de faptul că acesta deţine hotărâri judecătoreşti prin care i s-a recunoscut dreptul la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare prin valorificarea unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON, fără plafonarea prevăzută de lege şi a unui coeficient de multiplicare de 19.00.
Prin Ordinul Preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 959/12.04.2023 s-a dispus ca drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor să se calculeze având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr" 153/2017, conform grilelor din anexa la acest ordin, iar diferenţele salariale urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată până la data plăţii efective.
Or, întrucât solicitările reclamantului au fost deja soluţionate prin acest ordin, se impune admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca lipsită de obiect.
Referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19,00, prin admiterea acţiunii instanţa instituie un sistem de salarizare paralel cu cel stabilit de legiuitor, ceea ce nu poate fi permis, deoarece, în mod evident, solicitarea reclamantului de a i se acorda, prin hotărâre judecătorească, indemnizaţiile de încadrare brute lunare corespunzătoare indemnizaţiilor procurorilor DNA şi DIICOT determina o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin legile de salarizare ulterioare O.U.G. nr. 27/2006.
Se ajunge în acest fel ca toţi magistraţii, indiferent de gradul profesional (judecătorie, parchet de pe lângă judecătorie etc.) să primească drepturi salariale corespunzătoare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, coeficientul de multiplicare 19,00 se utilizează ca parte a unui calcul de determinare a salariului, alături de valoarea sectorială de referinţă, însă utilitatea lui se opreşte în momentul în care, prin calculul realizat, se ajunge la maximul prevăzut de Legea nr. 153/2017, în configuraţia sa actuală
În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat anularea Ordinului nr. 401/C din 07.02.2022 în privinţa modului şi a datei stabilirii drepturilor salariale în sensul că acestea să fie calculate în raport de drepturile stabilite prin sentinţa civilă nr. 924/23.07.2021 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia nr. 565/10.03.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, respectiv cele stabilite prin sentinţa civilă nr. 341/11.03.2020 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, definitivă prin decizia nr. 1130/21.07.2021 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti.
Drepturile aduse în discuţie de reclamant, respectiv valoare de referinţă sectorială de 605,225 RON şi coeficient de multiplicare 19,00, au făcut obiectul dosarelor nr. x/2019 şi y/2020, soluţionate definitiv.
În ceea ce priveşte solicitarea de obligare la emiterea unui ordin prin care indemnizaţia să fie calculată cu luare în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 28.02.2016 şi în continuare, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021 faţă de emiterea de către Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021.
Astfel, în virtutea cerinţei egalizării veniturilor salariale obţinute de persoane aflate din punct de vedere profesional în aceeaşi situaţie juridică, la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective prevăzută de art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aceasta modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 - cu asigurarea aplicării considerentelor Deciziei CCR nr. 794/2016 asupra modului în care această egalizare trebuie să fie realizată - prin Ordinul ministrului Justiţiei 6245/C/2021, s-a stabilit faptul că VRS 605,225 RON prevăzută de O.U.G. nr. 20/2016 a stat la baza calculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar prin Ordinul nr. 959/1/2023 respectiv ordinul nr. 2734/1/27.09.2023 ale Preşedintelui ÎCCJ aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a fost înlăturată.
Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea VRS în cuantum de 605,225, ulterior datei de 30.12.2021 a rămas fără obiect.
În ceea ce priveşte solicitarea de emitere a ordinului cu luarea în considerare a coeficientului 19,000, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod nelegal a admis acest capăt de cerere.
Pretenţia recunoaşterii prin ordin a dreptului de a fi salarizat prin raportare la coeficientul 19 este neîntemeiată, în raport cu distincţia care se impune a fi făcută între cele două componente ale sistemului de salarizare stabilit prin O.U.G. nr. 27/2006, respectiv:
- VRS - element de generalitate (această valoare fiind unică şi aplicabilă indiferent de funcţia deţinută de persoana salarizată potrivit O.U.G. nr. 27/2006 şi indiferent de nivelul instanţei sau parchetului în cadrul căreia/căruia îşi desfăşoară respectiva persoană activitatea);
- Coeficientul de multiplicare- element cu caracter variabil (fiind determinat de legiuitor în raport cu nivelul instanţelor şi parchetelor şi cu funcţia deţinută în cadrul acestora -de conducere sau de execuţie - aspect care îi oferă caracter de element comun, însă în limitele criteriilor menţionate, fără a avea caracteristica de aplicabilitate la nivelul întregii Familii ocupaţionale "Justiţie");
Astfel fiind, acest element, chiar în condiţiile în care a fost dobândit prin hotărâri judecătoreşti de către o parte din personalul salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 sub forma despăgubirilor salariale pentru discriminare prin raportare la procurorii DNA-DIICOT - nu poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului maxim aflat în plată, la care ordonatorii de credite din sistemul de justiţie au obligaţia legală să alinieze indemnizaţiile pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.
Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază al valorii de referinţă sectorială, ca reper " unic, de referinţă în sectorul în care este incident" spre deosebire de celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, coeficientul de multiplicare — care reprezintă reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă. Ca atare, el nu are o aplicabilitate generala, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.
Soluţia se impune şi în raport cu necesitatea respectării principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, reglementat de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017.
De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că prin decizia nr. 4/11.03.2024 pronunţată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 2 7/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura Juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte."
Prin decizia nr. 3/11.03.2024 pronunţată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a stabilit că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de servici.
Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita interpretare a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia şi respingerea cererii privind acordarea coeficientului 19,000 ca neîntemeiată.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa în parte sentinţa şi, în rejudecare, va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153//2017, va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19 începând cu data de 11.12.2016, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de recurenta – pârâtă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 1138 din 21 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa civilă şi, în rejudecare:
Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153//2017.
Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19 începând cu data de 11.12.2016.
Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.