Judicial salary equalization: classification of DNA/DIICOT multiplication coefficients as damages subject to statutory caps versus base salary components

Şedinţa publică din data de 25 octombrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Dolj, precum şi cu intimatul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună:

I.1. anularea adresei nr. x/2020 din 09.12,2020 prin care i s-a respins contestaţia formulată împotriva Ordinului 4249/C/22.10.2020 şi anularea Ordinului 4249/C/22.10.2020 şi recalcularea drepturilor sale salariale, având in vedere următoarele:

I.2. recunoaşterea stării de discriminare în care se află din punct de vedere salarial în raport cu alţi angajaţi din cadrul Ministerului Justiţiei (consilierii de probaţiune în Direcţia Naţională de Probaţiune), respectiv uniformizarea modului de calcul al salariului său prin recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente ale reclamantei raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu data de 01.02.2017 până la data de 31.12.2017 sau la zi, pentru personalul care a fost salarizat prin raportare la VRS şi după 31.12.2017 (cuantum ce cuprinde majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016);

I.3. repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 01.02.2017 până la zi, şi în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare reprezentat de neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze;

I.4. actualizarea sumelor stabilite mai sus cu indicele de inflaţie stabilit de Institutul Naţional de Statistică şi prin aplicarea dobânzii legale penalizatoare pentru executarea cu întârziere a acestor obligaţii de plată privind diferenţele de drepturi salariale, calculate începând cu data scadenţei plăţii sumelor ce ar fi trebuit să-i fie achitate (datele la care s-au efectuat plăţile indemnizaţiilor) până la plata efectivă a sumelor cuvenite solicitate anterior.

II. 1. Recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 15.13.2016 şi în continuare, şi după intrarea în vigoare a Legii-cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000 (diferenţe de drepturi salariale în raport de indemnizaţiile procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. - O.U.G. nr. 27/2006);

2. Repararea prejudiciului creat prin neaplicarea dispoziţiilor legale reprezentat de diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 15.11.2016 şi în continuare, până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, până la data plăţii efective, potrivit atribuţiilor prevăzute de lege pentru fiecare pârât în parte.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 454 din 10 martie 2022, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., împotriva pârâtei Curtea de Apel Craiova, pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins capetele de cerere privind plata creanţelor litigioase formulate împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a respins acele capete de cerere care nu privesc plata creanţelor litigioase formulate împotriva pârâtului Tribunalul Dolj pentru lipsa calităţii procesuale pasive, a admis în parte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, a respins pretenţiile părţii reclamante vizând perioada anterioară datei de 01.10.2017 ca fiind prescris dreptul material la acţiune, a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. împotriva pârâtului Ministerul Justiţiei şi pârâtului Tribunalul Dolj, a anulat în parte adresa Ministerului Justiţiei nr. 2/98966/09.12.2020, a anulat Ordinul ministrului justiţiei nr. 4249/C/22.10.2020, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la recunoaşterea în favoarea părţii reclamante începând cu data de 01.10.2017 şi până la data de 31.12.2017 a drepturilor salariale cuvenite acesteia determinate potrivit valorii de referinţă sectorială 605,225 RON şi coeficientului de multiplicare 19,000, a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la recunoaşterea în favoarea părţii reclamante începând cu data de 01.01.2018 a indemnizaţiei prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul I, lit. A), în) raport de gradul profesional, vechimea în funcţie şi gradaţia proprii dnei. A., precum şi acordarea sporurilor potrivit art. 4 şi art. 5 din Legea-cadru nr. 153/2017, Anexa V, Capitolul VIII rap. la art. 24 şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, a obligat pârâtul Tribunalul Dolj să plătească părţii reclamante diferenţele salariale rezultate, începând cu data de 01.10.2017 şi până la data de 31.12.2017, respectiv începând cu data de 01.01.2018, precum şi actualizarea acestora cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente perioadei de la data scadenţei fiecărui venit salarial lunar şi până la data plăţii efective, respingând în rest cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâţii Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Dolj au declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în motivarea recursului arată că sentinţa a fost pronunţată cu nerespectarea dispoziţiilor privind prescripţia dreptului material la acţiune pentru drepturile care nu se încadrează în termenul de prescripţie general de trei ani de la data introducerii acţiunii (06.01.2021).

Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa de fond a avut în vedere Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, Decizia nr. 23/2016 şi Decizia nr. 36/2018, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie precum şi faptul că în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" există judecători care beneficiază de indemnizaţia de încadrare stabilită prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000 obţinut prin hotărâri judecătoreşti.

Aşadar, trebuie ţinut cont de faptul că acţiunile prin care au fost solicitate despăgubiri echivalente cu diferenţele dintre drepturile salariale încasate şi drepturile salariale calculate în funcţie de coeficienţii de multiplicare corespunzători procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, nefiind solicitată stabilirea indemnizaţiilor brute de încadrare în funcţie de coeficienţii respectivi, s-au soluţionat în sensul acordării de despăgubiri, în baza Ordonanţei Guvernului nr. 137/2000, fără să fie făcută vreo analiză care să privească o modificare/majorare a indemnizaţiilor de încadrare, faţă de cele stabilite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006.

Instanţele au reţinut în mod expres că aplicarea prevederilor art. 11 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 (privind salarizarea procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) s-a făcut doar prin analogie, pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor şi prin urmare, acordarea despăgubirilor nu se confundă cu o adăugare la lege, fiind incidente dispoziţiile art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 coroborat cu art. 269 din Codul muncii, care garantează dreptul la despăgubiri, inclusiv pentru discriminările în muncă.

Aşadar, nivelul maxim al salarizării nu s-a stabilit în funcţie de hotărârile judecătoreşti prin care s-au acordat despăgubiri reprezentând diferenţele salariale calculate în funcţie de coeficientul 19,00 acordat procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei pentru Investigarea Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, întrucât aceste despăgubiri s-au acordat până la încetarea stării de discriminare, respectiv până la intrarea în vigoare a noii legi de salarizare, respectiv Legea nr. 330/2009.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect recunoşterea indemnizaţiilor de încadrare pe baza unei VRS de 605 RON, recurenta arată că prin hotărârea instanţei de fond s-au acordat drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor, prima instanţă depăşind limitele puterii judecătoreşti şi arogându-şi atribuţii de legiferare.

Prin urmare, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului, iar textele analizate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 794/2016 sunt abrogate, implicit, nici acestea, nici decizia Curţii care a analizat constituţionalitatea lor nu mai pot constitui temei pentru susţinerea pretenţiilor.

Pe de altă parte, drepturile salariale solicitate de reclamantă nu puteau fi acordate decât până la momentul atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, aspect de care instanţa în mod corect l-a învederat în considerente.

3.2. Pârâtul Tribunalul Dolj, în motivarea recursului, susţine că obligarea Tribunalului la plata diferenţelor salariale este neîntemeiată, întrucât păstrarea bugetului instanţelor este sub autoritatea financiară a Ministerului Justiţiei.

În ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială, menţionează că aceasta a fost revizuită pozitiv (în mod repetat, la 463,50 RON şi apoi la 484,18 RON), valoare care este un element constitutiv al salariului de bază (salariul de bază calculându-se prin înmulţirea VRS cu coeficienţii de ierarhizare).

Valoarea de referinţă sectorială de 605 RON, la care face referire reclamanta a fost artificial crescută, în sensul că majorarea de 25% a salariilor personalului din probaţiune (în temeiul art. III din O.U.G. nr. 20/2016) nu a vizat separat şi izolat valoarea de referinţă sectorială, ci a reprezentat o majorare a cuantumului brut al salariului de bază, aferent lunii iulie 2016.

Referitor la acordarea coeficientului de multiplicare 19,000, menţionează că potrivit art. 11 din O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei "(1) Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sunt salarizaţi potrivit nr. crt. 6-13 de la Ut. A din anexă, în raport cu funcţiile pe care le deţin sau cu care sunt asimilaţi potrivit legii."

Această acordare a reclamantei, prin hotărâre judecătorească, a indemnizaţiei de încadrare brute lunare corespunzătoare procurorilor D.N.A. şi D.I.I.C.O.T., determină o răsturnare a sistemului de salarizare instituit prin O.U.G nr. 27/2006.

Se ajunge în acest fel ca toţi magistraţii să primească drepturi salariate corespunzătoarei Parchetului de pe lângă Î.C.C.J., fără îndeplinirea cerinţelor imperative ale legii speciale de salarizare.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt fondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta A. are calitatea de judecător şi a funcţionat în perioada litigioasă la nivelul Tribunalului Dolj, iar prin Ordinul nr. 4249/C/2020/22.10.2020, ministrul justiţiei a stabilit pentru reclamantă, având vechime în funcţie 10-15 ani şi gradaţie 4, o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 18.229 RON, un cuantum al sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de 2.533 RON, un cuantum al sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului pentru păstrarea confidenţialităţii de 2.371 RON.

Contestaţia formulată de partea reclamantă împotriva ordinului litigios, prin care solicita recalcularea drepturilor salariale prin raportare la o valoare de referinţă sectorială (VRS) de 605,225 RON, începând cu 01.02.2017 şi prin raportare la un coeficient de multiplicare de 19,000, începând cu data de 15.11.2016, precum şi repararea prejudiciului reprezentat de diferenţa între indemnizaţia actuală şi drepturile salariale recalculate, a fost respinsă de Ministerul Justiţiei prin adresa din 09.12.2020.

În ceea ce priveşte solicitarea de obligare la emiterea unui ordin prin care indemnizaţia să fie calculată cu luare în considerare a VRS 605,225 RON începând cu data de 28.02.2016 şi în continuare, Înalta Curte constată că acest capăt de cerere a rămas fără obiect pentru perioada ulterioară datei de 30.12.2021 faţă de emiterea de către Ministerul Justiţiei a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021.

Astfel, în virtutea cerinţei egalizării veniturilor salariale obţinute de persoane aflate din punct de vedere profesional în aceeaşi situaţie juridică, la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective prevăzută de art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aceasta modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015 - cu asigurarea aplicării considerentelor Deciziei CCR nr. 794/2016 asupra modului în care această egalizare trebuie să fie realizată - prin Ordinul ministrului Justiţiei 6245/C/2021, s-a stabilit faptul că VRS 605,225 RON prevăzută de O.U.G. nr. 20/2016 a stat la baza calculării drepturilor salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, iar prin Ordinul nr. 959/1/2023 respectiv ordinul nr. 2734/1/27.09.2023 ale Preşedintelui ÎCCJ aplicarea dispoziţiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 a fost înlăturată.

Prin urmare, capătul de cerere privind acordarea VRS în cuantum de 605,225, ulterior datei de 30.12.2021 a rămas fără obiect.

În ceea ce priveşte solicitarea de emitere a ordinului cu luarea în considerare a coeficientului 19,000, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod nelegal a admis acest capăt de cerere.

Pretenţia recunoaşterii prin ordin a dreptului de a fi salarizat prin raportare la coeficientul 19 este neîntemeiată, în raport cu distincţia care se impune a fi făcută între cele două componente ale sistemului de salarizare stabilit prin O.U.G. nr. 27/2006, respectiv:

- VRS - element de generalitate (această valoare fiind unică şi aplicabilă indiferent de funcţia deţinută de persoana salarizată potrivit O.U.G. nr. 27/2006 şi indiferent de nivelul instanţei sau parchetului în cadrul căreia/căruia îşi desfăşoară respectiva persoană activitatea);

- Coeficientul de multiplicare- element cu caracter variabil (fiind determinat de legiuitor în raport cu nivelul instanţelor şi parchetelor şi cu funcţia deţinută în cadrul acestora -de conducere sau de execuţie - aspect care îi oferă caracter de element comun, însă în limitele criteriilor menţionate, fără a avea caracteristica de aplicabilitate la nivelul întregii Familii ocupaţionale "Justiţie");

Astfel fiind, acest element, chiar în condiţiile în care a fost dobândit prin hotărâri judecătoreşti de către o parte din personalul salarizat prin O.U.G. nr. 27/2006 sub forma despăgubirilor salariale pentru discriminare prin raportare la procurorii DNA-DIICOT - nu poate fi luat în considerare pentru stabilirea nivelului maxim aflat în plată, la care ordonatorii de credite din sistemul de justiţie au obligaţia legală să alinieze indemnizaţiile pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie dacă persoanele îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că prin Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, pronunţată în dosarul nr. x/2023 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a statuat că aplicabilitate generală are doar elementul component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază al valorii de referinţă sectorială, ca reper " unic, de referinţă în sectorul în care este incident" spre deosebire de celălalt element component al indemnizaţiei de încadrare/salariului de bază, coeficientul de multiplicare — care reprezintă reperul în funcţie de care se realizează dezideratul diferenţierii veniturilor magistraţilor şi ale altor categorii de personal din sistemul justiţiei, în considerarea fie a nivelului instanţei/parchetului la care îşi desfăşoară activitatea, fie a funcţiei pe care o ocupă. Ca atare, el nu are o aplicabilitate generala, ci dimpotrivă, una restrânsă la sfera anumitor beneficiari ai legii.

Soluţia se impune şi în raport cu necesitatea respectării principiului ierarhizării pe verticală, cât şi pe orizontală, în cadrul aceluiaşi domeniu, în funcţie de complexitatea şi importanţa muncii desfăşurate, reglementat de art. 6 lit. f) din Legea nr. 153/2017.

De asemenea, instanţa de control judiciar reţine că prin decizia nr. 4/11.03.2024 pronunţată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile acordate judecătorilor şi procurorilor, prin hotărâri judecătoreşti definitive, reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexa la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 2 7/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi cei din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura Juridică a unor despăgubiri. Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi. Indemnizaţiile de încadrare la care se face raportarea sunt cele cuprinse în anexa nr. V cap. I din Legea-cadru nr. 153/2017 şi care corespund funcţiei gradului profesional, vechimii în funcţie şi gradaţiei fiecărui judecător sau procuror în parte."

Prin decizia nr. 3/11.03.2024 pronunţată în cadrul dosar x/2023 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii a stabilit că: "în interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi a prevederilor art. 82 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, drepturile acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive reprezentând diferenţe rezultate din utilizarea coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi la lit. A) nr. crt. 6-13 din anexa la Ordonanţa de urgentă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările şi completările ulterioare, pentru procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, au natura juridică a unor despăgubiri şi, prin urmare, nu sunt incluse în cuantumul indemnizaţiilor de încadrare ale magistraţilor şi nu pot fi avute în vedere pentru stabilirea bazei de calcul al pensiei de servici.

Cuantumul acestor despăgubiri este supus plafonului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 dacă depăşirea acestuia este determinată de utilizarea coeficienţilor de multiplicare menţionaţi.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu greşita interpretare a normelor de drept material, impunându-se casarea acesteia şi respingerea cererii privind acordarea coeficientului 19,000 ca neîntemeiată.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa în parte sentinţa şi, în rejudecare, va respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind acordarea VRS în cuantum de 605,225 RON ulterior datei de 30.12.2021, va respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19, începând cu data de 15.11.2016, menţinând restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurenţii – pârâţi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Tribunalul Dolj împotriva sentinţei civile nr. 454 din 10 martie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa civilă şi, în rejudecare:

Respinge ca rămas fără obiect capătul de cerere privind acordarea VRS în cuantum de 605,225 RON ulterior datei de 30.12.2021.

Respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect stabilirea drepturilor salariale ale reclamantei, prin aplicarea unui coeficient de multiplicare 19, începând cu data de 15.11.2016.

Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 25 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.