Jurisdictional conflict over inmate transfer requests: Administrative court competence versus supervising judge jurisdiction under Law 254/2013

Şedinţa publică din data de 16 octombrie 2024

Asupra conflictului negativ de competenţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 14 martie 2024, sub nr. x/2024, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor, a arătat că formulează cerere în temeiul Legii nr. 254/2013, iar prin cererea înregistrată la dosar la data de 1 aprilie 203 a învederat că înţelege să conteste decizia emisă de pârâtă cu privire la cererea sa de transfer şi solicită pronunţarea unei decizii prin care să se dispună transferul său la Penitenciarul Bistriţa Năsăud.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 291 din 11 iunie 2024, Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompenţei sale materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea judecătorului de supraveghere din cadrul Penitenciarului Găeşti.

În motivarea acestei hotărâri, curtea de apel a reţinut că obiectul prezentei cauze îl reprezintă plângerea reclamantului împotriva soluţiei de respingere a cererii adresate Penitenciarului Găeşti, de a fi transferat în cadrul altui penitenciar în vederea executării pedepsei privative de libertate. Prin urmare, a apreciat că în speţă sunt incidente prevederile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013, revenind judecătorului de supraveghere a privării de libertate competenţa soluţionării cererilor prin care se atacă măsurile cu privire la transferul persoanelor încarcerate într-un penitenciar.

2.2. Încheierea Judecătorului de supraveghere a privării de libertate desemnat pentru Penitenciarul Găeşti

Prin încheierea nr. 161 din 20 august 20124, judecătorul de supraveghere a privării de libertate desemnat pentru Penitenciarul Găeşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, a stabilit că revine Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa soluţionării prezentei cereri şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

La pronunţarea acestei soluţii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a reţinut că, la data de 30 iulie 2014, reclamantul A. a declarat că prezenta plângere vizează anularea deciziei ANP prin care s-a încălcat dreptul său de a executa pedeapsa într-un penitenciar aproape de domiciliu. Raportat la obiectul cererii, judecătorul de supraveghere a privării de libertate a constatat că în speţă competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Ploieşti, în raport de soluţia şi considerentele din Decizia RIL nr. 3/24.04.2023.

3. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra conflictului negativ de competenţă.

Analizând conflictul negativ de competenţă în raport de hotărârile pronunţate şi de obiectul cauzei deduse judecăţii, Înalta Curte constată că revine Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal competenţa materială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea adresată secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Ploieşti, astfel cum a fost ulterior precizată, reclamantul A. a formulat plângere împotriva deciziei directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor nr. 6778/26.02.2024, prin care a fost respinsă cererea sa de transfer de la Penitenciarul Găeşti la Penitenciarul Bistriţa, în vederea executării pedepsei privative de libertate.

Înalta Curte constată că problema competenţei soluţionării cererilor formulate de persoanele private de libertate privind anularea deciziei directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, de respingere a cererii de transfer la alt penitenciar, a fost deja tranşată de Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 3 din 24 aprilie 2023, prin care s-a statuat că "În interpretarea şi aplicarea art. 9 alin. (2) lit. a) şi art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, precum şi a art. 5 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, stabileşte că revine curţii de apel, prin secţia de contencios administrativ sau completurile specializate în litigii de contencios administrativ competenţa de soluţionare a cererilor privind anularea deciziei directorului Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor de stabilire a locului de detenţie pentru executarea pedepsei sau a deciziei de respingere a cererii de transfer la alt penitenciar".

În motivarea soluţiei astfel dispuse, Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a reţinut că "cererea persoanei condamnate împotriva deciziei directorului ANP nu se referă la un drept protejat de legea specială a executării pedepselor, astfel că nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 care extrag din sfera competenţei instanţei de contencios controlul actelor administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară". De asemenea, a reţinut că Decizia nr. 14/2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii privind interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 56 din Legea nr. 254/2013 nu este aplicabilă şi în cazul competenţei soluţionării cererilor care au ca obiect solicitările de transfer, ci doar în cazul competenţei între judecătorii de supraveghere a privării de libertate sub aspectul soluţionării unei plângeri formulate de un deţinut care apoi a fost transferat, cele două chestiuni fiind total diferite.

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, în prezentul dosar, prin raportare la obiectul dedus judecăţii, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de contencios administrativ din cadrul curţii de apel, în speţă Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, iar nu judecătorului de supraveghere a privării de libertate.

Pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa materială de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorul A., în contradictoriu cu intimata Administraţia Naţională a Penitenciarelor, în favoarea Curţii de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei.