Moral damages in fatal traffic accident: binding effect of insurer's internal valuation guidelines versus judicial discretion under full reparation principles

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.10.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor: admiterea contestaţiei, anularea în parte a Deciziei nr. 24226/25.09.2020, emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul anulării art. 2 din această decizie; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat prin cererile de plată nr. x, 32480 şi 32479/30.05.2017, instrumentate de FGA în dosarul de daună nr. x, respectiv:

a) despăgubiri pentru daune materiale, respectiv suma de 6.993,78 RON - către reclamantul A., reprezentând diferenţa dintre daunele materiale acordate de instanţă prin sentinţa penală nr. 107/2020 şi cele acordate de FGA prin decizia nr. 24226/25.09.2020;

b) despăgubiri civile pentru daune morale (art. 50 alin. (2) lit. d) din Norma ASF nr. 23/2014), respectiv: 300.000 euro către reclamantul A., 250.000 euro către reclamanta B., 300.000 euro către reclamanta C., prin reprezentant legal A.;

c) plata sumei de 1.250,00 RON lunar, cu titlu de prestaţie periodică, către reclamanta C. până la împlinirea vârstei de 18 ani şi în continuare până la finalizarea studiilor, conform art. 1390 C. civ.

De asemenea, au mai solicitat obligarea pârâtului la plata de penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a acestor sume, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 520 din 17 martie 2023, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

A anulat în parte Decizia nr. 24226/25.09.2020 emisă de pârât;

A obligat pârâtul să-i plătească reclamantului A. suma de 6.993,78 RON reprezentând contravaloarea daunelor materiale;

A obligat pârâtul să plătească reclamanţilor sumele reprezentând contravaloarea daunele morale după cum urmează: reclamantului A. – 36.757 RON; reclamantei B. – 30.715,3 RON şi reclamantei C. – 30.715,3 RON şi o pensie lunară de 583 RON, calculată de la data de 10.11.2016 până la împlinirea vârstei majoratului şi ulterior, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor până la terminarea acestora;

A respins în rest pretenţiile reclamanţilor ca neîntemeiate;

A obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant câte 50 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 520 din 17 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, au formulat recurs recurenţii-reclamanţi B., A. şi C., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în parte a deciziei atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond a încălcat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 50 alin. (2) din Norma ASF nr. 23/2014 care prevede că stabilirea cuantumului daunelor morale se face conform legislaţiei şi a jurisprudenţei din România, sens în care invocă jurisprudenţa constând în sentinţa penală nr. 406/2011 pronunţată la data de 26.05.2011 de către Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 2544/2011 pronunţată la data de 20.12.2011 de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a acordat suma de 1.200.00 euro; sentinţa nr. 5894/2010 din data de 25.10.2010 a Tribunalului Bucureşti, prin care s-a acordat suma de 500.000 euro; decizia nr. 23A/2013 pronunţată la data de 31.01.2013 de Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a acordat suma de 150.000 euro.

Apreciază că sumele acordate în cauză cu titlu de daune morale constituie o limitare disproporţionată şi nejustificată a dreptului de despăgubire prin raportare la jurisprudenţa în materie.

Arată că, deşi instanţa de fond a reţinut dispoziţiile art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma nr. 23/2014, nu a avut în vedere decât Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, stabilită unilateral de FGA.

Cuantumul daunelor morale trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită, determinate de gravitatea pierderii suferite, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului, etc.), dar şi a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire.

Susţine că, deşi instanţa a enumerat criteriile care trebuiau avute în vedere pentru determinarea cuantumului daunelor morale pentru fiecare reclamant, în concret, acestea nu au fost utilizate, preluând pur şi simplu sumele stabilite de FGA în Procedura internă, reţinând că pârâtul FGA a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportându-se la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au prevăzut despăgubirile medii conform studiului FPVS, la valoarea de 52.510 RON pentru soţ/soţie victimă decedată şi 43.879 RON pentru descendenţi de gradul I.

Recurenţii-reclamanţi susţin că în mod greşit instanţa a validat o procedură internă a pârâtului, ce nu are caracter de act normativ, validând modalitatea de stabilire a despăgubirii de către FGA către reclamanţi, fără a judeca pricina în mod imparţial şi fără a se raporta la probele administrate în cauză.

Precizează că în urma rejudecării cauzei penale, s-a stabilit culpa comună a persoanelor vinovate în proporţie de 30% pentru inculpatul D. şi de 70% în sarcina conducătorului autovehiculului asigurat de asigurătorul falimentar E. S.A..

Astfel, a redimensionat sumele calculate de pârâtul FGA în raport de procentul de 70%, stabilind ca reclamanţii să primească daune morale în procent de 70% din valorile stabilite de FGA cu titlu de daune morale, fără a mai judeca pricina pe fond şi fără a judeca contestaţia reclamanţilor raportat la despăgubirile solicitate de aceştia.

Consideră că modul de soluţionare a cauzei nu reprezintă o judecată obiectivă şi imparţială, întrucât instanţa de fond s-a rezumat doar la a valida modalitatea de stabilire a despăgubirilor de către pârâtul FGA, care are interesul în diminuarea despăgubirilor acordate, iar instanţa nu a verificat temeinicia şi legalitatea modului de stabilire a despăgubirii acordate.

Învederează că prin sentinţa penală nr. 8/20.01.2022, rămasă definitivă, Judecătoria Bolintin Vale l-a obligat pe inculpatul D. să achite daune morale către A. în suma de 50.000 RON, către B. 50.000 RON şi către C. suma de 80.000 RON, având în vedere gradul de vinovăţie în procent de 30% al acestuia în producerea accidentului rutier.

Raportat la gradul de vinovăţie în procent de 70% al asiguratului E. S.A., daunele morale cuvenite reclamanţilor trebuiau să fie peste cele stabilite în sarcina inculpatului D., însă, în mod paradoxal, instanţa, validând algoritmul intern stabilit de FGA, a acordat daune morale reclamanţilor în suma de 36.757 RON către A. şi câte 30.715,3 RON către reclamantele B. şi C., sume ce sunt inferioare celor stabilite în sarcina inculpatului D., a cărui vinovăţie a fost reţinută în procent de 30%.

Practic, la procentul de vinovăţie de 70% al asiguratului E., daunele morale sunt inferioare daunelor morale stabilite în sarcina inculpatului D. a cărui vinovăţie a fost de 30%, fiind chiar invers proporţionale cu gradul de vinovăţie stabilit de către instanţa penală.

Aplicând procentul de 70%, raportat la despăgubirile de 30% la care a fost obligat inculpatul D. de instanţa penală, daunele morale în procent de 70% ar fi următoarele: A. -116.666,67 RON, B. - 116.666,67 RON şi C. - 186.666,66 RON.

Astfel, daunele morale totale acordate reclamanţilor conform sentinţei penale nr. 8/2022, la procentul de 30% sunt în cuantum de 180.000 RON, iar daunele morale cuvenite reclamanţilor la procentul de 70% trebuie să fie în cuantum total de 420.000 RON şi nu de 98.187,6 RON, cât a stabilit în mod greşit instanţa de fond.

Consideră că instanţa de fond trebuia să se raporteze la sentinţa penală nr. 8/2022, rămasă definitivă, care are autoritate de lucru judecat, conform art. 28 C. proc. pen. şi nu la un calcul intern, unilateral şi discriminatoriu efectuat de pârâtul FGA în baza unor proceduri interne fără caracter normativ.

Susţin că în acest mod au fost prejudiciaţi în drepturile de despăgubire ce li se cuvin, motiv pentru care solicită admiterea recursului şi majorarea cuantumului daunelor morale, în condiţiile în care instanţa de fond nu a ţinut cont de situaţia particulară a recurenţilor-reclamanţi referitoare la consecinţele accidentului, relaţiile de afecţiune dintre victimă şi copiii săi, sau traumele prin care au trecut urmaşii victimei.

Mai arată că regulile în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, astfel că instanţa era ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, aspecte consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Ceea ce trebuie evaluat este gravitatea suferinţei şi, întrucât prejudiciul analizat rezultă din încălcarea unor drepturi fundamentale, evaluarea gravităţii suferinţei produse trebuie să se facă ţinând seama de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de situaţia personală a victimei, de personalitatea şi psihologia ei, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate, iar procedura FGA pentru acordarea daunelor morale nu poate constitui, în lipsa unei dispoziţii legale care să îl definească ca atare, un criteriu legal obligatoriu pentru instanţe.

Pe de altă parte, arată că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) din C. civ. justifică depăşirea pragurilor stabilite prin Decizia nr. 142/26.05.2016, adoptată de FGA, act normativ cu o forţă juridică inferioară C. civ.

Mai mult, procedura internă în discuţie contravine şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit căruia: "Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Consideră că nu se justifică instituirea unor praguri valorice şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, câtă vreme atât Curtea Europeană a Drepturilor Omului, cât şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, respectiv procedează la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, relativ la suferinţele fizice şi psihice pe care le-au suportat victimele unui accident de circulaţie, respectiv rudele persoanelor decedate, precum şi la consecinţele nefaste pe care acel accident le-a avut cu privire la viaţa lor particulară, astfel cum acestea sunt evidenţiate prin probele administrate.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 8 din Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului, dar şi de valori apărate de Constituţie şi de legile naţionale, existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

Astfel, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, care nu trebuie să aibă un caracter pur simbolic, ci trebuie să fie necesară pentru a le uşura sau compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat şi pe care trebuie să le mai îndure acestea.

Sub acest aspect, solicită analizarea întregii situaţii particulare a recurenţilor-reclamanţi, ţinând cont de durerea fizică şi psihică resimţită de soţul şi de fiicele victimei, cărora li s-a năruit echilibrul familial, cu atât mai mult cu cât la data producerii accidentului rutier, fiica cea mare a victimei urma să se căsătorească, iar fiica cea mica a victimei, C., în vârsta de 13 ani la data decesului mamei sale, suferea de meningoencefalită acută şi tulburare hiperchinetică cu deficit de atenţie, conform referatului de justificare întocmit în dosarul CASMB nr. x/14.10.2013, precum şi a buletinului RMN şi examinărilor conexe din data de 17.09.2014, afecţiuni ce s-au acutizat în urma decesului mamei. Astfel, problemele de sănătate ale minorei s-au agravat după decesul mamei, aceasta fiind internată în perioada 13.03.2019-19.03.2019 la Spitalul Clinic de Psihiatrie "Dr. Alexandru Obregia" cu diagnosticul de episod depresiv moderat, nespecificat, tip impulsiv - structurare dizarmonică de personalitate - tip labil, conform scrisorii medicale din data de 19.03.2019.

Cu privire la pensia de întreţinere lunară, se impune a se reţine că în speţă sunt incidente dispoziţiile C. civ., care la art. 1390 alin. (1) prevede că: "Despăgubirea pentru prejudiciile cauzate prin decesul unei persoane se cuvine numai celor îndreptăţiţi, potrivit legii, la întreţinere din partea celui decedat", iar la alin. (3) se stipulează că "la stabilirea despăgubirii se va ţine seama de nevoile celui păgubit. precum şi de veniturile pe care, în mod normal, cel decedat le-ar fi avut pe timpul pentru care s-a acordat despăgubirea".

Aşadar, textul legal impune ca despăgubirea să fie stabilită în funcţie de două criterii ce trebuie avute în vedere în mod cumulativ, respectiv nevoile celui păgubit şi veniturile celui decedat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că nu au fost respectate dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în condiţiile în care instanţa de fond nu a expus şi analizat situaţia de fapt individualizată şi particularitatea acesteia, nu a făcut vorbire de probele administrate şi nu a stabilit împrejurările de fapt esenţiale în cauză, ci s-a limitat la a face simple menţiuni cu caracter general privind modul în care victimele unui accident solicită despăgubiri sau privitor la procedura FGA, fără o aplicare concretă a acestora, motiv pentru care soluţia pronunţată este nesusţinută şi pur formală.

Consideră că din această perspectivă, inclusiv instanţa de control judiciar este în imposibilitatea de a exercita un control efectiv al hotărârii atacate, ce nu corespunde exigenţelor unei motivări apte să prezinte un raţionament juridic propriu al instanţei de fond.

Mai mult, deşi a reţinut soluţia pronunţată de către instanţa penală, instanţa de fond nu a făcut nicio referire la sumele acordate de către aceasta, în urma analizării întregului material probator administrat în cauza penală şi care reprezintă echivalentul a 30% din culpa în producerea accidentului.

Sub aspectul laturii civile, în temeiul art. 25 C. proc. civ. penală, raportat la art. 1357 alin. (1) şi art. 1390 alin. (3) C. civ., instanţa penală a obligat pe inculpatul D. la plata următoarelor sume: suma de 4.860,06 RON cu titlu de daune materiale către partea civila A., suma de 50.000 RON, cu titlu de daune morale către partea civilă B., suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale către partea civilă A., suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale către partea civila C., precum şi 250 Iei/lună către partea civilă C., cu titlu de prestaţie lunară.

4. Apărările formulate în recurs

Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 aprilie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanţii A., B. şi C. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, anularea în parte a Deciziei nr. 24226/25.09.2020, emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în sensul anulării art. 2 din această decizie; obligarea pârâtului la plata despăgubirilor civile în cuantumul solicitat prin cererile de plată nr. x, 32480 şi 32479/30.05.2017, instrumentate de FGA în dosarul de daună nr. x, respectiv: despăgubiri pentru daune materiale în cuantum de 6.993,78 RON către reclamantul A., reprezentând diferenţa dintre daunele materiale acordate prin sentinţa penală nr. 107/2020 şi cele acordate de FGA prin decizia nr. 24226/25.09.2020; despăgubiri civile pentru daune morale, respectiv: 300.000 euro către reclamantul A., 250.000 euro către reclamanta B., 300.000 euro către reclamanta C., prin reprezentant legal A.; plata sumei de 1.250,00 RON lunar, cu titlu de prestaţie periodică, către reclamanta C. până la împlinirea vârstei de 18 ani şi în continuare până la finalizarea studiilor; obligarea pârâtului la plata de penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere, conform art. 38 din Norma ASF nr. 23/2014, începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată şi până la plata efectivă a acestor sume.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea reclamanţilor; a anulat în parte Decizia nr. 24226/25.09.2020 emisă de pârât, pe care l-a obligat la plata către reclamanţi a următoarelor sume: 6.993,78 RON reprezentând contravaloarea daunelor materiale şi daune morale după cum urmează: reclamantului A. – 36.757 RON; reclamantei B. – 30.715,3 RON şi reclamantei C. – 30.715,3 RON şi o pensie lunară de 583 RON, calculată de la data de 10.11.2016 până la împlinirea vârstei majoratului şi ulterior, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă se află în continuarea studiilor până la terminarea acestora; a respins în rest pretenţiile reclamanţilor ca neîntemeiate.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au formulat recurs recurenţii-reclamanţi B., A. şi C., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut în esenţă, pe de o parte faptul că instanţa de fond a preluat de plano sumele stabilite într-o procedură internă a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, conform Deciziei nr. 142/2016, modificată prin Decizia nr. 549/23.09.2019 şi prin raportare la Ghidul Fondului Victimelor Străzii, fără a face o analiză concretă în raport cu starea de fapt din speţă, iar pe de altă parte, nu a ţinut cont de aspectele dezlegate prin dosarul penal cu privire la cuantumul despăgubirii acordate şi procentele în care s-a stabilit culpa comună a conducătorului autovehiculului şi a conducătorului atelajului hipo.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este fondat, în considerarea celor ce vor fi arătate în continuare:

Astfel, prin Decizia nr. 24226/25.09.2020, emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, despăgubirile au fost stabilite, conform Ghidului Fondului Victimelor Străzii şi procedurii interne a FGA, sumele reprezentând daunele morale acordate recurenţilor-reclamanţi, diminuate cu 50% ca urmare a reţinerii unei culpe comune de 50%-50% între conducătorul autovehiculului şi cel al atelajului.

Instanţa de fond a reţinut că în mod corect a stabilit Fondul de Garantare a Asiguraţilor cuantumul daunelor morale prin raportare la procedura internă a acestuia, prin recurgerea la o procedură internă standardizată care are rolul de a asigura transparenţa în procesul adoptării soluţiei administrative, precum şi un tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptăţite la primirea unor astfel de despăgubiri.

Cu toate acestea, a modificat cuantumul daunelor morale acordate reclamanţilor, ca urmare a reţinerii unei culpe comune de 30% pentru conducătorul atelajului şi de 70% pentru conducătorul autovehiculului, şi nu în proporţii egale, cum stabilise anterior Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Însă, Înalta Curte constată că la stabilirea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu a făcut niciun fel de aprecieri cu privire la circumstanţele de fapt ale cauzei şi nu s-a raportat la acestea în cuantificarea daunelor morale.

Or, o asemenea abordare echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

Potrivit art. 30 din Legea nr. 213/2015 (forma în vigoare la data formulării cererilor de plată), Fondul şi Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, emit reglementările necesare referitoare la activitatea Fondului, care pot fi sub formă de instrucţiuni şi proceduri, ce se avizează de Autoritatea de Supraveghere Financiară, şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Astfel, recurgerea la o procedură internă, ce are la bază date extrase din hotărâri ale instanţelor judecătoreşti privind media despăgubirilor acordate de acestea, deşi are rolul de a asigura o oarecare transparenţă în procesul adoptării soluţiei administrative, nu poate constitui în niciun caz, singurul element care să stea la baza stabilirii cuantumului daunelor morale acordate cu titlul de despăgubiri, întrucât într-o asemenea situaţie, s-ar eluda prevederile legale care consacră în plan legislativ criteriile în raport cu care se stabilesc aceste daune morale şi elementele concrete fiecărui caz în parte, care se impun a fi luate în discuţie.

Este adevărat că prin elaborarea procedurii interne, F.G.A. a urmărit să se raporteze la un criteriu obiectiv şi rezonabil în stabilirea despăgubirilor morale solicitate de persoanele vătămate, conform Ghidului de stabilire a prejudiciului elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, însă un astfel de Ghid are doar valoare orientativă.

Cu toate acestea, aplicarea mecanică a procedurilor interne ale FGA nu conduce la o valoare corectă a daunelor morale datorate, fiind necesară corelarea acestora cu principiile consacrate de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ., dar şi de jurisprudenţa instanţelor în această materie.

Aşadar, faptul că intimatul-pârât a elaborat o procedură internă de cuantificare a daunelor morale, pentru a realiza o stabilire echitabilă a acestora, raportat la alte persoane vătămate în incidente similare, nu conduce în niciun caz la obligativitatea acestei proceduri în faţa instanţei de judecată, instanţa fiind ţinută să stabilească cuantumul daunelor morale în raport cu elementele concrete ale cauzei din speţă, de natură a evidenţia elementele factuale ale fiecărui caz în parte, aceasta pentru că instanţele de judecată nu pot să dea întâietate sumelor stabilite conform unei proceduri interne stabilite de FGA, prin care este vizat, în fapt, un nivel mediul al suferinţei îndurate de persoanele prejudiciate în alte accidente rutiere, fără a se raporta la elementele concrete ale cauzei.

Instanţa de control judiciar reţine că în literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească s-a arătat că în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite de victima accidentului, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori în ce măsură a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Cum principiile de drept naţionale şi convenţionale în materie impun repararea integrală a prejudiciului moral reprezentat de consecinţele negative suferite de reclamanţi pe plan fizic şi moral, avându-se în vedere importanţa valorilor lezate, măsura în care aceste valori au fost afectate, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care le-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, se constată că instanţa de fond, ţinând seama de aceste consecinţe, era ţinută să se raporteze şi la criteriul echităţii, precum şi la principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată, consacrate pe cale jurisprudenţială în materia stabilirii daunelor morale.

Neprocedând în acest mod, limitându-se numai la sumele stabilite numai în procedura internă a FGA, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea dispoziţiilor legale, potrivit cărora la stabilirea întinderii despăgubirii în caz de deces se au în vedere daunele morale în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

Astfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere şi gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii adusă acestora.

Conform jurisprudenţei aceleiaşi instanţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele: "Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane – dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 noul C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Pornind de la premisa că instituţia reparării prejudiciului nepatrimonial este reglementată prin norme legale, reprezentate de prevederile art. 1391 C. civ., Înalta Curte subliniază faptul că o reglementare de tipul celei aprobate prin actele interne ale intimatului-pârât nu poate avea nicidecum întâietate în raport de o normă legală cu forţă juridică indiscutabil superioară.

Stabilirea cuantumului despăgubirilor nepatrimoniale este atributul exclusiv al judecătorului, în funcţie de cazul concret al speţei, care face obiectul judecăţii, acordarea acestora neputând fi supusă unor criterii prestabilite, cum ar fi elaborarea unor proceduri interne emise de recurentul-pârât şi care nu prevalează dispoziţiilor art. 1391 din C. civ.

De aceea, nivelurile prevăzute în Procedura invocată de intimat pot reprezenta cel mult repere orientative, dar nicidecum obligatorii, de natură a evita orice analiză de proporţionalitate a sumelor precizate cu titlu de daune morale şi situaţiile concrete deduse analizei FGA şi subsecvent instanţelor de judecată.

Instanţa de control judiciar reţine că recurentul-pârât FGA a stabilit despăgubirile morale acordate recurenţilor-reclamanţi fără a lua în considerare criterii precum consecinţele accidentului, relaţiile de afectivitate dintre victimă şi soţ, traumele prin care acestea au trecut ca urmare a decesului soţiei în circumstanţele arătate anterior.

Calculul efectuat de intimatul-pârât nu este opozabil instanţei de judecată, deoarece acesta priveşte doar raporturile dintre părţile implicate, fără a avea în vedere circumstanţele concrete ale cauzelor, instanţele de judecată având obligaţia să se raporteze, în principiu, la situaţia de fapt, prejudiciul moral încercat de victime şi jurisprudenţa incidentă, având în vedere că nu există dispoziţii legale în această materie.

În contextul în care nici Legea nr. 213/2015, în temeiul căruia a fost formulată cererea de despăgubire adresată FGA, nu cuprinde nicio trimitere la eventuale repere pentru determinarea cuantumului prejudiciilor de natură nepatrimonială rămân aplicabile dispoziţiile art. 1391 C. civ. şi, în considerarea acestora, atât FGA cât şi instanţele învestite ulterior cu contestaţiile celor nemulţumiţi de sumele acordate, au îndatorirea de a cerceta dacă suma pretinsă răspunde, în concret, exigenţei de a acoperi prejudiciul suferit de partea lezată prin evaluarea individuală a circumstanţelor particulare a fiecărui caz.

Este adevărat că în ceea ce priveşte suma de bani acordată cu titlul de daune morale, prin mărimea ei, aceasta nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru persoanele păgubite, dar nici nu trebuie să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte sumele de bani ce sunt necesare pentru a le uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure acestea.

Despăgubirea bănească acordată pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei – aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie, o categorie juridică cu caracter special, nu trebuie acordată într-un cuantum simbolic datorată imposibilităţii de stabilire a unei concordanţe valorice exacte între cuantumul său şi gravitatea prejudiciului la a cărui reparare este destinată să contribuie. Ea nu poate fi acordată într-un cuantum simbolic nici pe considerentul că, acordată într-un cuantum mare, ar putea constitui o sursă de îmbogăţire fără temei legitim pentru terţa persoană păgubită, deoarece cuantumul daunelor morale acordat de instanţă nu se stabileşte arbitrar, ci trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de terţa persoană păgubită determinate de gravitatea pierderii suferite în contextul situaţiei date, legătura de rudenie cu victima accidentului, relaţiile afective cu aceasta, suportul material asigurat în timpul vieţii de victima accidentului şi altele asemenea), dar şi a practicii judiciare în materie, deci a unor elemente obiective care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a terţelor persoane păgubite.

Prin urmare, pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu deveni astfel un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite.

Sub acest aspect, în ceea ce priveşte stabilirea daunelor morale, se impun a fi reţinute şi dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, care la alin. (31) prevede că: "În caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori de deces rezultate în urma unui accident de vehicule, stabilirea despăgubirii reprezentând daune morale se face cu respectarea principiului echităţii, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, ţinându-se cont de criterii obiective şi rezonabile."

Or, în speţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în ceea ce priveşte cuantumul despăgubirilor morale, nu a avut în vedere criteriile arătate, şi nici dispoziţiile legale incidente în cauză, raportându-se exclusiv la sumele stabilite în procedura internă emisă de FGA, pe care le-a diminuat conform gradului de culpabilitate reţinut prin sentinţa penală nr. 107/30.07.2020, pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale.

Prin urmare, neanalizarea condiţiilor legale de acordare a sumelor pretinse cu titlu de daune morale prin raportare la situaţia de fapt din cauză echivalează cu nemotivarea soluţiei dispuse, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Dincolo de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 107/30.07.2020, pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale în dosarul nr. x/2018, ca urmare a accidentului rutier din data de 10.11.2016, soldat cu decesul victimei F., instanţa a stabilit culpa comună în producerea accidentului, vinovăţia aparţinând conducătorului auto Dacia Logan, G. (decedat in urma accidentului) si a conducătorului atelajului hipo, D., având in vedere rechizitoriul Parchetului si probatoriul administrat in cauza.

De asemenea, prin aceeaşi sentinţă, sub aspectul laturii civile, instanţa a obligat pe inculpatul D. la plata următoarelor sume: suma de 9.766,78 RON, daune materiale către partea civilă A., suma de 20.000 euro, cu titlu de daune morale către partea civilă B., suma de 25.000 euro cu titlu de daune morale către partea civilă A., suma de 50.000 euro cu titlu de daune morale către partea civila C., precum şi 250 RON/lună către partea civilă C., cu titlu de prestaţie lunară.

Instanţa penală a lăsat nesoluţionată latura civilă faţă de asiguratul E. S.A., G., întrucât acesta a decedat în urma accidentului rutier, aceasta urmând a fi soluţionată de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor, conform Legii nr. 213/2015 şi Normei 16/2015 emise de ASF.

În apel, prin decizia penală nr. 1307/A din data de 19 noiembrie 2020, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, cu opinie majoritară, a admis apelurile declarate de către inculpatul D. şi părţile civile A., B. şi C.; a desfiinţat în integralitate sentinţa penală nr. 107/30.07.2020 a Judecătoriei Bolintin Vale pronunţată în dosarul nr. x/2018 şi a dispus rejudecarea cauzei de către prima instanţă.

În al doilea ciclu procesual, prin sentinţa penală nr. 8 din data de 20 ianuarie 2022, pronunţată de Judecătoria Bolintin Vale, în dosarul nr. x/2018, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă formulată de părţile civile A., B. şi C., în contradictoriu cu inculpatul D., pe care l-a obligat să achite: către partea civilă A., soţul defunctei F., suma de 4.860,06 RON, cu titlu de daune materiale şi suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale; către partea civilă B., fiica majoră a defunctei, suma de 50.000 RON cu titlu de daune morale; către partea civilă C., fiica minoră a defunctei, suma de 80.000 RON cu titlu de daune morale, precum şi o pensie lunară în cuantum de 250 RON, de la data de 10.11.2016, până la împlinirea vârstei majoratului şi ulterior, până la împlinirea vârstei de 26 de ani, dacă aceasta se află în continuarea studiilor.

Prin sentinţa de mai sus s-a stabilit şi că inculpatul D. a avut o contribuţie de 30% la producerea accidentului, iar persoana vătămată decedată G., conducătorul autovehiculului şi asiguratul E. S.A., o contribuţie de 70%.

Dispoziţiile sentinţei de mai sus sub aspectul laturii civile şi în ceea ce îi priveşte pe recurenţii-reclamanţi din prezenta cauză, au fost menţinute prin decizia penală nr. 1264/A din data de 20 octombrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală în dosarul nr. x/2018.

Or, instanţa de fond nu s-a preocupat a stabili în ce măsură daunele acordate prin decizia contestată în cauză au corespondent în cuantumul total al prejudiciului, astfel cum acesta a fost stabilit în mod definitiv de către instanţa penală.

Astfel, se reţine că instanţa de fond avea de verificat dacă suma stabilită de către pârât cu titlu de despăgubiri reflectă situaţia de fapt reţinută în urma administrării probatoriului, şi, dacă în demersul pârâtului de cuantificare a acestor despăgubiri au fost respectate cele stabilite definitiv în procesul penal, urmând să analizeze susţinerile şi apărările părţilor şi să dispună în concret cu privire la nivelul despăgubirilor, în urma trecerii prin filtrul propriei sale aprecieri.

În atare condiţii, Înalta Curte reţine legalitatea criticilor recurenţilor-reclamanţi referitoare la cuantumul daunelor morale acordate, apreciind că se impune casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, urmând ca instanţa de fond în rejudecare, în conformitate cu dispoziţiile art. 501 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., să procedeze la rejudecarea pricinii ţinând seama de dezlegarea instanţei de recurs, respectiv stabilirea unui cuantum al daunelor morale acordate care să corespundă circumstanţelor de fapt ale cauzei, în acord şi cu soluţia definitivă a instanţelor penale.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Faţă de soluţia dată recursului, cererile de acordare a cheltuielilor de judecată formulate de recurent şi de intimaţi urmează a fi avute în vedere de către instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., A. şi C. împotriva sentinţei nr. 520 din 17 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B., A. şi C. împotriva sentinţei nr. 520 din 17 martie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.