Challenging government approval of oil concession addendum: standing to contest lack of statutory notification guarantees for private land easements

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.06.2023 pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, C. S.A. şi Prospecţiuni S.A., anularea H.G. nr. 419/20.06.2019 privind aprobarea Actului adiţional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "C." - S.A.

La data de 19 iulie 2023, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, arătând că în speţă s-a solicitat anularea H.G. nr. 419/2019, publicată în M.O. nr. 529/28.07.2019, al cărei beneficiar este ANRM.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţiile tardivităţii, inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale active;

A admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Prospecţiuni S.A., şi, în consecinţă, a respins cererea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

A admis excepţia lipsei de interes;

A respins, ca lipsită de interes, cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, şi anume Guvernul României şi C. S.A., având ca obiect acţiune în anularea Hotărârii Guvernului nr. 419 din 20.06.2019 privind aprobarea Actului adiţional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului C. S.A.;

A admis, sub acest aspect, şi cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea pârâtului Guvernul României de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale;

A obligat reclamanţii să plătească pârâtei C. suma de 10.000 RON cheltuieli de judecată, reduse conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurenţi-reclamanţi A. şi B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la instanţa de fond.

În motivarea recursului arată, în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., că, în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a dispoziţiilor Legii petrolului nr. 238/2004 şi a altor prevederi legale incidente invocate prin cererea de chemare în judecată, justifică un interes legitim privat, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. p) din Legea nr. 554/2004, constând în posibilitatea de a pretinde o anumită conduită, în considerarea realizării unui drept subiectiv viitor şi previzibil, prefigurat.

Consideră că acţiunea introductivă este admisibilă, întrucât justifică un interes legitim privat, constând în dreptul de proprietate şi inviolabilitatea domiciliului, iar pe de altă parte, cererea vizează şi un interes legitim public, în sensul art. 2 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 554/2004, acţiunea în anulare formulată vizând garantarea dreptului fundamental de proprietate privată al tuturor persoanelor fizice şi juridice ale căror imobile se află în perimetrele de explorare şi exploatare petrolieră care fac obiectul acestei hotărâri a Guvernului, precum şi realizarea competenţei autorităţii publice pârâte din perspectiva respectării dispoziţiilor legale privind informaţiile clasificate, precum şi a celor privind achiziţiile sectoriale şi regimul concesiunilor de lucrări şi de servicii cuprinse în Legea nr. 99/2016 şi Legea nr. 100/2016.

Susţine că instanţa de fond nu a examinat cauza prin raportare la aceste prevederi din Legea nr. 554/2004, la conţinutul actului administrativ contestat şi la criticile de nelegalitate formulate, ci doar a preluat apărările pârâţilor din perspectiva lipsei interesului în formularea cererii de chemare în judecată.

Astfel, arată că instanţa de fond nu a examinat argumentele reclamanţilor formulate în combaterea excepţiei lipsei de interes, cum ar fi cele de la pct. 4 din răspunsul la întâmpinări, prin care a arătat că folosul practic rezidă în anularea Hotărârii Guvernului nr. 419/2019, act administrativ care încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate şi inviolabilitatea domiciliului, încalcă prevederile Legii nr. 238/2004 în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern, încalcă prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, încalcă regimul juridic al concesiunii, ca dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, iar punerea în executare a actului administrativ este generatoare de pagube, fiind constatată inclusiv apariţia unor fisuri la imobilul construcţie, construit în anul 2017.

Precizează că Legea petrolului nr. 238 din 7 iunie 2004 conţine prevederi referitoare la concesionarea bunurilor aflate în proprietatea publică a statului, necesare realizării operaţiunilor petroliere, în art. 2 pct. 7, art. 2 pct. 33, art. 14 alin. (6) şi art. 27 alin. (1), nefiind prevăzută nicio derogare de la regimul juridic al concesiunii.

În acest sens, art. 6 lit. e) din Legea nr. 238/2004 se referă la dobândirea dreptului de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării operaţiunilor petroliere prin concesionarea terenurilor, însă concesiunea poate avea ca obiect doar terenurile proprietate publică a statului, iar nu terenurile proprietate privată a persoanelor fizice şi juridice.

Mai mult, Legea nr. 238/2004 nu prevede concesionarea perimetrelor de exploatare, dezvoltare şi explorare petrolieră, tocmai pentru că, în cadrul acestora se află şi terenuri proprietate privată care nu pot face obiectul concesiunii petroliere, dispoziţiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 fiind lipsite de temei legal.

Astfel, recurenţii-reclamanţi susţin că prin actul administrativ atacat, se instituie un drept de concesiune care grevează cu caracter perpetuu dreptul de proprietate al reclamantei B. asupra imobilelor teren şi construcţie, astfel că folosul practic al acţiunii în anulare îl reprezintă inclusiv înlăturarea dreptului de concesiune în favoarea pârâtei C. S.A., instituit în mod ilegal prin actul administrativ a cărui anulare o solicită.

Consideră că actul atacat aduce atingere şi art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât acesta permite pârâţilor să tragă foloase din ocuparea terenului în cauză, fără a pune în prealabil, o indemnizaţie la dispoziţia reclamanţilor, sens în care invocă Hotărârea CEDO din 27 ianuarie 2009 în Cauza Burghelea împotriva României (Cererea nr. 26.985/03), publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 26 octombrie 2009.

Cu privire la apărările pârâtului Guvernul României, arată că acestea sunt neîntemeiate, întrucât au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea unui act administrativ - Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, acţiune în contencios administrativ, şi nu cu o acţiune civilă, iar în ceea ce priveşte dovada calităţii de proprietar, arată că au depus la dosarul cauzei titlul de proprietate, precum şi certificatele de moştenitor care dovedesc calitatea de proprietar a reclamantei B.. Referitor la dovada montării dispozitivelor seismice, pârâţii Prospecţiuni S.A. şi C. S.A. nu au combătut susţinerile lor, ci au recunoscut şi dovedit inclusiv cu înscrisuri anexate întâmpinărilor, montarea respectivelor dispozitive.

Menţionează că prin Nota de fundamentare a Hotărârii de Guvern nr. 419/2019, se arată că "Solicitarea extinderii suplimentare a perioadei de explorare este motivată în principal de faptul că prin datele obţinute până în prezent prin procesul continuu de explorare, s-a evidenţiat complexitatea majoră structurală şi geologia complicată a perimetrelor I - Adjud, VIII - Urziceni Est, V - Băicoi, VI - Târgovişte, IX - Bucureşti, X - Craiova, XII - Piteşti, XIII - Targa Jiu şi XVIII - Istria, ceea ce explică eforturile scăzute de foraj la adâncimi mari (4000 m) până în prezent, precum şi nevoia de a achiziţiona date geologice, geofizice, geochimice etc, la un nivel de detaliu mai ridicat şi cu adâncimi de investigaţie corespunzătoare".

Arată că susţinerile pârâţilor conform cărora activităţile petroliere efectuate în zona în care este situat terenul reclamanţilor au încetat la data de 1.06.2023 sunt nefondate, întrucât, conform art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019: "Se aprobă Actul adiţional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră", ceea ce înseamnă că activităţile desfăşurate în temeiul hotărârii de Guvern continuă a se desfăşura, obiectul hotărârii Guvernului fiind nu doar activitatea de explorare petrolieră, astfel cum în mod greşit susţin pârâţii, ci şi activităţi de dezvoltare şi exploatare cu un potenţial de producere de pagube mult mai ridicat, constând inclusiv în producerea de cutremure în mod artificial.

Sub acest aspect, arată că a observat prezenţa în continuare în zonă a lucrătorilor, deşi pârâtele C. S.A. şi Prospecţiuni S.A. au susţinut că activităţile desfăşurate au încetat.

De asemenea, din perspectiva obiectului de reglementare, pârâtele C. S.A. şi Prospecţiuni S.A. susţin în mod greşit că Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 se referă la prelungirea perioadei de explorare a Acordului de concesiune şi nu la acordarea de drepturi asupra terenurilor şi că actul atacat nu reglementează şi nu ar putea reglementa aspecte legate de dreptul de acces asupra terenurilor, acestea fiind reglementate prin art. 31 din Legea nr. 238/2004.

Susţin că pârâţii au încheiat cu rea credinţă acordul de concesiune aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, sub forma unui act secret, prin care adaugă la lege, în sensul că în plus faţă de Legea nr. 238/2004, s-a aprobat, în mod nelegal, concesionarea, în cadrul perimetrului de exploatare, dezvoltare şi exploatare Piteşti XII, a unor terenuri proprietate privată aparţinând persoanelor fizice, către pârâta C. S.A.

Mai mult, Legea nr. 238/2004 nu prevede concesionarea perimetrelor de exploatare, dezvoltare şi explorare petrolieră, tocmai pentru că în cadrul acestora se află şi terenuri proprietate privată care nu pot face obiectul concesiunii petroliere, dispoziţiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 fiind lipsite de temei legal.

Contrar apărărilor pârâţilor, arată că potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 238/2004 pârâţii aveau obligaţia de a comunica, în prealabil, tuturor proprietarilor, o notificare scrisă, însă la dosar nu există o asemenea notificare, iar acordul petrolier aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 nu conţine nicio obligaţie în acest sens pentru titularii acordului petrolier.

În acest sens, invocă prevederile art. 108 alin. (2) din Constituţia României, potrivit cărora hotărârile se emit pentru organizarea executării legilor, însă arată că în speţă, aceste prevederi legale nu au fost puse în executare prin hotărârea de Guvern atacată, ci reprezentanţii pârâtelor au pătruns în mod abuziv pe terenul proprietatea recurenţilor în lipsa unor garanţii în acordul petrolier pentru respectarea drepturilor fundamentale, care nu pot fi ignorate.

Prin încheierea acordului de concesiune sub forma unui act secret, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, pârâţii au urmărit tocmai eludarea acestor dispoziţii legale, în sensul ca proprietarii de terenuri să nu fie informaţi cu privire la conţinutul şi amploarea operaţiunilor petroliere.

Precizează că legiuitorul a prevăzut obligaţia titularului acordului şi/sau al permisului petrolier de a transmite către proprietarii terenurilor afectate o notificare cu 60 de zile înainte de încheierea convenţiei privind exercitarea dreptului de servitute. Or, prin clasificarea acordului petrolier, proprietarii imobilelor afectate pot fi induşi în eroare prin informaţiile prezentate de titularul acordului petrolier, consimţământul acestora putând fi cu uşurinţă viciat.

Prin urmare, consideră că au în cauză un interes determinat, legitim, născut şi actual, în sensul prevederilor art. 33 C. proc. civ., instanţa de fond încălcând prevederile art. 33 C. proc. civ., în condiţiile în care recurenţii-reclamanţi justifică un interes legitim privat, dar şi un interes legitim public, acesta din urmă constând în garantarea dreptului fundamental de proprietate privată al tuturor persoanelor fizice şi juridice ale căror imobile se află în perimetrele de explorare şi exploatare petrolieră care fac obiectul acestei hotărâri a Guvernului, precum şi în respectarea dispoziţiilor legale privind informaţiile clasificate, a celor privind achiziţiile sectoriale şi regimul concesiunilor de lucrări şi de servicii cuprinse în Legea nr. 99/2016 şi Legea nr. 100/2016.

De asemenea, consideră că instanţa de fond a încălcat şi dispoziţiile art. 31 C. proc. civ. prin raportare la art. 245 C. proc. civ., în condiţiile în care soluţionarea excepţiei lipsei de interes a pus în discuţie fondul dreptului, precum şi principiul nemijlocirii, prevăzut de art. 16 C. proc. civ., întrucât nu a examinat în mod nemijlocit conţinutul actului administrativ contestat, ci a preluat doar apărările pârâtelor.

Prin urmare, în condiţiile preluării apărărilor pârâtelor fără examinarea nemijlocită a conţinutului actului administrativ contestat, apreciază că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sens în care solicită casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea excepţiei lipsei de interes, ca nefondate.

De asemenea, consideră că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Prospecţiuni S.A., în condiţiile în care a chemat în judecată această pârâtă în calitate de persoană juridică prin intermediul căreia se pune în executare actul administrativ contestat, dat fiind faptul că reprezentanţii societăţii Prospecţiuni S.A., fără înştiinţare prealabilă şi fără consimţământul recurenţilor, au pătruns în mod nelegal şi au plantat în grădina casei lor dispozitivele de prospectare INOVA QUANTUM, dispozitive care funcţionează pe bază de unde seismice.

Faţă de aceste aspecte, invocă dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004, apreciind că Prospecţiuni S.A. are calitate procesuală pasivă în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că hotărârea recurată este nemotivată în raport cu motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată din perspectiva încălcării drepturilor fundamentale prin H.G. nr. 419/2019, precum şi în raport cu argumentele expuse la punctul 4 din răspunsul la întâmpinări, prin care a expus pe larg motivele pentru care excepţia lipsei de interes este neîntemeiată. Astfel, folosul practic rezidă în anularea Hotărârii Guvernului nr. 419/2019, act administrativ care încalcă în mod flagrant dreptul de proprietate şi inviolabilitatea domiciliului, încalcă prevederile Legii nr. 238/2004, în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern atacată, încalcă prevederile art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 şi regimul juridic al concesiunii.

Sub acest aspect, susţine că instanţa de fond doar a preluat apărările pârâţilor referitoare la lipsa interesului, fără a dezvolta un raţionament propriu.

Mai mult, arată că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit excepţia lipsei de interes în formularea acţiunii în anulare, instanţa de fond constatând în mod greşit că obiectul acordului petrolier semnat în anul 2000 l-a constituit dreptul concesionat de către stat prin Autoritatea competentă (ANRM) de a efectua operaţiuni petroliere, iar nu un drept asupra terenurilor proprietate privată în subsolul cărora se efectuează aceste operaţiuni.

Consideră că obiectul unui act administrativ nu poate să rezulte din prezentarea situaţiei de fapt, cum a reţinut în mod greşit instanţa de fond, ci din examinarea nemijlocită a conţinutului actului, precum şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii acestuia, sens în care invocă dispoziţiile art. 13 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, susţinând că întrucât actul administrativ atacat conţine o anexă cu caracter secret, se impunea ca instanţa de judecată să facă aplicarea acestor prevederi şi să solicite pârâtului Guvernul României să depună la dosarul cauzei anexa cu caracter secret şi întreaga documentaţie care stă la baza emiterii Hotărârii de Guvern nr. 419/2019.

Consideră că în acest mod, instanţa i-a încălcat accesul la justiţie.

Arată că instanţa de fond nu a examinat în întregime actul administrativ atacat pentru a verifica dacă criticile formulate prin raportare la obiectul de reglementare al hotărârii de Guvern sunt fondate, în condiţiile în care prin cererea de chemare în judecată au făcut referire expresă la dispoziţiile publice ale hotărârii atacate şi au arătat că potrivit art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, "Se aprobă Actul adiţional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 287/2000", iar pârâtul Guvernul României a aprobat în mod nelegal concesionarea, în cadrul perimetrului de exploatare, dezvoltare şi exploatare Piteşti XII, a unor terenuri proprietate privată aparţinând persoanelor fizice, către pârâta C. S.A.

În raport cu cele dispuse în articolul anterior arătat, susţine că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 conţine o anexă care cuprinde doar programul de lucrări pe durata prelungirii perioadei de explorare şi zonele unde vor fi efectuate, cu atât mai mult cu cât Anexa nu se publică.

Prin urmare, contrar celor reţinute de instanţa de fond, din conţinutul public al actului administrativ contestat, rezultă că a fost clasificat în întregime Actul adiţional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, iar nu doar programul de lucrări pe durata prelungirii perioadei de explorare şi zonele unde vor fi efectuate.

Astfel, instanţa de fond nu s-a raportat la criticile de nelegalitate formulate de reclamanţi, ci doar a preluat, fără un examen propriu, apărările pârâţilor, hotărârea atacată fiind nemotivată, ceea ce echivalează cu omisiunea de a se pronunţa asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerentele hotărârii judecătoreşti.

Pe de altă parte, arată că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi iniţial instanţa de fond a reţinut că reclamanţii justifică un interes pentru a solicita anularea H.G. nr. 419/2019 prin necesitatea de a înlătura efectele negative ale dispozitivelor de prospectare montate în grădina lor asupra imobilului, în mod contradictoriu a analizat în mod superficial nelegalitatea Hotărârii Guvernului nr. 419/2019 din perspectiva obiectului de reglementare. Or, în soluţionarea excepţiei lipsei de interes, nu putea fi analizat pe fond primul motiv de nelegalitate a actului atacat, întrucât aceasta presupune analizarea fondului cauzei.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că din prezentarea situaţiei de fapt rezultă că obiectul acordului petrolier semnat în anul 2000 l-a constituit dreptul, concesionat de către stat prin Autoritatea competentă (ANRM) de a efectua operaţiuni petroliere, iar nu un drept asupra terenurilor proprietate privată în subsolul cărora se efectuează aceste operaţiuni. Or, obiectul unui act administrativ nu poate să rezulte "din prezentarea situaţiei de fapt", ci din examinarea nemijlocită a conţinutului actului, precum şi a documentaţiei care a stat la baza emiterii acestuia.

Consideră că instanţa de fond a calificat în mod greşit obiectul actului administrativ contestat, cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente, în condiţiile în care prin primului motiv de nelegalitate a invocat art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, care se referă la aprobarea Actului adiţional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 287/2000.

Precizează că natura juridică a concesiunii este aceea de dezmembrământ al dreptului de proprietate publică, potrivit art. 136 alin. (4) din Constituţie şi art. 866 C. civ., astfel că prin H.G. nr. 419/2019, Guvernul României a aprobat, în mod nelegal, concesionarea, în cadrul perimetrului de exploatare, dezvoltare şi exploatare Piteşti XII, a unor terenuri proprietate privată aparţinând persoanelor fizice, către pârâta C. S.A.

În acelaşi sens, Legea petrolului nr. 238 din 7 iunie 2004, în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern contestată, conţine prevederi referitoare la concesionarea bunurilor aflate în proprietate publică a statului, necesare realizării operaţiunilor petroliere. Sub acest aspect, invocă prevederile art. 2 pct. 7 şi pct. 33, art. 14 alin. (6) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 238/2004, care se referă la posibilitatea concesionării bunurilor proprietate publică, nefiind prevăzută în legea menţionată nicio derogare de la regimul juridic al concesiunii.

De asemenea, art. 6 lit. e) din Legea nr. 238/2004 se referă la dobândirea dreptului de folosinţă asupra terenurilor necesare efectuării operaţiunilor petroliere prin concesionarea terenurilor, însă concesiunea poate avea ca obiect doar terenurile proprietate publică a statului, nu şi terenurile proprietate privată.

Prin urmare, consideră că instanţa de fond a calificat în mod greşit obiectul actului administrativ dedus judecăţii, cu ignorarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, precum şi a prevederilor art. 2 pct. 7 şi pct. 33, art. 6 lit. e), art. 14 alin. (6) şi art. 27 alin. (1) din Legea nr. 238/2004, art. 136 alin. (4) din Constituţia României şi art. 866 C. civ.

Pe de altă parte, critică argumentul instanţei de fond în sensul că drepturile care fac obiectul concesiunii sunt reglementate la nivel primar prin lege, iar nu printr-o hotărâre de Guvern cum este cea de faţă, care reprezintă un act administrativ cu caracter individual.

Astfel, deşi în motivare a citat dispoziţiile art. 6 din Legea petrolului nr. 238 din 7 iunie 2004, în temeiul căreia a fost emisă hotărârea de Guvern contestată, instanţa de fond nu a stabilit legătura acestor prevederi cu actul administrativ contestat, deşi prin cererea de chemare în judecată au invocat nelegalitatea Hotărârii de Guvern nr. 419/2019 în raport cu aceste prevederi.

Recurenţii-reclamanţi mai arată că reprezentanţii pârâtei Prospecţiuni S.A. au pătruns fără acordul lor pe terenul din grădina casei în care aceştia domiciliază, situată comuna Hulubeşti, sat Butoiu de Jos, nr. 54, judeţul Dâmboviţa şi au plantat dispozitivele de prospectare Inova Quantum, fără ca titularul acordului petrolier aprobat prin hotărârea de Guvern, respectiv pârâta C. S.A. să deţină un titlu legal, conform art. 6 din Legea petrolului nr. 238/2004, care să îi confere un drept de servitute asupra terenului intravilan unde se află situat domiciliul acestora, în condiţiile în care Legea nr. 238/2004 nu permite efectuarea niciunei activităţi petroliere de explorare sau de exploatare fără respectarea prevederilor acestei legi, astfel cum rezultă din art. 7 alin. (1) din legea menţionată, care se referă în mod expres la oricare activităţi pe care le implică explorarea sau exploatarea petrolieră.

Susţin că este adevărat că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, de asemenea, altele decât cele declarate de utilitate publică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală, însă exercitarea acestui drept se realizează cu respectarea prevederilor art. 6 din lege.

Contrar acestor prevederi legale, prin actul administrativ atacat, Guvernul României a aprobat, în mod nelegal, concesionarea, în cadrul perimetrului de exploatare, dezvoltare şi explorare Piteşti XII, a unor terenuri proprietate privată aparţinând persoanelor fizice, către pârâta C. S.A.

Consideră că instanţa de fond a interpretat în mod greşit prevederile art. 6 şi art. 7 din Legea petrolului nr. 238/2004, reţinând în mod greşit că actul adiţional nr. x din 2019 la acordul de concesiune din anul 2000 nu conferă concesionarului C. niciun drept asupra terenului în discuţie, iar pe de altă parte, că eventualele drepturi asupra terenurilor proprietate privată, necesare activităţilor de explorare sau exploatare se stabilesc prin act juridic încheiat cu proprietarii terenurilor, prin expropriere, prin exercitarea dreptului de servitute legală sau alte modalităţi prevăzute de lege, iar nu prin sau direct în baza acordului de concesiune sau al actelor adiţionale la acesta.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, arată că art. 6 din Legea nr. 238/2004 reglementează "dreptul de folosinţă a terenurilor necesare efectuării operaţiunilor petroliere", respectiv un drept real prevăzut în mod expres de lege, iar nu drepturi eventuale. Or, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au criticat faptul că actul administrativ atacat încalcă aceste prevederi legale, întrucât a prevăzut concesionarea unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, fără a face distincţie cu privire la titularul dreptului de proprietate.

De asemenea, critică cele reţinute de către instanţa de fond în sensul că instalarea receptorilor pe terenul reclamanţilor nu este consecinţa adoptării actului contestat, ci este o împrejurare de fapt a cărei înlăturare nu poate fi obţinută prin anularea actului, ci eventual prin mijloace specifice apărării posesiei sau dreptului de proprietate.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, arată că au învestit instanţa de judecată cu o acţiune în anularea unui act administrativ - Hotărârea de Guvern nr. 419/2019, acţiune în contencios administrativ, iar nu o acţiune civilă, în cadrul căreia au criticat nelegalitatea actului administrativ atacat prin raportare la dreptul de proprietate, acţiunea în revendicare nefiind singurul mijloc juridic de apărare a dreptului de proprietate, astfel cum în mod greşit a susţinut pârâtul Guvernul României şi a reţinut instanţa de fond.

Precizează că tot în mod greşit a reţinut instanţa de fond că la data sesizării instanţei receptorii în cauză fuseseră deja ridicaţi, câtă vreme, astfel cum rezultă din susţinerile necontestate ale pârâţilor, coroborate cu dovezile depuse la filele x – 145 din dosarul de fond, nu se poate reţine că activităţile petroliere efectuate în zonă ar fi încetat la data de 01.06.2023, în considerarea art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 419/2019, ceea ce înseamnă că activităţile desfăşurate de pârâţi în temeiul actului atacat continuă a se desfăşura, obiectul respectivului act fiind nu doar activitatea de explorare petrolieră, ci şi activităţi de dezvoltare şi exploatare cu un potenţial de producere de pagube mult mai ridicat, constând inclusiv în producerea de cutremure în mod artificial, în urma cărora se pot produce pagube greu de cuantificat.

Menţionează că actul administrativ atacat nu şi-a încetat efectele, astfel că justifică atât un interes legitim privat, cât şi un interes public.

Consideră că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că reclamanţii confundă concesiunea petrolieră cu concesiunea terenurilor aflate în proprietate privată, respectiv că actele normative succesiv aplicabile în timp fac o distincţie clară între dreptul de a efectua operaţiuni petroliere şi dreptul de a utiliza terenurile proprietate privată în subsolul cărora se află resursele de petrol.

În acest sens, nici Legea nr. 134/1995 şi nici Legea nr. 238/2004 nu prevăd concesionarea de perimetre ce cuprind proprietăţi private, întrucât legiuitorul nu putea permite încheierea unor convenţii juridice asupra unor bunuri care nu îi aparţin.

Susţin că hotărârea atacată excede legii în condiţiile în care vizează un perimetru ce cuprinde şi proprietăţi private, sens în care invocă dispoziţiile art. 2 pct. 7 din Legea nr. 238/2004, referitoare la concesiunea petrolieră.

În speţă, arată că pe terenul proprietate privată a recurenţilor, la suprafaţă şi nu în subsol, s-a desfăşurat o operaţiune petrolieră concesionată de Statul român prin actul administrativ contestat.

Critică cele reţinute de către instanţa de fond în sensul că instalarea la 20.04.2023 a celor trei receptori pe terenul reclamanţilor a fost, aşa cum a arătat societatea care i-a montat - Prospecţiuni S.A., rezultatul unei erori faptice, confundând parcela în discuţie cu cea aparţinând unui proprietar învecinat care şi-a dat acordul pentru instalare.

Susţin că în condiţiile în care un alt teren din domeniul public ar fi fost declarat de utilitate publică, iar terenul din speţă ar fi fost, conform art. 7 din Legea nr. 238/2004, necesar accesului în perimetrul de explorare sau exploatare, pentru servitutea acestuia pârâţii ar fi trebuit să încheie o convenţie cu plata unei rente anuale.

4. Apărările formulate în recurs

4.1. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca temeinică şi legală a hotărârii atacate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., arată că recurenţii-reclamanţi nu au arătat actul de procedură încălcat de către instanţa de fond, care să conducă la anularea hotărârii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că nici acesta nu este incident, în condiţiile în care instanţa nu are obligaţia de a justifica înlăturarea fiecărui argument prezentat de partea care a pierdut procesul.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa de fond a admis în mod corect excepţia lipsei de interes, în condiţiile în care H.G. nr. 419/2019 nu priveşte relaţii economice sau sociale care să îi vizeze pe recurenţi şi, cu atât mai mult, la momentul promovării litigiului, receptorii erau deja ridicaţi de pe proprietatea recurenţilor-reclamanţi.

4.2. Intimata-pârâtă Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat.

Susţine că nu sunt incidente motivele de casare invocate de către recurenţii-reclamanţi, iar exercitarea dreptului de folosinţă şi de servitute asupra terenurilor proprietate privată, în subsolul cărora se află zăcăminte de petrol, se face în condiţiile prevăzute de Legea petrolului nr. 238/2004 şi de C. civ.

4.3. Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului, arătând că demersul recurenţilor vizează anularea în întregime a H.G. nr. 419/2019, ceea ce ar afecta toate activităţile de exploatare desfăşurate de această intimată, dar şi ale altor cotitulari de acord petrolier, astfel că pretenţia recurenţilor-reclamanţi nu poate fi justificată.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 aprilie 2024, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 2 octombrie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei recurate prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză, reclamanţii A. şi B. au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, C. S.A. şi Prospecţiuni S.A., anularea H.G. nr. 419/20.06.2019 privind aprobarea Actului adiţional nr. x la Acordul de concesiune a unor perimetre de explorare, dezvoltare şi exploatare petrolieră, încheiat între Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale şi Societatea Naţională a Petrolului "C." - S.A.

Faţă de obiectul acţiunii depuse judecăţii, la data de 19 iulie 2023, Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României, în condiţiile în care această entitate este beneficiarul hotărârii de Guvern a cărei anulare se solicită.

Instanţa de fond a respins excepţiile tardivităţii, inadmisibilităţii, lipsei calităţii procesuale active; a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Prospecţiuni S.A. şi a respins cererea formulată în contradictoriu cu aceasta, ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis excepţia lipsei de interes şi a respins, ca lipsită de interes, acţiunea reclamanţilor, formulată în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi, respectiv Guvernul României şi C. S.A.; a admis cererea de intervenţie accesorie formulată în favoarea pârâtului Guvernul României de către Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale.

Împotriva sentinţei instanţei de fond au declarat recurs recurenţii-reclamanţi A. şi B., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii la instanţa de fond.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., invocat de recurenţii-reclamanţi prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că potrivit acestuia, casarea hotărârii se poate cere când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Subsumat acestui motiv de casare s-a invocat faptul că instanţa de fond în mod greşit a admis excepţia lipsei de interes a reclamanţilor, în condiţiile în care aceştia au arătat că justifică atât un interes personal, cât şi unul public, iar pe de altă parte, au susţinut faptul că instanţa de fond a soluţionat în mod greşit şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Prospecţiuni S.A.

Instanţa de recurs apreciază că acest motiv de casare ar fi incident doar în măsura în care o astfel de analiză se impune prin prisma aplicării greşite de către instanţa de fond a unor dispoziţii legale, cum ar fi regulile procedurale referitoare la invocarea excepţiei, comunicarea acesteia celorlalte părţi sau discutarea excepţiei cu nerespectarea principiului contradictorialităţii, aspecte care nu au fost invocate de recurenţii-reclamanţi.

În speţă, însă, ceea ce se critică este soluţia dată de către instanţa de fond cu privire la excepţia lipsei de interes şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Prospecţiuni S.A., şi nu încălcarea unor norme de procedură referitoare la această excepţie.

Prin urmare, aceste critici se subsumează motivului de casare privind interpretarea sau aplicarea greşită a normelor de drept materiale, urmând a fi analizate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurenţii-reclamanţi au invocat şi faptul că instanţa de fond a preluat apărările pârâţilor fără examinarea nemijlocită a conţinutului actului administrativ contestat, reţinând în mod greşit că în ceea ce îi priveşte, excepţia lipsei de interes este întemeiată.

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte constată că o asemenea critică nu este fondată, în condiţiile în care în analiza excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor, instanţa de fond a avut în vedere argumentele prezentate de părţile aflate în litigiu, inclusiv punctele de vedere ale reclamanţilor, şi nu doar pe cele ale pârâţilor, în ceea ce priveşte concesionarea ce a avut loc prin Actul adiţional nr. x la Acordul de concesiune aprobat prin H.G. nr. 287/2000.

Sub acest aspect, faptul că recurenţii-reclamanţi nu sunt de acord cu soluţia instanţei de fond şi cu raţionamentul acesteia, nu poate conduce la o soluţie contrară.

În ceea ce priveşte critica referitoare la faptul că instanţa de fond nu ar fi examinat nemijlocit actul administrativ contestat, Înalta Curte constată că nici aceasta nu poate fi reţinută.

Din ansamblul considerentelor instanţei de fond reiese că actul administrativ atacat a fost analizat din perspectiva celor susţinute de către părţile aflate în conflict, instanţa de fond reţinând că în raport cu obiectul hotărârii de Guvern, reclamanţii nu justifică un interes.

Faptul că instanţa de fond a menţionat în hotărârea recurată la un moment dat că obiectul hotărârii de Guvern atacate rezultă din prezentarea situaţiei de fapt nu poate fi interpretat în sensul invocat de către recurenţii-reclamanţi, câtă vreme din considerentele sentinţei recurate reiese fără echivoc faptul că instanţa de fond a examinat în mod nemijlocit hotărârea atacată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), invocat de către recurenţii-reclamanţi, Înalta Curte reţine că aceştia au susţinut că hotărârea recurată preia doar apărările pârâţilor, fiind nemotivată în raport cu motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea de chemare în judecată din perspectiva încălcării drepturilor fundamentale prin H.G. nr. 419/2019, precum şi în raport cu argumentele expuse la punctul 4 din răspunsul la întâmpinări, prin care a arătat că excepţia lipsei de interes este neîntemeiată.

În raport cu aceste critici, Înalta Curte constată că sentinţa atacată îndeplineşte exigenţele menţionate la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată, respectiv instanţa de fond a arătat considerentele pentru care a respins acţiunea reclamanţilor ca lipsită de interes din perspectiva aspectelor referitoare la concesionarea terenurilor, astfel cum sunt prevăzute în hotărârea atacată, indicând argumentele care au stat la baza raţionamentului logico-juridic, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Din aceeaşi perspectivă nu poate fi reţinut nici argumentul recurenţilor-reclamanţi conform căruia motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ar fi incident, dat fiind faptul că instanţa de fond nu a examinat în întregime actul administrativ atacat pentru a verifica dacă criticile formulate prin cererea de chemare în judecată sunt fondate în raport cu obiectul de reglementare al hotărârii de Guvern.

Astfel, instanţa de fond a examinat actul atacat şi, în raport cu obiectul de reglementare al acestuia, a reţinut că reclamanţii nu justifică un interes în sensul dispoziţiilor Legii contenciosului administrativ, împrejurare ce nu impune necesitatea examinării întregului act atacat.

De asemenea, subsumat aceluiaşi motiv de casare, recurenţii-reclamanţi au susţinut că hotărârea instanţei de fond cuprinde motive contradictorii, în sensul că, deşi iniţial instanţa de fond a reţinut că reclamanţii justifică un interes pentru a solicita anularea H.G. nr. 419/2019 prin necesitatea de a înlătura efectele negative ale dispozitivelor de prospectare montate în grădina lor asupra imobilului, în mod contradictoriu a analizat în mod superficial nelegalitatea Hotărârii Guvernului nr. 419/2019 din perspectiva obiectului de reglementare.

Înalta Curte constată că cele două aspecte nu sunt contradictorii, întrucât instanţa de fond a reţinut în mod foarte clar că "În prezenta cauză, reclamanţii îşi justifică interesul de a solicita anularea H.G. nr. 419/2019 prin necesitatea de a înlătura efectele negative pe care le au asupra imobilului dispozitivele de prospectare montate în grădina lor", fără ca raţionamentul judecătorului fondului să aducă argumente în sprijinul acestui punct de vedere al reclamanţilor.

Cu alte cuvinte, în paragraful anterior redat, instanţa de fond a prezentat susţinerile reclamanţilor din cererea de chemare în judecată, fără a se poziţiona în vreun fel de partea acestui punct de vedere.

Prin urmare, nu se poate reţine că hotărârea recurată ar cuprinde motive contradictorii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Sub un prim aspect, subsumat acestui motiv de casare, recurenţii-reclamanţi au criticat soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Prospecţiuni S.A..

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că argumentele recurenţilor-reclamanţi nu sunt fondate.

Astfel, actul a cărui anulare se solicită în litigiul pendinte este reprezentat de Hotărârea nr. 419/2019, al cărei emitent este Guvernul României.

Prin urmare, pretenţiile din litigiu se referă la hotărârea de Guvern a cărei anulare se solicită, iar, în raport cu acestea, pârâta Prospecţiuni S.A. nu are calitate procesuală pasivă, în condiţiile în care această societate nu este emitentul actului atacat în contenciosul administrativ.

Astfel, Înalta Curte constată că una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în justiţie este calitatea procesuală, ce presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii – calitate procesuală activă, şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în baza aceluiaşi raport juridic – calitate procesuală pasivă, instanţa fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecăţii. Astfel, conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

Prin urmare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că actul ce face obiectul litigiului şi a cărui anulare se solicită este emis de pârâtul Guvernul României, iar persoanele care dobândesc drepturi şi obligaţii prin acest act sunt pârâta C. S.A. şi intervenienta accesorie Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, iar faptul că pârâta Prospecţiuni S.A. efectuează lucrări de achiziţie de explorare în baza contractului de prestări servicii încheiat cu beneficiarul C. S.A. nu îi conferă acesteia calitate procesuală pasivă în acţiunea având ca obiect anularea hotărârii de guvern prin care s-a extins perioada de explorare, aceasta nefiind parte în raportul juridic administrativ dedus judecăţii, iar actul subsecvent în care aceasta este parte nu face obiectul litigiului.

O altă critică formulată în baza aceluiaşi motiv de casare se referă la admiterea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei de interes a reclamanţilor.

Înalta Curte constată că această critică este fondată şi că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei de interes, în contextul în care reclamanţii au criticat Hotărârea de Guvern nr. 419/2019 şi prin prisma faptului că aceasta ar fi trebuit să conţină obligaţia pentru titularul acordului petrolier de a notifica în scris proprietarii terenurilor cu privire la despăgubirile pentru exercitarea dreptului de servitute legală.

Sub acest aspect, reclamanţii au susţinut că potrivit art. 7 alin. (2) din Legea nr. 238/2004, pârâţii aveau obligaţia de a comunica, în prealabil, tuturor proprietarilor, o notificare scrisă, cu 60 de zile înainte de încheierea convenţiei privind exercitarea dreptului de servitute, însă la dosar nu a fost depusă o asemenea notificare, iar acordul petrolier aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 419/2019 nu conţine nicio obligaţie în acest sens pentru titularii acordului petrolier; că reprezentanţii pârâtelor au pătruns în mod abuziv pe terenul aflat în proprietatea acestora în lipsa unor garanţii în acordul petrolier pentru respectarea drepturilor fundamentale; că asupra terenurilor, altele decât cele declarate de utilitate publică, necesare accesului în perimetrele de explorare sau exploatare şi asupra terenurilor necesare oricăror activităţi pe care acestea le implică, se instituie, în favoarea titularului, un drept de servitute legală, iar exercitarea acestui drept se realizează cu respectarea prevederilor art. 6 şi art. 7 din Legea nr. 238/2004, respectiv cu respectarea unei proceduri, încheierea unei convenţii şi plata unei rente anuale.

Aşadar, reclamanţii nu au susţinut doar că prin H.G. li s-ar fi concesionat terenul, ci şi că prin aceasta în mod nelegal, nu le-au fost acordate garanţii pentru exercitarea dreptului de servitute legală de trecere în vederea exploatării subsolului de către titularii acordului petrolier.

Or, din această perspectivă, cererea de chemare în judecată justifică interes

În acest mod, prin analizarea excepţiei lipsei de interes doar în raport cu una dintre criticile formulate de către reclamanţi, incidentul a fost greşit soluţionat de către prima instanţă, ceea ce a condus la încălcarea dreptului acestora la un proces echitabil, fiindu-le cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

În raport cu soluţia de casare cu trimitere spre rejudecare nu se mai impune analizarea celorlalte critici care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurenţi, acestea urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

Prin urmare, instanţa de fond, astfel cum dispune expres art. 501 din C. proc. civ., va judeca din nou cererea formulată de către reclamanţi, plecând de la ipoteza că aceştia justifică interes în sensul celor mai sus precizate.

Totodată, instanţa de fond în rejudecare va avea în vedere menţinerea de către instanţa de recurs a soluţiei pronunţate cu privire la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Prospecţiuni S.A. şi necriticarea în recurs a soluţiilor date asupra excepţiilor tardivităţii, inadmisibilităţii şi lipsei calităţii procesuale active.

De asemenea, faţă de soluţia dată recursului, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de recurenţii-reclamanţi, urmează a fi avută în vedere de către instanţa de fond, care va soluţiona cauza în rejudecare.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa în parte sentinţa recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării pe fond a cererii de chemare în judecată.

De asemenea, va menţine în rest dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei nr. 124/F-CONT din 19 octombrie 2023, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi trimite cauza aceleiaşi instanţe în vederea rejudecării pe fond a cererii de chemare în judecată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiilor.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.