Challenge to government inaction on prison police housing support: Appeal allowed and decision quashed and remanded for retrial

Şedinţa publică din data de 2 octombrie 2024

Asupra cererii de recurs de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 29.09.2020 pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. în contradictoriu cu Guvernul României, reprezentat prin Cabinetul Primului-ministru, au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de guvern conform dispoziţiilor art. 109 alin. (3) din Legea nr. 145/2019, prin care să se stabilească criteriile şi condiţiile de sprijin prevăzute la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 145/2019, sub sancţiunea unei penalităţi de 1.000 RON pentru fiecare zi de întârziere.

1.2. La data de 29.10.2020, Ministerul Justiţiei a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului, invocând dispoziţiile art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. şi susţinând că justifică un interes în cauza dedusă judecăţii, ce are ca obiect obligarea Guvernului la emiterea hotărârii prin care sunt stabilite condiţiile şi criteriile de acordare a sprijinului în construirea sau cumpărarea unei locuinţe pentru poliţiştii de penitenciare, în temeiul art. 109 alin. (3) din Legea nr. 145/2019, deoarece, potrivit art. 3 alin. (1) pct. 12 din H.G. nr. 21/2017 privind organizarea, funcţionarea şi atribuţiile Secretariatului General al Guvernului.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 59 din data de 24 februarie 2023, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a decis următoarele:

(i) a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate de pârât;

(ii) a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., în contradictoriu cu Guvernul României, reprezentat prin Cabinetul Primului-ministru şi intervenientul accesoriu Ministerul Justiţiei;

(iii) a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Justiţiei.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, au declarat reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenţii-reclamanţi au invocat încălcarea art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi art. 193 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au susţinut că, deşi prima instanţă a respins acţiunea pe fond pe motiv că nu s-a făcut dovada unui refuz expres sau tacit al pârâtului, consideră că aceasta s-a referit la lipsa plângerii prealabile, respectiv a neîndeplinirii procedurii prealabile, de unde rezultă şi lipsa unui răspuns. Astfel, motivarea primei instanţe este contradictorie, întrucât instanţa de fond, deşi a reţinut lipsa plângerii prealabile, nu s-a pronunţat asupra admisibilităţii acţiunii pe cale de excepţie, ci a procedat la analizarea acesteia pe fond. Potrivit art. 193 alin. (2) din C. proc. civ., doar pârâtul, odată cu întâmpinarea, poate invoca lipsa cererii de emitere a actului administrativ ca parte a procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea contenciosului administrativ, prin intermediul excepţiei inadmisibilităţii. Or, pârâtul nu a invocat o astfel de excepţie, ci doar a arătat pe fond că refuzul de a emite actul administrativ normativ este unul justificat, astfel că instanţa nu avea posibilitatea legală de a invoca acest aspect. Şi în măsura în care i s-ar fi recunoscut o astfel de posibilitate, ar fi trebuit să pună în discuţia părţilor lipsa procedurii prealabile şi nu să se pronunţe direct prin hotărârea judecătorească.

Recurenţii-reclamanţi au făcut dovada că, prin răspunsul la plângerea prealabilă, pârâtul a arătat expres că aceasta vizează emiterea unei hotărâri de guvern de punere în aplicare a art. 109 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 şi că această plângere este neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi legal citaţi, intimaţii nu au formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013. Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea cauzei, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea dosarului de recurs la data de 10 aprilie 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. La termenul de judecată de la acea dată, s-a dispus supendarea judecării cauzei, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., iar la data de 11 aprilie 2024, recurenţii-reclamanţi au solicitat repunerea cauzei pe rol.

Prin rezoluţia din data de 18 aprilie 2024, completul învestit cu soluţionarea cauzei a stabilit termen de judecată la data de 2 octombrie 2024, în vederea discutării cererii de repunere a cauzei pe rol, măsurile dispuse la acest termen de judecată fiind menţionate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenţii-reclamanţi este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios cu o acţiune vizând obligarea pârâtului Guvernul României la emiterea unei hotărâri de guvern conform dispoziţiilor art. 109 alin. (3) din Legea nr. 145/2019, sub sancţiunea unei penalităţi de 1000 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Soluţionând cauza, prima instanţa a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate de către pârât, iar pe fondul cauzei, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de către reclamanţi şi a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de Ministerul Justiţiei. Sentinţa pronunţată a fost criticată pentru nelegalitate de către recurenţii-reclamanţi, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din Codul de procedură.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate formulate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, recurenţii-reclamanţi nu au criticat şi soluţiile pronunţate de către prima instanţă asupra excepţiilor inadmisibilităţii şi lipsei de interes invocate de către pârât, astfel că acestea vor fi menţinute, căpătând caracter definitiv.

Abordând recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată a fi fondate criticile recurenţilor-reclamanţi referitoare la greşita respingere ca nefondată a acţiunii introductive.

Pentru a statua astfel, instanţa de recurs constată că prima instanţă, în motivarea soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată a reţinut că, deşi reclamanţii au invocat prin acţiune refuzul nejustificat al autorităţii-pârâte de a soluţiona cererea ce i-a fost adresată, această cerere nu a fost depusă la dosarul cauzei, iar reclamanţii nu au făcut nici dovada existenţei unui refuz.

Examinând, însă, actele dosarului, Înalta Curte observă, că omisiunea recurenţilor-reclamanţi a fost îndreptată în recurs, aceştia făcând dovada că, anterior promovării cererii de chemare în judecată, s-a adresat intimatului-pârât cu o cerere având acelaşi obiect cu cel al acţiunii de faţă, cerere care a fost înregistrată la sediul pârâtului la data de 23.07.2020, astfel cum rezultă din dovada de comunicare prin scrisoare recomandată, ataşată la dosarul de recurs. Totodată, recurenţii-reclamanţi au depus şi răspunsul intimatului-pârât la plângerea prealabilă, acesta fiind ataşat atât în dosarul de recurs (fila x), cât şi în dosarul de fond (fila x).

Din cuprinsul acestui răspuns, rezultă că intimatul-pârât Guvernul României le-a transmis recurenţilor-reclamanţi că plângerea formulată de către aceştia, având ca obiect emiterea unei Hotărâri a Guvernului de punere în aplicare a dispoziţiilor art. 109 alin. (1) din Legea nr. 145/2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare a fost analizată de Ministerul Justiţiei, ca organ de specialitate al administraţiei publice centrale cu atribuţii şi competenţe în domeniu, apreciind că este neîntemeiată.

Or, din toate aceste înscrisuri coroborate, reiese că, în litigiul pendinte, contrar celor reţinute de către prima instanţă, a fost parcursă procedura prealabilă de către recurenţii-reclamanţi şi a existat un refuz expres exprimat de către pârât asupra solicitării recurenţilor-reclamanţi privind emiterea unei hotărâri de guvern care să stabilească criteriile şi condiţiile de sprijin prevăzute la art. 109 alin. (1) din Legea nr. 145/2019.

Totodată, Înalta Curte observă că îndeplinirea procedurii prealabile reprezintă o condiţie de admisibilitate, iar aspectul inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, grefat pe lipsa unei astfel de proceduri, nu a fost invocat de intimatul – pârât nici prin întâmpinarea depusă în etapa procesuală a fondului, aspect de natură a confirma primirea plângerii prealabile formulate de către recurenţii-reclamanţi şi comunicarea unui răspuns cu privire la aceasta.

Pentru considerentele expuse anterior, având în vedere că motivul pe care s-a întemeiat soluţia de respingere a acţiunii introductive pronunţată către instanţa de fond l-a constituit lipsa dovezii adresării unei cereri către autoritatea pârâtă, precum şi dovada formulării unui refuz de către aceasta şi că aceste dovezi au fost prezentate în calea de atac, Înalta Curte reţine incidenţa cazului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1), pct. 5 C. proc. civ. şi constată că se impune admiterea recursului şi trimiterea cauzei primei instanţe, pentru judecarea fondului cauzei, în raport cu temeiurile de drept invocate prin acţiune.

Raportat la această soluţie, nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., invocate de către recurenţii-reclamanţi.

Soluţia de casare, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare, rezidă în împrejurarea că prima instanţă, întemeindu-şi întregul său raţionament pe aprecierea eronată că, în speţă, nu a fost parcursă procedura prealabilă, a lăsat neanalizate celelalte motive ale cererii deduse judecăţii, precum şi în necesitatea respectării principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurării tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor.

Trebuie subliniat că soluţia de casare este dispusă în limitele învestirii instanţei de control judiciar, având în vedere că, prin recurs nu s-au formulat critici referitoare la modalitatea de soluţionare a excepţiilor lipsei de interes şi a inadmisibilităţii, astfel că aspectele tranşate de prima instanţă au căpătat caracter definitiv şi nu mai pot fi repuse în discuţie.

III. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul formulat de recurenţii-reclamanţi, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza aceleiaşi instanţe pentru judecarea fondului, în limitele expuse conform considerentelor prezentei decizii.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond urmează să analizeze fondul cererii de chemare în judecată formulate de către reclamanţi, în raport de temeiurile legale invocate, să valorifice toate apărările şi susţinerile părţilor, precum şi toate înscrisurile depuse la dosar, inclusiv a celor expuse în cadrul motivelor de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M. şi N. împotriva sentinţei civile nr. 59 din data de 24 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 2 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.