Recalculation of judicial salaries based on sectorial reference value under 2015–2016 public sector wage legislation

Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea formulată la data de 02.03.2021, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, a formulat contestaţie împotriva Ordinului nr. 3348/C din 24 august 2020, solicitând anularea acestuia şi obligarea pârâtului să emită un nou ordin prin care să recunoască valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015 şi până la 31 iulie 2016, precum şi valoarea de referinţă sectorială de 605,22 RON începând cu data de 01.08.2016 şi până la 30 iunie 2017.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 14/F-CONT din 10 februarie 2022, Curtea de Apel Piteşti, secţia a-II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a dispus:

Respinge excepţiile autorităţii de lucru judecat, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei de obiect.

Admite excepţia prescripţiei pentru cererea având ca obiect perioada anterioară datei de 12.03.2017.

Admite în parte contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

Anulează, în parte, Ordinul nr. 3348/C/24.08.2020 în ceea ce o priveşte pe reclamantă şi obligă pârâtul să emită un nou ordin, prin care, începând cu data de 12.03.2017, drepturile salariale ale reclamantei se stabilesc prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 605,22 RON.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată, respectiv ca lipsită de obiect.

În motivarea recursului, recurenta-pârâtă susţine aplicarea greşită, de către instanţa de fond, a prevederilor art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, la care trimitea art. III din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017.

I. Apreciază că, în mod nefondat a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat arătând că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată cu nr. x/2020, pe rolul Tribunalului Dâmboviţa, intimata-reclamantă împreuna cu alţi petenţi au solicitat recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi celelalte drepturi aferente în raport de o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON, măsură care se poate concretiza în principiu prin emiterea unui ordin at ministrului justiţiei.

Prin acţiunea înregistrată sub nr. x/2020 Tribunatul Dâmboviţa nu a fost învestit cu o simplă pretenţie rezultată din calcularea eronată a unor drepturi salariale sau cu o situaţie clară de discriminare, ci cu o acţiune prin care se solicită anularea implicită a ordinelor emise de ministrul justiţiei şi obligarea la recalcularea indemnizaţiei şi stabilirea acesteia prin emiterea unor noi ordine de încadrare salarială.

Precizează recurenta-pârâtă că dosarul nr. x/2020 al Tribunalului Dâmboviţa a fost soluţionat definitiv, prin decizia civilă nr. 151/20.01.2022, fiind admis apelul declarat da Ministerul Justiţiei, în sensul admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei.

Întrucât cele două acţiuni au practic acelaşi obiect, respectiv, emiterea unui nou ordin de salarizare prin intermediul căruia să-i fie recalculate intimatei indemnizaţia de încadrare şi întrucât există tripla identitate de părţi, obiect şi cauză dintre cele două dosare, recurenta solicită să se admită excepţia autorităţii de lucru judecat şi să respingă cererea ca existând autoritate de lucru judecat.

II. O altă critică a hotărârii de fond este aceea că s-au acordat drepturi neprevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraţilor, prima instanţă depăşind limitele puterii judecătoreşti şi arogându-şi atribuţii de legiferare.

Începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017 nu se mai poate vorbi despre nivel maxim al salariului iar textele analizate de Curtea Constituţionala, prin Decizia nr. 794/2016, sunt abrogate implicit, nemaiputând constitui temei pentru susţinerea pretenţiilor.

Pe de altă parte, orice drepturi ar fi apreciat instanţa că li se cuvin intimaţilor-reclamanţi, nu puteau fi acordate decât până la momentul atingerii plafonului maxim prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017, aspect pentru care nu s-au administrat probe.

Prin mai multe decizii (ex. nr. 818/2008, 819/2008, 820/2008, 821/2008), Curtea Constituţională a statuat că instanţele judecătoreşti nu au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Aşadar, apreciază recurenta-pârâtă că instanţa de fond a ignorat deciziile Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că acordarea altor drepturi decât de cele prevăzute expres de lege este o depăşire a puterii judecătoreşti fiind încălcat rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării şi principiul separaţiei puterilor în stat.

III. Recurenta critică hotărârea instanţei de fond şi în ce priveşte acordarea drepturilor accesorii, apreciind că au fost ignorate dispoziţiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018 referitoare la actualizarea sumelor cu indicele de inflaţie şi natura dobânzilor legale, prin care se statuează că plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din instituţiile şi autorităţile publice, devenite executorii în perioada 1 ianuarie 2019 - 31 decembrie 2021, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, la care se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data la care hotărârea judecătorească a rămas executorie, sens în care sunt şi considerentele Deciziei ÎCCJ nr. 21/2015.

Consideră recurenta că sumele obţinute prin hotărârea recurată nu pot fi purtătoare de dobânzi penalizatoare pentru intervalul de timp anterior momentului stabilirii dreptului prin hotărâre judecătorească.

IV. Prin cererea de recurs, solicită să se constate că, începând cu data de 30.12.2021 până în prezent şi în continuare, cauza este lipsită de obiect întrucât, la data de 30.12.2021, în cursul soluţionării cauzei, a fost emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021 prin care s-a răspuns pretenţiilor intimaţilor-reclamanţi.

Cu titlu de practică judiciară, invocă Decizia nr. 5007/24.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016 şi Decizia nr. 4618/10.10.2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, Decizia nr. 3456/22.10.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul . nr. x/2015, Decizia nr. 2182/17.04.2619 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2016, prin care au fost respinse acţiunile ca rămase fără obiect.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă nu a formulat întâmpinare însă a formulat Concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivare, intimata a arătat că ordinele nr. 1003/l/02.11.2023, nr. 3226/l/02.11.2023 şi nr. 3669/l/18.12.2023, emise de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ce i-au fost comunicate alăturat citaţiei emise pentru termenul de judecată din 28 martie 2024, nu sunt relevante pentru soluţionarea cererii de recurs declarate de Ministerul Justiţiei continuată prin subrogare legală de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întrucât cele trei ordine de salarizare depuse la dosarul cauzei în recurs vizează reîncadrarea salarială a judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti prin raportare la aceeaşi valoare de referinţă sectorială de 605,22 RON, însă începând cu data de 30 decembrie 2021, în timp ce, sentinţa recurată s-a dispus emiterea unui ordin de reîncadrare salarială, cu luarea în considerare a unui VRS 605,22 RON, începând cu data de 12.03.2017.

Prin urmare, pentru perioada 12.03.2017 şi până la 30 decembrie 2021, pretenţia dedusă judecăţii, aceea de emitere a ordinului de reîncadrare salarială, cu luarea în considerare a unui VRS de 605,22 RON, validată de prima instanţă, rămâne actuală.

5. Alte apărări formulate în cauză

Ministerul Justiţiei a formulat Note de şedinţă prin care solicită introducerea în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, invocând lipsa calităţii sale procesuale pasive, în raport de prevederile art. 142 şi art. 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea şi ale Legii bugetului de stat nr. 368 din 19.12.2022 ce a intrat în vigoare la data de 22.12.2022.

Faţă de emiterea Ordinului nr. 959/1/12.04.2023 al preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, apreciază că acţiunea a rămas fără obiect, întrucât, în cursul soluţionării litigiului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns pretenţiilor reclamantei şi a procedat la emiterea Ordinului nr. 959/1/12.04.2023 prin care judecătorilor din cadrul curţilor de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al judecătoriilor li s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii, solicităm respingerea prezentei acţiuni ca rămasă fără obiect.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a depus note scrise prin care arată că, în temeiul art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară, înţelege să se subroge în drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei şi că îşi însuşeşte recursul formulat de către Ministerul Justiţiei în prezentul litigiu.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, în privinţa lipsei calităţii procesuale pasive invocate de recurentul Ministerul Justiţiei prin notele scrise şi solicitării introducerii în cauză a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie se constată că, într-adevăr, prin dispoziţiile art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 (intrată în vigoare la data de 22.12.2022) s-a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

Prin recursul întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât critică, greşita soluţionare de către instanţa de fond a excepţiilor privind autoritatea de lucru judecat, a lipsei de obiect a acţiunii precum şi în ce priveşte fondul cererii.

Prin critica privind excepţia autorităţii de lucru judecat, recurentul-pârât susţine că aceeaşi acţiune, având aceeaşi reclamantă, alături de alţi petenţi, cu acelaşi obiect şi aceeaşi cauză a format obiectul dosarul nr. x/2020, soluţionate de Tribunalul Dâmboviţa prin sentinţa civilă nr. 1899/10.12.2020 şi rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 151/20.01.2022, fiind admis apelul declarat da Ministerul Justiţiei, în sesut admiterii excepţiei lipsei calităţii procesual pasive a Ministerului Justiţiei.

Cu privire la această critică Înalta Curte constată că prima instanţă a respins în mod corect excepţia autorităţii de lucru judecat. Într-adevăr, prin sentinţa civilă nr. 1899/10.12.2020, Tribunalul Dâmboviţa a soluţionat o acţiune ce a avut ca obiect recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON începând cu 01.08.2016 şi în continuare şi plata diferenţelor salariale rezultate.

Cum, în cauza de faţă, cererea are ca obiect anularea Ordinului nr. 3348/C din 24 august 2020 şi obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin prin care să se recunoască anumite cuantumuri ale valorii de referinţă sectorială, în raport de anumite perioade indicate în acţiune este evident că obiectul celor două litigii sunt diferite, respectiv recalcularea drepturilor salariale şi plata acestora în cadrul litigiului de muncă şi anularea ordinului şi emiterea unui nou ordin prin care aceste drepturi se stabilesc de către ordonatorul principal de credite, în cadrul litigiului de contencios administrativ.

În privinţa excepţiei lipsei de obiect a acţiunii, în raport de emiterea O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021, Înalta Curte o califică drept apărare de fond şi o analizează ca atare.

Potrivit susţinerilor recurentului-pârât, prin O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 au fost stabilite drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi al curţilor de apel, la nivelul maxim din grilele de salarizare din anexa V a Legii nr. 153/2017, fără a se mai ţine seama de vechea salarizare bazată pe VRS şi coeficienţi de multiplicare, care a devenit inaplicabilă.

Se constată, însă, că prin Ordinul colectiv de salarizare - O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 de care se prevalează recurentul-pârât, emis la 30 decembrie 2021, au fost stabilite drepturi salariale începând cu luna ianuarie 2022. În speţă, prin raportare la petitul acţiunii, se reţine că reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare începând cu 01.08.2016, iar prima instanţă a stabilit această obligaţie începând cu data de 12.03.2017 şi în continuare.

În aceste condiţii, va reţine instanţa de recurs că recalcularea dispusă prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021, ce produce efecte de la 01.01.2022, nu este de natură a lăsa fără obiect acţiunea introductivă, pentru perioada anterioară acestei date.

Pe fondul recursului, Înalta Curte reţine caracterul nefondat al criticilor recurentului-pârât, instanţa de fond constatând corect caracterul întemeiat al acţiunii reclamantei.

În esenţă, recurentul pârât a susţinut că sentinţa instanţei de fond, prin care se stabileşte dreptul reclamanţilor la calcularea salariului în raport de VRS 605,225 RON este nelegală pentru perioada anterioară datei de 30.12.20221 (data emiterii O.M.J. nr. 6245/30.12.2021) întrucât:

- decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 nu poate constitui temei pentru acordarea drepturilor solicitate prin acţiune, întrucât textele pe care le-a analizat au fost abrogate prin Legea nr. 153/2017;

- prima instanţă a dispus stabilirea drepturilor salariale cu luarea în considerare a VRS 605,225 RON fără a ţine cont de împrejurarea că valoarea de referinţă sectorială nu mai prezintă relevanţă după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, iar prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depăşit.

Potrivit art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2015, "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, în cuprinsul aceluiaşi act normativ, la articolul 5, după alin. (1) s-au introdus două noi alineate, alin. (1)1 şi alin. (1)2, cu următorul cuprins:

"(11) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării."

(12) Prevederile alin. (11) se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

În acelaşi timp, art. III din O.U.G. nr. 20/2016 prevede că: "Începând cu luna august 2016, prevederile art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe se aplică şi personalului de probaţiune, prin raportare la cuantumul brut al salariilor de bază aferent lunii iulie 2016".

Art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, prevede: "(1) Începând cu drepturile aferente lunii decembrie 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul din cadrul sistemului public de asistenţă socială, astfel cum este definit în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar şi sistemului public de asistenţă socială în anul 2015, cu modificările ulterioare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 185/2015, se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna septembrie 2015."

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, astfel:

"La articolul 31, după alin. (1) se introduc noi alineate, cu următorul cuprins: "(11) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(12) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Astfel, chiar dacă, iniţial, majorarea VRS în cuantum de 25% a fost stabilită pentru personalul de probaţiune, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări la întreaga categorie profesională "Justiţie" trebuie avute în vedere modificările legislative şi interpretările jurisprudenţiale ulterioare, după cum se va particulariza cronologic în continuare.

Din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept anterior citate rezultă şi faptul că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie.

De la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfinţeşte principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Aşadar, egalizarea remuneraţiilor trebuia efectuată încă din data de 9 aprilie 2015.

Hotărârea primei instanţe este în concordanţă cu interpretarea pe care ÎCCJ - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, în sensul că "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, astfel încât personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Prin urmare, în acest caz, nu va funcţiona regula menţinerii în anul 2015 a aceluiaşi nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază şi sporuri) pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparaţie cu salariile de bază şi sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca şi acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creştere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare."

Ulterior, Curtea constituţională, prin Decizia nr. 794/15.12.2016, fiind sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, constatând că acestea sunt neconstituţionale.

În soluţionarea prezentei cauze, prezintă relevanţă considerentele 25-32 din această decizie, prin care forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală.

În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Trebuie subliniat şi considerentul deciziei CCR nr. 749/2016, potrivit căruia: "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare ... trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, prevăzute de Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice". Astfel, conform acestei decizii, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale nu poate exista o salarizare diferită, raportat la mai multe valori sectoriale.

Nu în ultimul rând, în anul 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a statuat (prin Decizia nr. 36/04 iunie 2018) că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim din art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu modificările şi completările din Legea nr. 71/2015, are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Această concluzie s-a impus cu atât mai mult cu cât, prin considerentele hotărârilor judecătoreşti, stabilirea indemnizaţiei s-a realizat în temeiul unui act normativ cu aplicabilitate generală, nefiind avute în vedere situaţii de fapt particulare.

În plus, în concret, la nivelul familiei ocupaţionale au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 605,225 RON, începând cu data de 01.08.2016, prin majorarea cu 25% a VRS în cuantum de 484,18 RON, conform art. III din O.U.G. nr. 20/2016, iar de aceste majorări beneficiază şi magistraţii judecători.

În ceea ce priveşte argumentele recurentului-pârât deduse din intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, care a abrogat prevederile din actele normative de salarizare anterioare, iar în opinia pârâtului fac inaplicabilă Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată, pe de o parte, că dreptul pretins de reclamanţi decurge din prevederile O.U.G. nr. 20/2016, iar nu din ale Legii nr. 153/2017, iar această ordonanţă de urgenţă a făcut parte din obiectul de analiză a deciziei forului constituţional.

Pe de altă parte, principiile egalităţii şi nediscriminării, prevăzute în legile anterioare de salarizare, sunt reiterate prin dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 153/2017, iar decizia Curţii Constituţionale s-a întemeiat pe aceste principii, pe care le-a considerat general aplicabile în materia salarizării personalului bugetar. Prin urmare, indiferent de cadrul normativ analizat prin Decizia nr. 794/2016, aceste principii sunt pe deplin incidente şi sub imperiul Legii nr. 153/2017.

Se constată, totodată, recurentul-pârât a invocat şi prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, care stabilesc un plafon maxim al nivelului salarizării, care nu mai poate fi depăşit prin atingerea nivelului stabilit pentru anul 2022. Acest argument a fost expus în mod generic, fără a se arăta dacă, raportat la salariul recalculat al reclamanţilor în raport de VRS 605,225 RON şi la aplicarea etapizată a prevederilor Legii nr. 153/2017, conform art. 38, nivelul salarial al acestora ar depăşi plafonul maxim prevăzut pentru anul 2022. Este de observat şi faptul că prima instanţă nu a reţinut, în dispozitivul sentinţei recurate sau în considerente, chestiuni referitoare la modul de aplicare a prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu privire la acest aspect, constatând că nu s-a făcut nicio dovadă că, prin acordarea acestei VRS, s-ar ajunge în situaţia depăşirii indemnizaţiilor de încadrare stabilite de Legea 153/2017 pentru anul 2022.

În condiţiile în care reclamanta a solicitat doar recunoaşterea, prin act al ordonatorului de credite, a dreptului de a fi remunerată prin aplicarea VRS 605,225 RON, iar nu şi recalcularea şi plata (aceste două petite au făcut obiectul altei cauze, soluţionate în cadrul litigiului de muncă), în atare situaţie, calculele şi limitele concrete ale acestui drept ţin de executarea hotărârii şi nu de temeinicia pretenţiilor reclamantei.

În legătură cu aceste ultime argumente, Înalta Curte reţine şi faptul că, deşi contestă posibilitatea calculării drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 RON după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 şi invocă posibilitatea încălcării nivelului maxim al salariului prevăzut de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, totuşi Ministerul Justiţiei a emis Ordinul ministrului justiţiei nr. 6245/C/30.12.2021, prin care a procedat la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare ale tuturor judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel, precum şi asistenţilor judiciari în raport de VRS 605,225 RON, începând cu data emiterii ordinului, prevăzând că această recalculare se face cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) din legea nr. 153/2017.

Aşadar, recalcularea drepturilor salariale în raport de VRS 605,225 a fost posibilă chiar în raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, astfel că pârâtul contrazice propria practică administrativă şi lipseşte de substanţă criticile formulate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa primei instanţe nu este afectată de nelegalitate şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare invocat, aceasta nefiind rezultatul unei aplicări eronate a normelor de drept incidente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 14/F – CONT din data de 10 februarie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 1 octombrie 2024.