Invalid suspension of appeal proceedings despite written request for judgment in absentia
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the Appellate Court's decision to suspend the proceedings, and remanded the case for continued trial, establishing that the appellant prevailed. The dispute concerned a procedural challenge against an order that suspended an appeal in a tax or administrative dispute between a private limited company and a state tourism directorate; the key material fact was that the appellant had explicitly requested judgment in absentia in its appeal petition, despite neither party appearing at the hearing. Relying on Article 411(1)(2) of the Code of Civil Procedure, which mandates that proceedings continue if a party has requested judgment in absentia, the Court held that the lower court’s suspension was an illegal violation of imperative procedural rules constituting a nullity of public order under Article 488(1)(5), thereby requiring the quashing of the suspending order under Article 496.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 din C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 496 C. proc. civ; Invalid suspension of appeal proceedings despite written request for judgment in absentia: Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 1 octombrie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei şi încheierea recurată
Prin adresa din data de 14.11.2023 Curtea de Apel Constanţa – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu soluţionarea recursului declarat de reclamanta
A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1120/18.10.2023 pronunţate de Tribunalul Constanţa în dosarul nr. x/2022.
La primul termen de judecată fixat în cauză, Curtea de Apel Constanţa a constatat faptul că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la judecarea cauzei şi nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, astfel încât, prin încheierea din data de 26 februarie 2024, în temeiul art. 411 din C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului declarat de A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1120/18.10.2023 pronunţate de Tribunalul Constanţa în contradictoriu cu intimatul – pârât Ministerul Antreprenorialului şi Turismului – Direcţia Generală Turism.
2. Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate şi solicitând casarea încheierii şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecării.
În motivarea recursului, s-a arătat că instanţa de fond a reţinut în mod eronat faptul că nici una dintre părţi nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă, deşi în cuprinsul cererii de recurs(primul paragraf al paginii 2) a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
3. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, a normelor legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce succed:
Potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. "judecătorul va suspenda judecata: . . . . . . . . . .2. când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."
Aceste dispoziţii reglementează unul dintre cazurile de suspendare legală voluntară, sunt norme de procedură ce au caracter imperativ şi nu facultativ, iar nesocotirea acestora are drept consecinţă nulitatea încheierii pronunţate. În acest caz este vorba, aşadar, de o nulitate de ordine publică, întrucât regulile de procedură instituite privesc desfăşurarea activităţii de judecată şi urmăresc ocrotirea unui interes general.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Din această perspectivă, Înalta Curte constată că sunt fondate susţinerile recurentului, potrivit cărora acesta a solicitat judecarea cauzei în lipsă prin cererea de recurs (primul paragraf al paginii 2 din memoriu de recurs), astfel încât curtea de apel trebuia să procedeze la soluţionarea recursului, măsura suspendării fiind evident dispusă în mod nelegal.
Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat, va casa încheierea atacată şi va trimite cauza pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii din 26 februarie 2024 a Curţii de Apel Constanţa – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează încheierea recurată şi trimite cauza la aceeaşi instanţă pentru continuarea judecăţii.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 1 octombrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.