Legal validity of medical fitness restrictions based on provisional psychological diagnosis and procedural scope of re-expertization commissions

Şedinţa publică din data de 19 septembrie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 08.06.2023, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară (C. civ..E.M.M.) a Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.):

- anularea deciziei medicale nr. 306/17.05.2023,

- obligarea pârâtei la resoluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei medicale nr. 385/16.03.2023 a Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. D. Gerota Bucureşti, în limitele stabilite prin contestaţia formulată, prin lege şi prin hotărârea pronunţată în prezenta cauză, în termen de 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în prezenta cauză,

- obligarea pârâtei la plata către reclamant a sumei de 1250 RON, reprezentând despăgubiri materiale respectiv contravaloarea şedinţelor de terapie susţinute ca urmare a deciziei medicale contestate

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1801 din 29 noiembrie 2023 Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite în parte cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Direcţia Medicala - Comisia Centrală de Expertiza Medico-Militară a Ministerului Afacerilor Interne.

Anulează Decizia medicală nr. 306/17.05.2023 emisă de către Direcţia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a Ministerului Afacerilor Interne.

Obligă pârâta să resoluţioneze contestaţia formulată de reclamant împotriva Deciziei medicale nr. 385/16.03.2023 a Comisiei de Expertiză Medico-Militară de pe lângă Spitalul de Urgenţă Prof. Dr. D. Gerota Bucureşti, raportându-se considerentelor prezentei hotărâri, în termen de 45 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunţate în prezenta cauză,

Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere având ca obiect plata sumei de 1.250 RON, cu titlu de despăgubiri.

Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 2.550 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată."

3. Recursul principal exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs principal recurenta-pârâtă Directia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivare, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea a fost pronunţată cu nesocotirea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Criteriile şi normele de diagnostic clinic aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 56/20121, potrivit cărora: "Pentru bolile neprevăzute la punctul III din prezentele criterii şi norme, pentru care nu există criterii specifice de apreciere a deficienţei funcţionale şi a capacităţii de muncă, se vor urmări elementele clinice, evoluţia, complicaţiile şi deficienţa funcţională produsă, aplicându-se criteriile existente " şi că "aceste dispoziţii legale permit stabilirea unor deficienţe funcţionale şi a capacităţii de muncă şi pentru boli neprevăzute expres în cuprinsul hotărârii, urmând a se avea în vedere criteriile indicate expres de norma legală, precum elemente clinice, evoluţia, complicaţiile, deficienţa funcţională produsă."

S-a mai invocat faptul că sentinţa conţine motive contradictorii, întrucât deşi recunoaşte posibilitatea stabilirii unor deficienţe funcţionale şi a capacităţii de muncă şi pentru boli neprevăzute expres în cuprinsul Hotărârii Guvernului nr. 56/2012, instanţa de fond consideră totuşi că nu a fost stabilit cu certitudine un diagnostic de personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt.

Posibilitatea diagnosticării unei personalităţi accentuate de tip mixt este permisă de art. 6 alin. (1) din Criteriile şi normele de diagnostic clinic menţionate anterior, prin Raportul de evaluare psihologică nr. x/17.05.2023 constatându-se faptul că "la momentul examinării pacientul prezenta: trăsături de personalitate accentuate de tip histrionic, narcisic şi compulsiv cu o structură de profil care permite diagnosticarea unei tulburări de personalitate mixte dacă se documentează factorul timp".

Sintagma "trăsături de personalitate accentuate de tip histrionic, narcisic şi compulsiv" este sinonimă cu sintagma "personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt", cea din urmă fiind folosită pentru a îngloba personalitatea care este caracterizată de mai multe patternuri de personalitate, astfel cum este cazul reclamantului "histrionic, narcisic si compulsiv". Astfel, trebuie realizată distincţie între diagnosticul de "personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt" şi diagnosticul de "tulburare de personalitate". Reclamantului i s-a stabilit un diagnostic de "personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt", întrucât la momentul evaluării psihologice prezenta elemente de certitudine cu privire la acesta.

În situaţia în care factorul timp se documentează, reclamantul ar putea fi diagnosticat cu o "tulburare de personalitate", diagnostic care se clasează medical "Inapt cu scoatere din evidenţe", conform prevederilor Criteriilor şi normelor de diagnostic clinic.

A arătat recurenta -pârâtă că motivarea instanţei de fond, potrivit căreia "diagnosticul reţinut nu poate fi stabilit doar în baza unei singure şedinţe de evaluare, ci necesită o analiză mai amplă din partea evaluatorului şi parcurgerea mai multor şedinţe psihologice" este contradictorie cu motivarea referitoare la dispoziţiile art. 6 alin. (1) din Criteriile şi normele de diagnostic clinic, întrucât stabilirea unui tip de personalitate poate fi realizată prin intermediul unei şedinţe cu medicul psiholog. Raportul de evaluare psihologică nr. x/17.05.2023 motivează clar patternul personalităţii reclamantului, ce conduce la existenţa unei personalităţi cu trăsături accentuate de tip mixt, fără a se diagnostica o tulburare de personalitate.

A precizat recurenta că o reanalizare a afecţiunii va avea loc la termenul de revizuire stabilit prin Decizia medicală nr. 306/17.05.2023, în luna mai 2024, în cadrul Spitalului de Urgenţă "Prof. Dr. D. Gerota", când se va putea stabili dacă există o îmbunătăţire a stării psihice a reclamantului, ca urmare a respectării recomandării de monitorizare psihologică la nivelul unităţii, sau dacă diagnosticul stabilit în luna mai 2023 s-a agravat, în sensul transformării acestuia într-o tulburare de personalitate.

S-a precizat în recurs că motivarea instanţei de fond cenzurează nepermis opinia profesională a medicului psiholog, membru titular al C. civ..E.M.M., fără a exista un alt raport/alte probe care să conteste veridicitatea celor înscrise în Raportul nr. x/17.05.2023. Potrivit legii, în activitatea de diagnosticare psihologul a făcut propriile aprecieri, potrivit competenţei şi cunoştinţelor profesionale, fără a fi influenţată de alte documente medicale existente la dosarul medical al reclamantului.

In situaţia în care psihologul membru titular al C. civ..E.M.M. ar fi fost în posesia Raportului de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 120/26.06.2018 la momentul evaluării din anul 2023, exista posibilitatea încadrării reclamantului ca fiind "Inapt cu scoatere din evidenţe", întrucât factorul timp era probat, aspect stabilit fără putinţă de tăgadă, având în vedere cele două diagnostice identice stabilite prin rapoartele de evaluare psihologică la diferenţă de 5 ani, de către doi psihologi diferiţi.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8, recurenta a invocat greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din H.G. nr. 56/2012. În acest sens, s-a arătat că textul defineşte noţiunea de diagnostic funcţional, care se bazează pe elemente clinice şi rezultatele investigaţiilor de laborator. Or, stabilirea unui diagnostic cu privire la reclamant a avut loc loc prin intermediul Raportului de evaluare psihologică nr. x/17.05.2023, instanţa de fond apreciind în mod eronat caracterul potenţial sau probabil al concluziilor raportului.

În ceea ce priveşte motivarea instanţei referitoare la lipsa argumentării scăderii incapacităţii adaptative de la 35% la 30%, precum şi lipsa completării rubricii "legătură de cauzalitate/cauza invalidităţii" din cuprinsul Deciziei medicale nr. 306/17.05.2023, facem următoarele precizări, recurenta a menţionat că rubrica se completează în situaţia în care poliţistul/militarul în termen este încadrat într-un grad de invaliditate. Or, incapacitatea adaptativă a reclamantului a fost stabilită la 30% de către C. civ..E.M.M. prin Decizia medicală nr. 306/17.05.2023, fără a se stabili un grad de invaliditate.

S-a mai arătat că în mod nelegal au fost validate argumentele reclamantului întemeiate pe lipsa unei argumentări corespunzătoare cu privire la legătura de cauzalitate dintre diagnosticul psihologic constatat şi deficienţa funcţională şi incapacitatea adaptivă reţinute şi aptitudinea limitată de pentru îndeplinirea serviciului în poliţie. Referitor la modificarea incapacităţii adaptative de la 35% la 30%, a arătat recurenta că stabilirea incapacităţii adaptative este prerogativa medicului de expertiză medicală a capacităţii de muncă şi se analizează prin raportare la anumiţi factori medicali, cum ar fi: vârsta pacientului, durata de evoluţie a bolii, forma clinică evolutivă a bolii, evoluţia bolii, pronostic, răspuns la tratament (recuperare). De asemenea, în vederea stabilirii procentului incapacităţii adaptative (în continuare, I.A.), în vederea limitării influenţării factorului subiectiv în domeniul expertizei medicale, există mai multe modalităţi de calcul, iar în privinţa reclamantului s-a utilizat una dintre acestea, procedându-se astfel, în mod legal, la emiterea deciziei atacate.

În final, recurenta-pârâtă a formulat critici cu privire la cheltuielile de judecată, solicitând diminuarea acestora, prin raportare lşa caracterul lor excesiv şi disproporţionat.

4. Recursul incident, declarat de recurentul-recalmant

Pe calea recursului incident, reclamantul a solicitat casarea în parte a hotărârii, în sensul de a se dispune anularea Deciziei nr. 306/17.05.2023, pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 13 alin. (81) lit. b) din Ordinul nr. 66/2016, privind atribuţiile Comisiei Centrale.

În motivare, s-a arătat că potrivit art. 13, alin. (1), lit. b), Comisia Centrală "face solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară iniţială, în cazul neavizării, ca urmare a nerespectării condiţiilor procedurale, a omisiunii unor investigaţii medicale sau a susţinerii insuficiente a diagnosticului clinic".

Potrivit acestor dispoziţii, Comisia Centrală se putea pronunţa exclusiv asupra legalităţii soluţiei primei comisii, sub aspectul calificativului apt limitat pentru îndeplinirea serviciului de poliţie determinat de scutirea de ortostatism prelungit, scutire efort fizic şi kinetoterapie. Or, prin modul de soluţionare a contestaţiei, a pronunţat o decizie cu depăşirea atribuţiilor legale.

Apreciind că suferă de "personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt, status post hernie L5 - Si dr. Operată 9 (2016)", Comisia Centrală ar fi trebuit să procedeze la aplicarea dispoziţiilor art. 13, alin. (1), lit. b), în sensul de a face solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-legală iniţială, fiind incidentă ipoteza unei omisiuni a unor investigaţii medicale, având în vedere că acestea nu au fost identificate încă de la prima evaluare medicală. Cu toate acestea, Comisia Centrală a procedat la "rejudecarea fondului", deşi legea îi limitează atribuţiile în mod clar şi expres, încălcând dispoziţiile legale arătate.

Criticile sale au fost nelegal înlăturate, prin invocarea art. 13, alin. (1), lit. c) din Ordinul nr. 66/2016, având în vedere că textul este aplicabil doar atunci când se constată o încadrare necorespunzătoare în Baremul medical, ceea ce nu a fost cazul. Prevederile de la lit. b) şi c) trebuie coroborate şi, cu prioritate, trebuie stabilit motivul neavizării. Or, în speţă, Comisia Centrală a constatat că nu a fost expertizat şi din punct de vedere psihologic şi psihiatric - fiind deci în ipoteza unei omisiuni a unor investigaţii medicale, iar nu a unei încadrări necorespunzătoare în prevederile Baremului medical. Dat fiind că nu a fost în niciun moment evaluat psihologic sau psihiatric, chestiune care consolidează ipoteza unei omisiuni a unor investigaţii medicale, nu este incidentă situaţia prevăzută de lit. c) a art. 13, ci cea prevăzută de lit. b) care obliga Comisia Centrală la solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară iniţială.

A invocat recurentul-reclamant că i s-a produs o vătămare prin decizia medicală atacată (fiind exclus a participa la misiunile internaţionale în mod expres pentru că am fost declarat apt limitat în desfăşurarea activităţilor de serviciu, chestiune ce rezultă din fişa depusă la dosarul de fond) şi că decizia medicală a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 13, alin. (1), lit. b) din Ordinul nr. 66/2016, astfel că se impune anularea acesteia.

5. Apărările formulate de cu privire la cele două recursuri

5.1. Întâmpinarea formulată de recurentul-reclamant A., faţă de recursul principal

Prin întâmpinare, recurentul-reclamant a arătat că în cauză nu este incident cazul de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ., deoarece sentinţa recurată nu conţine motive contradictorii.

S-a arătat că recurenta a procedat la o interpretare greşită a considerentelor hotărârii primei instanţe, care în realitate a avut în vedere că prin prisma dispoziţiilor art. 6, alin. (1) din H.G. nr. 56/2012, Direcţia Medicală are posibilitatea de a stabili deficienţe funcţionale şi a capacităţii de muncă şi pentru boli neprevăzute de hotărâre, dar că în speţă diagnosticul aplicat nu are un suport medical, nu rezultă cu certitudine din înscrisurile medicale avute în vedere, motiv pentru care se impune anularea deciziei medicale atacate. Mai departe, dispoziţiile art. 6 nu permit stabilirea unui tip de personalitate pe baza unei singure şedinţe cu mediul psiholog, ci fixează nişte criterii ce vor fi avute în vedere pentru bolile neprevăzute expres de hotărârea de Guvern, prin urmare nici în această ipoteză nu putem vorbi despre o motivare contradictorie.

Restul argumentelor din recurs excedează sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 488, alin. (1), pct. 6 din C. proc. civ.. În încercarea de a dovedi motivarea contradictorie a primei instanţe, recurenta intră pe fondul problemei, reanalizează afecţiunea cu care a fost diagnosticat prin decizia medicală, în scop de a fundamenta diagnosticul aplicat.

S-a solicitat prin întâmpinare înlăturarea susţinerilor referitoare la corectitudinea diagnosticului aplicat, prin referire şi la raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 120/26.06.2018, ca nefiind relevante.

Prin decizie s-a reţinut o aptitudine limitată a reclamantului doar raportat la diagnosticul de hernie de disc postoperatorie. Aşadar, câtă vreme Raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 120/26.06.2018 nu a determinat un diagnostic psihologic care să atragă o deficienţă funcţională sau o incapacitate adaptivă a reclamantului la momentul întocmirii sale, acesta nu poate fi invocat după o perioadă de 5 ani de zile, în lipsa unor documente medicale suplimentare care să confirme diagnosticul indicat, pentru a justifica diagnosticul psihologic consemnat în cuprinsul deciziei contestate în prezenta cauză, pe baza căruia să se reţină şi o deficienţă funcţională sau incapacitate adaptivă.

Recurentul reclamant a solicitat inclusiv înlăturarea criticilor privind nelegala cenzurarea a opiniei profesionale a medicului psiholog, arătând că la dosarul cauzei a fost depus un raport de expertiză psihologică extrajudiciar, întocmit pe baza a 5 şedinţe, care este contrar susţinerilor medicului psiholog, membru al C. civ..E.M.M., precum şi referatul medical psihiatric nr. 520/08.05.2023 emis de C.M.D.T.A. "N. Kretzulescu", prin care a fost diagnosticat ca fiind "clinic normal în momentul examinării", iar la detalierea diagnosticului s-a reţinut: (...) cooperant, orientat temporar şi spaţial (...) fără tulburări, deficienţe de tip calitativ în momentul examinării (...) Randament util în limite normale."

A arătat reclamantul că instanţa nu l-a declarat apt, ci a constatat că diagnosticul aplicat nu este susţinut de înscrisuri medicale.

Referitor la incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488, alin. (1), pct. 8 din C. proc. civ., prin întâmpinarea la recursul principal s-a arătat că prima instanţă a stabilit corect că un diagnostic cert necesită o documentare în timp, nefiind suficientă susţinerea unei singure şedinţe psihologice pentru determinarea unui diagnostic, la momentul emiterii referatului existând doar unele indicii că ar avea o structură care să permită diagnosticarea unei tulburări de personalitate. De altfel, chiar recurenta-pârâtă a admis că "personalitatea cu trăsături accentuate de tip mixt" reprezintă "un diagnostic premergător unei eventuale încadrări într-o tulburare de personalitate", nu un veritabil diagnostic ce ar putea fi aplicat printr-o decizie medicală, care să atragă o aptitudine limitată în desfăşurarea activităţilor de serviciu.

Singura investigaţie de laborator reţinută în cuprinsul deciziei este referatul medical nr. x/08.05.2023, din care rezultă că nu a prezentat niciun fel de tulburări, cu atât mai mult tulburări de natură a atrage monitorizarea psihologică. În determinarea tulburărilor funcţionale, rolul predominant îl au rezultatele investigaţiilor de laborator, or în speţă acestea surprind concluzii contrare celor reţinute prin decizia medicală atacată.

Referitor la lipsa unei argumentări corespunzătoare în cuprinsul deciziei cu privire la legătura de cauzalitate dintre diagnosticul psihologic constatat şi deficienţa funcţională şi incapacitatea adaptivă reţinute şi aptitudinea limitată pentru îndeplinirea serviciului în poliţie, recurentul-recalamant a arătat că în mod nelegal în recurs pârâta a încercat să explice diagnosticul aplicat, deşi ar fi trebuit să facă acest lucru la momentul emiterii deciziei medicale.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că prin decizia atacată capacitatea adaptivă a fost scăzută la 30%, prin comparaţie cu procentul de 35% reţinut prin Decizia nr. 385/16.03.2023, fără a se argumenta în vreun mod această scădere şi fără a se arăta dacă deficienţa funcţională şi incapacitatea adaptivă reţinute derivă din ambele diagnostice reţinute faţă de reclamant sau doar din diagnosticul psihologic sau doar din cel ce priveşte hernia de disc operată a acestuia.

O astfel de argumentare ar fi fost necesară cu atât mai mult cu cât, prin Raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 120/26.06.2018, invocat de pârâtă, prin care s-a constatat, în anul 2018, existenţa unei personalităţi cu trăsături de tip mixt a reclamantului, s-a arătat că acesta poate desfăşura activităţi profesionale fără restricţii, doar cu o atentă coordonare a şefilor direcţi.

5.2. Întâmpinarea la recursul incident, formulată de recurenta-pârâtă DIRECŢIA MEDICALĂ A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE

În apărare, faţă de recursul incident, s-a invocat nulitatea acestuia, pentru neindicarea motivelor de nelegalitate pe care se sprijină şi pentru nemotivare.

În continuare, după reluarea situaţiei de fapt, recurenta-pârâtă a arătat că recurentul-reclamant se află în eroare, în ceea ce priveşte aplicabilitatea art. 13 din Regulament, ce vizează atribuţiile C. civ..E.M.M., el însuşi afirmând faptul că dispoziţiile trebuie coroborate.

C. civ..H.M.M. nu a fost învestită de a se pronunţa exclusiv pe legalitatea şi temeinicia Deciziei medicale nr. 385/16.03.2023, prin raportare strict la calificativul "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului în poliţie", determinat de scutirea de ortostatism prelungit, scutire elort fizic si kinetoterapie, ci prin raportare la calificativul "apt limitat pentru îndeplinirea serviciului". Din dispoziţiile art. 13 lit. d) nu rezultă o limitare a competenţelor comisiei centrale de expertiză medico-legală in soluţionarea contestaţiilor formulate faţă de deciziile comisiei de expertiză medico-militară.

Din anul 2019 şi până in anul 2023. reclamantul nu s-a mai prezentat in faţa comisiilor de expertiză medico-militară, evaluarea fiind realizată la solicitarea sa, prin intermediul medicului de unitate, acesta justificând un interes în vederea schimbării aptitudinii din "apt limitat" în "apt combatant", pentru a putea participa la misiuni internaţionale. Recurentul-reclamant a stat în pasivitate timp de 4 ani, fără a se mai prezenta la revizuirile obligatorii din faţa comisiilor de expertiză, iar in vederea unei eventuale schimbări a aptitudinii, este necesară analizarea întregii stări de sănătate a reclamantului, iar nu limitat la aspectele punctuale pe care eonlestalarul le reclamă.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

6.1. Recursul principal, declarat de recurenta-pârâtă Directia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I

Cu titlu prioritar, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-pârâtă a indicat, formal, doar incidenţa cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., acesta a criticat inclusiv faptul că sentinţa recurată cenzurează, în mod nepermis, opinia de specialitate a medicului psiholog, singurul care ar deţine competenţe legale de interpretare a rezultatelor testelor psihologice, şi de formulare de recomandări, precum şi în stabilirea unor diagnostice preliminarii, cu privire la eventuale afecţiuni. Or, aceste critici nu se subsumează niciunuia dintre cazurile de casare invocate, ci au legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

De asemenea, în ceea ce priveşte critica referitoare la modul de soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, aceasta priveşte modul de aplicare a normelor de procedură, încadrându-se în cazul de casare reglementat de art. 488 alinh. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Astfel, în aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va analiza inclusiv incidenţa acestor două cazuri suplimentare de casare.

În legătură cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti (art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.), se constată, contrar susţinerilor din recurs, că instanţa de contencios administrativ nu a procedat la cenzurarea opiniei profesionale a medicului psiholog, nesocotind astfel propriile limite de competenţă, ci, dimpotrivă, prin sentinţa recurată, observând menţiunile Raportului de evaluare psihologică, întocmit de medicul psiholog al CCEMM, a concluzionat că prin intermediul acestuia nu s-a stabilit cu certitudine un diagnostic de personalitate cu trăsături accentuate de tip mixt, concluziile fiind echivoce în acest sens, deoarece un diagnostic final trebuia pus abia după documentarea factorului timp. A observat instanţa de fond că Raportul medicului de specialitate arată doar că există indicii, că reclamantul ar putea avea tulburarea de personalitate, însă este necesară o documentare în timp mai amplă, pentru un diagnostic cert.

Procedând astfel, instanţa de fond nu a făcut altceva decât să aprecieze materialul probator, fără însă ca, în baza acestuia, să stabilescă un diagnostic medical propriu, pentru a se putea susţine în mod valid că şi-ar fi depăşit atribuţiile. În acest sens, se constată că potrivit art. 264 C. proc. civ. "(1) Instanţa va examina probele administrate, pe fiecare în parte şi pe toate în ansamblul lor. (2) În vederea stabilirii existenţei sau inexistenţei faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviinţate, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale, în afară de cazul când legea stabileşte puterea lor doveditoare.(…)". În aplicarea acestor dispoziţii, prin considerentele criticate în prezentul recurs instanţa de fond a apreciat potrivit convingerii sale materialul probator, pronunţându-se deci în limitele prevăzute de normele procedurale, motiv pentru care nu se va reţine incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În legătură cu incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat existenţa unor motive contradictorii, dat fiind că, pe de o parte, acestea confirmă că reclamantul ar putea avea diagnosticul din Raportul de evaluare psihologică, dar pentru un diagnostic final este necesară evaluarea în timp iar, pe de altă parte, admite aplicabilitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 56/2012, care permit stabilirea unor deficienţe funcţionale şi a capacităţii de muncă şi pentru boli necuprinse expres în cuprinsul hotărârii.

Înalta Curte va înlătura, ca nefondate, criticile formulate, observând că nu se identifică considerente contradictorii în cuprinsul sentinţei recurate. În acest sens, se constată că posibilitatea stabilirii unor deficienţe funcţionale/ale capacităţii de muncă, pentru boli neprevăzute de H.G. nr. 56/2012 nu conduce la concluzia că un astfel de diagnostic ar putea fi determinat doar în baza unei singure şedinţe. Ceea ce a reţinut instanţa de fond a fost tocmai faptul, deşi prevederile art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 56/2012 sunt pe deplin aplicabile, totuşi pentru stabilirea diagnosticului şi evaluarea deficienţelor funcţionale/afectarea capacităţii de muncă este necesară "o analiză mai amplă din partea evaluatorului şi parcurgerea mai multor şedinţe psihologice", aspect relevat chiar de conţinutul Raportului de evaluare, în care se consemnează importanţa factorului timp.

În ceea ce priveşte faptul că aplicarea art. 6 alin. (1) din H.G. nr. 56/2012 ar permite stabilirea unui tip de personalitate, în urma unei şedinţe la psiholog, Înalta Curte va observa că textul Normei prevede că "(1) Pentru bolile neprevăzute la punctul III din prezentele criterii şi norme, pentru care nu există criterii specifice de apreciere a deficienţei funcţionale şi a capacităţii de muncă, se vor urmări elementele clinice, evoluţia, complicaţiile şi deficienţa funcţională produsă, aplicându-se criteriile existente", fără a stabili numărul de şedinţe necesare pentru stabilirea deficienţei funcţionale. Or, chiar acest aspect a fost subliniat de instanţa de fond care, pornind de la concluziile Raportului de evaluare psihologică, a concluzionat în sensul că, pentru determinarea unui diagnostic final, factorul timp este important.

Nu prezintă relevanţă şi vor fi înlăturate criticile din recurs, potrivit cărora o reanalizare a afecţiunii ar putea avea loc la termenul de revizuire stabilit prin Decizia medicală, dat fiind că ceea ce se cercetează în prezentul litigiu, pentru a se determina legalitatea actului, sunt împrejurările relevante de la data emiterii acestuia, iar nu posibilitatea revizurii viitoare a efectelor acestui act.

În ceea ce priveşte incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat nelegala interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 4 lit. c) din H.G. nr. 56/2012, potrivit cărora: "c) diagnosticul funcţional - exprimă severitatea tulburărilor funcţionale şi mecanismele prin care acestea se produc, se bazează pe elemente clinice şi pe rezultatele investigaţiilor de laborator şi permite evaluarea restantului funcţional şi a mecanismelor funcţionale care pot interveni compensator". S-a invocat în recurs faptul că instanţa de fond a apreciat eronat caracterul potenţial sau probabil al concluziilor Raportului de evaluare, fiind eronat avute în vedere doar menţiunile din capitolul destinat "Concluziilor" la raport.

Înalta Curte va înlătura şi aceste critici, având în vedere că în mod corect instanţa fondului a dat relevanţă menţiunilor din concluziile Raportului de evaluare, dat fiind că, astfel cum chiar recurenta a precizat, ele provin de la un specialist ale cărui competenţe profesionale nu pot fi negate. Or, atâta timp cât emitentul Raportului de evaluare, în urma cercetării tuturor celorlalte menţiuni consemnate în raport, a concluzionat în sensul că pacientul prezintă "trăsături de personalitate accentuate de tip histrionic, narcisic şi compulsiv, cu o structură de profil care permite diagnosticarea unei tulburări de personalitate mixte, dacă se documentează factorul timp", această concluzie fiind întemeiată inclusiv pe rezultatul studiului profilului de personalitate, care "nu exclude existenţa unei tulburări de personalitate de tip mixt", fără a prezenta deci o certitudine, devine evident că instanţa de fond nu a ignorat constatările Raportului, dând relevanţă doar concluziilor actului ci, dimpotrivă, a avut în vedere toate menţiunile din cuprinsul acestuia, inclusiv pe cele privitoare la "Personalitate".

Mai apoi, instanţa de recurs va observa că criticile formulate de recurenta-pârâtă nu au legătură cu încălcarea prevederilor invocate, diagnosticul din Raport nefiind unul cert, după cum s-a invocat în recurs, ci unul circumstanţiat, iar prevederile art. 4 lit. c) din H.G. nr. 56/2012 au în vedere doar un diagnostic funcţional cert.

În ceea ce priveşte argumentarea scăderii incapacităţii adaptive a recurentului reclamant, de la 35% la 30%, Înalta Curte va reţine că recurenta-pârâtă nu identifică, în conţinutul actului contestat, unde anume se regăseşte o astfel de argumentare, aspectele invocate în cererea de recurs, referitoare la aplicabilitatea art. 5 din H.G. nr. 56/2012, neavând legătură cu obligaţia de motivare a actului administrativ. Instanţa de fond, la pronunţarea hotărârii, nu a analizat eventuala încadrare a reclamantului în grad de invaliditate, cum eronat a presupus recurenta-pârâtă, ci a subliniat că, deşi cu ocazia soluţionării contestaţiei Comisia Centrală a reţinut o incapacitate adaptivă de 30%, diferită de cea reţinută prin Decizia medicală nr. 385/16.03.2023, operând astfel o modificare asupra concluziilor din actul iniţial, nu a motivat/argumentat în mod corespunzător o astfel de modificare, şi nici nu a arătat dacă scăderea este rezultatul ambelor diagnostice reţinute faţă de reclamant, sau doar al unuia dintre acestea. Aspectele referitoare la rubrica la care ar trebui să se regăsească o astfel de motivare sunt, în realitate, lipsite de relevanţă juridică, de esenţă fiind necesitatea argumentării soluţiei propuse, care aşa cum corect a observat instanţa fondului lipseşte cu desăvârşire, cu atât mai mult cu cât în anul 2018, prin raportare la acelaşi diagnostic, s-a apreciat că reclamantul poate desfăşura activităţi profesionale fără restricţii.

În ceea ce priveşte motivarea incapacităţii adaptive, realizată de recurenta-pârâtă ulterior, prin actele de procedură înaintate instanţei, inclusiv prin cererea de recurs, se constată că o astfel de motivare nu poate fi avută în vedere, o complinire ulterioară, direct în instanţă, a lipsei de motivare a actului administrativ nefiind posibilă.

Aşadar, nu se poate reţine în speţă nici greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 5 din O.G. nr. 56/2012, nefiind incident nici cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În final, referitor la criticile privind modul de soluţionare a cererii de acordare a cheltuielilor de judecată, care se încadrează în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va observa că şi aceste sunt nefondate.

A invocat recurenta-pârâtă în recurs faptul că este nerezonabil cuantumul cheltuielilor reprezentând onorariul de avocat, acordate de instanţa de fond, în condiţiile în care prezenţa acestuia a fost necesară doar la un termen de judecată.

În legătură cu aceste critici, se va proceda la aplicarea dezlegărilor obligatorii date prin Decizia ÎCCJ pronunţată în interesul legii nr. 3/2020, potrivit cărora: "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.."

Având în vedere că, potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., "(4) Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I", Înalta Curte va respinge deci şi criticile de nelegalitate privind proporţionalitatea cheltuielilor de judecată.

În raport de toate aceste considerente, observând instanţa de recurs că în cauză nu este incident niciun dintre cazurile de casare invocate, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 rap. la art. 496 C. proc. civ., recursul recurentei-pârâte Directia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I urmează a fi respins, ca nefondat.

6.2. Recursul incident al recurentului-reclamant A.

Prin cererea de recurs, recurentul-reclamant a criticat exclusiv modul de dezlegare, prin sentinţa recurată, a criticilor de nelegalitate întemeiate pe neaplicarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1) lit. b) şi d) din Ordinul nr. 66/2016, privind atribuţiile Comisiei Centrale, apreciind că soluţia de respingere a acestora este dată cu greşita aplicare a acestor prevederi legale (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.).

Potrivit art. 13 alin. (1) lit. b) şi d) din Ordinul nr. 66/2016: "(1) Comisia centrală de expertiză medico-militară are următoarele atribuţii: (…) b) face solicitare de reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară iniţială, în cazul neavizării ca urmare a nerespectării condiţiilor procedurale, a omisiunii unor investigaţii medicale sau a susţinerii insuficiente a diagnosticului clinic; (…) d) soluţionează, în termenul legal, contestaţiile făcute împotriva deciziilor medicale emise de către comisiile de expertiză medico-militară, hotărârea urmând a fi comunicată şi comisiei de expertiză medico-militară emitente".

Recurentul a apreciat că potrivit acestor texte, Comisia putea, în mod exclusiv, să se pronunţe pe legalitatea şi temeinicia deciziei medicale nr. 385/2023 a primei comisii şi, în cel mai rău caz, să solicite o reexpertizare medico-militară către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare, iar nu să facă o apreciere proprie asupra "fondului", ca urmare a neavizării primei decizii.

Înalta Curte va înlătura ca nefondate aceste critici, reţinând corecta aplicare, de către instanţa de fond, a dispoziţiilor art. 13 lit. c) din Ordinul nr. 66/2016, potrivit cărora printre atribuţiile Comisiei se regăsesc şi următoarele: "c) convoacă şi/sau expertizează prin internare sau pe baza documentelor medicale pacientul, iar atunci când consideră necesar examinează pacienţii care urmează să fie expertizaţi în şedinţă, în cazul neavizării deciziilor medicale, ca urmare a încadrării necorespunzătoare în prevederile Baremului medical şi emite o nouă decizie medicală, hotărârea urmând a fi comunicată şi comisiei de expertiză medico-militară emitente. Convocarea pacientului se face printr-un mijloc care să asigure confirmarea de primire a acesteia".

Cum corect a observat curtea de apel, în cazul neavizării deciziilor medicale, Comisia poate păşi ea însăşi la o nouă expertizare, pe baza documentelor medicale, după convocarea prealabilă a pacientului. Or, în cauză, Decizia nr. 306/17.05.2023 a reprezentat chiar rezultatul unei astfel de reexaminări, realizate în baza documentelor medicale, motiv pentru care nu se poate aprecia că emitentul actului şi-ar fi încălcat competenţele, prin aceea că nu a solicitat reexpertizarea de către comisiile de expertiză medico-militare de pe lângă spitalele militare care au efectuat expertiza medico-militară iniţială.

Dispoziţiile art. 13 alin. (1) lit. b) din Ordin se referă doar la una dintre atribuţiile Comisiei, fără însă a înlătura atribuţiile acesteia reglementate la lit. c) a aceluiaşi alineat, ca efect al aplicării unei eventuale ordini de prioritate în interpretarea Normei. Astfel cum a observat şi instanţa de fond, Ordinul recunoaşte posibilitatea reexaminării, şi a emiterii unei noi decizii în temeiul acestei reexaminări, ceea ce în cauză s-a întâmplat.

Nu pot fi validate susţinerile recurentului-reclamant potrivit cărora aplicarea art. 13 alin. (1) lit. c) nu ar fi posibilă, deoarece neavizarea deciziei contestate ar fi avut drept temei doar omisiunea unor investigaţii medicale, iar nu încadrarea necorespunzătoare în Baremul medical. În acest sens, instanţa de recurs va observa că, prin decizia atacată, a fost modificat inclusiv diganosticul clinic şi funcţional stabilit prin Decizia nr. 385/2023, cu consecinţe directe asupra modului de aplicare a Baremului medical, astfel că dispoziţiile art. 13 lit. c) din Ordinul nr. 66/2016 au devenit aplicabile, permiţând Comisiei o reexpertizare şi emiterea unei noi decizii.

Pe cale de consecinţă, nu se identifică în cauză incidenţa cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în legătură cu neaplicarea prevederilor art. 13 alin. (1) lit. b) şi d) din Ordinul nr. 66/2016, pentru aprobarea Regulamentului privind constituirea, organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de expertiză medico-militară, astfel că recursul incident se va respinge, ca nefondat, în aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, rap. la art. 494 şi art. 472 C. proc. civ.

Observând şi prevederile art. 451 – 453 C. proc. civ., ca efect al respingerii recursului principal, Înalta Curte va obliga recurenta-pârâtă la plata către recurentul-reclamant a cheltuielilor de judecată, reprezentând contravaloarea onorariului de avocat. Se va proceda însă la reducerea cuantumului acestor cheltuieli, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ., de la suma de 2500 RON solicitată în recurs şi dovedită cu înscrisurile de la filele x, la suma de 1250 RON, având în vedere că recursul incident al reclamantului a fost, la rândul lui, respins, iar din dovezile privind plata onorariului de avocat nu rezultă cât din acest onorariu a fost alocat susţinerii recursului incident şi care este valoarea onorariului aferent apărărilor formulate în raport de recursul principal. Constatând instanţa de recurs că activitatea avocatului s-a desfăşurat, în acelaşi timp, atât în susţinerea cât şi în combaterea recursurilor formulate, se va prezuma că onorariul solicitat a fost alocat, în mod egal, ambelor activităţi, astfel că în urma respingerii recursului principal, în raport de care recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală, cheltuielile de judecată cuvenite recurentului-reclamant reprezintă jumătate din onorariul integral plătit de acesta avocatului ales.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurenta-pârâtă Directia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I şi recursul incident declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1801 din 29 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenta-pârâtă Directia Medicală - Comisia Centrală de Expertiză Medico-Militară a M.A.I să plătească recurentului-reclamant A. cheltuieli de judecată în cuantum de 1250 RON, onorariu avocat în recurs, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 19 septembrie 2024.