Interpretation of disciplinary violations for court bailiffs: systemic delay versus negligence in execution acts under Law 188/2000

Şedinţa publică din data de 18 septembrie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la 19 aprilie 2024, reclamantul Ministerul Justiţiei a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 10/26.03.2021, pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a U.N.E.J. în dosarul nr. x/2021, prin care a fost respinsă contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei împotriva Hotărârii nr. 13/2020 pronunţate de Consiliul de disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu executorul judecătoresc A., asociat al B., şi cu citarea Comisiei Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în calitate de emitent al actului administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1909 din 1 noiembrie 2022, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioară de Disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi a respins contestaţia, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1909 din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Ministerul Justiţiei prin care a solicitat admiterea căii de atac a recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul admiterii contestaţiei formulate împotriva Hotărârii nr. 10/26.03.2021, pronunţată de Comisia Superioară de Disciplină a U.N.E.J. în dosarul nr. x/2021, şi aplicarea unei sancţiuni dintre cele prevăzute de art. 49 din Legea nr. 188/2000, raportat la abaterile disciplinare săvârşitre de executorul judecătoresc, indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În susţinerea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a considerat în mod eronat că textul de lege impune cumulativ îndeplinirea a două condiţii, respectiv ca activitatea generală a executorului să fie caracterizată ca neglijentă şi, din această cauză, să determine întârziere în efectuarea lucrărilor.

Menţionează că art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sunt reglementate în fapt două abateri disciplinare distincte, întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor, evocând în acest sens diverse hotărâri ale Comisiei Superioare de Disciplină a UNEJ şi practică judecătorească.

Dacă s-ar confirma raţionamentul primei instanţe, potrivit căruia exercitarea controlului de legalitate al actelor de executare şi anularea sau menţinerea lor, de către instanţa de executare, ar exclude posibilitatea angajării răspunderii disciplinare pentru o abatere similară din cauza dedusă judecăţii, ar însemna că abaterile reglementate prin art. 47 lit. e) s-ar concretiza doar în fapte legate de activitatea administrativă a executorului judecătoresc, nu şi pentru activitatea propriu-zisă, raportată la exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 7 din Legea nr. 188/2000.

Susţine recurenta-reclamantă că prima instanţă a omis să se pronunţe cu privire la unul dintre motivele contestaţiei reprezentat de fapte imputate intimatului-pârât, care constituie abaterea disciplinară "neglijenţa în efectuarea lucrărilor", indicând în acest sens încălcarea principiului legalităţii executării silite, prevăzut de art. 625 C. proc. civ., prin neefectuarea verificărilor stadiului executării silite a obligaţiei stabilite prin acelaşi titlu executoriu începută anterior într-un dosar înregistrat la alt executor judecătoresc, însă a presupus în mod greşit că ar fi operat perimarea primei executări silite, în absenţa unei hotărâri judecătoreşti care să constate intervenirea perimării.

De asemenea, nu a solicitat prezenţa reprezentanţilor D.GA.S.P.C. la efectuarea actului de executare silită din data de 19 februarie 2019 într-un caz în care prezenţa acestora era obligatorie, potrivit legii, aspect asupra căruia instanţa de fond nu s-a pronunţat.

O altă dovadă a neglijenţei în îndeplinirea lucrărilor intimatului-pârât o constituie omisiunea inserării unor menţiuni din procesul-verbal întocmit la 19 februarie 2019, precizările respective fiind însă comunicate ulterior către D.G.A.S.P.C. Sector 2. Aceste completări ar fi trebuit cuprinse în actul de executare, deoarece au vizat chestiuni de fapt ce trebuiau constatate în mod direct şi nemijlocit de executorul judecătoresc, iar prin omisiunea includerii în procesul-verbal s-a creat premisa încălcării dreptului la apărare al debitoarei (care nu a avut posibilitatea de a formula eventuale obiecţiuni cu privire la constatările executorului judecătoresc).

Orice completări aduse procesului-verbal, ca act de executare, ar fi trebuit realizate, potrivit principiului simetriei actelor juridice, tot prin proces-verbal, având în vedere dispoziţiile art. 656 C. proc. civ.

Alte fapte imputate intimatului-pârât se referă la lipsa întocmirii încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, menţionată în somaţia emisă la data de 4 ianuarie 2019, precum şi la omisiunea îndreptării actelor de executare silită constând în adrese de înfiinţare a popririi pentru o suma care ulterior a fost rectificată, însă popririle au rămas înfiinţate tot pentru suma iniţială de 2.590,40 RON şi nu pentru suma de 1.190 RON, modificată. Chiar dacă la unele bănci la care au fost înfiinţate popriri pentru suma iniţială debitoarea nu avea conturi deschise, fapta denotă neglijenţa în efectuarea lucrărilor întocmite de executorul judecătoresc.

4. Apărările formulată în cauză

Intimatul-pârât A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, precum şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Astfel cum rezultă din expunerea rezumativă a considerentelor sentinţei atacate din prezenta cauză şi faţă de obiectul cererii de chemare în judecată, soluţia primei instanţe a fost aceea de respingere a acţiunii.

În argumentele prezentate în susţinerea soluţiei, instanţa de fond şi-a însuşit concluziile intimatei-pârâte Comisia Superioară de Disciplină a UNEJ privind întrunirea cumulativă a condiţiei ca lucrările să fie întârziate în mod repetat şi, totodată, să existe o neglijenţă în efectuarea acestora, reţinând, printre altele că, din modul de redactare al dispoziţiilor art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000 – întârziere sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor – invocată ca abatere disciplinară de către recurentul-reclamant, textul impune ca activitatea generală a executorului să fie caracterizată ca neglijentă şi, din această cauză, să determine întârziere în efectuarea lucrărilor.

Altfel spus, pentru dovedirea abaterii disciplinare antereferite nu este suficient doar să se constate existenţa unor fapte de neglijenţă, ci acestea trebuie să conducă la întârziere sistematică în îndeplinirea lucrărilor de către executorul judecătoresc.

În ce priveşte faptele de neglijenţă invocate de către Ministerul Justiţiei, prima instanţă a constatat că acestea au fost supuse controlului judecătoresc pe calea contestaţiei la executare, însă instanţa de executare a respins, din diverse motive, criticile de nelegalitate, indicând, cu titlu exemplificativ, soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019, rămasă definitivă.

În final, a apreciat judecătorul fondului ca este inutilă reluarea fiecărei abateri disciplinare menţionată de recurentul-reclamant, deoarece "atât Consiliul de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, cât şi Camera Superioară de Disciplină a UNEJ au reţinut, analizând în amănunt, lipsa îndeplinirii abaterilor disciplinare, astfel cum ele sunt prevăzute la art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, analiză la care Curtea achiesează şi faţă de care nu mai are nimic de adăugat, atâta timp cât criticile din contestaţia ce face obiectul prezentei sunt identice cu cele din contestaţia Ministerului Justiţiei împotriva Hotărârii nr. 10/10.01.2020 a Consiliului de Disciplină al Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti."

Înalta Curte constată că prin acţiunea disciplinară ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019, Ministerul Justiţiei a sesizat săvârşirea de către executorul judecătoresc A., asociat al B. a abaterii disciplinare constând în "neglijenţa în efectuarea lucrărilor", prevăzută de art. 47 lit. e) teza a II-a din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, susţinând existenţa mai multor fapte care formează conţinutul constitutiv al acestei abateri.

Prin Hotărârea nr. 13/10.01.2020, Consiliul de Disciplină al CEJ Bucureşti a respins acţiunea, apreciind, în esenţă, că pentru verificarea săvârşirii abaterii prevăzute de art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000, toate faptele identificate trebuie să întrunească trăsăturile esenţiale ale abaterii aşa cum reiese din norma juridică "întârzierea sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor", urmând să fie dovedită şi întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, întrucât textul de lege aplicabil cere întrunirea cumulativă a ambelor aspecte pentru antrenarea răspunderii disciplinare.

Comisia Superioară de Disciplină din cadrul UNEJ a respins contestaţia formulată de Ministerul Justiţiei, menţinând în consecinţă hotărârea atacată.

Prin cererea dedusă judecăţii, reclamantul Ministerul Justiţiei a contestat cele două hotărâri, solicitând să se constate existenţa abaterii disciplinare pentru săvârşirea faptelor menţionate în cuprinsul contestaţiei, solicitare respinsă de instanţa de fond, care a achiesat la poziţie exprimată de cele două comisii în cadrul procedurii administrative.

În cadrul controlului judiciar, reclamantul, într-un prim aspect, a afirmat o interpretare eronată de către instanţa de fond a prevederilor art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 - întârzierea sistematică şi neglijenţă în efectuarea lucrărilor - în sensul că presupun existenţa unei singure fapte care să întrunească cumulativ ambele ipoteze, respectiv întârzierea sistematică cu consecinţa unei neglijenţe în efectuarea lucrărilor.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant invocă incidenţa motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., conform căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Prima instanţă, în motivarea soluţiei de respingere a contestaţiei, a considerat că textul de lege impune cumulativ îndeplinirea a două condiţii, respectiv ca activitatea generală a executorului să fie caracterizată ca neglijentă consecinţa fiind determinarea, cu întârziere în efectuarea lucrărilor, respectiv un raport de cauză-efect.

La o analiză atentă, rezultă că unele abateri prevăzute de art. 47 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 sunt individualizate în formule normative concrete, punctuale, care nu pot legitima o interpretare extensivă, ci dimpotrivă restrictivă, în limitele reglementării.

Un exemplu concret în această privinţă este oferit de ultima abatere disciplinară de la art. 47 lit. g), săvârşită prin simpla omisiune a executorului judecătoresc de a se conforma obligaţiei legale de a efectua publicitatea vânzării în Registrul electronic de publicitate. Aceeaşi constatare este valabilă, în mare măsură, şi în privinţa abaterilor nominalizate de art. 47 lit. a), b), d) şi f).

Însă, o astfel de concluzie nu este valabilă şi referitor la celelalte două abateri disciplinare: săvârşirea unor fapte care aduc atingere onoarei, probităţii profesionale ori bunelor moravuri, respectiv întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor.

Formulele folosite de textele în discuţie au un anumit caracter de generalitate, cu referire nu atât la conţinutul ipotezei ca atare, cât mai degrabă la conduita subiectivă ori valorile şi principiile lezate, ceea ce obligă nu la o interpretare literală a textului de lege, ci la o aplicare conform raţiunii pentru care a fost edictat.

Potrivit art. 47 lit. e) din Legea nr. 188/2000 "Răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc intervine pentru următoarele abateri: e) întârzierea sistematică şi neglijenţa în efectuarea lucrărilor".

Executorul judecătoresc are obligaţia, conform dispoziţiilor art. 54 din Legea nr. 188/2000, de a-şi îndeplini atribuţiile cu respectarea dispoziţiilor prezentei legi, a Statutului profesiei şi a Regulamentului de aplicare a prezentei legi, precum şi ale C. proc. civ. şi ale altor legi aplicabile în materie.

Norma juridică enunţată reglementează în realitate două modalităţi de tipuri de abateri disciplinare, respectiv:

- teza I a formulei utilizate de art. 47 lit. e), întârzierea sistematică în efectuarea lucrărilor, vizează efectuarea lucrărilor şi îndeplinirea atribuţiilor cu încălcarea principiului celerităţii executării silite, prevăzut la art. 627 C. proc. civ., interpretare ce rezultă din utilizarea adjectivului sistematică, aspect ce denotă o anumită stăruinţă sau perseverenţă în caracterizarea activităţii executorului judecătoresc; ipoteza acestui tip de abatere presupune existenţa mai multor lucrări îndeplinite metodic cu întârziere, astfel încât controlul activităţii executorului judecătoresc să reliefeze o conduită caracterizabilă în acest sens;

- formula folosită de art. 47 lit. e) teza a doua, neglijenţa în efectuarea lucrărilor are un caracter de generalitate, întrucât ea trebuie raportată, în mod necesar, la calitatea actelor şi activităţilor îndeplinite, respectiv realizate de către executorul judecătoresc, raportându-se la o gamă variată de acţiuni care reprezintă o îndeplinire defectuoasă a actelor şi lucrărilor efectuate în unul sau mai multe dosare de executare şi putând fi constatată în situaţia nerespectării normelor legale ce reglementează modul de îndeplinire a acestora, nefiind necesară şi o întârziere în exercitare. Distinct de prima ipoteză, neglijenţa în efectuarea lucrărilor se referă la nerespectarea dispoziţiilor legale privind îndeplinirea actelor şi lucrărilor executorului, în exercitarea atribuţiilor conferite prin art. 7 din Legea nr. 188/2000.

Exemplificativ, îndeplinirea cu întârziere a mai multor acte de executare, din motive exclusiv imputabile executorului judecătoresc, chiar cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, ce poate oferi unui debitor de rea-credinţă oportunitatea de a ascunde bunuri sau să se sustragă de la urmărirea silită, în detrimentul creditorului, constituie o faptă încadrată ca abatere constând în întârziere în efectuarea lucrărilor. Însă, îndeplinirea unui act de executare cu nerespectarea prevederilor legale specifice, sancţionată cu anularea acestuia în cadrul contestaţiei la executare, este o faptă de natură să se constituie ca abatere constând în neglijenţa în efectuarea lucrărilor.

Prin urmare, intenţia legiuitorului a fost de a încadra o anumită categorie de abateri disciplinare, subsumând modalitatea de îndeplinire a atribuţiilor legale prevăzute de art. 7 din Legea nr. 188/2000 de către executorul judecătoresc.

Utilizarea conjuncţiei copulative şi în redactarea reglementării acestui tip de abatere disciplinară nu determină necesitatea întrunirii cumulative a condiţiei ca lucrările sa fie întârziate în mod repetat şi, totodată, să existe o neglijenţă în efectuarea acestora, ci a evitat repetarea sintagmei în efectuarea lucrărilor în cuprinsul textului de lege.

Din această perspectivă, nu poate fi primită abordarea interpretativ-restrictivă a instanţei de fond în privinţa art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000 prin care a apreciat că textul impune ca activitatea generală a executorului să fie caracterizată ca neglijentă şi, din această cauză, să determine întârziere în efectuarea lucrărilor.

O astfel de interpretare, nu doar că adaugă la lege prin neobservarea voinţei legiuitorului la emiterea actului normativ, dar limitează excesiv şi nejustificat natura faptelor culpabile care se constituie în abateri disciplinare în sensul prevederilor art. 47 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 188/2000 şi creează dificultăţi reale în dovedirea unor astfel de împrejurări, lipsind de eficienţă, în final, normele juridice ce conturează instituţia răspunderii disciplinare.

În atare situaţie se impune a fi reanalizată contestaţia formulată de către Ministerul Justiţiei, prin prisma abaterilor disciplinare reclamate, distinct de modalitatea în care au fost verificate de către instituţiile abilitate în cadrul cercetării disciplinare. O atare măsură se impune cu atât mai mult cu cât controlul jurisdicţional trebuie să aibă caracter efectiv şi nu iluzoriu, astfel că sunt întemeiate şi criticile recurentului privind neanalizarea unor motive ale contestaţiei.

Faptul că a fost urmată o anumită procedură legală de sesizare şi judecare a solicitării Ministrului Justiţiei nu scuteşte instanţa de judecată de analiza proprie, cu verificarea situaţiei de fapt şi a normelor legale incidente, a susţinerilor şi apărărilor formulate, a materialului probator administrat, fundamentată pe deducţii personale.

Dreptul la un proces echitabil reglementat de art. 6 par. 1 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului include, printre alte garanţii procesuale, dreptul părţilor de a fi în mod real ascultate de către instanţa sesizată şi de a primi o hotărâre motivată. Aceasta implică, în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv, real şi consistent al mijloacelor, argumentelor şi elementelor de probă ale părţilor, cel puţin, pentru a le aprecia pertinenţa în determinarea situaţiei de fapt.

În ce priveşte respingerea a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Comisiei Superioare de disciplină a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Înalta Curte reţine că nu a format obiectul recursului, astfel încât va menţine soluţia dată de prima instanţă.

Faţă de aceste împrejurări, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 497 din C. proc. civ., potrivit cărora instanţa supremă, în caz de casare, trimite cauza spre o nouă judecată instanţei care a pronunţat hotărârea recurată, Înalta Curte, constatând că prima instanţă a aplicat greşit normele de drept material în ceea ce priveşte aspectele expuse mai sus, apreciază recursul formulat de recurentul-reclamant Ministerul Justiţiei ca fiind fondat în limitele arătate, urmând să caseze sentinţa şi să trimită cauza pentru o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond va analiza cauza inclusiv asupra temeiniciei hotărârii contestate, prin raportare la argumentele invocate de reclamantul Ministerul Justiţiei şi apărările formulate de pârâtul A..

III. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată în limita soluţiei privind fondul cauzei, cu consecinţa trimiterii cauzei la Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pentru o nouă judecată, în limita casării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1909 din 1 noiembrie 2022, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată în limita soluţiei privind fondul cauzei. Trimite cauza spre rejudecare primei instanţe în limita casării.

Menţine sentinţa în ce priveşte soluţia dată excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 18 septembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.