Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3683/2005 AI generated

Inadmissibility of appeal against recusal decision: non-appealability under Article 52(6) of the Code of Criminal Procedure

Case Number Decizia nr. 3683/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed as inadmissible the criminal appeal filed by the convicted petitioner, thereby upholding the Court of Appeal's decision which had rejected the petitioner's challenge against the entire Bucharest Tribunal court. The dispute centered on a petition for the recusal of the trial court, where the petitioner alleged procedural violations including the denial of access to case files (specifically a medico-legal report) and the failure to provide sufficient notice for defense preparation, which the lower courts characterized as an unsupported claim of pre-judgment. The Supreme Court held the appeal inadmissible pursuant to Article 52(6) of the Code of Criminal Procedure, a provision establishing that decisions admitting or rejecting recusal or abstention are not subject to any form of appeal, and consequently ordered the petitioner to pay 800,000 lei in judicial costs to the state, noting that the procedural arguments raised could still be invoked in other available appellate remedies.

Legislator headnote

AI generated

art. 52 C. proc. pen, art. 192 C. proc. pen, art. 51 C. proc. pen, art. 52 alin. (5) C. proc. pen, art. 47 C. proc. pen, art. 52 alin. (6) C. proc. pen; Inadmissibility of appeal against recusal decision: non-appealability under Article 52(6) of the Code of Criminal Procedure: Curtea de Apel București a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora petiționarul nu a indicat în concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, deși avea această obligație.

Keywords

AI generated
code of criminal procedure judicial law Roman law appealability of remand decision procedural principle untimely recusal request

Cited Legislation

AI generated
art. 52 C. proc. pen
Prin încheierea din 29 octombrie 2004, pronunțată în camera de consiliu de către Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 52 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționarul condamnat R.A., privind recuzarea întregii instanțe a Tribunalului București.
art. 192 C. proc. pen
În temeiul art. 192 C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la 350.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiției.
art. 51 C. proc. pen
47 și art. 51 C. proc. pen., arătând că instanța, Tribunalul București s-a antepronunțat în cauza ce formează obiectul dosarului penal nr.
art. 52 alin. (5) C. proc. pen
Curtea de Apel București a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora petiționarul nu a indicat în concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, deși avea această obligație.
art. 47 C. proc. pen
De asemenea, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici cerințele prevăzute de art. 47 C. proc. pen., neexistând indicii care să ducă la concluzia că instanța s-a antepronunțat în cauza ce face obiectul dosarului nr.
art. 52 alin. (6) C. proc. pen
Potrivit art. 52 alin. (6) C. proc. pen., încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.
art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen
Față de dispozițiile înscrise în textul de lege menționat mai sus, recursul declarat, așa cum s-a arătat este inadmisibil și se va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului penal de față:

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 29 octombrie 2004, pronunțată în camera de consiliu de către Curtea de Apel București, secția I penală, în temeiul art. 52 C. proc. pen., a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționarul condamnat R.A., privind recuzarea întregii instanțe a Tribunalului București.

În temeiul art. 192 C. proc. pen., a fost obligat petiționarul la 350.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200.000 lei, onorariu apărător din oficiu, ce se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această încheiere, s-a reținut că, la data de 22 septembrie 2004, petiționarul condamnat R.A. a formulat cerere de recuzare a întregii instanțe a Tribunalului București, în care invocă dispozițiile art. 47 și art. 51 C. proc. pen., arătând că instanța, Tribunalul București s-a antepronunțat în cauza ce formează obiectul dosarului penal nr. 4264/2003, aflat pe rolul secției a II-a penale, din moment ce nu i-a dat posibilitatea de a studia actele dosarului (raportul de expertiză medico – legal) și, în raport de acesta, să susțină cauza în mod corespunzător, cu respectarea drepturilor sale procesuale și că, deși a solicitat în mod repetat acordarea unui termen de grefă pentru a lua cunoștință de lucrările dosarului, i s-a respins cererea, iar citarea sa nu s-a făcut cu 3 zile înainte de termenul de judecată pentru a-și putea pregăti apărarea.

Curtea de Apel București, prin încheierea camerei de consiliu din 01 octombrie 2004, pronunțată în dosarul nr. 3339/2004, a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Tribunalul București, pentru a continua judecata, cu respectarea dispozițiilor legale, pe motiv că instanța nu a fost legal sesizată din moment ce dosarul a fost trimis fără a avea o încheiere.

Tribunalul București, secția a II-a penală, constatând că petiționarul își menține cererea de recuzare formulată, a dispus prin încheierea din 12 octombrie 2004, pronunțată în dosarul 4264/2003, trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, în vederea soluționării acestei cereri.

Curtea de Apel București a reținut că nu au fost respectate dispozițiile art. 52 alin. (5) C. proc. pen., potrivit cărora petiționarul nu a indicat în concret cazul de incompatibilitate în care se află fiecare judecător, deși avea această obligație.

De asemenea, s-a apreciat că nu sunt îndeplinite nici cerințele prevăzute de art. 47 C. proc. pen., neexistând indicii care să ducă la concluzia că instanța s-a antepronunțat în cauza ce face obiectul dosarului nr. 4264/2003, aflat pe rolul Tribunalului București.

În consecință pentru aspectele menționate cererea de recuzare a întregii instanțe, a Tribunalului București a fost respinsă, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri s-a declarat recurs de către petiționar.

Recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 52 alin. (6) C. proc. pen., încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abținerea, ca și aceea prin care s-a admis recuzarea, nu sunt supuse nici unei căi de atac.

Față de dispozițiile înscrise în textul de lege menționat mai sus, recursul declarat, așa cum s-a arătat este inadmisibil și se va respinge, în baza art. 38515 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

De altfel, chestiunile arătate de către recurent în motivele de recurs pot fi invocate în căile de atac care se vor analiza de către instanțe.

Văzând și dispozițiile art. 189 și urm. C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul penal declarat de petentul R.A., împotriva încheierii din 29 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3603/2004.

Obligă pe recurentul petiționar la plata sumei de 800.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 iunie 2005.