State liability for unconstitutional pension CASS withholding under Law 554/2004 and restitution scope

Şedinţa publică din data de 4 iulie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.02.2023, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, repararea prejudiciului cauzat reclamanţilor prin emiterea şi punerea în aplicare, începând cu data de 1 ian 2022, a dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă, sub forma contribuţiilor sociale constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunar de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie.

Reclamanţii au mai solicitat acordarea de despăgubiri constând în plata unor sume egale cu sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere (ian. 2022) din pensia fiecărui reclamant şi până la acoperirea integrală a prejudiciului cauzat prin aceste reţineri, indexate cu rata inflaţiei.

Nu în ultimul rând, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata de despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri până la acoperirea integrală a prejudiciului.

Prin încheierea din 17.02.2023 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia necompetenţei materiale funcţionale şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, iar prin sentinţa civilă nr. 5592/13.10.2022 a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul secţiei a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a acestei din urmă instanţe.

La termenul de judecată din data de 17.11.2023, Curtea a dispus măsura disjungerii cererii formulate de reclamantul A., cu formarea unui nou dosar având aceeaşi pârâţi, dosar în care a fost invocată din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1720 din 17 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au fost respinse excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, în parte excepţia rămânerii fără obiect a capătului principal de cerere referitor la sumele reţinute cu titlu de CASS din pensia cuvenită reclamantului, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, în parte a lipsei de interes invocată de pârâta Casa de pensii sectorială a MAI, precum şi a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Casa de pensii sectorială a MAI, ca neîntemeiate.

Au fost admise în parte excepţiile lipsei de interes şi rămânerii fără obiect cu privire la solicitarea reclamantului B. de acordare a sumelor aferente debitului principal şi reţinute din pensia acordată reclamantului în perioada de referinţă, respectiv cu privire la diferenţa dintre contravaloarea CASS reţinută din pensia acestuia conform dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 şi contravaloarea CASS, reţinută cu acelaşi titlu, însă aferentă părţii corespunzătoare sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit de 10 % asupra bazei de calcul a impozitului pe venit, bază de calcul recalculată începând cu data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023 şi a fost respinsă această solicitare ca lipsită de interes/rămasă fără obiect.

A fost admisă în parte acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul B., în contradictoriu cu pârâţii Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României, cauza având ca obiect "pretenţii".

A fost obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a contravalorii actualizării cu indicele de inflaţie şi dobânda legală penalizatoare aferente sumelor reţinute din pensia cuvenită reclamantului în perioada de referinţă în care au fost aplicabile prevederile art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, sume constând din diferenţa dintre contravaloarea CASS reţinută din pensia acestuia conform dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 şi contravaloarea CASS, reţinute cu acelaşi titlu, însă aferentă părţii corespunzătoare sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit de 10 % asupra bazei de calcul a impozitului pe venit, bază de calcul recalculată începând cu data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

A fost respinsă în rest acţiunea ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

3.1 Pârâtul Guvernul României a declarat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate.

În motivarea recursului, a arătat că prima instanţă a stabilit în mod nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi că instanţa a făcut abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanţă nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamantului drepturile de pensie şi nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reţinute nelegal îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, a susţinut că, în măsura în care a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, obligaţia de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanţa de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

Recurentul a susţinut că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înţelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, realizate în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegaţii sunt confirmate şi de prevederile art. 187 şi urm. din Legea nr. 287/2009, dar şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

A susţinut recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

A mai învederat recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

A arătat că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competenţa caselor de pensii teritoriale şi sectoriale de a restitui sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. A considerat că menţinerea dispoziţiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deşi legiuitorul a stabilit un cadru normativ special pentru restituirea acestora şi în condiţiile în care competenţa restituirii sumelor reţinute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuţii şi neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

A invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) şi decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătoreşti ce au fost pronunţate în litigii similare.

A considerat că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

A mai arătat că, pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

3.2 Recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3, 4 şi 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., a apreciat recurenta că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei aparţine Tribunalului Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal, iar nu Curţii de Apel Bucureşti – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., recurenta a susţinut că soluţia instanţei de fond este rezultatul unor erori de raţionament juridic şi de aplicare a legii la situaţia dedusă judecăţii şi de analiză a situaţiei solicitantului de pensie, erori vădite şi care conduc la restituirea contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate cu încălcarea O.U.G. nr. 4/2023.

Soluţia primei instanţe a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât a creat un raport obligaţional identic cu cel reglementat de O.U.G. nr. 4/2023, deşi trebuia să constate că un astfel de raport există şi să reţină lipsa de interes a acţiunii.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă a invocat, sub un prim aspect, greşita aplicare a normelor de drept material, raportat la prevederile O.U.G. nr. 4/2023, la efectele juridice ex nunc ale Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, detaliate în cuprinsul întâmpinării de la fond şi la art. 147 alin. (4) din Constituţie, care stabilesc caracterul general obligatoriu, pentru viitor, al deciziilor Curţii Constituţionale.

Totodată, pârâta a susţinut greşita respingere a excepţiei lipsei de interes a acţiunii, ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 4/2023, greşita respingere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive, greşita soluţionare a excepţiei netimbrării.

Astfel, în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a acţiunii, a afirmat că, urmare a modificărilor legislative survenite conform O.U.G. nr. 4/2023, folosul practic urmărit prin acţiunea reclamanţilor nu mai subzistă, în condiţiile în care sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate vor fi restituite din oficiu de către Casa Naţională de Pensii Publice, prin casele sectoriale de pensii.

Cât priveşte calitatea procesuală pasivă, a arătat că sumele reţinute cu titlu de contribuţie nu se realizează venit la bugetul asigurărilor sociale de stat, ci la bugetul asigurărilor sociale de sănătate. Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne doar a calculat, reţinut la sursă şi virat la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate contribuţiile de asigurări de sănătate, neputând restitui sume pe care nu le-a încasat în patrimoniul propriu. Conform art. 2 din O.U.G. nr. 4/2023, modalitatea de restituire a sumelor privind contribuţia de asigurări sociale de sănătate se realizează prin transferul respectivelor sume către beneficiari, prin Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne, însă rolul acestei case sectoriale este acela de intermediar între pensionarul militar şi deţinătorul sumelor reţinute.

A susţinut că instanţa de fond a omis împrejurarea că raportul juridic dedus judecăţii se întemeiază pe art. 9 din Legea nr. 554/2004, astfel că, în speţă, calitatea procesuală pasivă revine Guvernului României, în calitate de emitent al actului normativ prejudiciabil, respectiv O.U.G. nr. 130/2021.

Referitor la excepţia netimbrării, recurenta-pârâtă a susţinut că cererea reclamanţilor trebuia timbrată conform art. 16 lit. b) din O.U.G. nr. 80/2013, în raport de caracterul patrimonial al cererii prin care se solicită repararea pagubelor suferite printr-un act administrativ, adică cu 10% din valoarea pretinsă, dar nu mai mult de 300 de RON. În aceste condiţii, sunt incidente dispoziţiile art. 148 alin. (6) raportat la art. 197 din C. proc. civ., sens în care a solicitat anularea cererii, ca netimbrată.

Recurenta a criticat sentinţa şi din punctul de vedere al soluţionării eronate a petitelor accesorii şi acordării de despăgubiri constând în daune moratorii şi compensatorii a căror natură juridică nu a fost avută în vedere de instanţa de fond, aceasta dând o interpretare şi o soluţonare a accesoriilor contrară principiului de drept exprimat prin adagiul accesorium sequitur principale.

A arătat că în mod greşit prima instanţă a admis petitul accesoriu şi a acordat despăgubiri reclamanţilor, reţinând eronat culpa procesuală a casei sectoriale de pensii, care nu este parte a raportului juridic de drept public dedus judecăţii.

A susţinut că reclamanţii nu mai justifică interesul susţinerii acţiunii, după publicarea O.U.G. nr. 4/2023, iar instanţa de fond s-a raportat eronat la cuponul de pensie depus la dosar, în detrimentul dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023. Mecanismul restituirii eşalonate a sumelor de bani care fac obiectul prezentului demers judiciar este în concordanţă cu principiile din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi nu este interzis de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

A considerat că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1531 alin. (1) şi (2) teza I, art. 1535 alin. (1) din C. civ. şi art. 1 alin. (3), art. 2 şi art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, întrucât O.U.G. nr. 4/2023 nu prevede o scadenţă de restituire a sumelor reţinute cu titlu de CASS. Totodată, raportul juridic dedus judecăţii este unul de drept public, izvorul acţiunii fiind reprezentat de prejudiciul cauzat de art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, emisă de Guvernul României, astfel că în mod greşit s-a reţinut în sarcina casei sectoriale de pensii culpa procesuală şi producerea unui presupus prejudiciu material reclamanţior prin neexecutarea la scadenţă a pretinsei obligaţii. În speţă nu ne aflăm în prezenta unui act administrativ nelegal, care să atragă răspunderea civilă delictuală a pârâtei.

A mai susţinut că Decizia Curţii Constituţionale nr. 650/2022 nu produce efecte retroactive, ca să poată constitui temei pentru acordarea accesoriilor creanţei de la data fiecărei reţineri lunare, întrucât fiecare reţinere a fost în mod legal efectuată, iar O.U.G. nr. 4/2023 plasează în viitor scadenţa sumelor de restituit. De altfel, începând cu luna martie 2023 s-a procedat la restituirea lunară a sumelor reţinute cu titlu de CASS, astfel că nu există o culpă a recurentei în aplicarea dispoziţiilor legale.

A concluzionat recurenta-pârâtă în sensul că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a instituţiei pârâte.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a formulat întâmpinare la recursul declarat de Guvernul României, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-reclamant B. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În esenţă, recurenţii-pârâţi au prezentat aceleaşi argumente, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, astfel că recursurile urmează a fi analizate unitar.

În plus, recurenta-pârâtă Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti. Însă, din această perspectivă, Înalta Curte reţine că acest motiv de nelegalitate se întemeiază pe conceptul de exces de putere ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive. Or, recurenta nu a precizat modalitatea în care instanţa de fond ar fi săvârşit vreun act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face sau ar fi depăşit puterile judecătoreşti statornicite prin Constituţie, ci criticile sale, pe care le-a subsumat acestui motiv de casare, se referă tot la interpertarea eronată a normelor de drept material.

Astfel, analizând recursurile din perspectiva motivului de casare comun, invocat de ambii recurenţi, Înalta Curte reţine că, în cauză, intimatul-reclamant s-a considerat vătămat în drepturile şi interesele lor legitime prin modificările legislative aduse de O.U.G. nr. 130/2021, publicată în MO nr. 1202/18.12.2021 şi pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, cu afectarea majoră a pensiei de serviciu.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, s-a admis excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

În esenţă, instanţa de contencios constituţional a reţinut că O.U.G. nr. 130/2021 a diminuat cuantumul pensiei prin instituirea unei contribuţii la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, însă, prin ordonanţă de urgenţă nu se poate diminua cuantumul pensiei, nici prin instituirea de impozite, nici prin instituirea de alte contribuţii, pentru că o asemenea măsură conduce la o afectare a dreptului la pensie prevăzut de art. 47 alin. (2) din Constituţie, fiind astfel contrară art. 115 alin. (6) din Constituţie, care interzice afectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale prin ordonanţe de urgenţă.

Drept urmare, după cum au precizat ambii recurenţi-pârâţi, în Monitorul Oficial din data de 17.02.2023 a fost publicată O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate, act normativ ce reglementează modalitatea de restituire a CASS reţinute pensionarilor cu venituri peste 4.000 de RON în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate neconstituţionale.

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 4/2023, "(1) Sumele reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv, se restituie lunar în perioada 1 martie 2023 - 28 februarie 2024, după recalcularea venitului impozabil corespunzător lunilor pentru care se efectuează restituirea, în conformitate cu prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi reţinerea diferenţelor de impozit pe venit datorate. (2) Diferenţele de impozit pe venit se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, se reţin la data efectuării plăţii sumelor prevăzute la alin. (1), se plătesc şi se declară până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care se face plata, prin depunerea declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate din pensiile private, respectiv pensiile facultative, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 de RON. (4) Procedura de plată eşalonată prevăzută la alin. (1) se aplică şi în ceea ce priveşte plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti devenite executorii în perioada 28 decembrie 2022 - 1 martie 2023".

Art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative".

În acest context, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile recurentului-pârât Guvernul României, în sensul că persoana care a reţinut şi care, ulterior, a fost obligată prin O.U.G. nr. 4/2023 la restituirea respectivelor sume, reţinute din pensiile intimaţilor-reclamanţi, cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, este persoana de la care pot fi cerute despăgubirile solicitate, pentru că răspunderea pentru despăgubirile solicitate, ce le-au fost cauzate intimaţilor-reclamanţi prin adoptarea O.U.G. nr. 130/2021, declarată ulterior neconstituţională, aparţine emitentului, în speţă Guvernului României, în considerarea culpei pentru emiterea ordonanţei declarate neconstituţionale.

Contrar alegaţiilor recurenţilor-pârâţi, acţiunea de faţă are ca obiect, în condiţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constă în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamantul.

Din perspectiva elementelor răspunderii civile delictuale, care acţionează inclusiv în materia contenciosului administrativ, aceasta având aplicaţie specială sub forma incidenţei prevederilor art. 9 alin. (1) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004, urmare a declarării neconstituţionalităţii dispoziţiilor ordonanţei de urgenţă a Guvernului care au determinat în mod direct şi exclusiv vătămarea patrimoniului reclamantului, în mod corect a reţinut instanţa de fond că revine pârâtului Guvernul României, ca autoritate care a adoptat actul normativ ale cărui prevederi au fost declarate ulterior ca fiind neconstituţionale, în exclusivitate, răspunderea consecinţelor aplicării acestora.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâtul Guvernul României la plata către reclamant a contravalorii actualizării cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzilor legale penalizatoare, ambele aferente sumelor reţinute din pensia cuvenită reclamantului în perioada de referinţă în care au fost aplicabile prevederile art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, sume constând exclusiv din diferenţa dintre contravaloarea CASS reţinută din pensia acestuia, conform dispoziţiilor art. XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021, şi contravaloarea CASS, reţinută cu acelaşi titlu, însă aferentă părţii corespunzătoare sumei rezultate din aplicarea cotei de impozit de 10 % asupra bazei de calcul a impozitului pe venit, bază de calcul recalculată începând cu data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 4/2023.

De asemenea, Înalta Curte subliniază că art. 9 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o normă cu caracter special în materia contenciosului administrativ, constituind o reflectare la nivelul legii organice a normei constituţionale de la art. 126 alin. (6) teza finală din Constituţia României, potrivit căruia "Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale.".

Una dintre condiţiile de exerciţiu ale acţiunii în justiţie este calitatea procesuală, ce presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana care este titular al dreptului în raportul juridic dedus judecăţii - calitate procesuală activă, şi, pe de altă parte, între persoana pârâtului şi cel obligat în baza aceluiaşi raport juridic - calitate procesuală pasivă, instanţa fiind obligată să verifice atât calitatea procesuală activă, cât şi calitatea procesuală pasivă, deoarece raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din raport de drept material dedus judecăţii. Conform art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi a obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În prezentul litigiu, în raport cu cauza juridică a acţiunii şi cu dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile, Înalta Curte constată că, din punct de vedere al calităţii procesuale pasive, există identitate între persoana pârâţilor şi autorităţile publice care, potrivit dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, au deţinut atribuţii specifice în aplicarea dispoziţiilor din ordonanţa de Guvern a cărei neconstituţionalitate a fost declarată.

Nu pot fi primite criticile recurenţilor potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai există interesul intimatului-reclamant de a acţiona, câtă vreme s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute, nu şi repararea prejudiciului cauzat prin reţinerea sumelor de bani din drepturile de pensie ale intimaţilor în baza O.U.G. nr. 130/2021, declarată neconstituţională.

Astfel, în ceea ce priveşte capetele accesorii ale acţiunii, s-a reţinut în mod corect că, deşi ulterior introducerii acesteia a intrat în vigoare O.U.G. nr. 4/2023 care a instituit obligaţia de restituire în favoarea reclamantului, lunar, a sumelor reţinute astfel în perioada de referinţă, acest act nou normativ adoptat de pârâtul Guvernul României nu a stabilit şi obligaţia rambursării contravalorii actualizării acestora cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzilor legale penalizatoare, ambele aferente sumelor reprezentând cuantumul debitului principal, în privinţa căruia s-a reţinut obligaţia legală de restituire eşalonată, cu deducerea însă a cotei legale a impozitului pe venit aplicat asupra bazei de impozitare menţionate anterior.

Prin urmare, în mod corect prima instanţă a obligat pârâtul la actualizarea sumei cu indicele de inflaţie şi la plata dobânzilor legale aferente sumelor acordate cu titlu de despăgubire, fiind aplicabile şi dispoziţiile art. 1357 şi art. 1385 alin. (1) C. civ., potrivit cărora repararea prejudiciului suferit trebuie să fie integrală, însă în limitele prevăzute de lege, atât în privinţa pierderii suferite de către reclamant, dar şi a lipsei de folosinţă asupra sumelor reţinute lunat în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 130/2021, declarate ulterior neconstituţionale.

O astfel de modalitate de reparaţie impune acordarea atât a actualizării sumei reţinute cu indicele de inflaţie, cât şi acordarea dobânzii legale penalizatoare, conform prevederilor O.G. nr. 13/2011, începând cu data efectuării reţinerii şi până la data plăţii efective a debitului principal, în acord cu prevederile O.U.G. nr. 4/2023.

În ceea ce priveşte criticile ce vizează încălcarea de către instanţa de fond a competenţei de ordine publică a altei instanţe, Înalta Curte reţine că sunt nefondate, competenţa materială de soluţionare revenind Curţii de Apel, faţă de obiectul cauzei şi de prevederile art. 10 alin. (3) prima teză şi art. 9 din Legea nr. 554/2004.

Referitor la criticile privind modalitatea de soluţionare a excepţiei netimbrării cererii de chemare în judecată, instanţa de control judiciar reţine că sunt neîntemeiate, în contextul în care litigiul izvorăşte dintr-un raport de asigurări sociale de sănătate, scutit de la plata taxei judiciare de timbru.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 1720 din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Guvernul României şi Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne împotriva sentinţei civile nr. 1720 din 17 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 iulie 2024.