Mootness of administrative action due to late resolution and the non-mandatory nature of statutory deadlines for public authorities

Şedinţa publică din data de 4 iulie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 18.04.2023, sub nr. x/2023, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună, în principal, constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona petiţia cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022, în subsidiar, constatarea nesoluţionării în termenul legal a petiţiei cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022, obligarea pârâtului să soluţioneze şi să comunice soluţia la petiţia cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022 de îndată, dar nu mai târziu de 5 de zile de la pronunţare şi, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 494 din 21 septembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

A fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 550 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs ambele părţi.

3.1 Reclamantul a declarat recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a hotărârii instanţei de fond, rejudecarea cauzei şi admiterea în parte a acţiunii în sensul de a se admite constatarea nesoluţionării în termenul legal a petiţiei cu nr. x/08.09.2022, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că în mod eronat a reţinut prima instanţă că prin cererea de chemare în judecată reclamantul s-a plâns doar de refuzul nejustificat de soluţionare a petiţiei, întrucât s-a solicitat să se constate şi nesoluţionarea în termenul legal a petiţiei.

Prin urmare, a apreciat recurentul că se impunea admiterea în parte a acţiunii, întrucât din considerente reiese că instanţa a constatat nesoluţionarea în termenul legal, apreciind că soluţionarea petiţiei a fost depăşită cu peste şase luni, dar în dispozitiv a respins acţiunea, deci inclusiv capătul de cerere prin care s-a solicitat să se constate nesoluţionarea în termenul legal.

A apreciat recurentul că aceste considerente sunt contradictorii cu dispozitivul, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

A mai arătat recurentul că în mod eronat a reţinut prima instanţă că acest termen este unul de recomandare, întrucât nu a indicat niciun motiv, nicio explicaţie, astfel că hotărârea este nemotivată sub acest aspect.

Pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală care să stabilească faptul că acest termen este de recomandare, dar există o prevedere expresă în sensul că aceste termene sunt obligatorii pentru autorităţile publice, chiar în Constituţie.

A susţinut recurentul că sancţiunile pentru nerespectarea termenelor de către autorităţile publice sunt acţionarea în judecată şi repararea pagubei, iar sub pretextul termenului de recomandare, CNCD tergiversează nejustificat soluţionarea petiţiilor.

Totodată, dacă legiuitorul ar fi dorit ca acest termen să fie doar unul consultativ, de recomandare, ar fi existat o astfel de precizare în textul actului normativ.

3.2 Pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs împotriva hotărârii instanţei de fond întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii şi respingerea acţiunii.

În motivare, recurentul a apreciat că în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât acesta face vorbire despre plata cheltuielilor de judecată de către partea care pierde procesul, ceea ce nu este cazul în speţa de faţă.

Astfel, din textul respectiv reiese că este aplicabil, exclusiv, în ipoteza pierderii procesului, care implică a soluţie de admitere a acţiunii şi în nciun caz una de respingere, indiferent de motiv.

A mai arătat recurentul că dispozitivul sentinţei cuprinde afirmaţii contradictorii, întrucât, pe de o parte, acţiunea reclamantului este respinsă ca rămasă fără obiect, iar pe de altă parte, pârâtul este obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, recurentul a susţinut că este discutabilă concluzia instanţei în sensul că CNCD este în culpă procesuală deoarece petiţia a fost soluţionată cu depăşirea cu peste şase luni a termenului de recomandare prevăzut de lege, având în vedere că nici în O.G. nr. 137/2000 şi nici în alt act normativ nu este prevăzută vreo sancţiune pentru depăşirea termenului respectiv.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în principal, constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona petiţia cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022, în subsidiar, constatarea nesoluţionării în termenul legal a petiţiei menţionate, obligarea pârâtului să soluţioneze şi să comunice soluţia la petiţia cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022 de îndată, dar nu mai târziu de 5 de zile de la pronunţare şi, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins acţiunea ca rămasă fără obiect, obligând pârâtul să plătească reclamantului suma de 550 RON reprezentând taxe judiciare şi onorariu de avocat parţial.

Împotriva hotărârii instanţei de fond au declarat recurs ambele părţi.

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamant, Înalta Curte reţine că au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.

Recurentul a susţinut că prima instanţă a reţinut în mod eronat că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul s-a plâns doar de refuzul nejustificat de soluţionare a petiţiei, întrucât s-a solicitat să se constate şi nesoluţionarea în termenul legal a acesteia.

Prin urmare, a apreciat recurentul că se impunea admiterea în parte a acţiunii, întrucât din considerente reiese că instanţa a constatat nesoluţionarea în termenul legal, apreciind că soluţionarea petiţiei a fost depăşită cu peste şase luni, dar în dispozitiv a respins acţiunea, deci inclusiv capătul de cerere prin care s-a solucitat să se constate nesoluţionarea în termenul legal.

A apreciat recurentul că aceste considerente sunt contradictorii cu dispozitivul, încălcându-se dreptul la un proces echitabil.

A mai arătat recurentul că în mod eronat a reţinut prima instanţă că acest termen este unul de recomandare, întrucât nu a indicat niciun motiv, nicio explicaţie, astfel că hotărârea este nemotivată sub acest aspect. Pe de altă parte, nu există nicio prevedere legală care să stabilească faptul că acest termen este de recomandare, dar există o prevedere expresă în sensul că aceste termene sunt obligatorii pentru autorităţile publice, chiar în Constituţie.

Analizând criticile recurentului, Înalta Curte constată că sunt nefondate, întrucât instanţa de fond a reţinut că, ulterior sesizării instanţei, în data de 28.06.2023, în soluţionarea petiţiei înregistrate sub nr. x/08.09.2022, Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării a emis hotărârea nr. 322/28.06.2023, la dosarul cauzei fiind ataşată şi dovada comunicării acesteia către reclamant.

Totodată, instanţa de fond a constatat că, urmare acesteia, reclamantul nu şi-a precizat acţiunea, înţelegând însă să solicite plata cheltuielilor de judecată constând în taxe judiciare de timbru şi onorariu de avocat. A apreciat că acţiunea, aşa cum a fost formulată, a rămas fără obiect în urma emiterii hotărârii nr. 322/28.06.2023 şi, prin urmare, se impune respingerea acesteia ca atare.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a solicitat, în principal, constatarea refuzului nejustificat de a soluţiona petiţia cu nr. x/08.09.2022, care formează dosarul nr. x/2022, în subsidiar, constatarea nesoluţionării în termenul legal a petiţiei menţionate, obligarea pârâtului să soluţioneze şi să comunice soluţia petiţiei de îndată, dar nu mai târziu de 5 de zile de la pronunţare şi, totodată, obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a constatat că pârâtul se află în culpă procesuală pentru pentru demararea prezentului litigiu prin aceea că, în lipsa unei justificări rezonabile şi a dovedirii împrejurărilor acestora, petiţia reclamantului a fost soluţionată cu depăşirea cu peste 6 luni a termenului de recomandare prevăzut de lege, astfel că a admis cererea accesorie privind plata cheltuielilor de judecată.

Astfel, s-a reţinut că petiţia a fost soluţionată cu depăşirea termenului, dar s-a avut în vedere, totodată, că acesta este un termen de recomandare, criticile criticile recurentului privind natura termenului prevăzut de dispoziţiile art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 fiind nefondate din această perspectivă.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 20 alin. (7) din O.G. nr. 137/2000 "Hotărârea Colegiului director de soluţionare a unei sesizări se adoptă în termen de 90 de zile de la data sesizării (...)."

Cu privire la natura acestui termen, respectiv de recomandare sau termen imperativ, practica Înaltei Curţi este constantă, în sensul că termenul de 90 de zile este un termen de recomandare menit să determine celeritatea desfăşurării procedurii, iar nu unul de decădere, nefiind prevăzută nicio sancţiune pentru încălcarea respectivului termen (deciziile nr. 6180/2023, 5570/2022, 2630/2022, 1892/2021, 2515/2019 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Prin urmare, motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. invocat de recurent, Înalta Curte reţine că susţinerile acestuia sunt neîntemeiate, deoarece hotărârea prin care instanţa a soluţionat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluţie în acord cu considerentele, astfel încât să rezulte construcţia logico-juridică care a stat la baza formării convingerii instanţei.

Sentinţa civilă recurată nu a fost dată cu nesocotirea obligaţiei legale a judecătorului de a proceda la motivarea hotărârii, dispozitivul hotărârii fiind concluzia logică a considerentelor avute în vedere de instanţa de judecată.

Lecturând hotărârea recurată, Înalta Curte constată expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de judecătorul fondului nu rezultă a cuprinde motive contradictorii, astfel încât un astfel de motiv de nelegalitate nu este incident.

Pe cale de consecinţă, pretinsa deficienţă în motivare imputată de partea recurentă sentinţei recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută ca fiind fondată, instanţa de fond arătând de ce a respins acţiunea ca rămasă fără obiect.

Totodată, verificând hotărârea atacată prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., reţine instanţa de control judiciar că nu a fost încălcată nicio normă de procedură a cărei nerespectare să atragă sancţiunea nulităţii; de asemenea, nu se regăseşte în speţă nici situaţia încălcării principiilor legalităţii, al dreptului de soluţionare într-un termen rezonabil, dreptului la un proces echitabil şi egalităţii în faţa legii, astfel cum susţine recurentul.

De altfel, criticile acestuia privind nerespectarea principiilor menţionate sunt formulate în legătură cu termenul de 90 de zile de soluţionare a sesizării, iar instanţa de control judiciar a răspuns acestora în cadrul analizei motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceeea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, instanţa de control judiciar reţine existenţa culpei sale procesuale, câtă vreme acesta, ulterior sesizării instanţei, în data de 28.06.2023, în soluţionarea petiţiei înregistrate sub nr. x/08.09.2022, a emis hotărârea nr. 322/28.06.2023.

Această împrejurare a condus la respingerea cererii de chemare în judecată formulate de către reclamant, ca rămasă fără obiect, astfel că, în consecinţă, se va reflecta şi în acordarea cheltuielilor de judecată.

Din conţinutul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. reiese că fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată este culpa procesuală a părţii.

Or, în speţă subzistă culpa procesuală a recurentului-pârât, atât timp cât aceasta a procedat la emiterea hotărârii după promovarea acţiunii în justiţie şi după ce reclamantul a angajat cheltuieli constând în taxa judiciară de timbru şi onorariul pentru activitatea prestată de avocat.

Prin urmare, instanţa de fond a făcut o aplicare corectă a dispoziţiei legale mai sus enunţate, neputând fi acceptată ideea că, în speţă, culpa procesuală ar fi inexistentă.

Astfel, recurentul-pârât datorează cheltuieli de judecată, câtă vreme, deşi instanţa nu a mai ajuns a pronunţa o soluţie pe fondul cererii, întrucât a constatat că acţiunea a rămas fără obiect, totuşi, în momentul sesizării instanţei de judecată, nu fusese emisă hotărârea în soluţionarea petiţiei reclamantului şi se justifica începerea procesului civil.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de A. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 494 din 21 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de A. şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 494 din 21 septembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 iulie 2024.