Liability for interest on pension sums withheld under unconstitutional health insurance contribution ordinance

Şedinţa publică din data de 4 iulie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată iniţial pe rolul Curţii de Apel Ploieşti sub nr. x/2022, iar după stabilirea competenţei de ICCJ în conflictul negativ de competenţă sub nr. x/2023, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, au solicitat repararea prejudiciului cauzat prin punerea în aplicare, începând cu data de 1 ianuarie 2022, a dispoziţiilor art. . XXIV pct. 13 din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în M.O. nr. 1202/18.12.2021, prin care s-a introdus în Codul fiscal o taxă nouă, sub forma contribuţiilor sociale obligatorii, constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, care realizează venituri din pensii pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4000 RON, pentru fiecare drept de pensie, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata către reclamanţi a unor sume egale cu cele reţinute începând cu luna ianuarie 2022 din pensiile lor, reţineri făcute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, cu o bază lunară de calcul a contribuţiei de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, despăgubirile urmând a fi calculate începând cu prima reţinere din pensia fiecărui reclamant si până la acoperirea integrală a prejudiciului, indexate cu rata inflaţiei, obligarea pârâtului la despăgubiri constând în plata dobânzilor legale aferente sumelor reţinute cu titlul de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, calculate începând cu data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului; obligarea pârâtului să emită un act administrativ, prin care să dispună încetarea reţinerilor din pensiile reclamanţilor a contribuţiilor sociale de sănătate de 10% din partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON pentru fiecare drept de pensie, începând cu data pronunţării hotărârii.

De asemenea, au solicitat reclamanţii ca, în temeiul art. 29 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, coroborat cu art. 9 alin. (1)-(5) din Legea nr. 554/2004, să se dispună sesizarea Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, respectiv neconstituţionalitatea acelor prevederi din O.U.G. nr. 130/2021, prin care s-au introdus contribuţiile sociale obligatorii constând în asigurări sociale de sănătate datorate de persoanele fizice, care realizează venituri din pensii, pentru partea care depăşeşte suma lunară de 4.000 RON, pentru fiecare drept de pensie (art. XXIV pct. 11-14, 16-20), respectiv art. XXV din aceeaşi ordonanţă, prevederile fiind neconstituţionale în raport de dispoziţiile art. 1 al 3 şi 5, art. 16 alin. (1), art. 44 alin. (1) şi (2), art. 56 alin. (2), art. 61 alin. (1), art. 115 alin. (4) şi (6), art. 124 alin. (3), art. 139 alin. (1), art. 147 alin. (4) din Constituţia României, precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 197 din 10 octombrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României.

A fost obligat pârâtul să plătească fiecărui reclamant despăgubiri, constând în dobânda legală aferentă sumelor de bani reţinute cu titlu de CASS, calculate de la data primei reţineri şi până la acoperirea integrală a prejudiciului.

A fost respinsă în rest acţiunea ca rămasă fără obiect.

A fost admisă cererea de intervenţie a Ministerului Finanţelor.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul Guvernul României, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea în întregime a cererii de chemare în judecată.

În motivarea recursului, a susţinut că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, soluţia de admitere în parte a acţiunii, în sensul obligării Guvernului la acordarea de despăgubiri, fiind nelegală deoarece cererea de reparare a prejudiciului, având caracter exclusiv patrimonial, nu putea fi soluţionată în absenţa acţiunii care să vizeze anularea actelor administrative subsecvente ordonanţelor declarate neconstituţionale, aflate în directă legătură de cauzalitate cu vătămarea ce se solicită a fi reparată.

A apreciat că în mod eronat s-a dispus obligarea sa la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciului invocat de intimatul-reclamant, fără anularea vreunui act administrativ emis în baza ordonanţelor declarate neconstituţionale, sau fără obligarea autorităţilor pârâte la emiterea unui act administrativ ori la realizarea unei anumite operaţiuni administrative, conform art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004. Aceste dispoziţii nu pot fi interpretate în sensul că acţiunea poate avea un obiect pur patrimonial, fără a fi însoţită de o cerere principală, care să facă dovada unei vătămări concrete a unui drept sau interes legitim, printr-un act administrativ emis în baza ordonanţei Guvernului, respectiv cererea de reparare a prejudiciului nu putea fi soluţionată în absenţa unei acţiuni de anulare a unui act administrativ subsecvent, emis în baza ordonanţei declarate neconstituţionale, aflat în legătură de cauzalitate directă cu vătămarea invocată.

De asemenea, a arătat că legiuitorul constituant a reglementat, prin dispoziţiile art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Constituţie, răspunderea patrimonială a autorităţilor publice pentru pagubele cauzate prin acte administrative sau prin nesoluţionarea în termen legal a unei cereri, făcând trimitere la Legea nr. 554/2004, cu prevederi derogatorii de la dreptul comun.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a stabilit în mod nelegal existenţa unei obligaţii de plată în sarcina Guvernului României, fără a verifica îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi că instanţa a făcut abstracţie de faptul că sumele pretinse de reclamant reprezintă o componentă a raportului de asigurări sociale cu entităţile plătitoare ale drepturilor de pensie. Procedând astfel, prima instanţă nu a observat că, de principiu, răspunderea civilă delictuală nu putea fi antrenată decât în subsidiar, după acţionarea în judecată a entităţii care plăteşte reclamantului drepturile de pensie şi nici că dreptului reclamantului la restituirea sumelor reţinute nelegal îi corespunde obligaţia corelativă a entităţii plătitoare a acestor drepturi de a restitui sumele.

Astfel, a susţinut că, în măsura în care a stabilit că reclamantul trebuie să beneficieze de restituirea sumelor reţinute din pensie, obligaţia de plată a acestora nu putea fi stabilită decât în sarcina entităţilor care plătesc drepturile de pensie, motiv pentru care nu trebuia angajată răspunderea delictuală a Guvernului României. Prin urmare, instanţa de fond a considerat în mod nejustificat că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, iar nu cele speciale cuprinse în Legea nr. 263/2010 privind jurisdicţia asigurărilor sociale.

Prin cel de-al treilea motiv de recurs, recurentul a susţinut că prima instanţă a dispus în mod greşit în sarcina sa o obligaţie de plată, atât timp cât Guvernul României nu are capacitate juridică civilă, putând sta în judecată, în calitate de pârât, doar în litigiile de contencios administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă, astfel cum rezultă din prevederile art. 102 şi 108 din Constituţie. Raporturile juridice la care participă Guvernul României nu pot avea natură civilă, ci doar administrativă, prin aceasta înţelegându-se raporturi care se nasc, se modifică sau se sting prin manifestarea unilaterală de voinţă a acestui organ al administraţiei publice centrale, realizate în exercitarea atribuţiilor şi competenţelor stabilite de lege, cu scopul de a produce efecte juridice. Aceste alegaţii sunt confirmate şi de prevederile art. 187 şi urm. din Legea nr. 287/2009, dar şi de jurisprudenţa Înaltei Curţi în materie. Astfel fiind, Guvernul României, ca organ colegial, nu are capacitate juridică civilă, iar în situaţia în care ar cădea în pretenţii, fiind obligat la plata unor sume de bani către reclamant, titlul executoriu nu va putea fi dus la îndeplinire.

A susţinut recurentul-pârât că Guvernul României nu are atribuţii în calcularea şi reţinerea din pensii a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate şi nu poate fi obligat să plătească despăgubirile solicitate prin acţiune, câtă vreme sumele au fost calculate şi reţinute de casele teritoriale de pensii sau de casele de pensii sectoriale. Competenţa restituirii sumelor reţinute este dată prin lege, în mod expres, în sarcina caselor de pensii, conform O.U.G. nr. 4/2023, astfel că Guvernul României nu poate fi obligat nici la restituirea sumelor reţinute, nici a accesoriilor constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală, în condiţiile în care, potrivit art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

A mai învederat recurentul-pârât că, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, cererea reclamantului este lipsită de interesul susţinerii sale, care, conform art. 32 alin. (1) din C. proc. civ., trebuie să îndeplinească cerinţa de a fi actual atât la data promovării, cât şi pe parcursul soluţionării acţiunii. Cererea este lipsită şi de obiect, câtă vreme, prin intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 4/2023, legiuitorul a stabilit cadrul normativ pentru transpunerea în practică a efectelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 650/2022, în sensul solicitat de reclamant.

A arătat că, prin O.U.G. nr. 4/2023, a fost stabilită competenţa caselor de pensii teritoriale şi sectoriale de a restitui sumele reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, precum şi sursa bugetară necesară implementării acestor măsuri. A considerat că menţinerea dispoziţiilor hotărârii recurate ar duce la încasarea dublă a acestor sume, deşi legiuitorul a stabilit un cadru normativ special pentru restituirea acestora şi în condiţiile în care competenţa restituirii sumelor reţinute este dată, prin lege, exclusiv caselor teritoriale/sectoriale de pensii şi/sau entităţilor care plătesc venituri din pensii, Guvernul României neavând atribuţii şi neputând fi obligat la plata dobânzilor legale penalizatoare şi/sau a diferenţelor de sume rezultate din actualizarea sumei datorate în raport cu indicele de inflaţie.

A invocat jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal constând în decizia nr. 3526/16.06.2011 (dosar nr. x/2010) şi decizia nr. 3792/28.06.2011 (dosar nr. x/2010), hotărâri judecătoreşti ce au fost pronunţate în litigii similare.

A considerat că, întrucât solicitarea reclamantului vizează operaţiuni specifice de calcul şi plată/restituire a CASS reţinută din pensie, litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

A mai arătat că, pentru aceleaşi considerente, este nelegală şi soluţia instanţei privind actualizarea sumelor cu rata inflaţiei şi plata dobânzilor legale aferente, respectiv în măsura în care instanţa a apreciat că obligaţia este purtătoare de dobânzi sau impune actualizări ale acesteia în raport cu indicele de inflaţie, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, debitorului obligaţiei băneşti principale îi revine şi sarcina îndeplinirii obligaţiei subsecvente.

4. Apărările intimaţilor

Intimatul Ministerul Finanţelor a formulat întâmpinare, solicitând admiterea recursului declarat de Guvernul României.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Înalta Curte reţine că, prin cererea de chemare în judecată, reclamanţii au susţinut existenţa unei vătămări în drepturile şi interesele legitime ale acestora prin modificările legislative operate prin O.U.G. nr. 130/2021, pusă în aplicare începând cu data de 01.01.2022, prin care s-a instituit plata obligatorie a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate şi în cazul veniturilor din pensii, pentru partea ce depăşeşte suma lunară de 4.000 RON.

În acest sens, reclamanţii au formulat prezenta acţiune, în condiţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, invocând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor din cuprinsul O.U.G. nr. 130/2021, pe care le consideră a fi vătămătoare şi solicitând restituirea sumelor reţinute conform acestui act normativ, actualizate cu rata inflaţiei, precum şi plata dobânzii legale penalizatoare aferente acestor sume.

Prin decizia Curţii Constituţionale nr. 650/15.12.2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1262/28.12.2022, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a art. XXIV pct. 11 [cu referire la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal], pct. 12 [cu referire la art. 154 alin. (1) lit. h) Codul fiscal sintagma "de până la suma de 4.000 RON lunar inclusiv"], pct. 13 [cu referire la art. 155 alin. (1) pct. a1) Codul fiscal], pct. 14 [cu referire la sintagma "venituri din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 3-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 16 [cu referire la art. 1573 Codul fiscal], pct. 17 [cu referire la sintagma "precum şi al veniturilor din pensii" din cuprinsul titlului secţiunii a 4-a capitolul III al titlului V "Contribuţii sociale obligatorii" Codul fiscal], pct. 18 [cu referire la art. 168 alin. (1) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2), alin. (5) în privinţa trimiterii la art. 1573 şi alin. (7)1 Codul fiscal] şi pct. 19 [cu referire la alin. (1) lit. a) în privinţa trimiterii la art. 153 alin. (1) lit. f)2) Codul fiscal] şi art. XXV alin. (1) lit. c) [cu referire la pct. 12, 13, 16, 18 în privinţa alin. (1) şi (5) ale art. 168 Codul fiscal şi pct. 19] din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, dispoziţiile mai sus menţionate fiind declarate neconstituţionale.

Prin O.U.G. nr. 4/2023 privind stabilirea unor măsuri de restituire a unor contribuţii de asigurări sociale de sănătate a fost reglementată modalitatea de restituire a sumelor reţinute din veniturile din pensii realizate de persoanele fizice cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, de la data de 1 ianuarie 2022 până la data de 27 decembrie 2022 inclusiv.

În raport de această cronologie legislativă, prima instanţă a reţinut că cererile reclamanţilor au rămas fără obiect, întrucât acestora le-au fost acordate despăgubiri egale cu sumele reţinute începând cu ianuarie 2022, cu titlu de CASS, însă prejudiciul cauzat nu este acoperit în totalitate prin restituirea dispusă, astfel că aceştia sunt îndreptăţiţi să beneficieze de dobânda legală.

În recurs, pârâtul Guvernul României a formulat critici referitoare la:

a) competenţa de soluţionare a cauzei care, în opinia pârâtului, revenea instanţei specializate în soluţionarea cauzelor circumscrise jurisdicţiei speciale a asigurărilor sociale;

b) greşita aplicare a prevederilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, din perspectiva nedispunerii unei soluţii de anulare a unui act administrativ emis în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarată neconstituţională;

c) lipsa capacităţii juridice civile;

d) lipsa atribuţiilor legale de plată a sumelor ce fac obiectul cererii;

e) rămânerea cererii fără obiect ori ca lipsită de interes.

În ceea ce priveşte primul rând de critici, recurentul-pârât a susţinut că litigiul priveşte jurisdicţia asigurărilor sociale, astfel încât competenţa de soluţionare a cauzei revine instanţei specializate în jurisdicţia asigurărilor sociale.

Înalta Curte constată că pârâtul Guvernul României nu a invocat excepţia necompetenţei materiale procesuale a instanţei de contencios administrativ în faţa primei instanţe, în termenele şi condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., iar invocarea necompetenţei pentru prima dată în calea de atac a recursului nu este permisă de dispoziţiile procedurale.

Referitor la critica întemeiată pe necesitatea anulării actului/actelor administrative emise în baza ordonanţei de urgenţă a guvernului declarate neconstituţională, Înalta Curte constată că o astfel de măsură nu este prevăzută de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, care, în alin. (5), statuează că "Acţiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Aşadar, din formularea textului de lege (acţiunea "poate avea ca obiect...") rezultă că legiuitorul nu condiţionează cererea de acordare de despăgubiri de formularea cumulativă a unei pretenţii vizând anularea eventualelor acte administrative emise în baza ordonanţelor Guvernului, ci conţinutul acţiunii este determinat, de la caz la caz, de situaţia specifică fiecărei speţe.

Înalta Curte mai reţine că, în cauza de faţă recurentul-pârât nu a indicat acele acte administrative care, în opinia sa, au fost emise în temeiul O.U.G. nr. 130/2021 şi ar fi trebuit să fie anulate în prealabil pentru a se recunoaşte dreptul reclamantului la despăgubiri, iar din obiectul cauzei şi materialul aflat la dosarul cauzei nu rezultă existenţa unor astfel de acte, punerea în executare a ordonanţei de urgenţă a Guvernului fiind efectuată prin reţinerea din pensia reclamanţilor a contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

În ceea ce priveşte pretinsa lipsă a capacităţii juridice civile, recurentul Guvernul României a susţinut, în esenţă, că nu poate sta în judecată, în calitate de pârât, decât în litigii de drept administrativ în care se contestă legalitatea actelor administrative pe care le adoptă.

Înalta Curte constată că prezentul litigiu este unul de natura contenciosului administrativ, despăgubirile fiind cerute de reclamant în temeiul art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, care conferă persoanei care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţe considerate neconstituţionale sau declarate ca atare să solicite acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţe ale Guvernului.

Cum pretenţiile reclamanţilor nu au natură civilă, ci vizează acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămării produse prin emiterea de către Guvernul României a unei ordonanţe de urgenţă declarate neconstituţionale, Înalta Curte constată că acest pârât nu a fost chemat în judecată în virtutea invocatei capacităţi de drept civil, ci în considerarea capacităţii de drept administrativ ce-i revine în calitate de autoritate emitentă a actului vătămător.

În consecinţă, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii, întemeiat pe prevederile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, criticile vizând lipsa capacităţii juridice civile a pârâtului Guvernul României vor fi respinse, ca nefondate.

Referitor la argumentele recurentului-pârât Guvernul României vizând lipsa atribuţiilor legale de plată a pretenţiilor ce fac obiectul cererii, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect calitatea acestei autorităţi de persoană obligată la plata accesoriilor aferente sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate.

În recurs, pârâtul Guvernul României a reiterat argumentele din fond, prin care a susţinut că această obligaţie ar reveni caselor teritoriale de pensii sau caselor de pensii sectoriale, entităţi care au reţinut din pensia reclamantului sumele în discuţie şi care, prin efectul O.U.G. nr. 4/2023, au obligaţia restituirii lor, obligaţie care se extinde şi cu privire la accesoriile constând în actualizarea cu rata inflaţiei şi dobânda legală.

Contrar acestor susţineri şi în acord cu considerentele primei instanţe, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea marginală "Acţiunile împotriva ordonanţelor Guvernului", oferă posibilitatea promovării unei acţiuni în contencios administrativ, care, potrivit alin. (5), "poate avea ca obiect, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum şi, după caz, obligarea unei autorităţi publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operaţiuni administrative". Cerere de chemare în judecată formulată de reclamant este întemeiată pe acest text de lege şi vizează acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Or, asemenea despăgubiri nu pot fi solicitate decât de la autorul faptei ilicite, emitent al ordonanţei neconstituţionale care a prejudiciat în mod direct reclamanţii.

Faptul că reţinerile din pensie, păgubitoare pentru reclamanţi, au fost efectuate de Casa de Pensii, nu exonerează Guvernul României de plata despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin ordonanţa declarată neconstituţională. Acţiunea de faţă nu are ca obiect plata pensiei ori a unor drepturi de pensie, pentru ca raportul juridic litigios să fie legat între reclamanţi şi casa sectorială de pensii, în raport de atribuţiile conferite prin lege acestei autorităţi, ci, după cum s-a arătat anterior, obiectul cauzei de faţă îl reprezintă acordarea despăgubirilor pentru prejudicii cauzate printr-o ordonanţă de urgenţă declarată neconstituţională, fapta ilicită, temei al angajării răspunderii, constând în emiterea respectivei ordonanţe de către Guvern, în timp ce casele de pensii au efectuat doar operaţiunile materiale de aducere la îndeplinire a dispoziţiilor actului normativ.

Nici împrejurarea că prin O.U.G. nr. 4/2023 se prevede că restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate se face prin intermediul aceloraşi case de pensii nu este de natură a schimba această concluzie, atât timp cât obiectul cauzei nu poartă asupra executării obligaţiilor instituite prin actul normativ menţionat, ci se solicită repararea unor prejudicii cauzate în mod direct prin ordonanţa de urgenţă declarată neconstituţională.

În concluzie, faţă de cauza juridică a acţiunii şi faţă de dispoziţiile art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, în temeiul cărora au fost solicitate despăgubirile ce fac obiectul cauzei de faţă, Înalta Curte constată că există identitate între debitorul raportului juridic dedus judecăţii şi Guvernul României, emitent al actului vătămător, respectiv al ordonanţei de urgenţă declarate neconstituţionale.

Înalta Curte nu va primi nici criticile potrivit cărora, prin adoptarea O.U.G. nr. 4/2023, cererea pendinte a rămas fără obiect şi nu mai subzistă interesul intimatului-reclamant de a acţiona, câtă vreme prin această ordonanţă s-a dispus doar restituirea sumelor reţinute cu titlu de contribuţii de asigurări sociale de sănătate, fără a se dispune repararea integrală a prejudiciului suportat de reclamanţi prin reţinerile nelegale din pensie.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 197 din 10 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva sentinţei nr. 197 din 10 octombrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 4 iulie 2024.