Appeals dismissed, sustaining suspension of ANPC order to modify consumer credit repayment schedules

Şedinţa publică din data de 3 iulie 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.07.2023 sub nr. x/2023, astfel cum a fost modificată la data de 03.08.2023, reclamanta A. S.A în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA NAŢIONALĂ PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORULUI, a solicitat suspendarea, în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, a executării Ordinului nr. 466/09.06.2023 emis de Preşedintele ANPC, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a aceluiaşi act administrativ individual.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1353 din data de 13 septembrie 2023, Curtea de Apel Bucureşti, secţia A IX-A CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL a admis cererea formulată de către reclamanta A. S.A, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului, a dispus suspendarea executării Ordinului Preşedintelui A.N.P.C. nr. 466/09.06.2023, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare ce face obiectul dosarului nr. x/2023, aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi recurs incident A. S.A.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a formulat recurs întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi respingerea cererii de suspendare formulată de intimata-reclamantă A. S.A.

În motivarea cererii de recurs, a arătat că nu sunt întrunite, în mod cumulativ, condiţia cazului bine justificat şi ce a pagubei iminente.

Susţine recurenta-pârâtă, în esenţă, că ordinul nu conţine măsuri neclare, aşa cum a reţinut instanţa de fond. Măsurile dispuse prin ordin au fost date pentru protejarea consumatorilor şi realizarea unui echilibru între aceştia şi reclamantă. Măsurile privind emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale pe întreaga perioadă de creditare, de reaşezare a prestaţiilor contractuale, informarea consumatorului cu variantele de calcul cu rate egale de principal pe lângă celelalte tipuri de produse ajută consumatorii medii să poată beneficia de egalitatea dintre părţile contractului dar şi pentru ca aceştia să ia decizia de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metoda de calcul înşelător.

Referitor la condiţia pagubei iminente, apreciază că această condiţie nu este îndeplinită în speţă întrucât executarea actului atacat nu este de natură a produce pagube, dificil de reparat de către intimată, iar operatorul economic nu are în vedere şi prejudicierea consumatorilor pentru că prin practica comercială utilizată, consumatorii achiziţionează produse mai scumpe decât la un alt operator economic cu activitate similară, din cauza reclamelor pe care le utilizează.

Criteriile aduse de către intimata-reclamantă şi reţinute de către instanţa de fond nu corespund definiţiei noţiunii de pagubă iminentă, care este reprezentată numai de prejudiciul material viitor şi previzibil. Apreciază că intimata-reclamantă a invocat numai împrejurări care ţin de executarea actului atacat, acestea neconstituind prejudicii.

Cu privire la condiţia motivării actului administrativ emis, apreciază că ordinul este motivat fiind emis în urma propunerii agentului constatator prin Procesul Verbal de Constatare a Contravenţiei şi a faptelor constatate de către agenţii constatatori.

Mai susţine recurenta-pârâtă că instanţa de fond a oferit argumente contradictorii în motivarea sentinţei recurate şi că, nelegal, şi-a arondat calitatea de instanţă ce urmează să soluţioneze cererea în anularea actului, prin faptul că s-a pronunţat asupra efectelor măsurilor dispuse.

Prin cererea de recurs, recurenta face şi ample expuneri asupra situaţiei de fapt privind emiterea Ordinului preşedintelui ANPC nr. 466/09.06.2023, filele x ale cererii.

La rândul său, A. S.A. a formulat recurs incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. prin care a solicitat admiterea cererii de recurs incident cu consecinţa casării în parte a sentinţei civile recurate urmând ca, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de suspendare a executării Ordinului nr. 466/09.06.2023 emis de Preşedintele ANPC (denumit în continuare "Ordinul atacai"), până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a aceluiaşi act administrativ individual care formează obiect al dosarului nr. x/2023 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, inclusiv în temeiul următoarelor motive subsumate condiţiei cazului bine justificat:

• există indicii temeinice în sensul că prin emiterea Ordin ului atacat se încalcă reglementările din dreptul comunitar şi practica judiciară unională aplicabilă în mod obligatoriu materia obligaţiei de informare ce revine profesionistului în contextul încheierii contractelor de credit;

• Ordinul ANPC atacat a fost emis tardiv, cu nesocotirea termenului legal imperativ reglementat de art. 13' din Legea nr. 363/2007;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 32, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea obligaţiei de motivare, instituită expres de art. 12, alin. (2) din Legea nr. 363/2007;

• există suspiciuni puternice în sensul că prin executarea măsurilor impuse prin Ordinul atacat se încalcă dispoziţiile legale din materia contractelor de credit (O.U.G. nr. 50/2010 şi O.U.G. nr. 52/2016), precum şi dispoziţiile C. civ.

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea art. 58 din Legea nr. 24/2000;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea competentelor conferite ANPC prin H.G. nr. 700/2012.

Arată recurenta-reclamantă A. S.A. că, prin considerentele din pag. 8-9 ale hotărârii atacate, prima instanţă a respins în mod nelegal, toate celelalte critici (altele decât cele referitoare la caracterul neclar al măsurilor dispuse prin Ordinul atacat) formulate în cuprinsul cererii de chemare în judecată, în susţinerea îndeplinirii condiţiei cazului bine justificat.

În susţinerea motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că:

a. în mod nelegal, prima instanţă a considerat că nu poate examina în cadrul prezentei proceduri criticile Băncii privitoare la faptul că există indicii temeinice în sensul că prin Ordinul atacat se încalcă reglementările şi jurisprudenţa comunitare aplicabile în mod obligatoriu în materia obligaţiei de informare ce revine profesionistului în contextul încheierii contractelor de credit.

Cu privire la aceasta, învederează faptul că judecătorul învestit cu soluţionarea unei cereri de suspendare a executării unui act administrativ individual poate să constate - chiar şi în cadrul procedural special al unei astfel de acţiuni - existenţa unor indicii temeinice privitoare la încălcarea (prin actul administrativ atacat) a dreptului comunitar, creând astfel o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Apreciază că o astfel de verificare nu echivalează cu stabilirea pe fond a nelegalităţii actului administrativ atacat (cum a reţinut prima instanţă), ci are ca obiect exclusiv reliefarea unor indicii serioase care în urma examenului efectuat în cadrul cererii de suspendare - sugerează o încălcare a cadrului normativ şi jurisprudenţial unional.

Arată că deşi jurisprudenţa constantă a CJUE a stabilit că în executarea obligaţiei legale de informare a consumatorului, profesionistul nu este ţinut să pună la dispoziţia acestuia din urmă un grafic de rambursare în care să precizeze detalierea fiecărei rate lunare şi modul de repartizare a valorii acesteia asupra capitalului, dobânzilor şi a celorlalte costuri contractuale, cu toate acestea, Banca a inserat în graficele sale de rambursare o astfel de detaliere, dovedind bună-credinţă şi acordând consumatorului un nivel de informare mai ridicat decât cel avut în vedere de standardul comunitar obligatoriu în această materie.

b. în mod nelegal, prima instanţă a reţinut că este neîntemeiat argumentul subscrisei privitor la emiterea tardivă a Ordinului atacat, cu depăşirea termenului reglementat de art. 131 din Legea nr. 363/2007.

Cu privire la acest aspect, recurenta-reclamantă susţine că indiferent de modul de calcul a acestui termen legal (pe zile pline sau pe zile libere), emiterea Ordinului Preşedintelui ANPC nr. 466/09.06.2023 în data de 9 iunie 2023 s-a realizat în afara termenului legal de maxim 5 zile lucrătoare de la propunerea agentului constatator, acest element constituind o împrejurare legate de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ atacat, întrunind astfel caracteristicile cazului bine justificat, în sensul reglementării cuprinse în art. 2, alin. (1), lit. (t) din Legea nr. 554/2004.

Susţine că prima instanţă nu se putea substitui în mod legal judecătorului învestit cu analiza acţiunii în anularea actului administrativ şi nu putea analiza dacă (i) Ordinul atacat creează în mod efectiv o vătămare în detrimentul subscrisei şi (ii) dacă această vătămare poate fi sau nu înlăturată în alt mod decât prin anularea actului administrativ atacat, orice astfel de analiză excedând cadrului procedural al procedurii suspendării executării actului administrativ individual.

c. în mod nelegal, prima instanţă a reţinut că este neîntemeiat argumentul recurentei-reclamante privitor la încălcarea dispoziţiilor art. 32, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

Susţine recurenta-reclamantă că un efect al formulării de către aceasta, la data de 2 iunie 2023, a plângerii contravenţionale împotriva Procesului-verbal Seria x nr. x din data de 23.05.2023 este acela că, la data de 9 iunie 2023 (data emiterii Ordinului nr. 466/09.06.2023), actul administrativ care a stat la baza emiterii Ordinului atacat (în speţă, Procesul-verbal contravenţional Seria x nr. x din data de 23.05.2023) era suspendat de drept, prin efectul legii, împreună cu toate efectele sale (inclusiv, aşadar, efectul de învestire a Preşedintelui ANPC cu propunerea de emitere a Ordinului atacat).

Astfel, ca efect al suspendării de drept a Procesului-verbal contravenţional Seria x nr. x/09.06.2023, autoritatea publică nu putea să procedeze, conform legii, la emiterea ordinului contestat.

d. în mod nelegal, prima instanţă a reţinut că este neîntemeiat argumentul privitor la nemotivarea Ordinului atacat.

Precizează recurenta-reclamantă că emiterea actului administrativ atacat a fost iremediabil viciată, întrucât autoritatea publică emitentă nu a respectat prevederile art. 12 alin. (2) şi ale art. 13 alin. (1) din Legea nr. 363/2007 privind motivarea ordinului şi prezentarea, pe această cale, a argumentelor care justifică necesitatea emiterii acestuia. Din simpla lecturare a Ordinului se poate observa că, în ceea ce priveşte motivarea, autoritatea emitentă s-a rezumat exclusiv la a relua integral aspectele reţinute de agentul constatator în Procesul-verbal de constatare a contravenţiei Seria x nr. x/23.05.2023 iar nu să împrumute anumite idei, cum în mod eronat reţine prima instanţă în pag. 9 a hotărâri atacate.

e. în mod nelegal, prima instanţă a considerat că nu poate examina în cadrul prezentei proceduri criticile Băncii privitoare la faptul că există indicii temeinice în sensul că prin executarea măsurilor impuse prin Ordinul atacat se încalcă dispoziţiile legale din materia contractelor de credit (O.U.G. nr. 50/2010 şi O.U.G. nr. 52/2016), precum şi dispoziţiile C. civ.

Susţine recurenta-reclamantă că în cadrul analizei efectuate, judecătorul fondului trebuia exclusiv să procedeze la examinarea şi la constatarea, dacă este cazul, a faptului că existe îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ atacat prin raportare la dispoziţiile legale din materia contractelor de credit şi a prevederilor C. civ., fără a statua (astfel cum în mod eronat a reţinut prima instanţă) în sensul că ne aflăm în prezenţa unei încălcări efective a acestor dispoziţii legale şi fără a-şi depăşi astfel competenţa legală.

Arată că premisa care a stat la baza emiterii Ordinului atacat este contrară O.U.G. nr. 50/2010 şi O.U.G. nr. 52/2016, deoarece ANPC instituie în sarcina Băncii o obligaţie de informare mai largă decât cea impusă de normele legale aplicabile în această materie.

De asemenea, susţine că obligarea Băncii la înlocuirea sistemului de rambursare sub forma ratelor egale cu un sistem de rambursare sui-generis, neprevăzut de lege constituie motiv de îndoială temeinică privind legalitatea actului administrativ.

f. în mod nelegal, prima instanţă a considerat că sunt nefondate criticile Băncii privind emiterea Ordinului atacat cu încălcarea competenţelor emitentului.

Susţine recurenta-reclamantă că ANPC, prin Ordinul atacat, a reglementat un sistem de rambursare a ratelor de credit sui-generis, care nu îşi regăseşte corespondentul în niciuna dintre metodele reglementate de lege. Astfel, prin efectele sale, Ordinul atacat completează variantele legale de rambursare a creditului, astfel cum sunt stabilite prin art. 38, alin. (11) din O.U.G. nr. 50/2010, cu o variantă suplimentară, stabilită chiar de către autoritatea administrativă.

Apreciază actul administrativ atacat a fost emis cu depăşirea vădită a competentelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor stabilite în mod expres prin H.G. nr. 700/2012.

În ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1), pct. 6 C. proc. civ. recurenta-reclamantă precizează că înţelege să invoce acest motiv de casare, în modalitatea normativă a motivelor contradictorii, în legătură cu considerentele primei instanţe cuprinse în pag. 8 a hotărârii atacate, prin care a reţinut că este neîntemeiat argumentul privitor la emiterea tardivă a Ordinului atacat, cu depăşirea termenului reglementat de art. 131 din Legea nr. 363/2007.

Apreciază că există o contradicţie între, pe de o parte, soluţia primei instanţe de constatare a îndeplinirii condiţiei legale a pagubei iminente (pag. 10-11 din hotărârea recurată) şi, pe de altă parte, soluţia de respingere a criticilor privind emiterea tardivă a Ordinului atacat, pe motiv că aceasta nu creează subscrisei o vătămare care să poată fi înlăturată altfel (pag. 8 din hotărârea atacată).

Susţine că din moment ce paguba iminentă este definită de lege (art. 2 alin. (1), lit. (ş) din Legea nr. 554/2004) ca fiind "prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public" şi din moment ce aceeaşi primă instanţă a stabilit expres că această condiţie este îndeplinită, este contradictoriu ca judecătorul fondului să afirme că reclamanta nu am făcut dovada unei pagube generate de emiterea tardivă a Ordinului atacat.

Din moment ce prima instanţă a stabilit că emiterea actului administrativ atacat creează reclamantei o pagubă iminentă şi, pe cale de consecinţă, a dispus suspendarea executării acestuia, instanţa de fond nu poate susţine în acelaşi timp, în cuprinsul aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, că reclamanta nu a făcut dovada niciunei pagube pe care emiterea actului administrativ i-a produs-o.

4. Apărările recurentei-reclamante A. S.A. şi cele ale intervenientei voluntare accesorie B.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare la recursul principal formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, solicitând, în principal, constatarea nulităţii recursului şi în subsidiar respingerea recursului ca nefondat.

În ce priveşte excepţia nulităţii recursului formulat de ANPC, recurenta-reclamantă apreciază că recursul este nesistematizat şi nestructurat în motive care să vizeze în concret nelegalitatea sentinţei recurate. Recursul ANPC este încadrat doar în mod formal pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fără însă a se prezenta raţionamentul pentru care sentinţa recurată ar fi fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor de drept material; cererea de recurs formulată de ANPC neoperând cu motive de nelegalitate specifice controlului judiciar în recurs;

Susţine că recursul nu cuprinde critici concrete în legătură cu sentinţa recurată, acesta reflectând simpla nemulţumire a ANPC cu privire la soluţia pronunţată în cauză

În susţinerea caracterului nefondat al cererii de recurs al ANPC, recurenta-reclamantă A. S.A. arată că

- în primul rând, prima instanţă a reţinut corect faptul că se impune suspendarea actului administrativ atacat având în vedere "caracterul echivoc al măsurilor dispuse în sarcina reclamantei, nefiind clar care este conduita de urmat pentru conformarea cu cele reţinute în Ordin.

- în al doilea rând, recursul este prezentat într-o manieră lacunară şi lipsită de orice rigoare logico-juridică, în legătură cu cerinţa privind existenta cazului bine justificat,

- în al treilea rând, Ordinul atacat este într-adevăr neclar în privinţa măsurilor concrete dispuse de către emitent, astfel încât există suspiciuni întemeiate cu privire la faptul că actul atacat a fost emis cu exces de putere, în sensul art. 2, alin. (1). lit. (n) din Legea nr. 554/2004.

Arată că din simpla lectură a articolului 1 al Ordinului ANPC nr. 466/09.06.2023 (în care sunt enunţate măsurile dispuse de ANPC), măsurile instituite de autoritatea publică emitentă sunt neclare, fiind imposibil de stabilit cu certitudine care a fost voinţa juridică a ANPC. Mai mult, ca urmare a acestei neclarităţi a măsurilor dispuse în concret de ANPC, se creează dificultăţi apreciabile în aplicarea actului administrativ atacat.

Recurenta-reclamantă susţine că ANPC nu a reuşit să indice niciun motiv concret de nelegalitate a sentinţei recurate, din perspectiva condiţiei pagubei iminente.

Precizează că, aşa cum a reţinut instanţa de fond, există o paguba iminentă care odată produsă este ireversibilă. În concret, odată modificate contractele în curs (în vederea punerii în executare a Ordinului), în ipoteza unei eventuale anulări a Ordinului, Banca nu îşi mai poate recupera costurile operaţionale implicate de o astfel de modificare a portofoliului de contracte.

O a doua componentă a pagubei iminente, distinct de costurile operaţionale legate de implementarea Ordinului, punerea în executare a măsurilor dispuse de ANPC va genera discrepanţe între sumele pe care Banca era îndreptăţită să le primească potrivit graficului de rambursare iniţial şi cele pe care ar urma să le primească în acord cu noul grafic de rambursare care ar trebui să fie emis pentru fiecare contract în parte. Aceste sume sunt imposibil de estimat în prezent, dat fiind, pe de o parte, numărul considerabil de contracte de credit care pot fi afectate de prevederile Ordinului şi, pe de altă parte, neclaritatea măsurilor prevăzute prin Ordin, particularităţile fiecărui contract de credit şi ale fiecărui împrumutat şi complexitatea calculelor care ar trebui efectuate în legătură cu fiecare contract în parte.

Nu în ultimul rând, susţine că punerea în executare a măsurilor dispuse prin Ordin va antrena şi o modificare la nivelul provizioanelor Băncii - şi în acest caz, dat fiind caracterul neclar al măsurilor dispuse prin Ordin, evaluarea exactă a implicaţiilor modificării întregului portofoliu de contracte al Băncii asupra provizioanelor este dificil de realizat în acest moment.

Prin cererea de intervenţie voluntară accesorie în interesul reclamantei A. S.A., B. a susţinut legalitatea sentinţei recurate în ce priveşte constatarea îndeplinirii condiţiilor cazului bine justificat şi al prevenirii unei pagube iminente şi a solicitat admiterea cererii de intervenţie voluntară accesorie, admiterea excepţiei nulităţii recursului principal, invocată de recurenta-reclamantă A. şi admiterea recursului incident formulat de aceasta din urmă.

Potrivit susţinerilor intervenientei, cererea de intervenţie accesorie are rolul de a sprijini poziţia procesuală a Băncii şi de a dezvolta argumentele deja prezentate de A. S.A., aceasta reluând susţinerile recurentei-reclamante A. S.A., formulate prin recursul incident şi prin întâmpinare, fără să aducă argumente noi referitoare la nelegalitatea hotărârii.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Recurenta-reclamantă A. S.A. a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o acţiune, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 466/09.06.2023 emis de Preşedintele ANPC până la soluţionarea definitivă a cererii de anulare a aceluiaşi act administrativ individual.

Instanţa de fond a admis acţiunea formulată de reclamantă, apreciind că sunt îndeplinite în mod cumulativ cele două condiţii prevăzute de lege: existenţa unui caz bine justificat şi producerea unei pagube iminente.

În ceea ce priveşte cazul bine justificat, a constatat că reclamanta a făcut dovada existenţei unor împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. t).

Cercetând aparenţa de nelegalitate a actului administrativ în litigiu, a apreciat ca fiind întemeiate criticile privind neclaritatea măsurilor dispuse în sarcina reclamantei, inclusiv din perspectiva necesităţii respectării de către Bancă a dispoziţiilor art. 38 alin. (1^1) din O.U.G. nr. 50/2010.

Celelalte motive invocate de reclamantă privind existenţa cazului bine justificat au fost înlăturate.

În ce priveşte condiţia prevenirii unei pagube iminente, instanţa de fond a constatat că şi această cerinţă a fost dovedită de reclamantă, executarea Ordinului fiind de natură a produce acesteia dificultăţi în desfăşurarea activităţii, producându-i un prejudiciu material viitor şi previzibil, în sensul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

A apreciat că, realizarea modificărilor impuse asupra contractelor existente este susceptibilă de a produce consecinţe importante atât în privinţa activităţii băncii, cât şi asupra clienţilor, care se pot regăsi în situaţia de a depăşi gradul de îndatorare permis. Costurile operaţionale însemnate pe care le presupune aducerea la îndeplinire a măsurilor, dat fiind numărul mare de contracte în curs ce se impune a fi verificate, nu se mai pot recupera nici chiar în ipoteza anulării Ordinului.

Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-pârâtă ANPC critică sentinţa recurată susţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative al cazului bine justificat şi pagubei iminente.

Susţine că ordinul nu conţine măsuri neclare iar executarea actului atacat nu este de natură a produce pagube, dificil de reparat de către intimată. Criteriile aduse de către intimata-reclamantă şi reţinute de către instanţa de fond nu corespund definiţiei noţiunii de pagubă iminentă, care este reprezentată numai de prejudiciul material viitor şi previzibil. Apreciază că intimata-reclamantă a invocat numai împrejurări care ţin de executarea actului atacat, acestea neconstituind prejudicii.

Recurenta-pârâtă susţine că instanţa de fond a oferit argumente contradictorii în motivarea sentinţei recurate şi că, nelegal, şi-a arondat calitatea de instanţă ce urmează să soluţioneze cererea în anularea actului, prin faptul că s-a pronunţat asupra efectelor măsurilor dispuse.

Cu privire la aceste critici, Înalta Curte constată că sunt nefondate.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte apreciază că măsurile dispuse de pârâta ANPC au un caracter neclar. Art. 1 alin. (1) din ordinul contestat pare a fi contradictoriu cu articolul 1 alin. (2) din acelaşi ordin. Din primul alineat ar rezulta că măsura dispusă de ANPC vizează emiterea unor grafice de rambursare în care principalul să fie egal cu dobânda în timp ce din al doilea alineat pare că se impune ca banca să procedeze la stabilirea unor rate lunare egale doar cu privire la principal, urmând ca dobânda să fie calculată în continuare conform legii şi clauzelor contractuale.

Conduita reclamantei în cazul obligaţiei "de a se asigura de faptul că nu se va depăşi gradul de îndatorare initial al consumatorilor, atât pentru contractele în curs cât şi pentru cele viitoare ...", prevăzută la art. 1 alin. (4), este dificil de stabilit iar măsurile care trebuie luate cu privire la contractele în curs de derulare nu este clar dacă trebuie aplicate retroactiv, de la momentul încheierii contractului, sau numai pentru viitor.

În ce priveşte informarea consumatorilor, aceasta se efectuează în conformitate cu art. 11 din O.U.G. nr. 50/2010 astfel că măsura stabiltă la art. 1 alin. (5) din ordin nu este clară în condiţiile prezumţiei îndeplinirii corescpunzătoare a obligaţiei de informare.

Condiţia prevenirii unei pagube iminente este îndeplinită şi, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond dificultăţile de a se conforma obligaţiilor impuse în sarcina sa cresc riscul reclamantei de a fi sancţionată în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (3) din Legea nr. 363/2007 cu amendă de la 50 000 la 100 000 RON sau de a se dispune suspendarea activităţii sale în conformitate cu prevederile art. 15 alin. (5) din Legea nr. 363/2007.

De asemenea, implementarea măsurulor stabilite prin ordin presupune efectuarea unor cheltuieli definitive ce nu mai pot fi recuperate în situaţia în care ordinul ar fi anulat.

Recursul incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., formulat de A. S.A. este la rândul său nefondat pentru considerentele ce vor urma:

Prin cererea de suspendare reclamanta A. S.A a solicitat ca prima instanţă să constate, pe lângă caracterul neclar al măsurilor dispuse prin ordin, şi că:

• există indicii temeinice în sensul că prin emiterea Ordinului atacat se încalcă reglementările din dreptul comunitar şi practica judiciară unională aplicabilă în mod obligatoriu materia obligaţiei de informare ce revine profesionistului în contextul încheierii contractelor de credit;

• Ordinul ANPC atacat a fost emis tardiv, cu nesocotirea termenului legal imperativ reglementat de art. 13' din Legea nr. 363/2007;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea dispoziţiilor art. 32, alin. (3) din O.G. nr. 2/2001;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea obligaţiei de motivare, instituită expres de art. 12, alin. (2) din Legea nr. 363/2007;

• există suspiciuni puternice în sensul că prin executarea măsurilor impuse prin Ordinul atacat se încalcă dispoziţiile legale din materia contractelor de credit (O.U.G. nr. 50/2010 şi O.U.G. nr. 52/2016), precum şi dispoziţiile C. civ.

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea art. 58 din Legea nr. 24/2000;

• Ordinul atacat a fost emis cu încălcarea competentelor conferite ANPC prin H.G. nr. 700/2012.

Recurenta-reclamantă A. S.A. susţine că toate aceste critici formulate în cadrul condiţiei cazului bine justificat au fost înlăturate de prima instanţă devenind incidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1), pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată nefondate criticile recurentei-reclamante subsumate motivelor de casare regelementate de art. 488 alin. (1), pct. 5 şi pct. 8 C. proc. civ.. Astfel, în mod corect prima instanţă a apreciat că nu poate examina în cadrul cererii de suspendare a actului administrativ criticile Băncii privitoare la faptul că există indicii temeinice în sensul că prin Ordinul atacat se încalcă reglementările şi jurisprudenţa comunitare aplicabile în mod obligatoriu în materia obligaţiei de informare ce revine profesionistului în contextul încheierii contractelor de credit. Motivul pentru care s-a reţinut această imposibilitate a fost acela că, din cauza caracterului echivoc al măsurilor dispuse, este imposibil de verificat, pe calea acestei proceduri, dacă prin emiterea Ordinului s-au încălcat reglementările din dreptul comunitar şi practica judiciară unională.

În ce priveşte criticile privitoare la emiterea tardivă a Ordinului atacat, cu depăşirea termenului reglementat de art. 131 din Legea nr. 363/2007, este de reţinut că acest text de lege nu reglementează şi o sancţiune pentru nerespectarea termenului de 5 zile astfel că, poate fi atrasă sancţiunea nulităţii, numai dacă se produce o vătămare a contribuabilului care nu poate fi înlăturată în alt mod.

Susţinerea că prima instanţă nu se putea substitui în mod legal judecătorului învestit cu analiza acţiunii în anularea actului administrativ şi nu putea analiza dacă (i) Ordinul atacat creează în mod efectiv o vătămare în detrimentul subscrisei şi (ii) dacă această vătămare poate fi sau nu înlăturată în alt mod decât prin anularea actului administrativ atacat nu este fondată dat fiind caracterul provizoriu al celor reţinute prin hotărârea de suspendare a actului administrativ şi care nu pot impune soluţia instanţei învestite cu cererea de anulare a actului.

Recurenta-reclamantă invocă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 susţinând că pârâta nu putea să procedeze la emiterea ordinului contestat, întrucât procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor Seria x nr. x/09.06.2023 era suspendat de drept ca urmare a formulării plângerii contravenţinale din data de 23.05.2023.

Înalta Curte constată caracterul nefondat al acestor critici întrucât, potrivit art. 88 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, contestarea în instanţă a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nu suspendă de drept executarea sancţiunilor contravenţionale complementare dispuse.

Şi critica privind nemotivarea Ordinului atacat este nefondată întrucât reluarea aspectelor reţinute de agentul constatator în Procesul-verbal de constatare a contravenţiei nu este de natură să imprime un caracter de nelegalitate a ordinului emis de preşedintele ANPC, întrucât măsurile sunt dispuse ca urmare a celor constatate cu ocazia controlului şi consemnate de agenţii constatatori.

Susţinerile recurentei-reclamante că în cadrul analizei efectuate, judecătorul fondului trebuia exclusiv să procedeze la examinarea şi la constatarea, dacă este cazul, a faptului că existe îndoieli serioase în privinţa legalităţii actului administrativ atacat prin raportare la dispoziţiile legale din materia contractelor de credit şi a prevederilor C. civ. sunt nefondate.

Argumentele potrivit cărora, contrar O.U.G. nr. 50/2010 şi O.U.G. nr. 52/2016, ANPC a instituit în sarcina Băncii o obligaţie de informare mai largă decât cea impusă de normele legale precum şi cele potrivit cărora obligarea la înlocuirea sistemului de rambursare sub forma ratelor egale cu un sistem de rambursare sui-generis, neprevăzut de lege, nu pot fi constatate doar prin "pipăirea fondului", fără o analiză pe fondul cauzei.

În ce priveşte critica potrivit căreia actul administrativ atacat a fost emis cu depăşirea vădită a competentelor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor stabilite în mod expres prin H.G. nr. 700/2012, Înalta Curte, în acord cu cele retinute de prima instanţă, apreciază că sunt în realitate critici privind neconformitatea măsurilor dispuse cu legea, respectiv art. 13 din Legea 363/2007 şi nu critici referitoare la nelegalitatea actului pentru motivul emiterii de către un organ necompetent.

În ce priveşte motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. referitor la modalitatea normativă a motivelor contradictorii, recurenta-reclamantă susţine că prima instanţă nu putea stabili, pe de-o parte, că emiterea actului administrativ atacat creează reclamantei o pagubă iminentă dispunând suspendarea executării acestuia, iar, pe de altă parte, să reţină în cuprinsul aceleiaşi hotărâri judecătoreşti, că reclamanta nu a făcut dovada niciunei pagube pe care emiterea tradivă a actului administrativ i-a produs-o.

Critica recurentei-reclamante este nefondată. Prima instanţă a reţinut existenţa condiţiei prevenirii unei pagube iminente cauzată de costurile operaţionale însemnate pe care le presupune aducerea la îndeplinire a măsurilor impuse prin ordinul contestat, dat fiind numărul mare de contracte în curs şi că realizarea modificărilor impuse asupra contractelor existente este susceptibilă de a produce consecinţe importante atât în privinţa activităţii băncii, cât şi asupra clienţilor, care se pot regăsi în situaţia de a depăşi gradul de îndatorare permis.

Reţinerea existenţei acestei condiţii, în modalitatea arătată, nu exclude posibilitatea ca instanţa să constate că emiterea actului administrativ cu depăşirea termenului de 5 zile prevăzut de lege nu produce un prejudiciu reclamantei. În acest caz nu se poate reţine o contradicţie în considerentele hotărării.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident niciun motiv de casare din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului împotriva sentinţei civile nr. 1353 pronunţate la 13 septembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Va respinge recursul incident declarat de reclamanta A. S.A împotriva sentinţei civile nr. 1353 pronunţate la 13 septembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi va respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de B..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului împotriva sentinţei civile nr. 1353 pronunţate la 13 septembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de reclamanta A. S.A împotriva sentinţei civile nr. 1353 pronunţate la 13 septembrie 2023 de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de B..

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 3 iulie 2024.