Appeal dismissed; coercive fines waived once administrative duty performed belatedly during litigation

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a solicitat, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, amendarea pârâtului Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti cu 20% din salariul minim brut pe economie de 3000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.02.2023, şi obligarea sa la plata unei penalităţi de 1000 RON/zi de întârziere pentru o perioadă de 3 luni, pentru neexecutare sentinţei civile nr. 709/07.08.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1827 din 29 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de către reclamanta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, în contradictoriu pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti, ca nefondată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1827 din 29 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, invocând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În esenţă, cu referire la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat că instanţa de fond, în considerentele sentinţei, a stabilit faptul că există o soluţionare negativă "justificată" a cererii şi, în subsidiar, a constatat că "pârâtul nu are o culpă atât timp cât există un terţ care are pretenţii bazate pe un titlu din anul 2007 asupra terenului de 2500 mp", astfel că, făcând aprecieri asupra modului de soluţionare a cererii, răspuns negativ pe care îl apreciază ca fiind justificat, a motivat decizia cu argumente ce ţin de fondul cauzei, străine de natura pricinii deduse judecăţii.

Având în vedere argumentele instanţei de fond, expuse în considerentele sentinţei, pe baza cărora a respins ca nefondată cererea, recurenta-reclamantă a susţinut că formularea unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii echivalează cu o nemotivare a hotărârii atacate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a considerat că instanţa a încălcat normele de drept material prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004 prin faptul că nu s-a limitat strict la obiectul cererii de chemare în judecată, în sensul de a constata doar refuzul nejustificat al intimatului-pârât de a răspunde solicitărilor adresate prin cererea nr. x/28.02.2019.

În cadrul procedurii de executare prevăzute de art. 24 şi art. 25 din Legea nr. 554/2004, instanţa este obligată să analizeze doar cerinţele ca titlul executoriu să fie o hotărâre definitivă şi dacă neexecutarea hotărârii este efectul unei conduite culpabile, fără a mai pune în discuţie vreun aspect ce ţine de legalitatea sau temeinicia hotărârii judecătoreşti a cărei executare se solicită.

În mod greşit instanţa de fond a constatat că a existat o soluţionare negativă justificată a cererii din partea intimatului-pârât, raportat la termenul legal de cel mult 30 de zile, pentru executarea benevolă a obligaţiei, termen care a început să curgă de la data de 25.01.2023, data rămânerii definitive a sentinţei ce reprezintă titlul executoriu, în baza căruia a solicitat amendarea.

Astfel, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea 554/2004, dacă instituţia publică nu a executat de bunăvoie hotărârea judecătorească în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) din Legea 554/2004, în speţă termenul legal de cel mult 30 zile, instanţa de fond trebuia să constate nerespectarea termenului legal de către intimat şi, în consecinţă, să aplice acestuia o amendă de 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.02.2023, şi penalităţi în condiţiile art. 906 C. proc. civ.

Astfel, constatând neîndeplinirea obligaţiei de a face, respectiv lipsa răspunsului la adresa nr. x/28.02.2019 în termenul prevăzut la art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, obligaţie stabilită prin sentinţa civilă nr. 709/07.08.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, modificată prin decizia nr. 295/25.01.2023, pronunţată de ÎCCJ în acelaşi dosar, instanţa de fond trebuia, ca urmare a constatării nerespectării termenului legal de către intimată, să aplice INCDPM Bucureşti o amendă de 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.02.2023, şi penalităţi în condiţiile art. 906 C. proc. civ., ca sancţiune pentru atitudinea de pasivitate a intimatei.

În opinia recurentei-reclamante, este lipsit de relevanţă faptul că, înainte de pronunţarea soluţiei de către instanţa de fond, la peste 10 luni de la data rămânerii definitive a sentinţei civile nr. 709/07.08.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, modificată prin decizia nr. 295/25.01.2023, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, intimatul a depus la dosarul cauzei adresa nr. x/10.11.2023, prin care a răspuns la cererea x/28.02.2019 pentru a aprecia conduita intimatului, deoarece legea prevede un termen de executare a obligaţiei cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti.

Prin urmare, în mod greşit instanţa de fond, luând în considerare adresa nr. x/10.11.2023, a apreciat lipsa culpei INCDPM Bucureşti, şi în contextul existenţei unei soluţionări din partea intimatului a solicitării, fie ea şi negativă, a considerat, în mod eronat, neîndeplinită condiţia privind culpa debitoarei pentru aplicabilitatea sancţiunilor prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, a considerat că instanţa de fond a încălcat limitele învestirii atunci când a apreciat, în considerentele hotărârii atacate, că răspunsul nr. x/10.11.2023 este justificat şi că INCDPM Bucureşti nu are o culpă, atât timp cât există un terţ care are pretenţii bazate pe un titlu din anul 2007 asupra terenului de 2500 mp. Prin sentinţa civilă nr. 709/07.08.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019, astfel cum a fost modificată prin decizia nr. 295/25.01.2023, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în acelaşi dosar, INCDPM Bucureşti a fost obligat să soluţioneze cererea recurentei-reclamante nr. 1/790/VT/28.02.2019, instanţa supremă înlăturând din dispozitiv şi din considerente toate referirile privitoare la modul de soluţionare a acestei cereri. Prin hotărârea a cărei casare se solicită, instanţa a făcut, practic, aprecieri asupra unor aspecte cu care nu a fost învestită şi cu care, de altfel, nici nu putea fi învestită având în vedere conţinutul normelor cuprinse la alin. (3), (4) şi 5 ale art. 24 din Legea nr. 554/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, ataşând şi practică judiciară în acest sens.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 13 iunie 2024, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere, întemeiată pe art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, prin care a solicitat amendarea pârâtului Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti cu 20% din salariul minim brut pe economie de 3000 RON pentru fiecare zi de întârziere, începând cu data de 26.02.2023, şi obligarea acestuia la plata unei penalităţi de 1000 RON/zi de întârziere pentru o perioadă de 3 luni, pentru neexecutare sentinţei civile nr. 709/07.08.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, definitivă prin decizia nr. 295/25.01.2023 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin acest titlu executoriu pârâtul Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Protecţia Mediului Bucureşti a fost obligat la soluţionarea cererii nr. x/28.02.2019 formulată de reclamantă.

Prima instanţă a constatat că autoritatea pârâtă a soluţionat cererea reclamantei prin adresa din 10.11.2023 şi, reţinând că nu sunt îndeplinite dispoziţiile art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a respins cererea reclamantei ca nefondată.

O primă critică de nelegalitate, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se referă la nemotivarea hotărârii datorită existenţei unor motive străine de natura cauzei, în cuprinsul considerentelor sentinţei atacate.

În concret, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond, în considerentele sentinţei, a stabilit faptul că există o soluţionare negativă "justificată" a cererii şi, în subsidiar, a constatat că "pârâtul nu are o culpă atât timp cât există un terţ care are pretenţii bazate pe un titlu din anul 2007 asupra terenului de 2500 mp", astfel că, făcând aprecieri asupra modului de soluţionare a cererii, răspuns negativ pe care îl apreciază ca fiind justificat, instanţa a motivat decizia cu argumente ce ţin de fondul cauzei, străine de natura pricinii deduse judecăţii, ceea ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant precum şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 teza a III-a C. proc. civ., constată că aceste prevederi legale permit casarea unei hotărâri atunci când se identifică "numai motive străine de natura cauzei".

Or, această condiţie nu este îndeplinită în speţă, câtă vreme raportat la obiectul cauzei, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii, la susţinerile părţilor şi la probele administrate în dosar.

Astfel, judecătorul a explicat în mod clar şi logic raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii formulate de reclamantă în temeiul dispoziţiilor art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, neidentificându-se în motivarea primei instanţe numai motive străine de natura pricinii, pentru a fi incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin urmare, chiar dacă instanţa de fond, în finalul hotărârii, nu s-a limitat doar la a constata că există o soluţionare negativă a cererii, apreciind şi asupra caracterului acesteia ca fiind "justificată", Înalta Curte reţine că acest aspect nu este de natură să atragă casarea hotărârii, întrucât hotărârea nu conţine numai motive străine de natura cauzei, ci dimpotrivă, toate celelalte argumente reţinute de instanţa de fond în adoptarea soluţiei sunt corecte, astfel cum se va arăta în analiza celuilalt motiv de recurs invocat.

Prin urmare, Înalta Curte va înlătura din considerentele sentinţei de fond, reţinerile privind soluţionarea negativă "justificată" a cererii, precum şi subsidiarul, respectiv faptul că "pârâtul nu are o culpă, atâta timp cât există un terţ care are pretenţii bazate pe un titlu din anul 2007 asupra terenului de 2500 mp", având în vedere că acestea exced obiectului analizei cu care a fost investită instanţa.

Analizând criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, soluţia curţii de apel fiind una corectă, în acord cu dispoziţiile legale incidente în cauză.

Recurenta-reclamantă a invocat încălcarea normelor de drept material prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, susţinând că instanţa de fond în mod greşit a constatat soluţionarea cererii, raportat la termenul legal de cel mult 30 de zile, pentru executarea benevolă a obligaţiei, termen care a început să curgă de la data de 25.01.2023, data rămânerii definitive a sentinţei ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia s-a solicitat amendarea intimatei. În opinia acesteia, este lipsit de relevanţă faptul că, înainte de pronunţarea soluţiei de către instanţa de fond, intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei adresa nr. x/10.11.2023, prin care a răspuns la cererea administrativă nr. 1/790/VT/28.02.2019.

Înalta Curte nu poate primi interpretarea recurentei-reclamante având în vedere că textul art. 24 din Legea nr. 554/2004 a suportat lămuriri succesive prin Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 12/2018 şi nr. 21/2021 privind dezlegarea unor chestiuni de drept, soluţia instanţei de fond fiind una corectă, în acord cu aceste decizii.

În concret, la momentul soluţionării cererii de chemare în judecată de către prima instanţă, nu se mai justifica aplicarea mijloacelor de constrângere prevăzute de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în mod just reţinând instanţa de fond că obligaţia stabilită prin titlul executoriu a fost executată de către pârât prin emiterea adresei nr. x/10.11.2023, prin urmare aplicarea amenzii şi acordarea penalităţilor de întârziere au devenit inutile.

În ceea ce priveşte solicitarea recurentei-reclamante de a se constata că intimatul-pârât nu a executat de bună voie obligaţia, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a sentinţei nr. 709/07.08.2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte constată că se invocă executarea cu întârziere a titlului executoriu, însă această circumstanţă factuală nu este determinantă prin ea însăşi.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că dreptul de acces la justiţie, garantat de art. 6 din Convenţie, protejează, de asemenea, şi executarea hotărârilor judecătoreşti definitive şi obligatorii, care, într-un stat care respectă preeminenţa dreptului, nu pot rămâne fără efect în detrimentul unei părţi. În consecinţă, executarea unei hotărâri judecătoreşti nu poate fi împiedicată, anulată sau întârziată într-un mod excesiv (Hornsby c. Greciei, 19 martie 1997, par. 40; Iatridis c. Greciei, 25 martie 1999, Burdov c. Rusiei, 7 mai 2002, par. 34; Jas iuniene c. Lituaniei; Ruianu c. României, 17 iunie 2003, Sabin Popescu c. României, 2 martie 2004, Şandor c. României, 24 martie 2005).

Cu toate acestea, în materia contenciosului administrativ, potrivit legii speciale, instanţa nu poate aplica mijloacele coercitive (amenda civilă şi penalităţile de întârziere) în cazul în care, anterior formulării cererii de chemare în judecată sau, după caz, pe parcursul procesului, a intervenit executarea obligaţiei de către debitor, deoarece acestea reprezintă un remediu pentru viitor, şi nu pentru trecut, neavând natura juridică a unor compensaţii/despăgubiri civile.

Or, în cauza dedusă judecăţii, recurenta-reclamantă a atins scopul urmărit, obţinând executarea obligaţiei intuitu personae, iar din conţinutul art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 rezultă că însăşi fixarea cuantumului penalităţilor este condiţionată de curgerea unui termen (prohibitiv) de 3 luni în care autoritatea publică, prin conducătorul acesteia, să fi rămas în pasivitate după pronunţarea încheierii de aplicare a art. 24 alin. (3) din aceeaşi lege.

Concluzionând, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului împotriva sentinţei civile nr. 1827 din 29 noiembrie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.