Damages claim under Law 554/2004 inadmissible without prior annulment of the specific administrative act causing the loss

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14.06.2021, sub nr. x/2021 reclamanta A. S.A. a solicitând, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata de despăgubiri pentru acoperirea prejudiciului cauzat prin respingerea cererii de plată înregistrate sub nr. x/25.11.2016 constând -în principal, în penalităţi de întârziere în cuantumul stabilit prin normele legale speciale incidente în materia asigurărilor, respectiv de 0,2%/zi de întârziere, potrivit Normei ASF nr. 23/2014, de la împlinirea a 30 de zile de la data depunerii cererii de plată şi până la data plăţii efective (până în data de 09.06.2021 penalităţile fiind în cuantum de 12.227,5 RON); - în subsidiar, în dobânda legală penalizatoare stabilită conform prevederilor art. 3 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din 14 februarie 2022, reclamanta a formulat cerere de suspendare a judecăţii în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2019 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Prin încheierea de şedinţă din 21 iunie 2022, cererea de suspendare a fost respinsă, ca neîntemeiată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2308 din 12 decembrie 2022, Curtea a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. S.A. a formulat recurs, apreciind că sentinţa recurată este dată cu încălcarea prevederilor legale incidente, soliciând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, urmând a fi admisă acţiunea astfel cum a fost formulată, şi obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

A susţinut recurenta-reclamantă că, prin respingerea ca inadmisibilă a acţiunii în angajarea răspunderii patrimoniale a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prima instanţă a încălcat prevederile legale ce reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice.

Astfel, acţiunea reclamantei tinde la angajarea răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru repararea prejudiciului ce i-a fost produs prin respingerea în mod nelegal a cererii de plată a despăgubirilor şi lipsa societăţii reclamante de folosinţa sumelor de bani la care era îndreptăţită. Pentru obligarea pârâtului la plata de despăgubiri, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiţii pentru angajarea răspunderii civile delictuale: să existe o faptă ilicită, în cauză fiind actul administrativ nelegal, actul să fi cauzat un prejudiciu şi între efectele actului şi prejudiciu să existe raport de cauzalitate, iar autoritatea să fi fost în culpă.

Deşi prima instanţă a considerat că acţiunea în despăgubiri este inadmisibilă în condiţiile în care decizia nr. 16517/27.08.2018 nu a fost declarată nelegală, în realitate, angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii este condiţionată de existenţa unui act administrativ nelegal cauzator de prejudicii. În cauză, acesta este reprezentat de refuzul intimatului-pârât de a da curs cererilor de plată a despăgubirilor formulate de A., aşa cum a fost exprimat prin decizia nr. 16517/27.08.2018 şi reiterat prin decizia nr. 18140/27.08.2018.

În contextul pronunţării şi publicării deciziei nr. 29/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a considerat recurenta că este evident caracterul nelegal al deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Mai mult, refuzul de a da curs cererii de plată ce face obiectul prezentului dosar a fost reiterat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi prin decizia nr. 18140/28.01.2019, care are trei anexe: anexa 1 cuprinde dosarele deja achitate, anexa 2 cuprinde dosarele respinse conform acestor menţiuni, iar anexa 3 cuprinde alte două cereri menţionate expres în decizie.

Aşadar, această decizie conţine în mod expres refuzul FGA de a achita cele 270 cereri de plată menţionate în anexa 2, la baza refuzului tuturor acestor cereri stând aceleaşi argumente ce ţin de interpretarea prevederilor Legii nr. 213/2015 şi a noţiunilor de creanţă de asigurare, creditor de asigurare şi a modului de aplicare a plafonului de 450.000 RON pentru plata despăgubirilor.

Această decizie a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, nr. 18140/28.01.2019, a făcut obiectul dosarului nr. x/2021 şi a fost desfiinţată ca nelegală prin hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data de 19.11.2021, astfel că nelegalitatea refuzului de a da curs cererii de plată a despăgubirilor este incontestabilă, prima instanţă putând astfel să reţină ca îndeplinită această condiţie fie în baza soluţiei pronunţate în dosarul nr. x/2021, de anulare a deciziei nr. 18140/28.01.2019, fie prin valorificarea efectelor deciziei ÎCCJ nr. 29/2020 împotriva deciziei nr. 16517/27.08.2018.

Condiţionând admisibilitatea acţiunii strict de anularea deciziei nr. 16517/27.08.2018 printr-o hotărâre anterioară, prima instanţă a încălcat normele de drept material ce reglementează condiţiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a autorităţii publice.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, raportat la dispoziţiile legale aplicabile în materie, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Sub aspect factual, Înalta Curte reţine că prin cererea de plată înregistrată la intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/25.11.2016, recurenta-reclamantă A. S.A. a solicitat plata sumei de 14.153,58 RON reprezentând despăgubiri achitate asiguratului său, pe care era îndreptăţită să le recupereze de la B. S.A., cu privire la care Tribunalul Sibiu a admis, prin sentinţa nr. 132/2017 pronunţată în dosarul nr. x/2016, cererea formulată de Autoritatea de Supraveghere Financiară privind deschiderea procedurii falimentului, hotărâre rămasă definitivă prin neapelare.

Prin intermediul cererii introductive ce face obiectul prezentei cauze reclamanta a formulat o acţiune în despăgubiri împotriva Fondului de Garantare a Asiguraţilor, considerând că sunt îndeplinite condiţiile legale pentru promovarea unui atare demers cu scopul acoperirii prejudiciului ce i-a fost cauzat prin refuzul plăţii creanţelor de asigurare solicitate la plată, raportându-se la Decizia nr. 18140/28.01.2019, decizie contestată în cadrul dosarului nr. x/2019

În susţinerea criticilor formulate prin cererea de recurs, recurenta apreciază că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reţine că, în înţelesul acestui motiv de casare, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, întrucât soluţia primei instanţe reflectă o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente raportat la situaţia de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

În esenţă, criticile recurentei-reclamante vizează aplicarea greşită a prevederilor legale ce reglementează răspunderea patrimonială a autorităţii publice, considerând că în mod greşit a reţinut prima instanţă inadmisibilitatea acţiunii sale pe motiv că nu ar fi contestat decizia nr. 16517/27.08.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată, în acord cu prima instanţă, că acţiunea formulată în temeiul dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004 este inadmisibilă faţă de starea de fapt reţinută.

Deşi este real că prin Decizia nr. 18140/28.01.2019, la care s-a raportat recurenta, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins mai multe cereri de plată formulate de aceasta, în temeiul aceloraşi argumente ce ţin de interpretarea prevederilor Legii nr. 213/2015, această decizie invocată în susţinerea acţiunii în despăgubiri ce face obiectul prezentei cauze nu a analizat şi nu a respins şi cererea de plată a sumei de 14.153,58 RON înregistrată la FGA sub nr. x/26.11.2016, cum în mod greşit pretinde recurenta.

Aşa cum rezultă din soluţia pronunţată în dosarul nr. x/2019, în cadrul căruia a fost contestată şi anulată decizia nr. 18140/28.01.2019, intimatul-pârât a fost obligat să soluţioneze pe fond cererile de plată ale reclamantei. Pe de altă parte, cererea de plată în discuţie în prezentul litigiu a fost soluţionată prin Decizia nr. 16517/27.08.2018, necontestată.

Întrucât din interpretarea art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, temeiul de drept invocat în susţinerea pretenţiilor formulate, reiese că este deschisă calea unei astfel de acţiuni pentru solicitarea de despăgubiri numai în acele situaţii în care persoana vătămată a cerut şi obţinut anularea actului administrativ, însă nu a solicitat, concomitent cu anularea actului administrativ, şi acordarea despăgubirilor pentru prejudiciile cauzate prin actul administrativ tipic sau asimilat, iar în prezenta cauză nu s-a făcut dovada anulării Deciziei nr. 16517/27.08.2018 prin care a fost soluţionată, în realitate, cererea de plată în discuţie, Înalta Curte constată că în mod corect a respins prima instanţă acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă. Aceasta, întrucât acţiunea pentru acordarea de despăgubiri în baza normelor legale invocate are un caracter subsecvent acţiunii în anularea actului nelegal sau împotriva refuzului de rezolvare a unei cereri referitoare la un drept sau un interes legitim, iar natura juridică a răspunderii reglementate de art. 19 din Legea nr. 554/2004 este cea a răspunderii civile delictuale pentru emiterea unui act administrativ nelegal.

Cum la momentul introducerii acţiunii în despăgubire, recurenta-reclamantă nu a invocat un act administrativ al cărui caracter nelegal să fi fost constatat pe calea acţiunii în anulare, de către o instanţă de contencios administrativ, nu se poate reţine că în privinţa acesteia a luat naştere dreptul de a solicita despăgubiri pentru pretinse prejudicii cauzate prin emiterea deciziei FGA nr. 16517/27.08.2018.

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a hotărârii de fond, aceasta fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente în materie, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind în măsură să conducă la casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei cu consecinţa păstrării ca legale a sentinţei atacate.

Cât priveşte solicitarea recurentei-reclamante de obligare a intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu, raportat la soluţia ce se va pronunţa asupra recursului analizat, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 din C. proc. civ.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru argumentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.A. împotriva sentinţei nr. 2308 din 12 decembrie 2024 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.