Religious property retrocession: requirement for topographic identification and proof of state ownership to trigger restitution

Şedinţa publică din data de 13 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova – secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.02.2022, reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România,

- anularea Deciziei nr. 9850/29.10.2021 emise de pârâtă, prin care s-a respins cererea de retrocedare pentru imobilul-teren în suprafaţă de aproximativ 2,2537 ha situat în Comuna Tia Mare, vatra Conacului Doanca, judeţul Olt,

- să se constate contestate calitatea sa de persoană îndreptăţita în vederea acordării măsurilor compensatorii pentru imobilul-teren menţionat, conform cererii de retrocedare nr. x/05.12.2005,

- să se constate existenţa şi întinderea dreptului de proprietate pentru care se vor acorda măsurile compensatorii, în conformitate cu prevederile legale;

- să fie obligată pârâta ca, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, să emită decizia de retrocedare pentru imobil la valoarea rezultată din probatoriul administrat în cauză, în conformitate cu prevederile legale;

- să fie obligată pârâta ca, în termen de 15 zile de la emiterea deciziei de retrocedare, să înainteze documentaţia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în vederea emiterii deciziei reprezentând titlul de despăgubire;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 338 din 19 decembrie 2022, Curtea a respins acţiunea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 9850/29.10.2021.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta Parohia Slobozia a formulat recurs, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs, recurenta-reclamantă a solicitat repunerea în termenul pentru formularea căii de atac, motivând că hotărârea de fond nu i-a fost comunicată la sediul procesual ales.

A mai solicitat recurenta şi a se dispune restituirea onorariului de expert achitat întrucât, după dispunerea efectuării unei expertize judiciare, pentru care a achitat onorariul, instanţa de fond a revenit şi a dispus efectuarea unei expertize extrajudiciare, pe care a achitat-o separat, la dosar rămânând achitat onorariul de expert pentru o expertiză care nu s-a mai efectuat.

În ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii atacate, după ce a prezentat situaţia de fapt, a susţinut recurenta că a depus la dosarul administrativ actul de proprietate din anul 1778, inventarul conacului din 1930, foile de inventar din perioada 1940-1943, inventarul din anul 1945, 1949 şi 1958, precum şi declaraţii ale martorilor, din care rezultă poziţionarea orientativă a imobilului, aceste acte făcând dovada dreptului de proprietate asupra imobilului până la naţionalizare.

În expertiza extrajudiciară efectuată în cauză şi depusă la dosar, expertul a confirmat că se poate stabili atât dreptul de proprietate, cât şi amplasamentul imobilului, fapt pentru care în mod greşit a fost înlăturat de prima instanţă.

A precizat recurenta că a efectuat o nouă expertiză extrajudiciară, pe care a anexat-o recursului, prin care expertul a identificat cu coordonate stereo în teren amplasamentul exact al imobilului. Din interpretarea dispoziţiilor pct. 13 din H.G. nr. 1164/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, este recunoscută posibilitatea probării dreptului de proprietate asupra imobilului nu numai prin titlul original, dar şi prin alte înscrisuri care atestă direct sau indirect faptul că bunul respectiv aparţinea solicitantului restituirii.

3. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia tardivităţii şi excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Preliminar, Înalta Curte, în ceea ce priveşte cererea recurentei-reclamante formulată prin recurs, de restituire a onorariului de expert achitat pentru expertiza judiciară asupra căreia prima instanţă a revenit, reţine că instanţa de fond a dispus efectuarea expertizei şi a stabilit onorariul de expert care urma a fi achitat de către reclamantă, astfel că instanţa de fond este competentă a soluţiona şi cererea recurentei-reclamante de restituire a onorariului achitat pentru expertiza care nu a mai fost efectuată.

De altfel, se constată că, prin încheierea de şedinţă din 12 iulie 2022, Curtea de Apel Craiova, odată cu dispunerea măsurii ca raportul de expertiză să fie efectuat de către un expert identificat de reclamantă, a dispus şi citarea reclamantei cu menţiunea că are posibilitatea formulării unei cereri de retragere a onorariului achitat. Reclamanta a fost citată cu această menţiune pentru termenul acordat la 26.09.2022, însă nu a înţeles să formuleze cerere de restituire a onorariului.

Astfel, cererea de restituire a onorariului de expert nu poate fi soluţionată direct în recurs de instanţa de control judiciar, de vreme ce instanţa de fond nu a fost sesizată şi nu s-a pronunţat asupra acesteia.

2. Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările intimatei-pârâte şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Prin Decizia nr. 9850/29.10.2021 emisă de intimata-pârâtă Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum a fost îndreptată prin Decizia nr. 10080/27.01.2022, a fost respinsă cererea de retrocedare nr. x/05.12.2005 formulată de recurenta Parohia Ortodoxă Slobozia, pe motiv că solicitanta nu a depus o identificare a imobilului solicitat, realizată printr-o lucrare întocmită de către un expert tehnic autorizat în specialitatea topografie şi cadastru - "Note de reconstituire (suprapunere de planuri)" a vechiului amplasament al imobilului teren şi nici nu a depus înscrisuri, din a căror coroborare să reiasă dovada dreptului de proprietate al imobilului în perioada de referinţă a legii, respectiv 06.03.1945-22.12.1989.

Prima instanţă a respins acţiunea reclamantei, reţinând, în esenţă, că, deşi a încuviinţat reclamantei suplinirea probatoriului din etapa administrativă, din raportul de expertiză depus la dosar nu a rezultat amplasamentul concret al imobilului şi nici condiţia ca imobilul să se fi aflat în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public ori în patrimoniul unei regii autonome, societate sau companie naţională, o societate comercială la care statul ori o autoritate a administraţiei publice locale este acţionar sau asociat majoritar.

Recurenta-reclamantă Parohia Ortodoxă Slobozia a criticat sentinţa instanţei de fond, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de pct. 6 al articolului menţionat (nemotivarea hotărârii sau motivarea contradictorie/străină de natura cauzei), recurenta nu a adus niciun argument care să poată fi circumscris acestui motiv de casare, astfel că legalitatea hotărârii recurate va fi analizată din perspectiva motivului prevăzut de pct. 8, referitor la încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Subsumat motivului de casare menţionat, recurenta-reclamantă a făcut trimitere la dispoziţiile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 referitoare la stabilirea dreptului de proprietate al solicitantului coroborate cu cele ale pct. 13 din H.G. nr. 1164/2002 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 şi a susţinut că instanţa de fond în mod greşit a ignorat înscrisurile ataşate la dosarul administrativ şi a considerat că nu ar fi făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Constată Înalta Curte că intimata-pârâtă Comisia Specială de Retrocedare prin Decizia nr. 9850/29.10.2021 a respins cererea de retrocedare formulată de reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia pentru că solicitantul nu a depus o identificare a imobilului solicitat şi nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

Astfel, în faţa instanţei de fond, deşi s-a încuviinţat reclamantei proba cu expertiza topografică extrajudiciară, aceasta nu a reuşit să identifice amplasamentul concret al imobilului ce a făcut obiectul cererii de retrocedare şi nici situaţia juridică a acestuia, respectiv dacă se află în proprietatea statului sau unei persoane juridic de drept public, regie autonomă, societate sau companie naţională ori societate comercială la care statul este acţionar sau asociat majoritar.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a reţinut neîndeplinirea condiţiilor care se desprind din dispoziţiile art. 1 alin. (1) raportat la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, ca bunurile imobile, terenuri şi construcţii, să fie în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, şi, respectiv, ca să fie dovedit amplasamentul concret al imobilului.

Or, din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu s-a referit şi nu a formulat nicio critică de nelegalitate a hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte raportul de expertiză extrajudiciară depus odată cu motivele de recurs în plus faţă de raportul de expertiză avut în vedere de instanţa de fond, Înalta Curte nu-l poate reţine, întrucât stabilirea situaţiei de fapt este atributul exclusiv al instanţelor de fond.

Astfel, recurenta-reclamantă avea obligaţia de a întreprinde demersuri, de a întocmi expertiza dispusă de instanţă la judecata pe fond a cauzei şi de a depune dovezile pe care le apreciază a fi concludente soluţionării cauzei, acestea neputând fi administrate direct în recurs, pentru că instanţei de control judiciar nu îi este permisă o cenzură de temeinicie a hotărârii atacate, nici modificarea situaţiei de fapt şi nici reaprecierea probatoriului cauzei.

În concluzie, se constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii iar hotărârea pronunţată a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Parohia Ortodoxă Slobozia împotriva sentinţei nr. 338 din 19 decembrie 2022 a Curţii de Apel Craiova – secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 13 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.