Retrocession of real estate: ownership transfer from defunct semi-orthodox seminary to superior religious authority and abuse of 1948 state confiscation decree

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 29 decembrie 2022, sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România:

- să se constate că imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise iniţial în CF nr. x Blaj Oraş sub nr. topo. x transcrise în CF nr. x Blaj cu nr. topo. x (reconvertit în CF nr. x Blaj) au fost preluat abuziv de Statul Român;

- să se dispună anularea în parte a Deciziei nr. 10458/31.10.2022 emisă de pârâtă cu referire la cererea de retrocedare nr. x/27.02.2003 formulată de reclamantă privind imobilele situate în Mun. Blaj, jud. Alba, înscrise iniţial în CF nr. x Blaj Oraş sub nr. topo. x şi în consecinţă

- să se dispună obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a cererii nr. x/27.02.2003 formulată de reclamantă privind imobilele situate din punct de vedere administrativ în Blaj înscrise iniţial în CF nr. x Blaj Oraş sub nr. topo. x transcrise în CF nr. x Blaj cu nr. topo. x (reconvertit în CF nr. x Blaj) prin emiterea unei decizii care să fie emisă în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în cauză;

- obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată în caz de opunere (onorariu avocaţial, cheltuieli de transport, etc.)

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 32/2023 pronunţată la 1 martie 2023, Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Specială de Retrocedarea unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase Din România, a anulat în parte Decizia nr. 10458/31.10.2022 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedarea unor Bunuri care au aparţinut Cultelor Religioase din România, a obligat pârâta să procedeze la soluţionarea pe fond a cererii x/27.02.2003 formulate de reclamantă, privind imobilele înscrie iniţial în CF x Blaj Oraş, nr top x. 225, transcris în CF nr. x Blaj, cu nr. topo x, ultima convertită în CF x Blaj, a respins în rest acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 32/2023 pronunţate la 1 martie 2023 de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta COMISIA SPECIALĂ DE RETROCEDARE, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

După prezentarea situaţiei de fapt, instituţia pârâtă a susţinut următoarele aspecte în cuprinsul motivelor de recurs:

- Instanţa a interpretat şi a aplicat în mod eronat prevederile art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu. modificările şi completările ulterioare, ale art. 32 şi 33 din Decretul-lege nr. 115/1938.

a) în ceea ce priveşte calitatea de persoană îndreptăţită susţine că potrivit art. 1 alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, trebuie îndeplinite mai multe condiţii cumulativ, respectiv imobilul solicitat să fi fost proprietatea unui cult religios, să fi fost preluat abuziv şi la data soluţionării cererii de retrocedare, imobilul să se afle în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute ia art. 2 din O.U.G. nr. 94/2000.

Pentru dovedirea calităţii de fost proprietar al imobilului, solicitantul poate depune, conform art. I alin. (9), teza finală, din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu punctul 13 din Normele metodologice corespunzătoare articolului menţionat, orice înscrisuri care atestă dreptul de proprietate al solicitantului asupra imobilului, la data preluării abuzive (acte Vânzare-cumpărare, tranzacłie, donaţie, extras de carte funciară, act sub semnătură privată etc.).

În dosarul aferent cererii de retrocedare nr. x/27.02.2003, soluţionată prin Decizia nr. 10458/31.10.2022, există copia cărţii fonciere: nr. 287 a localităţii Blaj oraş din care reiese faptul că proprietarul imobilului a fost Seminarul greco -catolic din Blaj şi nu Mitropolia Română Unită cu Roma, Greco Catolică Blaj, iar depunerea altor înscrisuri care să întemeieze prezumţia existenţei dreptului de proprietate nu poate înlocui înscrierea din carea funciară conform art. 32 coroborate cu art. 33 din Decretul -lege nr. 115/1938. Se menţionează că intimata-reclamantă trebuia să solicite rectificarea cărţii funciare şi înscrierea dreptului său

Recurenta mai susţine că Seminarul Greco-Catolic din Blaj reprezintă o persoană distinctă de Mitropolia Greco-Catolică din Blaj, nu se încadrează în noţiunea de cult religios, confort art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi intimata-reclamantă nu a depus dovezi în sensul dispoziţiilor Conciliului provincial al Doilea al Provinciei Bisericeşti Greco-Catolice de Alba Iulia Făgăraş din anul 1882, Titlul VI cu privire la administrarea averilor bisericeşti şi scolastice.

b) În cuprinsul motivelor de recurs se mai susţine că imobilul solicitat nu a trecut în proprietatea statului în mod abuziv, ci a fost preluat de stat în temeiul unui act care a reprezentat rezultatul acordului de voinţă al părţilor

Astfel, menţionează că nici în procedura administrativă şi nici în cea judecătorească, reclamanta nu a depus înscrisuri din care să reiasă caracterul abuziv al preluării de către statul român în temeiul sau ca efect al vreunui act normativ ori administrativ emis în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 (pct. 1 din Normele Metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000).

c) În ceea ce priveşte obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată solicită respingerea acestei cereri, întrucât nu se poate reţine în sarcina sa o culpă şi dacă totuşi de va aprecia necesar a se acorda aceste cheltuieli, apreciază necesar ca instanţa să verifice dacă sunt proporţionale în raport de acţiune.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs şi în raport de dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept

Prin Decizia nr. 10458/31.10.2022, Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România a respins cererea formulată de Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj de retrocedare cu privire la imobilul situat în mun. Blaj înscris în CF nr. x a localităţii Blaj oraş, nr. top x, transcris în cartea funciară nr. x a localităţii Blaj, convertită în cartea funciară în format electronic nr. 75414 a localităţii Blaj, întrucât nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului solicitat.

În acest context factual, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Mitropolia Română Unită cu Roma Greco-Catolică Blaj, în contradictoriu cu pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 10458/31.10.2022.

Prin sentinţa recurată acţiunea a fost admisă, fiind anulată în parte decizia contestată, pârâta fiind obligată să soluţioneze pe fond cererea de retrocedare a imobilului, sentinţă criticată de către recurentă prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu poate fi reţinută incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul invocat de pârâtă.

Prin aceste prevederi legale sunt vizate situaţiile în care instanţa de fond evocă norme de drept substanţial incidente situaţiei în cauză, dar le încalcă în litera sau spiritul lor ori le aplică greşit, consecinţă a unei interpretări eronate a legii.

Instanţa de control judiciar reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, "Imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public sau în patrimoniul unei persoane juridice din cele prevăzute la art. 2, se retrocedează foştilor proprietari, în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă."

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (6) teza I din acelaşi act normativ, "Comisia specială de retrocedare sau, după caz, unitatea deţinătoare prevăzută la art. 2 va analiza documentaţia prezentată de solicitanţi pentru fiecare imobil şi va dispune, prin decizie motivată, retrocedarea imobilelor solicitate de cultele religioase, respingerea cererii de retrocedare, dacă se apreciază că aceasta nu este întemeiată, sau va propune acordarea măsurilor reparatorii în echivalent, în condiţiile stabilite prin legea specială."

Totodată, art. 1 teza I din Normele de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, statuează că "Sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumit în continuare perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării."

Decretul nr. 358/1948 pentru stabilirea situaţiei de drept a fostului cult greco-catolic prevede următoarele:

"Art. 1 - În urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177/1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, ordinele, congregaţiunile, protopopiatele, mănăstirile, fundaţiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista.

Art. 2 - Averea mobilă şi imobilă aparţinând organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Român, care le va lua în primire imediat.

O comisiune interdepartamentală compusă din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţământului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române sau diferitelor ei părţi componente."

În conformitate cu prevederile art. 10 din Constituţia de la 1948, "Pot fi făcute exproprieri pentru cauză de utilitate publică pe baza unei legi şi cu o dreaptă despăgubire stabilită de justiţie".

Subsumat primului motiv de recurs, se invocă încălcarea prevederilor art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

La o primă analiză a dispoziţiilor legale sus-citate, Înalta Curte constată că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă, iar motivul de casare nu este incident.

Potrivit art. 1 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000 "În toate cazurile cererile de retrocedare a imobilelor prevăzute la alin. (1) se pot depune la Comisia specială de retrocedare, prevăzută de prezenta ordonanţă de urgenţă, în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de aprobare a acesteia. După acest termen nu se mai pot formula cereri de restituire sau de retrocedare. Actele doveditoare ale drepturilor solicitate se pot depune în termenul util stabilit de comisie".

Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că procedura de restituire a bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România este reglementată de O.U.G. nr. 94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi pentru punerea în aplicare a acestui act normativ au fost aprobate Normele metodologice prin H.G. nr. 1164/17.10.2002.

Acest cadru normativ creează posibilitatea retrocedării bunurilor imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, astfel cum acestea sunt circumstanţiate în art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi care au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, altele decât lăcaşele de cult, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...).

Reţine Înalta Curte că ceea ce s-a contestat prin recursul formulat este faptul că intimata reclamantă nu a făcut dovada legăturii juridice dintre reclamantă şi proprietarul tabular al imobilului solicitat.

Instanţa de recurs subliniază faptul că analiza îndeplinirii condiţiilor prevăzute de O.U.G. nr. 94/2000 trebuie să pornească de la actul juridic în baza căruia s-a dispus preluarea, de către stat, a bunurilor revendicate de reclamantă în cauză.

Acest act este reprezentat de Decretul nr. 358/1948, prin care se prevede, la art. 1 că "în urma revenirii comunităţilor locale (parohii) ale cultului greco-catolic la cultul ortodox român şi în conformitate cu art. 13 din Decretul nr. 177 din 1948, organizaţiile centrale şi statutare ale acestui cult, ca: Mitropolia, Episcopiile, capitlurile, organele, congregatiunile, protopopiatele, manastirile, fundatiunile, asociaţiunile, cum şi orice alte instituţii şi organizaţiuni, sub orice denumire, încetează de a mai exista."

Potrivit art. 2 din acelaşi act, "averea mobilă şi imobilă aparţinînd organizaţiilor şi instituţiilor arătate la art. 1 din prezentul decret, cu excepţia expresă a averii fostelor parohii, revine Statului Roman, care le va lua în primire imediat. O comisiune interdepartamentala compusa din delegaţi ai Ministerelor: Cultelor, Finanţelor, Afacerilor Interne, Agriculturii şi Domeniilor şi Învăţămîntului Public, va hotărî destinaţia acestor averi, putând atribui o parte din ele Bisericii Ortodoxe Române, sau diferitelor ei părţi componente".

Prin urmare, prin însăşi aplicarea dispoziţiilor Decretului nr. 358/1948 s-a avut în vedere apartenenţa Seminarului Greco-Catolic din Blaj la cultul greco-catolic, context în care devin aplicabile şi dispoziţiile art. 4 alin. (4) din O.U.G. nr. 94/2000.

Înalta Curte mai constată că imobilul a aparţinut Seminarului Greco Catolic din Blaj, instituţie de învăţământ a bisericii greco-catolică, finanţată conform canoanelor vremii de biserică. Conform Conciliului provincial I din 1872 Biserica Greco-Catolică era compusă din parohii, protopopiate, episcopiile subordonate, care se subordonau Mitropoliei (condusă de mitropolit). Atribuţiile în administrarea averii revenea Capitlului Mitropolitan, care administra bunurile bisericii, a donaţiilor primite pentru activităţile ei sau patronate de aceasta. Sub patronajul bisericii se înfiinţau şi întreţineau şcoli, azile, biblioteci etc. Din cuprinsul codului canonic rezultă şi că, în cazul desfiinţării persoanei juridice, bunurile sale trec la persoana juridică imediat superioară.

Prin urmare, titular al dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu este intimata-reclamantă aşa cum în mod corect a reţinut şi instanţa de fond, astfel că s-a făcut dovada dreptului de proprietate al imobilului de către reclamantă la momentul preluării, fiind îndeplinite astfel condiţiile impuse de art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000 corect interpretate de judecătorul fondului.

Deposedarea reclamantei de imobilul în litigiu a fost una abuzivă, fiind demonstrată de însuşi instrumentul normativ utilizat, respectiv Decretul nr. 358/1948, de altfel fiind evident că acest Decret a încălcat art. 10 din Constituţia de la 1948, deposedarea cultului catolic de proprietăţile sale (inclusiv a reclamantei) nefiind făcută nici pentru o cauză de utilitate publică, şi nici nu a fost însoţită de acordarea de despăgubiri stabilite de justiţie.

În acest sens, o primă observaţie ce se impune din analiza Decretului nr. 358/1948 este în sensul că întregul patrimoniu al Bisericii Greco-Catolice a fost confiscat de către Statul Român, aşadar, inclusiv averea parohiilor acestui cult religios.

Prin urmare, dispoziţiile cuprinse în art. 2 din Decretul nr. 358/1948 nu reprezintă o excepţie de la dispoziţiile art. 1 al aceluiaşi decret, în sensul că pentru imobilele aparţinând parohiilor nu ar fi operat confiscarea, şi astfel reclamanta nu ar fi îndreptăţită să formuleze pretenţii în baza O.U.G. nr. 94/2000.

În 1948, în temeiul prevederilor decretului menţionat, Statul Român a desfiinţat pur şi simplu cultul greco-catolic şi a confiscat patrimoniul acestuia. În ceea ce priveşte beneficiarii confiscării, s-a statuat, astfel cum s-a arătat anterior, că parte a patrimoniului va fi preluat de însuşi statul, iar restul a fost transferat bisericii ortodoxe. Or, art. 2 din decret se referă la împosedarea bisericii ortodoxe cu averea fostelor parohii greco-catolice. O eventuală interpretare contrară nu ar fi validă din punct de vedere juridic deoarece rezultatul interpretării ar fi unul absurd - că parte a patrimoniului bisericii greco-catolice nu ar fi fost confiscat/preluat de la aceasta, cu toate că în baza Decretului nr. 358/1948 biserica respectivă ar fi încetat să existe.

În realitate, Statul Român a decis în 1948 desfiinţarea bisericii greco-catolice şi confiscarea patrimoniului acesteia, statul fiind singurul răspunzător pentru această măsură, indiferent cine sunt beneficiarii patrimoniului confiscat de la această biserică. Altfel spus, atât deposedarea, cât şi împosedarea sunt la fel de ilegitime, singurul responsabil pentru decizia încorporată în Decretul nr. 358/1948 fiind Statul Român.

De aceea, este fără echivoc că, în mod corect reclamanta şi-a întemeiat cererea pe prevederile O.U.G. nr. 94/2000, iar Comisia specială de retrocedare a unor bunuri care au aparţinut cultelor religioase din România avea obligaţia să soluţioneze cererea formulată de Mitropolia Română Unită cu Roma Greco Catolică Blaj luând în considerare preluarea abuzivă a imobilului în discuţie.

Pe de altă parte, relevant în cauză este pct. 1 al normelor de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, aprobate prin H.G. nr. 1164/2002, potrivit cărora sunt considerate abuzive acele preluări de proprietate, cu privire la imobile aparţinând cultelor religioase, care s-au produs în temeiul sau ca efect al unor acte normative ori administrative emise în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, denumită perioada de referinţă, dacă nu s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile în raport cu perioada preluării.

În ce priveşte susţinerea recurentei-pârâte în sensul că imobilul a fost preluat prin acordul părţilor, această critică nu poate fi reţinută, Înalta Curte reiterând faptul că statul a trecut în proprietatea sa întreaga avere aparţinând altor confesiuni religioase prin Decretul nr. 358/1948, iar comunităţile locale de alt rit s-a precizat că aceasta încetează a mai exista întrucât "au revenit la cultul ortodox".

În ceea ce priveşte motivul de recurs privind cheltuielile de judecată, Înalta Curte reţine că, prin Decizia nr. 3/2020 privind examinarea recursului în interesul legii declarat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Braşov, pronunţată în dosarul nr. x/2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat în sensul că, în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport de prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitată de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de cazare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Ca atare, în aplicarea deciziei anterior enunţate, instanţa de control judiciar nu se poate pronunţa asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată acordate unei părţi de către instanţa de fond, acest aspect nereprezentând o critică de nelegalitate adusă sentinţei recurate.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa de recurs constată motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

În temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat de pârâtă.

Faţă de soluţia pronunţată, în baza art. 453 alin. (2) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Comisia Specială de Retrocedare împotriva sentinţei nr. 32/2023 pronunţate la 1 martie 2023 de Curtea de Apel Alba Iulia – secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata către intimata-reclamantă a sumei de 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 6 iunie 2024.