Appeal against rejection of constitutional review regarding judicial status regulations declared null for lack of specific cassation grounds

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 26.07.2023, sub număr unic de dosar x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat:

1. anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 109 din data de 15 iunie 2023;

2. obligarea pârâtei la plata daunelor morale în RON contravaloarea a 10.000.000 Euro, la cursul de schimb al zilei plăţii;

3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

4. anularea parţiala a Hotărârii Plenului CSM nr. 120/16 iulie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, art. 2 din Anexa, în ceea ce ce priveşte pe foştii judecători şi procurori, care şi-au încetat activitatea din "motive imputabile";

5. obligarea pârâtei la emiterea unui nou Regulament privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, raportat la noile realităţi legislative cauzate de intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022 privind aplicarea principiului radierii sancţiunilor disciplinare;

6. revocarea parţială a Hotărârii Plenului CSM nr. 115/28 iunie 2023;

7. să se constate că poate participa la examenul privind admiterea în magistratură.

La data de 11.10.2023, reclamantul A. a formulat cerere privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor privind sintagma: "(...) foştii judecători şi procurori, care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile", care contravine art. 53 Constituţia 2003, privind aplicaţiunea principiului proporţionalităţii şi art. 273 alin. (3) teza întâia din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, prin art. 273 alin. (3), coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2023 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Ministerul Justiţiei şi Parlamentul în mod greşit, pe repede înainte, în dispreţul logicii formale, în executarea Deciziei CCR nr. 363/08.06.2022, publicată la M. Of. nr. 731/20.07.2022, a stabilit că sancţiunile disciplinare, se radiază după 3 ani, invocând şi neconstituţionalitatea art. 273 alin. (3) teza a doua, coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. j) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Reclamantul a invocat neconstituţionalitatea art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a doua din acelaşi act normativ, cu privire la sintagma "se bucură de o buna reputaţie", care are un caracter general şi dă posibilitatea la abuzuri prin aprecieri subiective.

Jurisprudenţial, invocă şi paragrafele 29-37 din Decizia CCR nr. 363/2022, având în vedere rolul CCR de garant al respectării Constituţiei, Curtea nu poate ignora că cele două sintagme invocate neconstituţionale de reclamant generează încălcarea Constituţiei prin lipsa unei reglementări clare.

Radierea sancţiunilor disciplinare, atâta timp cât prin aplicarea sancţiunii disciplinare principale a excluderii din magistratură nu s-a prevăzut şi sancţiunea disciplinară complementară a degradării civice perpetue a interzicerii de a ocupa funcţia de judecător/procuror, şterge consecinţele sancţiunii disciplinare, prin urmare dispoziţia art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022 teza a II - a este neconstituţională.

Sancţiunea complementară nu putea fi creată printr-un alt articol distinct, respectiv art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, menţinută pentru perpetuitate prin art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022, ci trebuia cuprinsă în art. 100 alin. (1) lit. e) teaza a II-a, care nu există, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar în noua lege, pentru cazuri noi, altele decât acelea din 2011, în art. 273 alin. (1) lit. f) teza a II-a, care nu există, din Legea nr. 303/2022, ci s-a creat artificiul nelegal de ultractivitatea Legii 303/2004 prin Legea nr. 303/2022, deşi Legea 303/2004, republicată, a fost abrogată în întregime prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Pentru aceleaşi considerente, a invocat şi neconstituţionalitatea art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, sintagma: motive neimputabile.

La data de 16.10.2023, reclamantul a formulat completare la cererea privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor privind sintagma; "(...) foştii judecători şi procurori, care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile expresia "motive neimputabile" este generică şi încalcă art. 1 alin. (3) din Constituţia României 2003, revizuită: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea, reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate".

A invocat, de asemenea, excepţia de neconstituţionalitate a art. 215 din Legea 303/2023 în sensul că radierea sancţiunilor disciplinare şterge efectele sancţiunii disciplinare şi a excluderii din magistratură, iar, dacă ulterior excluderii din magistratură, fostul magistrat este reîncadrat în funcţie ca judecător sau procuror, deci ca o consecinţă a neconstituţionalităţii art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 700 din 21 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei de interes.

S-a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, astfel cum a fost completată, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (1), art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a II-a, art. 215, art. 273 alin. (3) teza a II-a coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

S-a respins cererea de suspendare a judecăţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2, în ceea ce priveşte respingerea ca inadmisibilă a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, a formulat recurs reclamantul solicitând sesizarea, din oficiu, de către instanţa de recurs.

A arătat recurentul – reclamant că judecătorul fondul a interpretat greşit normele de drept material, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ. care reglementează condiţia interesului, în mod intenţionat.

A arătat recurentul că, deşi nu a făcut cerere pentru a participa la examenul de admitere în magistratură, pentru că trebuia să plătească taxa de examen de 1.400 RON pe care o pierdea prin respingerea cererii de înscriere la examen, pentru dreptul său subiectiv viitor de a participa la examenul de admitere în magistratură a urmat procedura în contencios administrativ, dar judecătorul curţii de apel, incompetent profesional, a soluţionat pe excepţia lipsei de interes de a acţiona, în scopul de a pierde şi acest recurs şi a respins ca inadmisibilă sesizarea CCR, hotărâre judecătorească pe care o consideră un act criminal la adresa drepturilor şi libertăţilor.

A susţinut că cererea depusă la C.S.M. înainte de concurs a reprezentat o veritabilă procedură prealabilă în contencios, iar prin nesoluţionarea acesteia s-a aflat în imposibilitatea de a mai solicita anularea unui regulament care a fost între timp abrogat.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., lipsa interesului de a acţiona reprezentând o normă de drept material, cât şi o normă de drept procedural.

A invocat recurentul- reclamat interesul magistratului care a soluţionat cauza în fond de a respinge acţiunea, acesta fiind subordonat autorităţii pârâte, cu încălcarea dreptului la o instanţă imparţială prevăzut de art. 6 CEDO.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea recursului ca tardiv formulat, excepţie respinsă în şedinţa publică, precum şi constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea acestuia în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Cu privire la excepţia nulităţii, s-a arătat că, doar indicarea formală a unui caz de casare, nu reprezintă o motivare în sensul cerut de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanţa de fond apreciind în mod corect că acţiunea promovată este lipsită de interes, atât timp cât recurentul-reclamant nu a făcut dovada vătămării unui drept prin emiterea actelor administrative contestate.

Pe cale de consecinţă, formularea excepţiei de neconstituţionalitate nu are legătură cu soluţionarea cauzei, din perspectiva impactului pe care o eventuală soluţie favorabilă pronunţată de Curtea Constituţională l-ar avea asupra pricinii.

5. Soluţia instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepţia nulităţii căii de atac, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se motivează prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere pârţilor.

Deşi există formal o declaraţie de recurs, Înalta Curte constată că nu se indică explicit, raportat la textele legale incidente, respectiv art. 29 alin. (5) din Legea 147/1992 şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ., care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Înalta Curte constată că în declaraţia scrisă de recurs, prin motivele redate la pct. 3 din prezenta hotărâre, recurentul – reclamant s-a limitat a formula aprecieri cu privire pregătirea profesională a magistratului care a pronunţat cauza, fără a arăta în niciun fel în ce măsură au fost încălcate dispoziţiile art. 29 alin. (1) -(3) din Legea nr. 47/1992, făcând precizarea că prin respingerea cererii i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, singura referire a privit împrejurarea că instanţa de fond a apreciat în mod greşit asupra excepţiei lipsei de interes în formularea acţiunii.

Pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea raţionamentelor pe care se bazează.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ.

Instanţa fondului a constat că nu este îndeplinită condiţia legăturii cu cauza, legătură care trebuie analizată în concret, astfel că cererea de sesizare a Curţii Constituţinonale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (1), art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a II-a, art. 215, art. 273 alin. (3) teza a II-a coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, este inadmisibilă.

Prin urmare, acesta este raţionamentul logico-juridic al judecătorului fondului care a stat la baza pronunţării soluţiei criticate de reclamant, acesta trebuind să fie combătut prin calea de atac declarată, însă reclamantul nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate în privinţa motivării reţinute, nearătând argumente care să susţină opinia sa cu privire modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, pentru a putea fi efectuat un control judiciar.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că aspectele reţinute de către instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu au fost contestate pe calea recursului.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 700 din 21 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.