Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3100/2024 AI generated

Cassation appeal nullified for failing to substantiate specific grounds challenging rejection of admission to magistracy for lack of interest

Case Number Decizia nr. 3100/2024
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice declared the appeal null and void, leaving the first-instance judgment in force; consequently, the appellant-petitioner prevailed no new substantive ruling, and the respondent-Council for the Magistracy effectively succeeded by virtue of the procedural dismissal. The dispute concerned an administrative action to annul CSM Plenum decisions regarding the regulation for admission to the magistracy and to invoke the unconstitutionality of specific provisions of the Status of Judges and Prosecutors Law concerning the erasure of disciplinary sanctions and the eligibility of former magistrates who ceased activity for imputable reasons. The court determined that the appeal was procedurally invalid because it failed to meet the mandatory requirements for a cassation appeal under the Code of Civil Procedure, specifically lacking the concrete legal and factual criticism necessary to substantiate a request for cassation, such as a precise argumentation of errors in the application of the law or the establishment of public order grounds, thereby rendering the submission "inform" and subject to nullity under the relevant procedural norms.

Legislator headnote

AI generated

art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022, art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2023, art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022, art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004; Cassation appeal nullified for failing to substantiate specific grounds challenging rejection of admission to magistracy for lack of interest: The dispute concerned an administrative action to annul CSM Plenum decisions regarding the regulation for admission to the magistracy and to invoke the unconstitutionality of specific provisions of the Status of Judges and Prosecutors Law concerning the erasure of disciplinary sanctions and the eligibility of former magistrates who ceased activity for imputable reasons. The court determined that the appeal was procedurally invalid because it failed to meet the mandatory requirements for a cassation appeal under the Code of Civil Procedure, specifically lacking the concrete legal and factual criticism necessary to substantiate a request for cassation, such as a precise argumentation of errors in the application of the law or the establishment of public order grounds, thereby rendering the submission "inform" and subject to nullity under the relevant procedural norms.

Keywords

AI generated
grounds for cassation procedural nullity action for annulment Civil Procedure Code disciplinary dismissal factual grounds

Cited Legislation

AI generated
art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022
a formulat cerere privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor privind sintagma: "(...) foştii judecători şi procurori, care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile", care contravine art.
art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2023
(3), coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2023 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Ministerul Justiţiei şi Parlamentul în mod greşit, pe repede înainte, în dispreţul logicii formale, în executarea Deciziei CCR nr.
art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2022
Reclamantul a invocat neconstituţionalitatea art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborat cu art.
art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022
303/2022, deşi Legea 303/2004, republicată, a fost abrogată în întregime prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022
(3) teza a II-a coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art.
art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004
303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
2 şi împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2023 prin care s-a amânat pronunţarea în cauză, a formulat recurs recurentul – reclamant A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 33 din C. proc. civ
A invocat recurentul –reclamant aspecte referitoare la competenţa magistratului care a pronunţat soluţia în fond, care a scris în motivarea sentinţei că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 33 din C. proc. civ.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.

Serves as the main legal ground cited in the dispositive for declaring the appeal null and void due to a lack of proper motivation.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, la data de 26.07.2023, sub număr unic de dosar x/2023, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat:

1. anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 109 din data de 15 iunie 2023;

2. obligarea pârâtei la plata daunelor morale în RON contravaloarea a 10.000.000 Euro, la cursul de schimb al zilei plăţii;

3. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată;

4. anularea parţiala a Hotărârii Plenului CSM nr. 120/16 iulie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, art. 2 din Anexa, în ceea ce ce priveşte pe foştii judecători şi procurori, care şi-au încetat activitatea din "motive imputabile";

5. obligarea pârâtei la emiterea unui nou Regulament privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură, raportat la noile realităţi legislative cauzate de intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022 privind aplicarea principiului radierii sancţiunilor disciplinare;

6. revocarea parţială a Hotărârii Plenului CSM nr. 115/28 iunie 2023;

7. să se constate că poate participa la examenul privind admiterea în magistratură.

La data de 11.10.2023, reclamantul A. a formulat cerere privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor privind sintagma: "(...) foştii judecători şi procurori, care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile", care contravine art. 53 Constituţia 2003, privind aplicaţiunea principiului proporţionalităţii şi art. 273 alin. (3) teza întâia din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

De asemenea, prin art. 273 alin. (3), coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2023 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Ministerul Justiţiei şi Parlamentul în mod greşit, pe repede înainte, în dispreţul logicii formale, în executarea Deciziei CCR nr. 363/08.06.2022, publicată la M. Of. nr. 731/20.07.2022, a stabilit că sancţiunile disciplinare, se radiază după 3 ani, invocând şi neconstituţionalitatea art. 273 alin. (3) teza a doua, coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. j) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Reclamantul a invocat neconstituţionalitatea art. 77 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a doua din acelaşi act normativ, cu privire la sintagma "se bucură de o buna reputaţie", care are un caracter general şi dă posibilitatea la abuzuri prin aprecieri subiective.

Jurisprudenţial, invocă şi paragrafele 29-37 din Decizia CCR nr. 363/2022, având în vedere rolul CCR de garant al respectării Constituţiei, Curtea nu poate ignora că cele două sintagme invocate neconstituţionale de reclamant generează încălcarea Constituţiei prin lipsa unei reglementări clare.

Radierea sancţiunilor disciplinare, atâta timp cât prin aplicarea sancţiunii disciplinare principale a excluderii din magistratură nu s-a prevăzut şi sancţiunea disciplinară complementară a degradării civice perpetue a interzicerii de a ocupa funcţia de judecător/procuror, şterge consecinţele sancţiunii disciplinare, prin urmare dispoziţia art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022 teza a II - a este neconstituţională.

Sancţiunea complementară nu putea fi creată printr-un alt articol distinct, respectiv art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, menţinută pentru perpetuitate prin art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022, ci trebuia cuprinsă în art. 100 alin. (1) lit. e) teaza a II-a, care nu există, din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, iar în noua lege, pentru cazuri noi, altele decât acelea din 2011, în art. 273 alin. (1) lit. f) teza a II-a, care nu există, din Legea nr. 303/2022, ci s-a creat artificiul nelegal de ultractivitatea Legii 303/2004 prin Legea nr. 303/2022, deşi Legea 303/2004, republicată, a fost abrogată în întregime prin art. 294 alin. (5) lit. a) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Pentru aceleaşi considerente, a invocat şi neconstituţionalitatea art. 33 alin. (1) din Legea 303/2004, sintagma: motive neimputabile.

La data de 16.10.2023, reclamantul a formulat completare la cererea privind invocarea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 63 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor privind sintagma; "(...) foştii judecători şi procurori, care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile expresia "motive neimputabile" este generică şi încalcă art. 1 alin. (3) din Constituţia României 2003, revizuită: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea, reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, şi sunt garantate".

A invocat, de asemenea, excepţia de neconstituţionalitate a art. 215 din Legea 303/2023 în sensul că radierea sancţiunilor disciplinare şterge efectele sancţiunii disciplinare şi a excluderii din magistratură, iar, dacă ulterior excluderii din magistratură, fostul magistrat este reîncadrat în funcţie ca judecător sau procuror, deci ca o consecinţă a neconstituţionalităţii art. 63 alin. (1) din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din data de 15.11.2023 Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal a amânat pronunţarea la data de 21 noiembrie 2023

Prin sentinţa civilă nr. 700 din 21 noiembrie 2023 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei de interes.

S-a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

S-a respins, ca inadmisibilă, cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României, astfel cum a fost completată, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 63 alin. (1), art. 77 alin. (2) coroborat cu art. 5 alin. (1) lit. c) teza a II-a, art. 215, art. 273 alin. (3) teza a II-a coroborat cu art. 273 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, art. 33 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

S-a respins cererea de suspendare a judecăţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 şi împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2023 prin care s-a amânat pronunţarea în cauză, a formulat recurs recurentul – reclamant A., în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A invocat recurentul –reclamant aspecte referitoare la competenţa magistratului care a pronunţat soluţia în fond, care a scris în motivarea sentinţei că nu sunt îndeplinite condiţiile art. 33 din C. proc. civ. cu privirea la interesul viitor, nimic mai fals, în condiţiile în care foştii magistraţi nu pot fi primiţi la examenul de admitere în funcţia de judecător din cauza sintagmei din lege, despre care judecătorul fondului a menţionat că excepţia de neconstituţionalitate nu are legătură cu fondul.

A invocat paguba iminentă rezultată din neîndeplinirea interesului său ca individ care are dreptul de a-şi alege profesia, conform art. 16 alin. (3) din Constituţie, şi care nu poate fi reparată cât timp sintagma motive imputabile nu este nici penală, nici disciplinară, ci o creaţie a legislativului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul – pârât Consiliul Superior al Magistraturii a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepţie, constatarea nulităţii recursului pentru neîncadrarea acestuia în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

S-a arătat că, doar indicarea formală a unui caz de casare, nu reprezintă o motivare în sensul cerut de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat, instanţa de fond apreciind în mod corect că acţiunea promovată este lipsită de interes, atât timp cât Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 120/2021 nu era în vigoare, iar recurentul-reclamant nu a făcut dovada vătămării unui drept prin respingerea vreunei cereri de participare la un concurs de admitere în magistratură.

5. Soluţia instanţei de recurs

În temeiul dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., examinând cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu, Înalta Curte constată că recursul este nul pentru considerentele expuse în continuare.

Potrivit art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 489 alin. (1) din acelaşi act normativ, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (3), care statuează că motivele de casare de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu de instanţa de recurs, care însă este obligată să le pună în dezbatere părţilor.

Astfel, deşi există formal o declaraţie de recurs, nu se indică explicit, raportat la textele invocate - art. 33 din C. proc. civ. şi art. 488 alin. (1) C. proc. civ. - care sunt motivele de nelegalitate a hotărârii recurate, analiza de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond fiind astfel imposibil de realizat, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia pronunţată, fără indicarea unor motive concrete care să poată fi analizate fie şi prin prisma dispoziţiilor art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., neputând echivala cu motivarea recursului.

Aşa cum s-a arătat elocvent în practica judiciară, pe baza principiului echivalenţei actelor juridice, motivarea recursului nu poate fi făcută prin trimitere/reiterare a apărărilor de la fond, deoarece, fiind întocmite anterior pronunţării hotărârii atacate, acestea reprezintă poziţia părţii faţă de drepturile şi obligaţiile în discuţie, iar nu critici aduse unei hotărâri

Mai mult, pentru a conduce la casarea hotărârii, recursul nu se poate limita la o simplă indicare de formă a textelor legale şi la prezentarea circumstanţelor factuale ale cauzei, ci condiţia legală a dezvoltării motivelor implică determinarea greşelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt şi în drept, precum şi indicarea probelor şi raţionamentelor pe care se bazează.

Conform art. 483 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greşeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres şi limitativ prevăzute de lege în art. 488 din C. proc. civ.. Per a contrario, aspectele de fapt şi critici în legătură cu stabilirea stării de fapt nu pot face obiectul recursului.

Înalta Curte constată că recurentul – reclamant a arătat că prin soluţia pronunţată de judecătorul fondului asupra excepţiei lipsei de interes îi este încălcat dreptul de a-şi alege profesia, reglementat prin art. 16 alin. (3) din Constituţia României.

Prima instanţă a constatat că Hotărârea Plenului C.S.M. nr. 120/16 iulie 2021 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură nu mai este în vigoare, fiind înlocuită cu noul Regulament aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 115/28 iunie 2023, astfel încât reclamantul nu mai justifică un interes actual în promovarea acţiunii.

Totodată, curtea de apel a reţinut şi o lipsă de interes în promovarea acţiunii şi cu privire la cererea reclamantului de obligare a pârâtului la revocarea parţială a Hotărârii Plenului C.S.M. nr. 115/28 iunie 2023, pentru aprobarea noului Regulament privind concursul de admitere în magistratură, cât timp nu a făcut dovada că i-ar fi fost respinsă vreo cerere de participare la un concurs de admitere în magistratură în considerarea acestor dispoziţii criticate.

Având în vedere soluţia pronunţată asupra capetelor de cerere principale, curtea de apel a constatat că şi cererile accesorii privind anularea Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 109 din data de 15 iunie 2023 (de respingere a plângerii prealabile) şi obligarea pârâtei la plata daunelor morale şi la emiterea unui nou Regulament privind organizarea şi desfăşurarea concursului de admitere în magistratură şi de constatare a faptului că poate participa la examenul privind admiterea în magistratură, sunt lipsite de interes.

Se constată astfel, că acesta este raţionamentul logico-juridic esenţial al judecătorului fondului care a stat la baza pronunţării soluţiei criticate de reclamant, acesta trebuind să fie combătut prin calea de atac declarată, cu privire la care însă reclamantul nu a formulat nici o critică concretă de nelegalitate, nearătând argumente care să susţină opinia sa cu privire modul în care au fost interpretate sau aplicate greşit prevederile legale incidente în cauză, respectiv ale art. 33 din C. proc. civ.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că aspectele reţinute de instanţa de fond în justificarea soluţiei de respingere a acţiunii pentru lipsa interesului nu au fost contestate pe calea recursului, Înalta Curte neputând realiza o verificare a legalităţii decât prin prisma argumentelor invocate de parte, recursul nefiind o cale de atac devolutivă.

Din această perspectivă, aşa cum s-a constatat în precedent, recursul declarat în cauză este inform din punct de vedere procedural şi, ca atare, nu satisface exigenţele pentru validarea sa.

În consecinţă, reţinând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere şi faptul că, în speţă, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului declarat de reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă din 15 noiembrie 2023 şi a sentinţei nr. 700 din 21 noiembrie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Timişoara – secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.