Nullity of cassation appeal for lack of motivation challenging discrimination authority's refusal to find labor-related discrimination

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2024

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin cererea înregistrată la data de 9 decembrie 2022 sub nr. x/2022 pe rolul Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – Colegiul Director anularea Hotărârii nr. 610/12.10.2022 adoptată de Colegiul Director al Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, deoarece această hotărâre este nelegală şi netemeinică, nefacându-se nici procedura legală prevăzută de legislaţia în domeniu privind modul de constituire, organizare şi funcţionare a acestui consiliu, potrivit O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare. A mai solicitat, totodată pronunţarea unei noi hotărâri corecte şi legale în acest sens.

Prin sentinţa nr. 22 din data de 14 martie 2023, Curtea de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării – Colegiul Director, ca nefondată.

2. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 22 din 14 martie 2023 pronunţate de Curtea de Apel Suceava, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 - 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În susţinerea recursului, recurenta-reclamantă a reiterat argumentele prezentate în cuprinsul acţiunii introductive de instanţă, menţionând suplimentar următoarele aspecte.

Consideră că sentinţa a fost dată în grabă fără a se analiza corect toate capetele de acuzare şi solicitările sale şi fără a chema în instanţă şi persoanele care au discriminat-o şi o discriminează încontinuu. Deci rezultă că Instanţa de judecată nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului conform prevederilor cuprinse în art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.

Prin exces de putere instanta de judecată şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 488 pct. 4, C. proc. civ.) încălcându-i dreptul la un proces echitabil (exigenţă a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrată şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi prin art. 6 C. proc. civ.).

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., în condiţiile art. 489 alin. (2) raportat la art. 499 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare invocată din oficiu.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar constată că recursul reclamantei A. nu îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Din lecturarea susţinerilor recurentei-reclamante, rezultă că aceasta deşi a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4-8 C. proc. civ., nu a evidenţiat niciun element de nelegalitate a sentinţei atacate care să se poată încadra dispoziţiile legale menţionate.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

În acest sens, este de subliniat faptul că prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. se sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (ipoteza prevăzută la alin. (2) al articolului).

Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat cu cele reţinute, analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Recurenta, după cum s-a expus la pct. I.2 al prezentei decizii, s-a limitat la a aduce în discuţie argumentele prezentate în faţa instanţei de fond în cuprinsul acţiunii, menţionând diferite aspecte prin care judecătorul fondului nu a răspuns criticilor sale şi a apreciat eronat asupra diferitelor aspecte deduse judecăţii, fără a expune şi indica cum au fost încălcate normele legale.

Criticile de nelegalitate presupun, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material.

Or, judecătorul fondului a reţinut că "actul administrativ criticat este legal şi temeinic, neputându-se statua în condiţiile cauzei de faţă asupra existenţei unei fapte de discriminare sancţionabile în condiţiile art. 2 din O.G. nr. 137/2000, împrejurările şi probatoriile depuse la dosarul cauzei vădind o stare conflictuală acută existentă în cadrul relaţiilor de muncă, conduită conflictuală ce nu poate fi atribuită exclusiv unei singure părţi, cu implicaţii inclusiv în planul litigiilor civile/contencioase/penale înregistrate pe rolul autorităţilor juridiciare competente, şi care fac ca prezenta procedură, în faţa Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării să nu poate fi suficientă la acest moment pentru tranşarea existenţei unei fapte de discriminare."

Instanţa de fond a menţionat că "(...) consiliul nu se poate substitui organelor în drept pentru tranşarea raporturilor dintre părţi, iar pronunţarea unei soluţii de către consiliu/prezenta instanţă ce verifică decizia consiliului, bazat pe aprecierea actuală a unor astfel de acte şi indiferent de soluţia instanţelor de judecată în drept să analizeze, ar realiza implicit o ingerinţă nepermisă în activitatea acestora." şi că "(...) existenţa unei fapte de discriminare/hărţuire la locul de muncă nu presupune în mod automat tranşarea în instanţele de contencios administrativ/instanţele de competenţă asupra conflictelor de muncă, a fiecărui aspect din sesizarea persoanei pretins vătămate. Dar, în cazul de faţă, aşa cum s-a arătat deja, atunci când fapta de discriminare este intrinsec legată de conţinutul unui anume act administrativ sau când sunt proceduri disciplinare în curs, precum în cauză, nu s-ar putea conchide într-un sens sau altul de către consiliu în absenţa unui control al instanţei în drept, anume învestită cu legalitatea acelui act." Totodată "(...) reclamanta a prezentat ample consideraţii asupra împrejurării că soluţionarea sesizării de către consiliu nu a avut loc în termenul legal de 90 de zile prevăzut de lege, şi de asemeni nici comunicarea hotărârii nu ar fi avut loc în termen de 30 zile de la adoptare ei. Instanţa însă reţine că, aşa fiind, fiind instituite atari termene de soluţionare/comunicare precum arată reclamanta, nerespectarea acestora nu este sancţionată de lege cu sancţiunea nulităţii hotărârii pronunţate, iar nulitatea ei nu poate interveni pentru un atare motiv, remediile unei atari deficienţe neincluzând o asemenea măsură."

Prin cererea de recurs, partea reclamantă nu a combătut în niciun fel cele reţinute de instanţă, nu a arătat cum s-a încălcat norma de drept incidentă cauzei, doar a expus istoricul speţei şi a apreciat că "sentinţa a fost dată în grabă fără a se analiza corect toate capetele de acuzare şi solicitările sale şi fără a chema în instanţă şi persoanele care au discriminat-o şi o discriminează încontinuu." concluzionând că "instanţa de judecată nu a stăruit prin toate mijloacele legale pentru aflarea adevărului conform prevederilor cuprinse în art. 22 alin. (2) din C. proc. civ.." şi că "Prin exces de putere instanţa de judecată şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti (art. 488 pct. 4, C. proc. civ.) încălcându-i dreptul la un proces echitabil" fără a preciza cum şi-a depăşit prima instanţă atribuţiile.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, şi nu de a reanaliza situaţia de fapt şi a reaprecia probele.

O astfel de abordare nu satisface exigenţele art. 486 C. proc. civ. şi nu permite exercitarea controlului de legalitate a hotărârii recurate, astfel că devin aplicabile dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 486 alin. (3) şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 22 din data de 14 martie 2023 a Curţii de Apel Suceava – secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 4 iunie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.