Judicial independence bars disciplinary review of a judge’s substantive interpretation of law absent gross negligence or bad faith

Şedinţa publică din data de 17 mai 2024

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2022, în data de 9 mai 2022, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, o contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului-şef nr. C22-570/06.04.2022 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 348/23.02.2022 emisă în dosarul nr. x, precum şi împotriva rezoluţiei de clasare anterior menţionată, solicitând anularea celor două rezoluţii şi trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 149 de la data de 1 februarie 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3 Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul A. solicitând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea hotărârii primei instanţe de judecată, iar pe fondul cauzei, admiterea acţiunii introductive.

În esenţă, în motivare, a arătat că se impune, cu prioritate, a fi reluate argumentele Inspecţiei Judiciare, din rezoluţia de clasare şi din rezoluţia inspectorului-sef şi, ulterior, din întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă la fondul cauzei, aspecte care nu sunt redate in cuprinsul încheierii de la data de 17.01.2022.

Sub un alt aspect, se poate observa cu uşurinţa şi în mod evident faptul că instanţa de fond a nesocotit contestaţia formulata de recurent, în sensul în care a atacat cele doua rezoluţii emise de intimata – pârâtă, dar judecătorul fondului în analiza sa s-a raportat doar la abaterile disciplinare reprezentate de exercitarea funcţiei cu rea-credinţa sau grava neglijenta de magistrat.

Recurentul nu este de acord cu ceea ce prima instanţă a statuat referitor la interpretarea normelor de drept substanţial si de drept procesual, care nu poate constitui element constitutiv al abaterii disciplinare, invocate de contestator, acesta reprezentând chiar atributul judecătorului investit cu soluţionarea cauzei.

Aşadar, nu este de acord cu concluzia primei instanţe care a reţinut ca interpretarea si aplicarea legii cauzei deduse judecaţii de către judecătorul investit cu soluţionarea cauzei nu poate fi supusa controlului administrativ, atât timp cat este efectuata in mod raţional, argumentat si rezonabil, fara rea-credinta sau grava neglijenta.

Prin rezoluţiile contestate, aceste principii au fost nerespectate, in rezoluţia de clasare arătându-se ca toate aspectele sesizate de petent sunt susceptibile de analiza numai in cadrul jurisdicţional, prin intermediul cailor de atac pe care acesta le-ar putea formula împotriva unei eventuale hotărâri judecătoreşti defavorabile.

Este eronată susţinerea judecătorului de la fond potrivit căreia din elementele cauzei, nu rezulta aspecte care sa releve reaua-credinta sau grava neglijenta a judecătorului reclamat, astfel ca, intr-adevăr, aspectele care il nemulţumesc pe reclamant pot fi valorificate de acesta doar in cadrul cailor de atac reglementate in materia dedusa judecaţii.

În cuprinsul contestaţiei a arătat că sesizarea formulata la data de 12.01.2022 de către contestator NU a fost soluţionata de către Inspecţia Judiciara, nici de către doamna inspector judiciar B. si nici de către domnul inspector sef C., in sensul in care, NU au fost supuse spre analiza, verificare si control aspectele menţionate la punctele II. si III. din sesizare, iar in ceea ce priveşte punctul I. din sesizare, respectiv aspectele referitoare la înscrierea in fals, acestea au fost analizate de către doamna inspector judiciar B., cu încălcarea grava, flagranta si neîndoielnica a dispoziţiilor legale privitoare la înscrierea in fals".

Astfel, pe baza tuturor celor arătate in cuprinsul contestaţiei formulate împotriva celor doua rezoluţii a solicitat instanţei de fond sa admită contestaţia astfel cum aceasta a fost formulata, respectiv sa desfiinţeze atât rezoluţia inspectorului-sef, cat si rezoluţia de clasare, cu consecinţa trimiterii dosarului pentru completarea verificărilor.

Daca in ceea ce privesc aspectele sesizate la punctele II si III din cuprinsul sesizării formulate la data de 12.01.2022, recurentul a apreciat că acestea NU au fost soluţionate aşa cum OBLIGA, IN MOD IMPERATIV, dispoziţiile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, neexistând, în fapt, nicio referire la acestea, nici in cuprinsul rezoluţiei de clasare si nici in cuprinsul rezoluţiei inspectorului-sef, cu referire la aspectele sesizate la punctul I, recurentul a precizat că se impune a preciza unele aspecte suplimentare.

Astfel cum apare si in rezoluţia de clasare, doamna judecător D. a respins cererea de înscriere in fals si a formulat o adresa către intimata E., la sediul social al acesteia, prin care a întrebat intimata daca înţelege sa isi însuşească cererea de executare silita formulata de avocatul F. in numele acesteia.

Ceea ce este important de precizat este faptul ca, intimata E. NU a formulat ABSOLUT NICIUN răspuns direct către Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, deşi din cele afirmate de grefierul de şedinţa au avut loc mai multe încercări de contactare directa a intimatei, fara a se obţine absolut niciun răspuns din partea acesteia.

La termenul de judecata ce a avut loc la data de 23.02.2022, s-a prezentat avocat de la SCA G. cu o hârtie sifonata, într-un singur exemplar, cu antetul intimatei E., fara sa fie nici semnata si nici stampilata, pe care figurau numele a doua persoane care NU au calitatea de reprezentaţi legali ai intimatei E..

Avocatul prezent la proces NU avea împuternicire de a reprezenta convenţional intimata E., iar mai mult decât atât, inclusiv, intimata E., prin înscrisul in cauza, a făcut precizarea ca este reprezentata de societatea civila de avocaţi G., FARA sa facă absolut nicio referire la avocatul F. si FARA sa existe absolut nicio împuternicire la dosarul cauzei care sa facă dovada reprezentării convenţionale a intimatei E. de către societatea civila de avocaţi G..

Au fost reclamante toate aceste ilegalităţi doamnei judecător D., care a ales sa încalce toate si cele mai elementare dispoziţii legale si constituţionale cu privire la modalitatea in care se judeca o cauza civila.

În raport de cele anterior expuse, a solicitat desfiinţarea sentinţei civile nr. 149 de la data de 01.02.2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ si Fiscal, cu consecinţa anularii atât a rezoluţiei inspectorului-sef din data de 06.04.2022, emisa sub numărul de lucrare C22-570, prin care a fost respinsa plângerea formulata împotriva rezoluţiei de clasare nr. 348 din data de 23.02.2022 emisa in dosarul nr. x, cat si a rezoluţiei de clasare insasi, urmând a se trimite dosarul pentru completarea verificărilor.

În drept, a invocat art. 451 alin. (6) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, precum si pe dispoziţiile tuturor celorlalte articole de lege indicate in cuprinsul prezentei cereri de recurs.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata – pârâtă Inspecţia Judiciar a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs, cu menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei civile atacate în cauza de faţă aceasta fiind dată cu aplicarea dispoziţiilor legale incidente.

2. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate şi a apărărilor din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Prima instanţă a fost învestită cu o contestaţie împotriva rezoluţiei inspectorului –şef al Inspecţiei Judiciare prin care s-a respins plângerea formulată de reclamant, acţiunea de fond fiind respinsă, ca neîntemeiată.

În motivare, prima instanţă a reţinut netemeinicia pretenţiilor reclamate de A., în raport de dispoziţiile legale de la art. 45 indice 1 alin. (4) lit. a) din Legea 317/2004, apreciind că nu este posibil ca instanţa de judecata, in cadrul plângerii fata de o soluţie de clasare, să reconsidere anumite fapte, deja stabilite si analizate de inspectorul judiciar, si încadrate juridic, şi să stabilească o încadrare juridica diferita.

Împotriva acestei soluţii a formulat cerere de recurs reclamantul A., invocând motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care prevede: "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:... 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea atacată. Dispoziţiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea dispoziţiilor citate în precedent, Înalta Curtea reţine că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformităţii sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoaşterea posibilităţii părţii interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate.

Înalta Curte reţine că motivul de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nefondat, nefiind identificate elemente pentru reformarea hotărârii de fond, prima instanţă aplicând judicios dispoziţiile de drept substanţial la momentul pronunţării soluţiei de respingere a contestaţiei formulate de recurentul-reclamant împotriva rezoluţiei inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare în Lucrarea nr. C22-570/06.04.2022 prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 348/23.02.2022 emisă în dosarul nr. x.

Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura stabilirea situaţiei de fapt pe baza probatoriului administrat în cauză, interpretarea probelor, aprecierea asupra apărărilor şi susţinerile părţilor expuse în actele de procedură, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale, aprecierea asupra relevanţei diferitelor probe administrate în cauză.

Cadrul legislativ care reglementează activitatea Inspecţiei Judiciare reprezintă expresia unui demers constant pentru realizarea echilibrului între responsabilitatea magistratului şi independenţa sa.

Astfel, potrivit art. 65 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii: "Inspecţia Judiciară acţionează potrivit principiului independenţei operaţionale, îndeplinind, prin inspectori judiciari numiţi în condiţiile legii, atribuţii de analiză, verificare şi control în domeniile specifice de activitate".

Totodată, conform 3 alin. (1) şi (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Judiciare, aprobat prin Ordinul inspectorului şef al Inspecţiei Judiciare nr. 24/2012, activitatea Inspecţiei Judiciare se desfăşoară în conformitate cu legea, iar verificările efectuate de aceasta se desfăşoară cu respectarea principiilor independenţei judecătorilor şi procurorilor, supunerii lor numai legii, precum şi autorităţii de lucru judecat.

Din analiza acestor dispoziţii rezultă, fără echivoc, că, în activitatea lor, inspectorii judiciari trebuie să respecte principiul independenţei magistratului şi supunerii lui numai legii, ceea ce exclude, în principiu, posibilitatea verificării modului de aplicare a normelor de drept material sau procesual în cauzele ce le sunt deferite spre soluţionare.

Într-adevăr, pornind de la semnificaţia principiului constituţional al independenţei magistratului, efectuarea unor verificări sub aspectul respectării normelor de drept material sau procesual aplicabile în soluţionarea unei cauze nu este posibilă.

Această concluzie se impune cu puterea evidenţei, deoarece o verificare a aspectului indicat anterior constituie un element obiectiv care poate pune în discuţie imparţialitatea magistratului, independenţa fiind o condiţie obligatorie şi prealabilă a imparţialităţii.

Totodată, Înalta Curtea precizează că răspunderea disciplinară a magistratului (judecător sau procuror) este personală şi nu poate interveni decât în condiţiile expres prevăzute de lege şi pe baza unui probatoriu corespunzător, iar, pe de altă parte, că instanţa învestită cu soluţionarea unei contestaţii, precum cea ce face obiectul litigiului pendinte, nu este una disciplinară, neavând competenţa să stabilească existenţa sau inexistenţa unei abateri disciplinare (potrivit art. 134 alin. (2) din Constituiţii României, această competenţă revine Consiliului Superior al Magistraturii), ci doar să examineze legalitatea şi temeinicia rezoluţiei atacate, respectiv dacă pârâta a adoptat soluţia atacată în limitele marjei de apreciere conferite de lege.

Aplicând astfel de repere teoretice aspectelor incidente în cauza pendinte, Înalta Curte reţine că prima instanţă, în exercitarea controlului asupra actelor intimatei-pârâte ce au fost atacate în litigiul pendinte, a aplicat şi interpretat corect prevederile art. 99 din Legea nr. 303/2004, ce reglementează abaterile disciplinare care pot fi săvârşite de magistraţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Ceea ce a criticat recurentul-reclamant este maniera în care intimata –pârâtă Inspecţia Judiciară a analizat plângerea sa prin care a solicitat, în temeiul Legii nr. 303/2004, să se verifice conduita judecătorilor, însă aspectele invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare sunt, de fapt, critici cu privire la modalitatea de soluţionare a dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.

Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, interpretarea normelor de drept, administrarea probatoriului în cauză, opinia pe care acesta şi-o formează şi argumentarea soluţiei adoptate nu poate fi cenzurată decât în căile de atac ordinare şi/sau extraordinare prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare a magistratului învestit cu soluţionarea cauzei.

În ceea ce priveşte modalitatea exercitării funcţiei de magistraţi, Înalta Curte reţine că nesocotirea normelor de drept material sau procesual vizează actele de nerespectare, ignorare sau neglijare a unor astfel de norme, în mod grav, neîndoielnic şi pentru care nu există nicio justificare; or, în cauza de faţă, faptele reclamate de recurent nu îndeplinesc astfel de condiţii.

Totodată, sub aspectul laturii subiective, se reţine că magistratul care a soluţionat dosarul nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti a făcut o analiză a dispoziţiilor legale, raportate la situaţia de fapt ce a fost reţinută, aspecte care se circumscriu activităţii de judecată propriu-zise fără a realiza o distorsionare conştientă a dreptului, prin aplicarea greşită a legii, în mod voit, în scopul producerii unei vătămări sau acceptării producerii acesteia.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că argumentaţia prezentată de recurent nu poate, în sine, susţine concluzia săvârşirii unei abateri disciplinare de judecătorul ce a soluţionat cauza nr. x/2021 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti, nefiind prezentate dovezi care să susţină acest raţionament al părţii recurente.

În cauza de faţă nu există indicii că prin faptele clamate judecătorul ar fi urmărit sau acceptat posibilitatea producerii unei vătămări recurentului şi nici nu s-a identificat vreo greşeală, care să poată fi caracterizată ca fiind evidentă şi neîndoielnică.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că examinarea sesizării reclamantului s-a efectuat în concordanţă cu atribuţiile şi competenţele în materie, iar instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea, ca neîntemeiată, faţă de împrejurarea că instanţa nu poate da o altă încadrare juridică a faptelor invocate în plângere, alta decât cea pe care a dat-o intimata, fiind analizat modul de derulare a procedurii de la art. 45 din Legea nr. 317/2004, în raport de sesizarea efectuată de reclamant.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 149 din 1 februarie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.