Recalculation of judicial salary allowances and res judicata effect of prior wage-difference judgments against the salary-setting authority

Şedinţa publică din data de 17 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a la data de 02.06.2022, sub nr. x/2022, reclamanţii A. şi B. au chemat în judecată pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând anularea Hotărârii nr. 2/26176/2022, emisă de pârâtă la data de 20.04.2022, admiterea contestaţiei şi, pe cale de consecinţă:

1. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din data de 30.12.2021, privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul recalculării si plătii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat.

2. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021, din data de 30.12.2021, privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul.

3. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 404/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 07.02.2022, respectiv a art. 1 din actul administrativ (anexa 6), în sensul recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 20.11.2017 (data recunoaşterii dreptului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) - menţionată în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 797/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020. astfel cum a I fost schimbată prin decizia civilă nr. 80/27.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, iar nu cu data de 30.12.2021 - data emiterii ordinului contestat la pct. 1-2.

4. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 404/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 07.02.2022, respectiv a art. 1 din actul administrativ (anexa 6), în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în măsura în care rezultă drepturi salariale superioare acestui plafon ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 797/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 80/27.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

5. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 404/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 07.02.2022 (anexa 6), în sensul recalculării drepturilor salariale rezultate din punerea în executare a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 197/25.02.2021, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia 1 Civilă în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 520/28.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, prin care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău la:

În ceea ce priveşte solicitările de la pct. 1 şi 3

Reclamanţii au menţionat că, valoarea de referinţă sectorială în cuantum de 605,225 RON a fost acordată colegilor judecători începând cu anul 2016, astfel încât făcând aplicarea dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 71/2015 şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, se impune a se egaliza indemnizaţia cu cea maximă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2127 din 22 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse excepţiile, ca neîntemeiate.

A fost admisă acţiunea, în parte, formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, şi anulat parţial art. I din ordinul de salarizare nr. 404/C/07.02.2022, emis de pârât în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, referitor la data de la care drepturile salariale ale acestora se stabilesc raportat la valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON.

A fost obligat pârâtul să emită reclamanţilor un nou ordin de stabilire a drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 605,225 RON începând cu data de 20.11.2017, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea nr. 153/2017.

A fost respinsă acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei

Împotriva sentinţei civile menţionate la punctul anterior a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea în parte a hotărârii pronunţate, în sensul respingerii în totalitate a acţiunii formulate de către reclamanţi.

În motivarea recursului, s-au arătat următoarele:

În ceea ce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a susţinut că prima instanţă trebuia să analizeze incidenţa prevederilor art. 43 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 42 C. proc. civ., având în vedere obiectul şi părţile dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti. Judecătorul care a pronunţat hotărârea recurată are calitatea de reclamant în dosarul nr. x/2022, având ca obiect cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a solicitat anularea parţială a OMJ nr. 6245/C/30.12.2021 şi a OMJ nr. 401/C/07.02.2022, în sensul:

- înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei de încadrare ca urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice,

- acordării în integralitate a sporurilor aplicate la indemnizaţia lunară de încadrare cuvenită recalculată şi emiterii unui nou ordin de salarizare în acest sens,

- recalculării drepturilor salariale începând cu data de 01.08.2016 şi obligarea la emiterea unui nou ordin prin care să dispună recalcularea si plata diferenţelor salariale începând cu data de 01.08.2016,

- obligarea pârâţilor la plata diferenţelor de drepturi salariale începând cu aceeaşi dată, sume actualizate cu indicele de inflaţie şi cu aplicarea dobânzii legale penalizatoare.

În acest context, a apreciat este aplicabil motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., având în vedere că, potrivit prevederilor art. 42 alin. (1) C. proc. civ. "Judecătorul este, de asemenea, incompatibil de a judeca în următoarele situaţii:... 13. atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparţialitatea sa", iar, potrivit art. 43 alin. (2) "Judecătorul care ştie că există un motiv de incompatibilitate în privinţa sa este oblicat să se abţină de la judecarea pricinii".

Astfel, în pronunţarea hotărârii judecătoreşti, instanţa a ignorat dreptul pârâtului la judecarea cauzei în mod echitabil şi obligaţia stabilită de art. 20 C. proc. civ. în sarcina judecătorului, care are îndatorirea să asigure respectarea şi să respecte el însuşi principiile fundamentale ale procesului civil, sub sancţiunile prevăzute de lege.

De asemenea, prin soluţionarea cauzei de către un judecător aflat în situaţia prevăzută de art. 42 alin. (1) pct. 13, s-au încălcat prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia europeană a drepturilor omului - Dreptul la un proces echitabil "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil... ."

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a susţinut că instanţa de fond a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 pct. 11 şi 20 din Legea - cadru nr. 153/2017, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015 şi art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la emiterea unui nou ordin de salarizare prin raportare la procedura specială de contestare a ordinelor de salarizare prevăzută de art. 7 alin. (1), CAP VIII din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

În acest context, este evident că instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii prin care s-a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare cu ignorarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În cauza de faţă trebuie puse în discuţie actele administrative cu caracter individual prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanţilor începând cu data de la care solicită emiterea unui nou ordin.

A solicitat instanţei de control judiciar să constate că intimaţii - reclamanţi nu au contestat în termen legal modul de stabilire a indemnizaţiei începând cu 01.08.2016, astfel că se impune admiterea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.

Instanţa a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 32 C. proc. civ., ţinând cont că intimaţilor-reclamanţi le-au fost recunoscute deja diferenţele salariale prin hotărârile pronunţate în materia dreptului muncii.

Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond (întrucât vizează nerespectarea uneia dintre condiţiile de exerciţiu pentru orice acţiune civilă), absolută (fiind semnalată încălcarea unor norme de ordine publică) şi peremptorie (prin admiterea sa întrerupe judecarea pe fond). în conformitate cu art. 247 alin. (1) C. proc. civ., excepţiile absolute pot fi invocate de parte sau de instanţă în orice stare a procesului, dacă prin lege nu se prevede altfel, iar în faţa instanţei de recurs, dacă, pentru soluţionare, nu este necesară administrarea altor dovezi în afara înscrisurilor noi.

Aşadar, a susţinut că reclamanţii nu mai justifică interesul, privit ca folosul practic urmărit prin declanşarea prezentei proceduri judiciare.

Instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că reclamanţii nu au solicitat simpla plată a unor drepturi salariale, ci emiterea unui alt ordin de salarizare.

Nu poate fi ignorat faptul că reclamanţii au solicitat atât emiterea unui nou ordin de salarizare raportat la o VRS de 605,225 RON, cât şi plata diferenţelor începând cu data de 01.08.2016, astfel că motivele expuse de instanţa de fond nu pot fi reţinute, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din Noul C. civ., dreptul material la acţiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

De asemenea, art. 2523 C. civ. prevede că "prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui."

Prin urmare, având în vedere că reclamanta nu a introdus acţiune până în prezent pentru contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale, pasivitatea nu poate să-i profite, având în vedere şi prevederile art. 171 alin. (1) din Codul muncii, potrivit cărora "Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate" şi luând în considerare data introducerii acţiunii, a solicitat să se constate că dreptul la acţiune este prescris.

Instanţa de fond a respins, în mod greşit, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, invocată faţă de capătul de cerere referitor la plata diferenţelor salariale.

A apreciat că se impune admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi respingerea acţiunii faţă de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă atât cu privire la calcularea drepturilor băneşti, ca operaţiune tehnică premergătoare, care aparţine tot instanţei angajatoare, cea care efectuează plata drepturilor salariale, cât şi cu privire la plata diferenţelor salariale.

În cazul în care nu se pune în discuţie legalitatea actelor administrative prin care se stabilesc indemnizaţiile judecătorilor, cererile având ca obiect pretenţii de ordin bănesc formulate de către personalul instanţelor de judecată nu sunt întemeiate în ceea ce priveşte atragerea,în proces a Ministerului Justiţiei, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite a ministrului justiţiei.

Ministerul Justiţiei nu s-a aflat în niciun raport juridic cu intimaţii-reclamanţi, de dreptul muncii ori de altă natură, astfel că acest ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata drepturilor băneşti acordate.

Curţile de apel şi tribunalele au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaţilor-reclamanţi sunt stabilite cu instanţa angajatoare, care îi calculează, datorează şi plăteşte drepturile salariale.

Contrar opiniei instanţei de fond, la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, să aveţi în vedere Decizia nr. 13/2016 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deliberând asupra recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat că problema de drept care a generat practica neunitară vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 şi ale art. 222 din C. civ., cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea acestui minister, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, raportat la calitatea sa de ordonator principal de credite, fără vreo altă diferenţiere. Prin urmare, întrucât şi în prezenta cauză se pune în discuţie calitatea de ordonator principal de credite în raport de solicitarea unor drepturi de natură salarială a angajaţilor instanţelor judecătoreşti, apreciem opinia instanţei de fond ca fiind neîntemeiată, iar dezlegarea dată problemelor de drept de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

3.2. Recursul formulat de pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Pârâta Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile legale de la art. 488 alin. (1) pct. 1 şi pct. 8 C. proc. civ., cu solicitarea de admitere a căii de atac, de casare a sentinţei civile atacate,iar pe fondul cauzei de respingere a cererii de chemare în judecat.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte a solicitat să se ia act de transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.

Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. a solicitat instanţei de control judiciar incidenţa prevederilor art. 43 alin. (2) coroborate cu dispoziţiile art. 42 din C. proc. civ., având în vedere obiectul şi părţile dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti.

Judecătorul care a pronunţat hotărârea recurată are calitatea de reclamant în dosarul nr. x/2022, având ca obiect cererea formulată în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti, prin care s-a solicitat anularea parţială a O.M.J. nr. 6245/C/30.12.2021 şi a O.M.J. nr. 401/C/07.02.2022. Pentru aceste motive, a apreciat că este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Cu privire la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a susţinut că prima instanţă a pronunţat hotărârea recurată cu încălcarea dispoziţiilor art. 44 pct. 11 şi 20 din Legea nr. 153/2017, art. II alin. (1) din Legea nr. 293/2015, art. III din O.U.G. nr. 20/2016.

Instanţa de fond a omis să se pronunţe asupra excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.

În acest context, este evident că instanţa de fond a respins excepţia tardivităţii formulării acţiunii prin care s-a solicitat emiterea unui nou ordin de salarizare cu ignorarea dispoziţiilor legale anterior menţionate, fiind aplicabile prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

In cauza de faţă trebuie puse în discuţie actele administrative cu caracter individual prin care s-au stabilit drepturile salariale ale reclamanţilor începând cu data de la care solicită emiterea unui nou ordin.

Or, faţă de dispoziţiile legale invocate anterior, intimaţii-reclamanţi nu au contestat în termen legal modul de stabilire a indemnizaţiei începând cu 01.08.2016, motiv pentru care a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii formulării acţiunii.

Instanţa a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea prevederilor art. 32 din C. proc. civ., ţinând cont că intimaţilor-reclamanţi le-au fost recunoscute deja diferenţele salariale prin hotărârile pronunţate în materia dreptului muncii.

Excepţia lipsei de interes este o excepţie de fond (întrucât vizează nerespectarea uneia dintre condiţiile de exerciţiu pentru orice acţiune civilă), absolută (fiind semnalată încălcarea unor norme de ordine publică) şi peremptorie (prin admiterea sa întrerupe judecarea pe fond).

În condiţiile în care reclamanţii beneficiază deja de recunoaşterea drepturilor salariale potrivit hotărârilor judecătoreşti invocate în susţinerea acţiunii, a susţinut că reclamanţii nu mai justifică interesul, privit ca folosul practic urmărit prin declanşarea prezentei proceduri judiciare.

Instanţa de fond a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, reţinând că reclamanţii nu au solicitat simpla plată a unor drepturi salariale, ci emiterea unui alt ordin de salarizare.

Nu poate fi ignorat faptul că reclamanţii au solicitat atât emiterea unui nou ordin de salarizare raportat la o VRS de 605,225 RON, cât şi plata diferenţelor începând cu data de 01.08.2016, astfel că motivele expuse de instanţa de fond nu pot fi reţinute, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 2500, coroborat cu art. 2517 din C. civ., dreptul material la acţiune se prescrie dacă nu a fost exercitat în termenul de 3 ani.

A invocat prevederile art. 2523 C. civ. şi a precizat că reclamanţii nu au introdus acţiune până în prezent pentru contestarea modului de stabilire a drepturilor salariale, iar pasivitatea nu poate să le profite.

Aşadar, inclusiv în raport de prevederile art. 171 alin. (1) din Codul Muncii a precizat că dreptul la acţiune este prescris.

Instanţa de fond a respins, în mod greşit, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, invocată faţă de capătul de cerere referitor la plata diferenţelor salariale.

A solicitat admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei/Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi respingerea acţiunii faţă de acest pârât ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă atât cu privire la calcularea drepturilor băneşti, ca operaţiune tehnică premergătoare, care aparţine tot instanţei angajatoare, cea care efectuează plata drepturilor salariale, cât şi cu privire la plata diferenţelor salariale.

În cazul în care nu se pune în discuţie legalitatea actelor administrative prin care se stabilesc indemnizaţiile judecătorilor, cererile având ca obiect pretenţii de ordin bănesc formulate de către personalul instanţelor de judecată nu sunt întemeiate în ceea ce priveşte atragerea în proces a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, numai prin prisma calităţii de ordonator principal de credite a preşedintelui instanţei supreme.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu s-a aflat în niciun raport juridic cu intimaţii-reclamanţi, de dreptul muncii ori de altă natură, astfel că acest ordonator principal de credite nu poate fi obligat la plata drepturilor băneşti acordate.

Curţile de apel şi tribunalele au personalitate juridică, raporturile de muncă ale intimaţilor-reclamanţi sunt stabilite cu instanţa angajatoare, care îi calculează, datorează şi plăteşte drepturile salariale.

Contrar opiniei instanţei de fond, a solicitat ca la soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Înaltei Curţi de Casaţie să se aibă în vedere Decizia nr. 13/2016 prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, deliberând asupra recursului în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a constatat că problema de drept care a generat practica neunitară vizează interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 21 din Legea nr. 500/2002, ale art. 7 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007, coroborate cu prevederile art. 4 din Ordonanţa Guvernului nr. 22/2002 şi ale art. 222 din C. civ., cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Afacerilor Interne în litigiile dintre angajaţi şi instituţiile/unităţile cu personalitate juridică aflate în subordinea acestui minister, având ca obiect solicitarea unor drepturi de natură salarială, raportat la calitatea sa de ordonator principal de credite, fără vreo altă diferenţiere.

Prin urmare, întrucât şi în prezenta cauză se pune în discuţie calitatea de ordonator principal de credite în raport de solicitarea unor drepturi de natură salarială a angajaţilor instanţelor judecătoreşti, opinia instanţei de fond apare ca fiind neîntemeiată, iar dezlegarea dată problemelor de drept de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial.

4. Apărările formulate în cauză

Deşi recursurile au fost comunicate în termenul legal, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

5.1. Aspecte de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii sunt judecători în cadrul calitatea de judecători în cadrul Judecătoriei Podu Turcului.

Prin Ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 al Ministrului Justiţiei, emis şi cu privire la reclamanţi, s-au stabilit următoarele aspecte relevante cauzei de faţă:

- începând cu data emiterii ordinului judecătorii şi asistenţii judiciari se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea nr. 153/2017 (art. 1 din Ordin);

- pentru perioada anterioară datei emiterii ordinului, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente.

Ulterior, a fost emis ordinul administrativ cu caracter individual, şi anume Ordinul nr. 404/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 07.02.2022.

La art. 1 din acest ordin s-a dispus că, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripţia Curţii de Apel Bacău, prevăzuţi în Anexele 1-12 la ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe.

De asemenea, la art. 2 din ordin s-a prevăzut că, pentru perioada anterioară datei emiterii prezentului ordin, drepturile salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea valorii de referinţă sectorială de 605,225 RON se vor achita eşalonat, potrivit dispoziţiilor legale incidente.

Împotriva acestor ordine, în termen legal, reclamanţii au formulat contestaţie în temeiul art. 7, anexa V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice coroborat cu art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Prin Adresa nr. x/2022, emisă de pârât, contestaţia a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin acţiunea de la fond, reclamanţii au avut următoarele pretenţii:

1) Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021 din data de 30.12.2021, privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul recalculării si plătii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 şi nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat.

2. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 6245/C/2021, din data de 30.12.2021, privind stabilirea unor drepturi salariale, respectiv a art. 1 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, acolo unde este cazul.

3. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 404/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 07.02.2022, respectiv a art. 1 din actul administrativ (anexa 6), în sensul recalculării şi plăţii drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 20.11.2017 (data recunoaşterii dreptului la recalcularea indemnizaţiei de încadrare prin luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care se adaugă majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016) - menţionată în titlul executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 797/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020. astfel cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 80/27.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, iar nu cu data de 30.12.2021 - data emiterii ordinului contestat la pct. 1-2.

4. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 404/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 07.02.2022, respectiv a art. 1 din actul administrativ (anexa 6), în sensul înlăturării plafonării instituite asupra indemnizaţiei lunare de încadrare şi a sporurilor urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) şi art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în măsura în care rezultă drepturi salariale superioare acestui plafon ca urmare a punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 797/20.05.2021 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020, astfel cum a fost schimbată prin decizia civilă nr. 80/27.01.2022, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020.

5. Revocarea/modificarea/anularea parţială a Ordinului nr. 404/C/2022 privind stabilirea unor drepturi salariale din data de 07.02.2022 (anexa 6), în sensul recalculării drepturilor salariale rezultate din punerea în executare a dispoziţiilor sentinţei civile nr. 197/25.02.2021, pronunţată de Tribunalul Harghita, secţia 1 Civilă în dosarul nr. x/2020, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 520/28.09.2021, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia I civilă în dosarul nr. x/2020, prin care au fost obligaţi pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Bacău.

În ceea ce priveşte pretenţiile de la punctele 2 (acordarea sporurilor fără aplicarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017 şi înlăturarea plafonării instituite asupra sporurilor) şi 3 (înlăturarea plafonării instituite prin art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017) din enumerarea de mai sus, prima instanţă a pronunţat o soluţie de respingere, iar reclamanţii nu au recurat aceste aspecte.

Prin urmare, motivele de recurs invocate de către recurenţii-pârâţi se referă exclusiv la pretenţiile de la punctele 1 şi 4 din enumerarea anterior prezentată, cu privire la care prima instanţă a pronunţat o soluţie de admitere.

5.2. Precizări prealabile din punct de vedere al legitimării procesuale active în cadrul recursului

Astfel cum a fost invocat prin ambele cereri de recurs, prin dispoziţiile art. 142 şi 162 din Legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciara publicată în Monitorul Oficial nr. 1104 din 16.11.2022, a avut loc transmiterea în temeiul legii a atribuţiilor privind gestionarea bugetului aprobat pentru cheltuielile de personal al curţilor de apel, al tribunalelor, al tribunalelor specializate şi al judecătoriilor, precum şi cel pentru alte categorii de cheltuieli intrinsec legate de cheltuielile de personal al acestor instanţe de judecată, transmiterea calităţii de ordonator principal de credite pentru aceste bugete şi transmiterea competenţelor privind emiterea actelor de stabilire a salarizării judecătorilor, respectiv de aprobare a statelor de funcţii şi personal pentru aceleaşi instanţe.

Totodată, legiuitorul a prevăzut în mod expres subrogarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în toate drepturile şi obligaţiile Ministerului Justiţiei, respectiv inclusiv cele procesuale, cu privire la litigiile aflate încă pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de starea pricinii, fără distincţie, cât şi în drepturile şi obligaţiile care decurg din hotărâri judecătoreşti, pronunţate în litigii finalizate la acest moment, respectiv din alte titluri executorii.

În conformitate cu art. 38 din C. proc. civ., "Calitatea de parte se poate transmite legal sau convenţional, ca urmare a transmisiunii, în condiţiile legii, a drepturilor ori situaţiilor juridice deduse judecăţii."

Aşadar, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are legitimare procesuală activă în cadrul recursului, atât faţă de prevederile generale din C. proc. civ., cât şi faţă de dispoziţiile exprese ale art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022.

Din perspectiva Ministerului Justiţiei, sentinţa atacată a fost pronunţată câtă vreme erau încă în vigoare prevederile care puteau justifica participarea în proces a Ministerului Justiţiei, ţinând cont de intrarea în vigoare la data de 22.12.2022 a Legii bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 1214 din 19.12.2022, iar acesta a avut calitatea de emitent al actului atacat cu acţiunea din prezenta cauză, astfel că acesta justifică în continuare legitimare procesuală activă în cadrul recursului.

Pentru aceste motive, instanţa de recurs s-a considerat învestită cu două cereri de recurs, fiind depuse la dosar în mod distinct de către cele două entităţi mai sus menţionate şi le-a recunoscut amândurora calitatea de recurent.

5.3. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.

Recurenţii au invocat, în cadrul acestui motiv de casare, faptul că pronunţarea sentinţei de la fondul pricinii de un judecător care are calitatea de reclamant într-o pricină cu obiect similar, înregistrată pe rolul altei instanţe de judecată

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. are în vedere situaţia în care, instanţa nu a fost alcătuită potrivit dispoziţiilor legale.

Din perspectiva acestui motiv de casare de ordine publică, incompatibilitatea judecătorului de fond, în temeiul art. 42 pct. 13 C. proc. civ. coroborat cu art. 43 alin. (2) C. proc. civ., poate fi invocată în calea de atac a recursului numai de partea care a formulat o cerere de recuzare în faţa primei instanţe, dar aceasta a fost respinsă ori instanţa a omis a pronunţa asupra ei.

Or, ipoteza de mai sus nu se identifică în cazul de faţă; recurenţii-pârâţi în cuprinsul întâmpinării de la fondul cauzei menţionând că instanţa de fond ar trebui, cu titlu prealabil, să aibă în vedere obiectul şi părţile dosarului nr. x/2021 precum şi să analizeze eventuala incidenţă în cauză a prevederilor art. 43 alin. (2) coroborate cu art. 42 C. proc. civ.

Această solicitare nu echivalează cu formularea unei cereri de recuzare a judecătorului de primă instanţă care să fi fost respinsă sau să fi fost lăsată nesoluţionată, aspect care ar fi determinat incidenţa în cauză a motivului de casare relativ la alcătuirea instanţei de judecată.

În concluzie, acest motiv de casare este nefondat.

5.4. Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la o VRS de 605,225 RON, instanţa de control judiciar reţine că pentru a pronunţa hotărârea recurată, prima instanţă a stabilit că reclamanţii au obţinut recunoaşterea dreptului la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 20.11.2017.

Înalta Curte constată următoarele:

- prin sentinţa civilă nr. 797/20.05.2021, Tribunalul Mureş a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte petitul referitor la plata diferenţelor de drepturi salariale, invocată de pârâtul Ministerul Justiţiei prin întâmpinare. A respins petitul referitor la plata diferenţelor de drepturi salariale din cererea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. A respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune. A respins ca neîntemeiată acţiunea civilă formulată reclamanţii A., C., B., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL JUSTITIEI şi TRIBUNALUL BACAU, CONSILIUL NATIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINARII, având ca obiect drepturi ale personalului din justiţie;

- prin decizia civilă nr. 80/2701.2022, Curtea de Apel Târgu Mureş a admis apelurile declarate de reclamanţii C., A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 797/20.05.2021, pronunţate de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2020. A fost schimbată în parte hotărârea atacată, în sensul că: S-a admis acţiunea formulată de reclamanţii C., A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Bacău şi Tribunalul Bacău. Au fost obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale rezultate dintre cele efectiv încasate şi cele rezultate în urma recalculării prin luarea în considerare la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 20.11.2017, a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON (respectiv valoarea de referinţă sectorială de 484,18 RON, la care se va adăuga majorarea de 25% prevăzută de art. III din O.U.G. nr. 20/2016). Diferenţele salariale anterior menţionate vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei începând cu data scadenţei lunare a fiecărui drept şi până la data plăţii efective. La sumele anterior menţionate se va adăuga dobânda legală penalizatoare, calculată începând cu data scadenţei lunare a fiecărui drept şi până la data pronunţării prezentei hotărâri, iar în continuare, diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, până la data plăţii efective. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.

În cadrul primului palier de argumentaţie, Înalta Curte constată că primul argument invocat de către recurenţi, în privinţa reclamanţilor, este fondat. Cât timp a fost admisă definitiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei în dosarul nr. x/2020 al Curţii de Apel Târgu Mureş, titlul obţinut de către reclamanţi nu este opozabil Ministerului Justiţiei, care nu a fost parte în acea cauză. Din această perspectivă, se constată o greşită aplicare a efectului pozitiv al hotărârii judecătoreşti definitive din cauza respectivă, cât timp Ministerul Justiţiei nu a fost parte, iar faţă de acesta se poate invoca exclusiv opozabilitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe un al doilea palier de argumentaţie, din perspectiva invocării existenţei unui drept "câştigat" prin obţinerea hotărârilor judecătoreşti definitive de mai sus, chiar şi doar opozabile conform art. 435 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că este fondată critica recurenţilor, în sensul că prin cele două hotărâri judecătoreşti mai sus menţionate, drepturile câştigate de reclamanţi au avut caracterul unor despăgubiri şi nu caracterul unor drepturi salariale, iar menţiunea privind acordarea pentru viitor nu poate schimba natura acestora.

Astfel cum invocă în mod corect recurenţii, prin decizia civilă nr. 80/27.01.2022 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, în dosarul nr. x/2020, pe care îşi întemeiază pretenţiile intimaţii-reclamanţi, a fost menţinută soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei şi a fost respinsă acţiunea în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Pe fondul cauzei, soluţia Tribunalului Mureş a fost modificată de Curtea de Apel Târgu Mureş şi a fost admisă acţiunea reclamanţilor în contradictoriu cu ceilalţi pârâţi (Curtea de Apel Târgu Mureş şi Tribunalul Mureş), fiind obligaţi pârâţii să plătească reclamanţilor diferenţele de drepturi salariale rezultate dintre cele efectiv încasate şi cele rezultate în urma recalculării prin luarea în considerare la stabilirea drepturilor cuvenite, începând cu data de 20.11.2017, a unei valori de referinţă sectoriale de 605,225 RON. Diferenţele salariale anterior menţionate vor fi actualizate în raport cu rata inflaţiei începând cu data scadenţei lunare a fiecărui drept şi .până la data plăţii efective.

Din această perspectivă, se constată o greşită aplicare a efectului pozitiv al hotărârii judecătoreşti definitive din cauza respectivă, cât timp Ministerul Justiţiei nu a fost parte şi faţă de acesta se poate invoca exclusiv opozabilitatea hotărârii din perspectiva prevederilor art. 435 alin. (2) din C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, potrivit art. 1 din OMJ nr. 6245/C/30.12.2021, începând cu data acestui ordin, drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi ale asistenţilor judiciari se stabilesc având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) şi ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Înalta Curte constată că este neîntemeiată pretenţia reclamanţilor de obligare a pârâţilor la emiterea ordinului de stabilire a drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON începând cu data de 31.01.2017, din aceleaşi considerente ca cele expuse mai sus cu privire la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 430 din C. proc. civ. pentru reţinerea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat (lipsa identităţii de părţi, deoarece Ministerul Justiţiei nu a fost parte în cauza ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2020; lipsa identităţii de obiect şi cauză juridică, explicate anterior pe larg).

Aspectele privind discriminarea faţă de alţi colegi judecători sau cele privind egalizarea cu alţi colegi judecători, invocate prin cererea de chemare în judecată, au format obiectul cauzei judecate anterior şi au fost soluţionate în favoarea reclamanţilor prin hotărârea judecătorească definitivă cu privire la care se invocă puterea de lucru judecat; această hotărâre consacră un drept câştigat în favoarea acestora din perspectiva dreptului la acordarea despăgubirilor, dar, pentru raţiunile expuse mai sus, nu poate genera consecinţa efectului pozitiv al puterii de lucru judecat din perspectiva obligării la stabilirea unei indemnizaţii de salarizare. De altfel, ordinul atacat în prezenta cauză stabileşte plata eşalonată a drepturilor salariale acordate prin hotărâri judecătoreşti definitive având ca obiect VRS 605,225 RON pe perioada anterioară emiterii ordinului contestat.

Astfel, şi din această perspectivă, raportat la capătul de cerere având ca obiect obligarea la stabilirea drepturilor salariale prin raportare la VRS 605,225 RON, începând cu 20.11.2017, motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este fondat.

5.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 496 coroborat cu art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (în calitate de succesor legal al Ministerului Justiţiei) împotriva sentinţei civile nr. 2127 din 22 noiembrie 2022 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.