Securitate officer status upheld; appeal dismissed as unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that the defendant had the status of a Security (Securitate) worker, thereby affirming the original finding against him. The dispute arose from an action brought by the National Council for the Study of the Security Archives seeking a declaratory judgment that the defendant, a former officer (lieutenant major) in the Second Directorate in 1983, was a Securitate collaborator based on his role in proposing a negative travel authorization for a surveilled individual, which restricted fundamental rights. The Court rejected the appellant's procedural and substantive challenges, holding that under Article 2(1)(a) of Emergency Ordinance No. 24/2008, the two cumulative conditions—status as a Securitate officer and engagement in activities suppressing or restricting fundamental human rights—were met, and that the defendant's actions, including drafting a file and proposing the negative opinion, constituted arbitrary interference with the right to private life and free movement, irrespective of whether the proposal was approved by superiors or performed pursuant to orders.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (6) din C. proc. civ, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008; Securitate officer status upheld; appeal dismissed as unfounded: The dispute arose from an action brought by the National Council for the Study of the Security Archives seeking a declaratory judgment that the defendant, a former officer (lieutenant major) in the Second Directorate in 1983, was a Securitate collaborator based on his role in proposing a negative travel authorization for a surveilled individual, which restricted fundamental rights. The Court rejected the appellant's procedural and substantive challenges, holding that under Article 2(1)(a) of Emergency Ordinance No. 24/2008, the two cumulative conditions—status as a Securitate officer and engagement in activities suppressing or restricting fundamental human rights—were met, and that the defendant's actions, including drafting a file and proposing the negative opinion, constituted arbitrary interference with the right to private life and free movement, irrespective of whether the proposal was approved by superiors or performed pursuant to orders.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedThe court dismissed the appeal as unfounded, citing this article as the legal basis for the dismissal.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 21.11.2019, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat acţiune în constatare, solicitând să se constate existenţa calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A..
Prin sentinţa civilă nr. 590/08.07.2020, Curtea de Apel a admis cererea şi a constatat că pârâtul a fost colaborator al Securităţii.
Prin decizia nr. 5073/27.10.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de pârât şi a casat sentinţa cu trimitere la aceeaşi instanţă spre o nouă judecată, reţinând că instanţa de fond s-a raportat la un alt temei juridic decât al cererii indicate de reclamant.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2019*.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 2024 din 2 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..
S-a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
3. Cererile de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, iar în subsidiar, în caz de reţinere, respingerea acţiunii, cu obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea recursului, a invocat dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de fond trebuia să se pronunţe în raport de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată.
Astfel, din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul-pârât nu a participat activ la supravegherea informativă a unei persoanei şi nici nu a semnat în cadrul supravegherii informative un document prin care propune avizarea negativă în privinţa deplasării în străinătate a persoanei urmărite.
Prin urmare, instanţa de fond era obligată să examineze cauza sub toate aspectele menţionate în limitele stabilite prin acţiunea în constatare, adică dacă pârâtul a participat sau nu la o supraveghere informativă, şi nu să reţină că, prin avizarea negativă, pârâtul a desfăşurat activităţi specifice mecanismului de supraveghere informativă, adică să dea o proprie interpretare neconformă cu realitatea şi să atribuie noi sensuri unor cuvinte.
A mai arătat recurentul că nu era ofiţer operativ de investigaţii, adică ofiţer care se ocupa cu supravegherea şi furnizarea de date cu privire la diverse persoane, ci, în baza notelor informative întocmite de asemenea ofiţeri, a completat rubricile din înscrisul intitulat "fişă" cu informaţii din notele menţionate, neputând consemna în fişă alte informaţii sau date, întrucât acest fapt ar fi atras răspunderea sa penală.
În plus, propunerea unui aviz negativ nu era de natură să producă efecte juridice, deoarece o măsură propusă nu putea fi pusă în aplicare în lipsa aprobării şefilor ierarhici, aprobare care lipseşte din fişa în discuţie.
A mai arătat recurentul că instanţa de fond foloseşte sintagma "avizare negativă" pentru justificarea soluţiei, dar corect este "propunere de aviz negativ", deoarece, în realitate, recurentul a făcut o propunere, nu a dat un aviz.
Recurentul a susţinut că instanţa de fond a reţinut în mod eronat că era vorba despre aviz, de fapt era o propunere şi nu a vizat o nouă solicitare, întrucât din niciun document din dosarul depus de CNSAS nu rezultă că în anul 1983 petentul a făcut o nouă solicitare să plece în străinătate şi i-a fost respinsă având în vedere propunerea recurentului de aviz negativ, neaprobată.
A concluzionat recurentul că motivarea hotărârii nu este de natură să facă dovada că motivele invocate, precum şi susţinerile şi mijloacele de apărare formulate de recurent au fost serios examinate, împrejurare ce denotă necercetarea fondului cauzei.
Totodată, faptul întocmirii unei fişe-tip, finalizată cu o propunere neaprobată, fără a efectua o supraveghere informativă, ci numai în baza notelor informative primite de la ofiţerii informativi, propunere care nu a produs efecte, nu este de natură a produce consecinţele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nu reprezintă un element suficient care, prin el însuşi, să conducă la concluzia că au fost suprimate sau îngrădite vreun drept ori vreo libertate.
A concluzionat recurentul că simplul fapt al redării unor informaţii din dosarul petentului, conţinute în note informative şi adrese întocmite de ofiţerii operativi de investigaţii şi de şefii acestuia nu poate satisface exigenţele textului legal invocat, care nu poate fi interpretat într-o manieră extensivă.
4. Apărările intimatului
Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamantul a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se constate calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.
Soluţionând cauza, instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată, pârâtul formulând recurs întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6, 8 din C. proc. civ.
Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Acest motiv de recurs include toate neregularităţile procedurale care atrag sancţiunea nulităţii, cu excepţia celor menţionate la punctele 1-4, precum şi nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.
Recurentul a invocat dispoziţiile art. 9 alin. (2) şi art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. şi a arătat că instanţa de fond trebuia să se pronunţe în raport de motivele invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată. A menţionat că, din toate înscrisurile depuse la dosar rezultă că recurentul-pârât nu a participat activ la supravegherea informativă a unei persoanei şi nici nu a semnat în cadrul supravegherii informative un document prin care propune avizarea negativă în privinţa deplasării în străinătate a persoanei urmărite. Prin urmare, a apreciat recurentul că instanţa de fond era obligată să examineze cauza sub toate aspectele menţionate în limitele stabilite prin acţiunea în constatare, adică dacă pârâtul a participat sau nu la o supraveghere informativă, şi nu să reţină că, prin avizarea negativă, pârâtul a desfăşurat activităţi specifice mecanismului de supraveghere informativă, adică să dea o proprie interpretare neconformă cu realitatea şi să atribuie noi sensuri unor cuvinte.
Cu privire la aceste susţineri, Înalta Curte observă că partea recurentă nu a precizat ce reguli de procedură ar fi fost încălcate de prima instanţă, criticile sale fiind subsumate, de fapt, cazului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în cadrul căruia urmează să fie analizate.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate, deoarece hotărârea prin care instanţa a soluţionat cauza în fond răspunde argumentelor decisive care conduc la o soluţie în acord cu considerentele, astfel încât să rezulte construcţia logico-juridică care a stat la baza formării convingerii instanţei.
Sentinţa civilă recurată nu a fost dată cu nesocotirea obligaţiei legale a judecătorului de a proceda la motivarea hotărârii, dispozitivul hotărârii fiind concluzia logică a considerentelor avute în vedere de instanţa de judecată.
Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanţă nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească nu determină incidenţa motivului de casare în discuţie, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanţă a dreptului material.
Altfel spus, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau străine de natura cauzei.
Lecturând hotărârea recurată, instanţa constată expunerea raţionamentului logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată; în plus, din considerentele dezvoltate de curte nu rezultă a cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei, astfel încât un astfel de motiv de casare/nelegalitate nu este incident.
Pe cale de consecinţă, pretinsa deficienţă în motivare imputată sentinţei recurate prin prisma art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. nu poate fi reţinută ca fiind fondată, instanţa de fond arătând de ce a admis cererea de chemare în judecată şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al securităţii.
În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., soluţia primei instanţe de admitere a acţiunii este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.
Astfel, Înalta Curte reţine că dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 definesc noţiunea de lucrător al Securităţii ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".
În preambulul O.U.G. nr. 24/2008 se menţionează că "în perioada de dictatură comunistă, cuprinsă între 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, puterea comunistă a exercitat, în special prin organele securităţii statului, parte a poliţiei politice, o permanentă teroare împotriva cetăţenilor ţării, drepturilor şi libertăţilor lor fundamentale. Aceasta îndreptăţeşte accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii".
Din textul legal rezultă, aşadar, că pentru a se constata în privinţa unei persoane calitatea de lucrător al Securităţii, este necesară întrunirea a două condiţii cumulative, respectiv să fi fost ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945 – 1989 şi să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.
În ceea ce îl priveşte pe recurentul-pârât, Înalta Curte reţine că în mod corect a constatat prima instanţă că este îndeplinită prima condiţie, în contextul în care pârâtul a avut calitatea de ofiţer, cu gradul de locotenent major, în cadrul Direcţiei a II-a, în anul 1983, aspect necontestat de către acesta.
Cea de-a doua condiţie rezultă din activităţile concrete pe care pârâtul le-a desfăşurat, în contextul în care măsurile întreprinse de acesta au îngrădit dreptul la viaţă privată şi dreptul la libera circulaţie.
Astfel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, s-a reţinut că, în privinţa persoanei urmărite S.M., s-a întocmit la nivelul Departamentului Securităţii Statului - Direcţia a II-a fişa nr. x/29.10.1983, în care s-au consemnat date cu privire la persoana urmărită, în cuprinsul căreia se consemnează olograf că persoana în cauză este lucrată în S.I. (supraveghere informativă) deoarece a fost semnalat cu intenţia de evaziune, tatăl semnalat cu elogieri ale modului de viaţă capitalist şi cu afirmaţii de nemulţumire, la domiciliu este semnalat ca un element uşuratic cu două căsătorii destrămate din vina sa, de asemenea părinţii săi sunt semnalaţi că elogiază modul de viaţă capitalist; totodată, s-a consemnat că se manifestă cu nemulţumiri, cu vicii precum afemeiat şi fire libertină, a fost semnalat cu afirmaţii de nemulţumire şi cu intenţia de a pleca din ţară folosindu-se de o ieşire turistică.
La punctul IV din fişă s-a completat olograf avizul propus ca "negativ" şi s-a semnat de către recurentul-pârât, indicându-se olograf data de 29. X.1983.
Totodată, în anexă s-au indicat în privinţa avizului negativ următoarele motive: "este suspect de evaziune, nu este căsătorit şi nu prezintă garanţia reîntoarcerii în ţară, întreţine relaţii neoficiale cu cetăţeni străini".
Recurentul a susţinut că faptul întocmirii unei fişe-tip, finalizată cu o propunere neaprobată, fără a efectua o supraveghere informativă, ci numai în baza notelor informative primite de la ofiţerii informativi, propunere care nu a avut efecte, nu este de natură a produce consecinţele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi nu reprezintă un element suficient care, prin el însuşi, să conducă la concluzia că au fost suprimate sau îngrădite vreun drept ori vreo libertate.
A mai arătat recurentul că nu era ofiţer operativ de investigaţii, adică ofiţer care se ocupa cu supravegherea şi furnizarea de date cu privire la diverse persoane, ci, în baza notelor informative întocmite de asemenea ofiţeri, a completat rubricile din înscrisul intitulat "fişă" cu informaţii din notele menţionate, neputând consemna alte informaţii sau date, întrucât acest fapt ar fi atras răspunderea sa penală.
În plus, a apreciat recurentul că propunerea unui aviz negativ nu era de natură să producă efecte juridice, deoarece o măsură propusă nu putea fi pusă în aplicare în lipsa aprobării şefilor ierarhici, aprobare care lipseşte din fişa în discuţie.
Înalta Curte reţine că aceste argumente sunt nefondate, întrucât în speţă au fost analizate acţiunile şi măsurile dispuse efectiv de recurentul-pârât şi consecinţele produse de acestea.
Astfel, înscrisurile aflate la dosarul cauzei au demonstrat că propunerea de aviz negativ a fost efectuată de însuşi recurentul-pârât, acesta argumentând avizul prin prisma faptului că persoana în cauză este suspectă de evaziune, nu este căsătorită, nu prezintă garanţia reîntoarcerii în ţară şi întreţine relaţii neoficiale cu cetăţeni străini.
Nici argumentul completării unui formular tipizat numai în baza notelor informative primite de la ofiţerii informativi nu este de natură a înlătura consecinţa prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, întrucât acest "formular" cuprindea propunerea înaintată de însuşi recurentul-pârât.
Pe de altă parte, chiar dacă recurentul s-a supus ordinelor şi indicaţiilor superiorilor ierarhici, această împrejurare nu constituie, conform art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, o cauză legală de nerăspundere, câtă vreme a participat, prin faptele sale proprii, la activităţi specifice mecanismului de supraveghere informativă.
În aceste condiţii, se constată că este lipsită de relevanţă pentru constatarea calităţii de lucrător al Securităţii împrejurarea că pârâtul şi-a îndeplinit, prin activităţile menţionate, sarcinile profesionale, astfel cum susţine prin memoriul de recurs.
Voinţa legiuitorului este de a fi calificată ca fiind lucrător al Securităţii şi persoana care, acţionând în limitele profesiei şi cu respectarea atribuţiilor ce îi reveneau în epocă, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, din formularea art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 reieşind concluzia că este suficient ca, prin activităţile derulate de angajatul Securităţii, să se producă o îngrădire a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, cum în mod judicios a concluzionat judecătorul fondului.
Totodată, nu prezintă relevanţă dacă informaţiile obţinute şi prelucrate de către recurentul-pârât au determinat sau nu îngreunarea situaţiei persoanei urmărite, importantă fiind, din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, imixtiunea arbitrară a autorităţilor, reprezentate de recurentul-pârât, în viaţa privată a persoanei urmărite.
În altă ordine de idei, pentru a fi reţinută calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana care avea calitatea de ofiţer al Securităţii să fi desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.
Se constată că legiuitorul nu face distincţie între persoanele care au iniţiat şi supus spre aprobare anumite măsuri şi persoanele care le-au aprobat, respectiv, le-au executat, singurul element determinant fiind acela ca întreaga activitate de poliţie politică să vizeze încălcarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale.
Prin urmare, toate activităţile întreprinse care au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, indiferent dacă au fost de iniţiere, propunere sau aprobare, conduc la constatarea calităţii de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior enunţate.
În aceste condiţii, prima instanţă a constatat în mod corect, pe baza documentaţiei prezentate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, că activitatea de urmărire informativă, în modalităţile expuse mai sus, a fost de natură să îngrădească drepturi şi libertăţi fundamentale (dreptul la viaţă privată, dreptul la liberă circulaţie), astfel încât sunt incidente dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008.
Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.
Având în vedere soluţia ce va fi pronunţată în cauză, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) din acelaşi Cod pentru acordarea cheltuielilor de judecată solicitate de recurent, întrucât aceasta este partea aflată în culpă procesuală, în accepţiunea normelor legale în materie, respectiv cea care a căzut în pretenţii.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 2024 din 2 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 2024 din 2 noiembrie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.