State property sale discretion under Emergency Ordinance 101/2011 and auction eligibility barriers for debtors

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti la data de 27.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, a solicitat:

- să se constate abuzul de drept săvârşit de pârâtă prin refuzul nejustificat al acesteia de a demara procedurile legale în vederea încheierii cu reclamanta a contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Municipiul Bucureşti, Piaţa Amzei nr. 15 şi, ca urmare,

- să se constate răspunderea civilă delictuală a pârâtei;

- obligarea pârâtei la plata sumei de 3.679,16 euro, reprezentând despăgubiri aferente prejudiciului suferit în perioada aprilie 2022 - prezent, sumă ce se va actualiza până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti;

- obligarea pârâtei să demareze procedurile legale în vederea încheierii cu A. S.R.L. a contractului de vânzare-cumpărare, având ca obiect imobilul situat în Municipiul Bucureşti, Piaţa Amzei nr. 15, format din 5 camere şi dependinţe, cu suprafaţa utilă de 143,27 mp;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 132/17.01.2023, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 986 din 31 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii ca neîntemeiată.

A fost respinsă acţiunea privind pe reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, după rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 54 din Constituţie, art. 14 alin. (1), art. 15 şi art. 1357 din C. civ., art. 1 alin. (2) şi art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 60/2005, art. 1, art. 3 alin. (1) şi art. 5 din O.U.G. nr. 101/2011 şi dispoziţiilor H.G. nr. 484/2022.

A apreciat recurenta că, în speţă, se regăseşte ipoteza refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere, în condiţiile în care a fost emisă H.G. nr. 484/2022 prin care imobilul a fost inclus pe lista imobilelor ce vor fi scoase la vânzare de către pârâtă, însă aceasta a refuzat, cu exces de putere şi abuz de drept, să pună în aplicare dispoziţiile legale, în sensul de a demara procedura de încheiere a contractului de vânzare a imobilului.

A mai arătat recurenta că, în speţă, sunt întrunite condiţiile privind angajarea răspunderii intimatei-pârâte pentru prejudiciul cauzat. Astfel, prin refuzul nejustificat de a demara procedura de vânzare a imobilului, intimata-pârâtă a produs recurentei un prejudiciu începând cu data emiterii H.G. nr. 484/2022, prejudiciu constând în suma achitată cu titlu de chirie, astfel că aceasta este obligată să-l repare, în temeiul art. 1357 din C. civ.

Recurenta a susţinut că, în speţă, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru demararea procedurii privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar intimata refuză, cu rea-credinţă, să pună în aplicare dispoziţiile unei hotărâri de guvern ce reglementează aplicabilitatea O.U.G. nr. 101/2011.

4. Apărările intimatei

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

5. Alte aspecte procesuale

La termenul de judecată din 16 mai 2024, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului, având în vedere împrejurarea că în memoriul de recurs se regăsesc critici care pot fi subsumate dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat să se constate abuzul de drept săvârşit de pârâta Regia Autonomă - Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat prin refuzul nejustificat al acesteia de a demara procedurile legale în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare şi, ca urmare, să se constate răspunderea civilă delictuală a pârâtei, obligarea pârâtei la plata sumei de 3.679,16 euro, reprezentând despăgubiri, obligarea pârâtei să demareze procedurile legale în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în Municipiul Bucureşti, Piaţa Amzei nr. 15.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a respins acţiunea ca neîntemeiată, reclamanta formulând recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanţa a interpretat şi a aplicat greşit cadrul normativ incident în speţă raportat la situaţia de fapt stabilită.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.

Faţă de cele constatate, Înalta Curte reţine că în cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Preliminar, Înalta Curte observă că imobilul aparţine domeniului privat al statului, aspect care ar fi atras competenţa de soluţionare a instanţei civile, dar această chestiune nu poate fi ridicată pentru prima dată în calea de atac.

În cuprinsul memoriului de recurs, recurentul a susţint că, în speţă, se regăseşte ipoteza refuzului nejustificat de a soluţiona o cerere, în condiţiile în care a fost emisă H.G. nr. 484/2022 prin care imobilul a fost inclus pe lista imobilelor ce vor fi scoase la vânzare de către intimata-pârâtă, însă aceasta a refuzat, cu exces de putere şi abuz de drept, să pună în aplicare dispoziţiile legale, în sensul de a demara procedura de încheiere a contractului de vânzare a imobilului.

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 1 din O.G. nr. 101/2011: "Imobilele, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", denumită în continuare R.A.-A.P.P.S., respectiv imobilele proprietatea R.A.-A.P.P.S., care au situaţia juridică clarificată şi nu sunt grevate de sarcini, pot fi vândute potrivit prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă."

Prin H.G. nr. 484 din 6 aprilie 2022, a fost completată Anexa nr. 3 la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 101/2011 privind reglementarea condiţiilor pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", a imobilelor proprietatea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile, pentru reglementarea cheltuielilor de cazare în unele situaţii speciale, precum şi pentru modificarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 30 noiembrie 2011, aprobată cu completări prin Legea nr. 382/2013, fiind inclus şi apartamentul nr. x, str. x, Bucureşti.

Analizând dispoziţiile legale aplicabile speţei, Înalta Curte constată că refuzul autorităţii nu este nejustificat, în condiţiile în care aceasta nu avea obligaţia de a proceda, imediat după apariţia H.G. nr. 484/2022 la iniţierea procedurii de vânzare a tuturor imobilelor cuprinse în lista din acel act.

Astfel, modalitatea de reglementare cuprinsă în art. 1 din O.U.G. nr. 101/2011 redat anterior este că imobilele pot fi vândute, aspect care duce la concluzia că intimatei-pârâte i s-a conferit un drept de apreciere în ceea ce priveşte vânzarea imobilelor în discuţie, cel puţin sub aspectul stabilirii ordinii de vânzare şi al alegerii momentului oportun pentru înstrăinarea fiecărui imobil.

Totodată, astfel cum a remarcat în mod corect instanţa de fond, interesul recurentei-reclamante de a solicita obligarea intimatei la derularea procedurii de vânzare a imobilului apare ca fiind cel puţin discutabil, în condiţiile în care una dintre condiţiile stabilite de art. 3 din O.U.G. nr. 101/2011 pentru a putea participa la licitaţia de vânzare este aceea ca participantul să nu aibă "datorii faţă de R.A. - A.P.P.S. înregistrate în evidenţele contabile ale regiei la data înscrierii la licitaţie."

Or, între părţi există litigiul care face obiectul dosarului nr. x/2022 soluţionat în primă instanţă de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti prin care a fost obligată recurenta-reclamantă la plata contravalorii lipsei de folosinţă a imobilului.

Prin urmare, sunt nefondate criticile recurentei în sensul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru demararea procedurii privind încheierea contractului de vânzare-cumpărare, iar intimata refuză, cu rea-credinţă, să pună în aplicare dispoziţiile unei hotărâri de guvern ce reglementează aplicabilitatea O.U.G. nr. 101/2011.

În acest context, soluţia asupra capetelor de cerere accesorii este determinată de soluţia asupra cererii de constatare a existenţei refuzului nejustificat de soluţionare a cererii, astfel că sunt nefondate şi susţinerile recurentei privind întrunirea condiţiilor în ceea ce priveşte angajarea răspunderii intimatei-pârâte pentru prejudiciul cauzat.

În concluzie, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 986 din 31 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 986 din 31 mai 2023 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.