Unfair competition: Proving causal link between use of commercial secrets and client diversion

Şedinţa publică din data de 16 mai 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 18.12.2020, reclamanţii A. şi B. S.R.L, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei, au solicitat modificarea parţială a deciziei nr. 59/13.10.2020 emise de Consiliul Concurenţei ca fiind neîntemeiată, în sensul constatării că nu au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale de către contestatori, respectiv că nu a fost efectuată fapta de deturnare a clientelei societăţii C. către B. în perioada ianuarie 2014- ianuarie 2019 şi, pe cale de consecinţă, aceştia nu datorează contravaloarea amenzii stabilite în sarcina acestora, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1018 din 20 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă cererea de chemare în judecată precizată, formulată de reclamanţii A. şi B. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei.

A fost anulată în parte Decizia nr. 59/13.10.2020 emisă de Consiliul Concurenţei, respectiv art. 1, în ceea ce priveşte constatarea încălcării de către reclamanţi a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991 şi art. 2 şi 3 privind sancţionarea reclamanţilor cu amendă în cuantum de 5.000 RON.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamanţi a sumei de 50 RON reprezentând taxă judiciară de timbru.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâtul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinţei şi, după rejudecare, respingerea acţiunii.

Recurentul a arătat că motivarea instanţei de fond este netemeinică şi nelegală. Astfel, cele reţinute de instanţa de judecată cu privire la caracterul de secret comercial sunt eronate întrucât, în cadrul cercetării aprofundate, din analiza facturilor de vânzare ale celor două întreprinderi, C. şi B., către clienţii deturnaţi, s-a constatat existenţa unui număr mare de livrări realizate de cele două întreprinderi către acelaşi client, în aceeaşi zi calendaristică. Aşa cum s-a demonstrat în cadrul deciziei de sancţionare, acest fapt a reprezentat o cunoaştere a informaţiilor privind livrările realizate de C. de către concurentul său B..

A menţionat recurentul că, aşa cum s-a demonstrat în cuprinsul deciziei de sancţionare, potrivit întregului material probator avut în vedere şi contrar susţinerilor reclamanţilor, întreprinderea C. a făcut dovada caracterului de secret comercial a informaţiilor la care au avut acces persoanele fizice D. şi A., cât şi modalitatea prin care C. a adus la cunoştinţa reclamanţilor informaţiile pe care le-a catalogat ca fiind "secrete comerciale" în sensul Legii nr. 11/1991.

Cunoaşterea şi dezvăluirea unor informaţii ale întreprinderii C. privind portofoliul de clienţi, politicile de preţuri, discount-urile, atât cele obţinute de la furnizori, cât şi cele acordate clienţilor, prin faptele celor două persoane fizice menţionate anterior au adus prejudicii întreprinderii C. şi au afectat mediul concurenţial, aşa cum s-a detaliat în cuprinsul deciziei de sancţionare.

Totodată, a mai arătat recurentul că, contrar susţinerilor reclamanţilor, potrivit cărora nu ar exista identitate între produsele comercializate de cele două întreprinderi, din analiza documentelor aflate la dosarul cauzei, respectiv facturi, rezultă că există identitate de produse.

A susţinut recurentul că, având în vedere informaţiile prezentate, contrar celor susţinute de reclamanţi, se constată o diminuare a volumului vânzărilor C., iar nu o creştere liniară.

În concluzie, recurentul a solicitat respingerea recursului.

4. Apărările intimaţilor

Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat modificarea parţială a deciziei nr. 59/13.10.2020 emise de Consiliul Concurenţei ca fiind neîntemeiată, în sensul constatării ca nu au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale de către contestatori, respectiv ca nu a fost efectuată fapta de deturnare a clientelei societăţii C. către B. în perioada ianuarie 2014- ianuarie 2019 şi, pe cale de consecinţă, nu datorează contravaloarea amenzii stabilite în sarcina acestora.

Soluţionând cauza, instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată şi a anulat în parte Decizia nr. 59/13.10.2020 emisă de Consiliul Concurenţei, respectiv art. 1, în ceea ce priveşte constatarea încălcării de către reclamanţi a prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991 şi art. 2 şi 3 privind sancţionarea reclamanţilor cu amendă în cuantum de 5.000 RON.

Pârâtul Consiliul Concurenţei a declarat recurs, formulând critici subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe care instanţa de control judiciar le apreciază neîntemeiate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că, prin Decizia Consiliului Concurenţei nr. 59/13.10.2020, au fost sancţionati reclamanţii B. şi A. cu amendă în cuantum de 5.000 RON fiecare, potrivit art. 4 alin. (2) lit. a) si b) din Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, constatându-se încălcarea prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din lege de către întreprinderea B. şi de persoanele fizice A. şi D., foşti salariaţi ai C., prin săvârşirea, în intervalul ianuarie 2014 – ianuarie 2019, a faptei de concurenţă neloială constând în deturnarea clientelei C. către B..

S-a arătat în acest sens că, la sesizarea S.C. C. S.R.L., Consiliul Concurenţei a declanşat o cercetare aprofundată pe piaţa comercializării de rulmenţi şi game similare, pe care activează cele două întreprinderi concurente, C. şi B., piaţa geografică vizată fiind una regională, reprezentată de judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa şi municipiul Bucureşti. Perioada analizată a fost ianuarie 2014 – ianuarie 2019, în contextul în care numitul A. este administrator al B. din data de 07.11.2013, la data de 28.02.2018 acesta şi-a dat demisia de la C. unde era angajat din 2011, reclamantul D. a fost angajat al C. din 2010 până în iunie 2018, iar în ianuarie 2019 acesta din urmă s-a angajat la B..

Coroborând datele analizate, Consiliul Concurenţei a arătat că, în perioada ianuarie 2014 – ianuarie 2019, ponderea vânzărilor C. către clienţii posibil deturnaţi a fost de 73,39%, iar ponderea vânzărilor B. către aceiaşi clienţi a fost de 26,60%, concluzionându-se astfel că transferul clienţilor C. către B. a condus la afectarea activităţii economice a C., constituind o faptă de concurenţă neloială în sensul prevederilor art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991.

S-a reţinut că reclamantul A. a fost salariat al C. circa 7 ani, în perioada 31.03.2011 – 28.02.2018, ocupând funcţia de agent de vânzări. Începând cu data de 7.11.2013 reclamantul este administrator al B., iar la data cercetării era şi salariat al B..

Consiliul a reţinut, de asemenea, că informaţiile privind portofoliul de clienţi ai C. (datele de identificare ale acestora), politicile de preţuri, discount-urile, termenele de plată etc. pot fi considerate, în general, informaţii secrete.

În concluzie, datele rezultate în urma investigaţiei derulate de Consiliul Concurenţei au arătat faptul că, în perioada de referinţă, o parte dintre clienţii C. au achiziţionat rulmenţi şi game similare şi de la B., respectiv că s-a produs o deplasare a clientelei între cele două societăţi, mai exact de la C. către B.; s-a probat, de asemenea, în mod incontestabil, că în perioada de referinţă reclamantul a fost în acelaşi timp salariat al C. şi administrator al B. şi a devenit ulterior salariat al B., că reclamantul, în calitatea sa de salariat al C., a avut acces la informaţii ale acestei societăţi ce îndeplinesc condiţiile spre a fi catalogate drept secrete comerciale, precum politica de preţ, discount-uri, condiţii comerciale, portofoliul de clienţi, comenzi recepţionate etc., şi cu privire la care C. a luat măsuri rezonabile de protecţie, precum crearea unor mail-uri de serviciu şi inserarea în contractul de muncă a obligaţiei de a păstra secretul de serviciu, respectiv că dezvăluirea unor atare informaţii are aptitudinea de a dăuna intereselor C..

Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 2 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 11/1991, constituie o practică de concurenţă neloială, interzisă de lege, "deturnarea clientelei unei întreprinderi de către un fost sau actual salariat/reprezentant al său ori de către orice altă persoană prin folosirea unor secrete comerciale, pentru care respectiva întreprindere a luat măsuri rezonabile de asigurare a protecţiei acestora şi a căror dezvăluire poate dăuna intereselor acelei întreprinderi".

Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut în mod corect faptul că recurentul din prezenta cauza nu a probat legătura de cauzalitate dintre presupusa folosire de informaţii având caracter de secret comercial şi presupusa deturnare a clienţilor de către reclamant şi cealaltă persoană cercetată de către recurent.

Mai mult decât atât, nu a indicat şi nici dovedit un act concret de folosire de către reclamant a unor informaţii presupus a avea caracter de secret comercial aparţinând S.C. C. S.R.L. care să fi avut consecinţă directă deturnarea unui client în beneficiul S.C. B. S.R.L..

De altfel, în decizia contestată, recurentul s-a limitat la a enunţa faptul că reclamantul ar fi avut acces la informaţii cu presupus caracter de secret comercial care ar fi fost protejate de către S.C. C. S.R.L. cu mijloace potrivite.

Un alt aspect esenţial reţinut în mod corect de către instanţa de fond îl reprezintă faptul ca recurentul Consiliul Concurenţei nu a reuşit să probeze că reclamantul ar fi folosit informaţiile cu presupus caracter de secret comercial pentru a deturna clientela S.C. C. S.R.L. către S.C. B. S.R.L. pentru a achiziţiona de la aceasta din urma rulmenţi sau produse din gama acestora.

Din întreg probatoriul administrat în cauză nu a reieşit legătura de cauzalitate dintre folosirea de către reclamant a unor secrete comerciale si deturnarea clientelei S.C. C. S.R.L..

În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu există elemente care să susţină ipoteza că reorientarea unora dintre clienţii S.C. C. S.R.L. către S.C. B. S.R.L. ar fi avut loc ca urmare a unor presupuse acţiuni de deturnare ale reclamantului prin folosirea de secrete comerciale.

De altfel, din motivele de recurs formulate de către recurentul Consiliul Concurentei se poate observa o simplă reiterare a argumentaţiei din conţinutul Deciziei nr. 59/13.10.2020, fără a aduce argumente care să contrazică în mod efectiv aspectele reţinute de către instanţa de fond în sentinţa pronunţată.

Ansamblul criticilor subsumate de recurent motivului de casare menţionat tinde la reevaluarea stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

În concluzie, Consiliul Concurenţei a prezentat argumente în sensul că informaţiile avute în vedere sunt secrete comerciale în sensul legii, că reclamantul a avut acces la ele şi că s-au luat măsuri rezonabile de protecţie a lor, dar a omis să demonstreze ceea ce era esenţial, respectiv că reclamantul a folosit efectiv respectivele secrete comerciale şi că în acest mod a fost deturnată clientela C., mai precis că deplasarea clienţilor de la C. către B., în ceea ce priveşte achiziţionarea de rulmenţi şi game similare, este consecinţa utilizării de către reclamant a unor secrete comerciale.

Înalta Curte are în vedere şi faptul că, în dosarul nr. x/2020, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Concurenţei şi a fost anulată în parte Decizia nr. 59/13.10.2020 emisă de Consiliul Concurenţei, respectiv art. 1, în ceea ce priveşte constatarea încălcării de către reclamant a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 11/1991 şi art. 4 privind sancţionarea reclamantului cu amendă în cuantum de 5.000 RON, soluţie definitivă prin respingerea recursului declarat de pârât (decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 4441/2022).

Concluzionând, instanţa de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. şi că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei nr. 1018 din 20 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Consiliul Concurenţei împotriva sentinţei nr. 1018 din 20 mai 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 16 mai 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.