Motion to annul rejected: prior partial reduction of moral damages in insurer fund dispute upheld

Şedinţa publică din data de 14 mai 2024

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea înregistrată la data de 03.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, sub număr de dosar x/2019, reclamantul A. a solicitat anularea deciziei emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor prin care s-a refuzat plata diferenţei de daune morale pretinse prin cererea de plată, în cuantum total de 500.000 RON, pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 04.11.2015.

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis, în parte, cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, fiind anulată decizia atacată cu privire la respingerea diferenţei solicitate şi obligat pârâtul FGA să plătească reclamantului încă 200.000 RON cu titlu de daune morale, respingându-se în rest pretenţiile reclamantului.

Calea de atac a recursului exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 2178 din 27 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 s-a respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-reclamant.

Totodată, s-a admis recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1401 din 13 octombrie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, s-a redus cuantumul daunelor morale de la suma de 200.000 RON la suma de 100.000 RON, menţinându-se în rest sentinţa recurată.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva Deciziei nr. 2178 din 27 aprilie 2023 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2019 a formulat contestaţie în anulare contestatorul A. invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În susţinerea contestaţiei în anulare, contestatorul arată că în etapa procesuală a recursului nu poate fi reapreciat cuantumul despăgubirilor care rezultă dintr-o reevaluare a situaţiei de fapt prin prisma elementelor de probatoriu, o astfel de împrejurare excede limitelor analizei permise în calea extraordinară de atac

În legătură cu obiectul recursului, această cale de atac poate fi exercitată şi exculsiv împotriva considerentelor hotărârii, în condiţiile 461 alin. (2) C. proc. civ. în sensul că recursul exercitat exclusiv împotriva hotărârii atacate trebuie să se întemeieze pe unu dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. (recursul împotriva considerentelor trebuie fondat pe unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 48Ł alin. (1) C. proc. civ..diverg însă în ceea ce priveşte posibilitatea încadrării în motivele de casare prevăzute de lege a recursului împotriva considerentelor care cuprind constatar de fapt ce prejudiciază partea. Se apreciază că recursul nu poate fi formulat împotriva considerentelor care cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, deoarece, în acest caz, art. 461 alin. (2) C. proc. civ. este incompatibil cu natura recursului de cale de atac»»] care se realizează exclusiv un control de legalitate a hotărârii atacate.(O Spinteani Matei, în G. Boroi Noul Cod voi II p. 128). Or, în recursul ce a făcut obiectul analizei Înaltei Curţi prin Decizia nr. 2178 nu există constatări de fap ce prejudiciază partea.

Recursul nu poate fi exercitat decât pentru motive de nelegalitate a hotărârii deoarece părţile au avut la dispoziţie o judecată în fond în faţa primei instanţe şi c rejudecare a fondului(atat în fapt cat şi în drept) în apel. Astfel, de lege lata, C. proc. civ.. reglementează exclusiv motive care vizează nelegalitatea hotărârii.

Niciunul dintre motivele de recurs nu permite reexaminarea situaţiei de fapt şi nici nu mai există un corespondent al fostului 304 C. proc. civ. 1865 astfel încât instanţa de recurs nu va putea niciodată să schimbe situaţia de fapt reţinută de instanţa de fond Dec. nr. 3/2020.

O cale de atac extraordinară nu poate fi exercitată omisso medio.

Mai susţine contestatorul că în prezentul dosar instanţa de recurs a apreciat că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Acest motiv de casare vizează încălcarea legii de drept substanţial (material) încălcare care poate îmbrăca mai multe aspecte: aplicarea unui text de lege străii situaţiei de fapt: extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică oi restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor acesteia(de exemplu: aplicarea une norme de drept comun la situaţii pentru care există o normă specială, aplicarea une norme speciale prin analogie, la situaţii ce nu cad sub incidenţa ei etc); textului de legi corespunzător situaţiei de fapt i s-a dat o interpretare greşită (inclusiv in cazul în cari norma juridică este obscură şi deci, susceptibilă de interpretare, dar interpretarea dat; în speţă nu este justă); violarea unor principii de drept.

Acest motiv de casare îşi are corespondentul în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865. însă spre deosebire de acesta din urmă, actualul art. 488 alin. (1) pct(8) C. proc. civ. precizează fără echivoc că reprezintă motiv de casare numai încălcarea sau aplicarea greşitş normelor de drept material. Prin urmare, susţine contestatorul că invocarea pe calea acestui motiv a nerespectării unor reguli de procedură nu este posibilă.

Şi în cazul acestui motiv de casare trebuie să se facă distincţie între caracterul de ordine publică sau de ordine privată al normei de drept material ce a fost nesocotit; pentru a se putea stabili partea care are dreptul să invoce motivul de recurs, precum condiţiile ce trebuie îndeplinite. De asemenea, trebuie avute în vedere şi prevederile ai 488 alin. (2) C. proc. civ. Prin urmare, în cazul hotărârilor susceptibile de apel, acest motiv nu poate fi invocat pentru prima oară în recurs, chiar dacă încălcarea sau aplicarea greşii a legii substanţiale priveşte o normă de ordine publică, în schimb, dacă motivul vizeai chiar hotărârea instanţei de apel, va putea fi invocat direct în recurs.

Instanţa de recurs a redus la jumătate ceea ce deja era redus la jumătate din plafonarea răspunderii, prin care "Fondul efectuează" plăţi di indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, ci respectarea plafonului de garantare prevăzut de lege de 450.000 RON pe ui creditor de asigurare al asigurătorului în faliment" conform art. 15 din Lege; 213/2015.

Lipsa creditorilor de asigurări este limitativă, nu exemplificativă şi nu se poate deduce pe cale de interpretare.

Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu a formulat întâmpinare în această cale de atac.

Procedura de soluţionare a contestaţiei în anulare

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a contestaţiei în anulare şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de 503-508 C. proc. civ., coroborat cu art. 194-200 şi art. 201 alin. (1), (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Prin Rezoluţia Preşedintelui completului căruia i-a fost repartizată aleatoriu contestaţia în anulare ce face obiectul judecăţii, din data de 18.12.2023, s-a fixat primul termen pentru soluţionarea contestaţiei în anulare la data de 14 mai 2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când, Înalta Curte, luând act solicitarea contestatorului, de judecare a contestaţiei în anulare şi în lipsa sa, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ., a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul spre soluţionare asupra contestaţiei în anulare.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată prin contestaţia în anulare, în raport de motivele invocate şi normele legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare formulată de contestatorul A. este nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac de retractare şi nesuspensivă de executare ce poate fi exercitată doar pentru ipotezele expres determinate prin dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. (contestaţia în anulare obişnuită - al cărei obiect poate fi o hotărâre definitivă) şi art. 503 alin. (2) C. proc. civ. (contestaţia în anulare specială - al cărei obiect poate fi o hotărâre a instanţei de recurs).

Înalta Curte constată că, strict formal, prezenta contestaţie în anulare nu este inadmisibilă, întrucât motivele invocate sunt prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Din cuprinsul textului de lege, rezultă cerinţele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac şi anume ca hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare să fie pronunţată de instanţa de recurs, iar prin motivele pe care se sprijină să fie invocată o pretinsă eroare materială a instanţei de control judiciar, intervenită cu ocazia soluţionării recursului, ori instanţa de recurs " respingând recursul… a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de către recurent în termen" (contestaţia în anulare specială art. 503 alin. (2) C. proc. civ.)

În cauza de faţă, aceste cerinţe sunt îndeplinite, hotărârea ce face obiectul contestaţiei în anulare fiind pronunţată " în recurs", soluţia instanţei fiind de admitere a recursului, de casare în parte a sentinţei recurate şi de rejudecare, sub aspectul cuantumului daunelor morale de la suma de 200 000 RON, la suma de 100 000 RON, cu menţinerea în rest a sentinţei de fond.

În ceea ce priveşte caracterizarea "erorii" invocate de contestator ca reprezentând o greşeală materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că aceasta nu face parte din aspectele de admisibilitate ale căii extraordinare de atac, ci din aspectele analizate de instanţa de judecată în stabilirea caracterului fondat ori nefondat al contestaţiei în anulare.

Constatarea existenţei sau inexistenţei unei erori materiale ţine de analiza în fond a contestaţiei în anulare şi nu constituie un aspect de inadmisibilitate a cererii, care să tindă la respingerea acesteia, fără antamarea fondului contestaţiei în anulare.

Astfel, procedând la analizarea pe fond a motivelor contestaţiei în anulare cu care a fost învestită, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, ce poate fi exercitată numai în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică incidenţa vreunuia dintre motivele prevăzute de dispoziţiile procedurale.

În raport de prevederile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. şi de argumentele expuse de contestator, Înalta Curte constată că în cauză nu se susţine o greşeală materială a instanţei de recurs cu privire la date sau elemente formale ale dosarului cauzei, ci motivele prezentate în contestaţia în anulare se referă la însăşi legalitatea deciziei atacate, contestatorul formulând critici cu privire la raţionamentul instanţei de recurs, contestând considerentele pe care se sprijină soluţia de admitere a recursului, de casare în parte a sentinţei de fond şi de rejudecare a cauzei sub aspectul cuantumului daunelor morale.

Înalta Curte reţine că prin motivele invocate au fost formulate veritabile critici de nelegalitate la adresa hotărârii atacate. Or, în definirea cazului de contestaţie în anulare privitor la existenţa unor erori materiale, textul de lege are în vedere greşelile materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului, ce conduc la retractarea hotărârii pronunţate şi pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor.

Totodată, Înalta Curte are în vedere că, potrivit normelor de procedură civilă, contestaţia în anulare nu are menirea de a crea o cale de atac suplimentară, un "recurs la recurs" în favoarea părţii care o exercită, ci reprezintă un remediu procedural utilizat în cazuri specifice, limitativ prevăzute de C. proc. civ.. Legiuitorul nu a intenţionat ca, pe calea contestaţiei în anulare, să deschidă părţilor posibilitatea formulării unei noi căi de atac, prin care să fie analizate ori reanalizate aspecte de temeinicie şi/sau legalitate ale hotărârii judecătoreşti, ci acest mijloc procedural a fost destinat exclusiv pentru îndreptarea unor nereguli procedurale expres şi limitativ prevăzute de C. proc. civ.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în cauză nu se invocă de către contestator o greşeală materială în sensul strict şi limitativ reglementat de ar. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., motivele prezentate în contestaţia în anulare referindu-se la însăşi legalitatea deciziei atacate, astfel că, eroarea materială invocată de contestator ca fiind săvârşită de instanţa de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Contestatorul invocă, aşadar, o pretinsă greşeală de judecată, respectiv modul în care instanţa de recurs a interpretat cadrul normativ incident litigiului dedus judecăţii, respectiv dispoziţiile Legii nr. 213/2015, dar şi dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, ce prevăd că " În cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, casând sentinţa va rejudeca litigiul în fond".

Eroarea materială la care face referire art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu trebuie confundată cu o eroare de judecată, pentru că s-ar ajunge astfel la rejudecarea fondului pricinii într-o cale extraordinară de atac .

Prin eroare materială ca temei al unei contestaţii în anulare trebuie înţeles orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului, ca tardiv, sau anularea lui, ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi, la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara şi, pentru verificarea acestor situaţii, nu este necesară reexaminarea sau reaprecierea fondului sau a unor aspecte asupra cărora instanţa de recurs a statuat expres.

Eroarea materială priveşte îndeosebi aspecte care ţin de investirea instanţei, de procedură, nicidecum erori de fond, care ar duce la cercetarea argumentelor de drept avute în vedere de instanţa care a solutionat calea de atac.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice pe motivul că ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 14 februarie 2008, pronunţată în Cauza Pshenichnyy împotriva Rusiei, paragraful 26). Curtea Europeană a Drepturilor Omului a mai reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea autorităţii de lucru judecat, adică a caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti [a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 7 iulie 2009 (definitivă la 7 octombrie 2009), pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 14 martie 2011, paragraful 99].

Aşadar, motivul de contestaţie în anulare invocat are în vedere doar erorile materiale de natură procedurală, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii, care au fost determinante în pronunţarea unei soluţii greşite asupra recursului (dezlegării recursului), iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor sau de rezolvare a unui incident procedural.

În afara acestor motive stricte, părţile nu pot solicita anularea hotărârilor judecătoreşti definitive pentru motive de fond, care ar presupune reluarea judecăţii şi stabilirea unei alte situaţii de fapt sau de drept, pentru că s-ar încălca astfel principiul securităţii raporturilor juridice şi autoritatea de lucru judecat de care se bucură hotărârile judecătoreşti definitive.

Acest principiu trebuie respectat chiar în ipoteza în care partea nemulţumită ar susţine că s-au săvârşit erori de judecată şi ar pune în discuţie legalitatea unei hotărâri. Concluzia se desprinde şi din practica instanţei europene de contencios a drepturilor omului, care a afirmat constant că unul din elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul siguranţei raporturilor juridice, potrivit căruia soluţia definitivă pronunţată de instanţe nu trebuie să mai fie rejudecată, iar anularea unei hotărâri judecătoreşti definitive nu poate fi justificată numai pe pretinsa apreciere injustă a probelor de către instanţa care a statuat în ultimă instanţă (Hotărârea din 15 nov. 2007 în cauza Belasin c. României).

În cauza P. contra României, Hotărârea din 27 ian. 2009, Curtea a reţinut că respectarea dreptului la un proces echitabil şi a principiului securităţii raporturilor juridice impune ca nicio parte să nu poată solicita desfiinţarea unei decizii definitive şi executorii într-o cale extraordinară de atac cu singurul scop de a obţine reexaminarea cauzei şi o nouă hotărâre cu privire la acelaşi litigiu.

Este cu consecvenţă statuat şi în doctrină că noţiunea de " eroare materială" trebuie interpretată restrictiv, prin intermediul său neputând fi îndreptate greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziţii legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Pornind de la aceste consideraţii, Înalta Curte, revenind la datele speţei, constată că eroarea materială invocată de contestator şi fundamentată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 noul C. proc. civ. nu-şi găseşte incidenţa în cauza de faţă, unde instanţa de recurs a efectuat, potrivit considerentelor deciziei pendinte atacate, o vădită judecată de valoare, un raţionament juridic de aplicare a legii, atunci când aceasta a apreciat ca fondate criticile recurentului – pârât, stabilind că instanţa de fond a omis a face aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Legea nr. 213/2015.

În mod cert, ceea ce se invocă prin contestaţia în anulare formulată nu reprezintă o eroare materială în sensul reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci, o eroare de judecată, contestatorul criticând, de fapt, soluţia pronunţată de instanţă în rejudecare, modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente litigiului dedus judecăţii, în condiţiile în care eroarea materială la care se referă art. 503 alin. (2) pct. 2 C.pr.,civ., este o greşeală de natură procedurală, constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor, textul de lege nefiind incident în cazul unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, sau de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de faţă este tocmai reevaluarea cadrului normativ incident pe fondul litigiului şi a ansamblului probator, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs, nefiind îndeplinite dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Astfel, reţine Înalta Curte că, în mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "recurs deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative, securitatea raporturilor juridice fiind o dimensiune esenţială.

Contestaţia în anulare nu reprezintă un mijloc procedural pus la dispoziţia părţilor pentru a ataca hotărârea judecătorească devenita anterior definitivă în calea de atac. Aşadar, contestaţia în anulare nu reprezintă un recurs la recurs, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative prevăzute la articolul 503 C. proc. civ.

Principiul securitatii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, conform căruia nicio parte nu este îndreptăţită să solicite o revizuire a unei hotarari definitive si irevocabile, obligatorii, şi, mai ales, nu în scopul de a obţine o rejudecare si o noua analiză a cauzei. Puterea de control a instanţelor ierarhic superioare trebuie exercitată pentru a corecta erorile justitiei, iar nu pentru a se efectua o nouă analiza a cauzei. Calea de atac nu trebuie să constituie un apel deghizat, iar posibilitatea de a exista doua opinii diferite asupra obiectului cauzei nu constituie un temei pentru reexaminare. O exceptie de la aceasta regula se admite numai atunci cand este justificata de circumstante riguroase si de substanta (cauza Ryabikh c. Rusiei).

Astfel, Înalta Curte constată că, prin contestaţia formulată contestatorul încearcă obţinerea unei noi judecăţi, prin criticile formulate aceasta tinzând de fapt la o rejudecare a recursului, cu depăşirea însă a cadrului stabilit restrictiv de art. 503 noul C. proc. civ.

Se constată, aşadar, că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, ce se impune a fi menţinută.

Pentru considerentele ce preced, contestatia în anulare va fi respinsă, ca nefondată.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A., ca nefondată,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei nr. 2178 din data de 27 aprilie 2023 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.