Judicial inspection file closure challenge; appeal nullity for failure to frame specific legal grounds under Civil Procedure Code Art. 488
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant’s appeal null and maintained the lower court’s decision, thereby allowing the defendant administrative authority to prevail. The dispute involved a challenge by an individual against an administrative resolution and a decision to close a file issued by the Judicial Inspection, stemming from broader allegations of rights violations related to an inheritance case; the appellant had previously lost at the appellate level when their action was dismissed as unfounded. The Supreme Court grounded its decision in Articles 488 and 489 of the Civil Procedure Code, ruling that the appeal failed the strict requirement for substantive legal motivation because the appellant merely expressed dissatisfaction and cited constitutional provisions without specifically identifying how the lower court violated or misapplied material law, a procedural defect that mandates the nullity of the extraordinary appeal.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 4711 alin. (3) din C. proc. civ, art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ, art. 490 C. proc. civ, art. 489 alin. (2) C. proc. civ; Judicial inspection file closure challenge; appeal nullity for failure to frame specific legal grounds under Civil Procedure Code Art. 488: Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 14 mai 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Circumstanţele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.01.2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei nr. C21-1955 din 21.12.2021 a inspectorului-şef al Inspecţiei Judiciare şi a Rezoluţiei de clasare din data 25.11.2021.
Hotărârea ce face obiectul controlului dedus judecăţii
Prin sentinţa civilă nr. 2438 pronunţată la data de 28 decembrie 2022 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, ca nefondată.
Recursul exercitat în cauză
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul A. şi, întemeindu-şi cererea pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta a solicitat admiterea recursului şi casarea hotărârii recurate, pe care o consideră nelegală şi netemeinică, aceasta încălcându-i drepturile civile, constituţionale şi fundamentale.
Susţine în esenţă recurentul – reclamant că instanţa a omis să solicite probe concrete de la Inspecţia Judiciară sau să constate că tot la Curtea de Apel Bucureşti a mai existat dosarul nr. x/2021 precum şi dosarele nr. x/2021 şi nr. y/2022, iar subiectul acestor zeci de dosare este nedreptatea care i s-a făcut în ceea ce priveşte dezbaterea succesiunii după tatăl său, B., decedat la data de 09.01.2001.
Mai susţine recurentul că, aşa cum arată curtea la pct. 1 din hotărârea recurată, consideră că i-au fost încălcate mai multe drepturi civile constituţionale şi fundamentale şi pentru acestea solicită admiterea recursului, având aceleaşi drepturi fundamentale trecute în Charta drepturilor fundamentale ale omului şi anume art. 13, art. 13, art. 14, art. 17.
Recurentul invocă faptul că este lipsit de proprietatea sa moştenită de la părinţii decedaţi, cumnatul său şi fiul acestuia vânzând terenul arabil şi casa părinţilor cu ajutorul unor judecători, notari şi executori judecătoreşti din Olteniţa şi din Călăraşi, aceste bunuri fiind luate abuziv şi în cunoştinţă de cauză de primarul comunei Sonatu judeţ Călăraşi.
Apărările formulate în cauză
Împotriva recursului promovat de reclamantul A. a formulat apărări intimata – pârâtă Inspecţia Judiciară, în carul unei întâmpinări, astfel cum impun dispoziţiile art. 4711 alin. (3) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ, aceasta solicitând respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca fiind temeinică şi legală.
Răspunsul la întâmpinare
Recurentul – reclamant A. a combătut apărările intimatei – pârâte Inspecţia Judiciară din cadrul întâmpinării, printr-un Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispoziţiile art. 4711 alin. (4) din C. proc. civ., incidente şi în cazul recursului, conform art. 490 alin. (2) şi art. 494 din acelaşi act normativ.
Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.
În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului din data 11.07.2023 a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 19.03.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, când Înalta Curte a luat act de concluziile orale formulate de recurentul – reclamant atât prin raportare la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sub aspectul încadrării criticilor sale în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., cât şi pe fondul recursului şi, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt şi temeiurile de drept ale cauzei, în baza art. 394 C. proc. civ. a declarat dezbaterile închise şi a reţinut dosarul în pronunţare.
Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând modul în care recurentul a înţeles să motiveze recursul, Înalta Curte reţine inexistenţa motivelor de nelegalitate şi, în raport de reglementarea cuprinsă în art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nul recursul promovat de reclamantul A., pentru următoarele argumente:
Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.,
"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:
d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".
Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că: "Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."
Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat: "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat: "Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488."
Aşadar, din dispoziţiile imperative ale art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. se reţine că instanţa are obligaţia de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerinţa nu este îndeplinită, operează sancţiunea nulităţii recursului.
În calea extraordinară de atac a recursului controlul de legalitate nu poate fi exercitat decât în măsura în care argumentele părţii prin care este exprimată nemulţumirea faţă de soluţia adoptată în fond se circumscriu motivelor de recurs prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Prin urmare, recursul este o cale extraordinară de atac, care poate fi exercitată numai pentru motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Analizând cererea de recurs din perspectiva dispoziţiilor mai sus menţionate, se constată că recurentul, deşi formal invocă motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, în dezvoltarea criticilor sale acesta nu a indicat nici o normă de drept material încălcată sau aplicată greşit de către prima instanţă, ci s-a limitat a susţine doar că i-au fost încălcate mai multe drepturi civile constituţionale şi fundamentale, invocând astfel art. 6, art. 13, art. 14 şi art. 17 din "Charta drepturilor fundamentale ale omului" (Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene), fără a arăta în concret modul cum instanţa de fond a aplicat sau interpretat greşit aceste norme, acesta exprimându-şi doar nemulţumirea în legătură cu drepturile sale succesorale.
Aminteşte însă Înalta Curte că, în calea extraordinară de atac a recursului, nu are loc o devoluare a fondului cauzei, ci obiectul exclusiv al judecăţii îl constituie doar legalitatea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurentul nu a dezvoltat critici de nelegalitate care să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.
În alţi termeni, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac.
Reţine Înalta Curte dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora " 1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate", acestea fiind enumerate în mod limitativ la pct. 1-8 din acelaşi act normativ.
Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul şi condiţiile expres prevăzute de lege.
Aşadar, instanţa învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judecătoresc eficient numai în măsura în care motivele de nelegalitate sunt indicate şi dezvoltate într-o formă concretă şi se referă la una dintre situaţiile prevăzute de art. 488 alin. (1) C . proc. civ.
Or, în condiţiile în care prin calea de atac promovată reclamantul s-a limitat a relua situaţia de fapt, fără a combate raţionamentul juridic al instanţei de fond, Înalta Curte constată că susţinerile acestuia nu reprezintă veritabile critici împotriva sentinţei recurate şi, ca atare, nu pot fi apreciate drept motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, în sensul exigenţelor prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Or, această neregularitate a cererii de recurs este sancţionată cu nulitatea, simpla expunere a unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, nefiind suficientă pentru a se considera îndeplinită condiţia motivării recursului, având în vedere că, din ansamblul criticilor formulate nu se desprind argumentele ce susţin nelegalitatea hotărârii de fond, instanţa de control judiciar neputând încadra susţinerile recurentului în vreunul din motivele de nelegalitate strict şi limitativ prevăzute la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Constată, aşadar, Înalta Curte că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor formulate, în raport cu soluţia primei instanţe iar motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.
În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege.
Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport cu dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.
Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de Codul anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.
În speţa de faţă, însă, Înalta Curte constată că recurentul- reclamant nu a formulat nicio critică posibil a fi circumscrisă unuia din motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate.
Obligaţia de motivare presupune indicarea în concret a criticilor neanalizate, a normei de drept material aplicabile în speţă şi a modului în care aceasta a fost încălcată sau greşit aplicată la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, or, recurentul nu au indicat niciun element de natură a contura incidenţa cel puţin a unui motiv de casare din cele prevăzute limitativ de norma legală anterior menţionată.
Reţinând astfel că, prin cererea de recurs nu a fost formulată nicio critică posibil a fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute strict şi limitativ la dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a face aplicarea dispoziţiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., constatând nulitatea recursului.
Soluţia de anulare a recursului nu aduce atingere Constituţiei României, care prevede exercitarea căilor de atac în condiţiile prevăzute de lege, şi nici Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care prevede dreptul la un singur grad de jurisdicţie în materie civilă (art. 6 par. 1 CEDO şi care are prioritate de aplicare faţă de dreptul generic la un remediu efectiv prev. de art. 13 din Convenţie), referirea la "recurs" neputând fi în niciun caz înţeleasă ca referindu-se la calea de atac de reformare a recursului din dreptul intern, înţelesul corect al acestei noţiuni fiind acela de "remediu".
Este evident că motivele de nelegalitate trebuie să îmbrace forma unor critici concrete aduse acesteia, a unor aspecte referitoare la modul de aplicare a legii de către prima instanţă la situaţia concretă, nicidecum nu pot fi formulate sub forma unor susţineri generale, pur teoretice, din care instanţa de recurs să poată deduce anumite aspecte neprecizate expres de recurent, legate de nelegalitatea hotărârii.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, reţinând că recurentul-reclamant nu s-a conformat exigenţelor cerute de lege şi nu a formulat critici care să permită încadrarea motivelor de recurs în vreunul dintre cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi cum, în cauză, nu pot fi reţinute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancţiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. şi, pe cale de consecinţă, va constata nul recursul exercitat de reclamantul A. împotriva sentinţei de fond pe care, în consecinţă, o va menţine, ca legală, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată nul recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 2438 din 28 decembrie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 14 mai 2024.