Judicial executor candidacy challenge: partially quashed, rejection annulled, but appointment order claim dismissed as moot and unfounded.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal by the Ministry of Justice, partially cassated the lower court's ruling, and, on re-hearing, dismissed as moot the claim to annul art. 46³(2)-(4) of Ministry Order no. 210/2001 (since those provisions had already been annulled by a prior final decision with *erga omnes* effect), dismissed as unfounded the claim to order the Ministry to issue a judicial executor appointment order for the applicant, and upheld the remainder of the ruling, including the annulment of the Ministry's rejection decision. The dispute concerned a candidate's challenge to her rejection in a dossier-based competition for appointment as a judicial executor without exam, based on supplementary ranking criteria (domicile, specialization courses, other relevant aspects) imposed by regulation. The court held that the claim to annul the already-voided regulatory provisions was moot and that the court could not substitute its judgment for the administrative authority's discretion in verifying statutory eligibility conditions and issuing the appointment order, particularly absent joinder of other competing candidates.
Legislator headnote
AI generatedart. 16 din Legea nr. 188/2000, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 3 din O.U.G. nr. 190/2005, art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000, art. 21 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, art. 15 din Legea nr. 188/2000; Judicial executor candidacy challenge: partially quashed, rejection annulled, but appointment order claim dismissed as moot and unfounded: 46³(2)-(4) of Ministry Order no. 210/2001 (since those provisions had already been annulled by a prior final decision with *erga omnes* effect), dismissed as unfounded the claim to order the Ministry to issue a judicial executor appointment order for the applicant, and upheld the remainder of the ruling, including the annulment of the Ministry's rejection decision. The dispute concerned a candidate's challenge to her rejection in a dossier-based competition for appointment as a judicial executor without exam, based on supplementary ranking criteria (domicile, specialization courses, other relevant aspects) imposed by regulation. The court held that the claim to annul the already-voided regulatory provisions was moot and that the court could not substitute its judgment for the administrative authority's discretion in verifying statutory eligibility conditions and issuing the appointment order, particularly absent joinder of other competing candidates.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedBasis for admitting the appeal and cassation of the lower court decision due to procedural errors and misapplication of law.
Legal basis for the court's authority to resolve the claims in administrative litigation, leading to the partial cassation and re-judgment.
Procedural rule applied in the dispositive to admit the appeal and to partially quash the lower court's decision.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, la data de 18.12.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti a solicitat anularea măsurii de respingere dispusă de Ministerul Justiţiei în etapa eliminatorie din cadrul procedurii "Concurs de dosare", prin Adresa nr. x/25.06.2018 şi pe cale de consecinţă, obligarea Ministerului Justiţiei să constate îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 15 lit. g), teza finală şi art. 16 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, precum si art. 6 alin. (1), art. 6 alin. (12) si art. 46 indice 1- 46 indice 3 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001 cu modificările si completările ulterioare şi să dispună numirea reclamantei pe postul de executor judecătoresc.
Prin cererea completatoare formulată ulterior, reclamanta a solicitat admiterea cererii sale de înscriere în profesia de executor judecătoresc în localitatea Lehliu Gară, obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea ordinului de numire în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în subsidiar, admiterea pentru un post de executor judecătoresc la Chişineu-Criş sau, dacă nu e posibil, la Oraviţa. De asemenea, a solicitat anularea art. 463 pct. 2,3 şi 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 2315 din 24 septembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
4. Hotărârea pronunţată în recurs
Prin decizia civilă nr. 4762 din data de 30 septembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2315 din 24 septembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018*.
5. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în al doilea ciclu procesual
Prin încheierea de şedinţă din data de 5 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal a amânat pronunţarea la data de 19 octombrie 2021, când, pronunţând sentinţa civilă nr. 286, a decis următoarele:
· a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti;
· a anulat art. 46 indice 3 pct. 2, 3 şi 4 din OMJ nr. 210/2001;
· a anulat măsura de respingere cererii reclamantei de numire în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen comunicată prin adresa nr. x/25.06.2018;
· a obligat pârâtul să emită ordinul de numire al reclamantei în profesia de executor judecătoresc în localitatea Lehliu Gară în termen de 20 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii.
6. Calea de atac exercitată în al doilea ciclu procesual
Împotriva hotărârilor menţionate anterior a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-pârât a apreciat că instanţa de fond a stabilit în mod eronat că art. 46 indice 3 din OMJ nr. 210/2001 impune reguli neclare şi discriminatorii care împiedică accesul în profesia de executor judecătoresc, contrare actului normativ de forţă juridică superioară, prin adăugarea la prevederile acestuia.
În opinia recurentului-pârât, criteriul de departajare suplimentar şi subsidiar al domiciliului reprezintă o condiţie reală, adecvată şi justificată în procedura selecţiei executorilor judecătoreşti fără concurs. Numirea fără examen în funcţia de executor judecătoresc reprezintă o modalitate de excepţie privind admiterea în această profesie, regula fiind numirea în urma promovării examenului de definitivat (pentru executorii judecătoreşti stagiari) sau a promovării concursului de admitere în profesie (pentru persoanele care au exercitat timp de 3 ani o funcţie de specialitate juridică), pentru examene/concursuri ocuparea posturilor făcându-se în ordinea mediilor.
Deşi teza finală de la 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 prevede că sunt scutite de examen persoanele care au exercitat timp de 5 ani funcţia de judecător, procuror sau avocat, cu condiţia să fi promovat examenul de definitivat în profesia din care provin, îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 15 este suficientă în situaţia în care numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mic sau egal cu numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii, iar nu şi în situaţia contrară, când devine necesară identificarea unor criterii de departajare care să fie în concordanţă cu scopul în vederea căruia legea a prevăzut, în mod excepţional, accesul în profesie fără susţinerea concursului pentru verificarea cunoştinţelor de specialitate necesare îndeplinirii funcţiei de executor judecătoresc, aşa cum s-a întâmplat în cauză.
Aşa cum rezultă din preambulul O.U.G. nr. 190/2005, modificările aduse Legii nr. 188/2000 au fost generate de "măsura cuprinsă în Strategia de reformă a sistemului judiciar pe perioada 2005 - 2007, în sensul eliminării condiţiei de plată în avans a onorariilor executorilor judecătoreşti, pentru persoanele cu un venit redus, ca o modalitate de asigurare a unui sistem eficient de executare a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii şi ca un mijloc de garantare a accesului efectiv la justiţie ale cărei rezultate practice este imperios a fi concretizate în termen cât mai scurt. În plus, luând în considerare că problema neexecutării hotărârilor judecătoreşti a fost criticată în Raportul de monitorizare a României în vederea aderării la Uniunea Europeană, publicat la 25 octombrie 2005, fiind necesare măsuri rapide de corecţie". De asemenea, art. 3 din O.U.G. nr. 190/2005 stabileşte obligaţia pentru ministrul justiţiei ca, în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei să emită ordinul pentru modificarea şi completarea OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti.
Atunci când numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii, sunt necesare criterii suplimentare pentru departajarea candidaţilor, aceste criterii fiind cele prevăzute la art. 46 indice 3 din OMJ nr. 210/2001 luând în considerare că, potrivit art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000 accesul nu se realizează în această ipoteză pe baza unei examen care ar presupune verificarea cunoştinţelor, ci în considerarea vechimii dobândite în profesiile juridice expres prevăzute. Aceste criterii suplimentare de departajare nu modifică legea, ci au fost prevăzute în aplicarea acesteia, întrucât, în lipsa lor, nu ar fi fost posibil accesul în profesie în condiţiile art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000.
Scopul urmărit prin reglementarea criteriului domiciliului este de a asigura buna desfăşurare a serviciului public prestat de executorul judecătoresc, urmărindu-se ca acest serviciu să fie efectiv în localităţile din circumscripţia în care există posturile vacante. S-a apreciat că o persoană care are domiciliul în localitatea respectivă poate fi mai puţin tentată să ia în calcul, de la început, valorificarea acelor modalităţi prevăzute de lege cum sunt asocierea sau schimbarea sediului, astfel încât să se ajungă tot la situaţia iniţială, în care serviciul public corespunzător nu poate fi asigurat în localitatea în care se stabileşte necesitatea asigurării sale tocmai prin actualizarea numărului de posturi/locuri necesare.
Este greşită, totodată, aprecierea instanţei în sensul că intimata-reclamantă a fost respinsă în urma unui criteriu disproporţionat şi arbitrar care nu privea o cerinţă profesională. Subliniază că acest criteriu al domiciliului este utilizat de legiuitor şi în cazul altor profesii, indicând cu titlu exemplificativ prevederile art. 21 alin. (5) din Legea nr. 303/2004.
Referitor la criteriile de la pct. 2 şi 3 ale art. 463 din Regulament, acestea au fost greşit analizate şi anulate, instanţa omiţând faptul că intimata reclamantă nu s-a aflat în situaţia de a-i fi aplicate aceste criterii. După aplicarea celui de-al doilea criteriu legal eliminatoriu de departajare, s-a constatat că dintre cei 17 candidaţi care şi-au exprimat prima opţiune pentru circumscripţia Judecătoriei Lehliu Gară, numai 5 candidaţi au făcut dovada că au domiciliul în circumscripţia Judecătoriei Lehliu Gară, calificându-se astfel, în următoarea etapă de departajare. Cum intimata reclamantă nu a făcut dovada domiciliului, aceasta nu s-a aflat în situaţia aplicării criteriului referitor la absolvirea de cursuri de specializare ori în situaţia dovedirii altor aspecte relevante în exercitarea profesiei de executor judecătoresc, astfel că nu justifica un interes pentru anularea tuturor criteriilor.
A mai arătat recurentul-pârât că acea condiţie privind absolvirea unor cursuri de specializare se referă la domeniul specific cel mai apropiat de esenţa activităţii prestate de executorul judecătoresc, la durata cursurilor, la frecvenţa acestora, etc. Tot astfel, criteriul "alte apecte relevante" este avut în vedere doar în ultimă instanţă, după epuizarea celor anterioare, şi în mod evident nu ar putea fi conceput în afara carierei profesionale a juristului.
Pe de altă parte, chiar în situaţia anulării 463 din OMJ nr. 210/2001, este greşită soluţia de obligare a recurentului pârât la emiterea ordinului de numire în profesia de executor judecătoresc, în localitatea Lehliu Gară, întrucât în speţă nu s-a procedat la verificarea îndeplinirii condiţiilor de acces în profesie potrivit art. 16 alin. (1) şi art. 15 din Legea nr. 188/2000, necesar a fi îndeplinite chiar şi atunci când numirea se face în baza dispoziţiei de excepţie, fără examen, iar instanţa nu se poate substitui autorităţii administrative care are competenţa verificării îndeplinirii condiţiilor legale de acces în profesie şi de a emite ordin de numire.
În concluzie, apreciază că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea M.J. să emită ordin de numire în profesia de executor judecătoresc a intimatei reclamante, după cum în mod greşit a dispus anularea art. 463 din OMJ nr. 210/2001, fără a se ţine seama de scopul reglementării criteriilor de departajare şi de necesitatea acestora atunci când cererile depuse de candidaţi depăşesc numărul posturilor vacante, în situaţia reglementată de art. 15 lit. g) din Legea nr. 188/2000.
7. Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiat, cu consecinţa menţinerii în integralitate a sentinţei recurate.
Intimata-reclamantă a arătat că recurenta-reclamantă a fost sancţionată de două ori cu amenda de către Consiliul Naţional de Combatere a Discriminării, reţinând că eliminarea sa pe criteriul domiciliului în circumscripţia judecătoriei este o măsură discriminatorie în lumina disp. O.G. nr. 137/2000, sancţiuni ce au fost menţinute prin sentinţa civilă nr. 159/11.02.2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În opinia sa, instanţa de fond a făcut o analiză amplă a situaţiei deduse judecăţii, atât în fapt, cât şi în drept, reţinând că recurenta-pârâtă nu a putut demonstra că acest criteriu al domiciliului ar fi fost stabilit pentru atingerea unui obiectiv legitim, că ar fi proporţional sau că ar reprezenta o cerinţă profesională reală şi determinantă.
Acest criteriu arbitrar introdus, al domiciliului pe raza judecătoriei unde are loc numirea, încalcă şi jurisprudenţa CEDO în materie, sens în care face trimitere la cauzele Thlimmenos contra Greciei sau Inza contra Austriei.
Mai mult decât atât, introducerea acestui criteriu prin prevederile art. 46 indice 3 pct. 2 intră în contradicţie inclusiv cu alte dispoziţii ale aceluiaşi act normativ, respectiv art. 46 indice 1 alin. (2) din Regulament, potrivit căruia candidatul poate avea o opţiune principală şi mai multe opţiuni secundare.
Analiza primei instanţe s-a făcut prin raportare la mai multe acte normative, cu o forţă juridică superioară faţă de Regulament, respectiv Constituţia, Legea nr. 188/2000, Legea nr. 24/2000 şi O.G. nr. 137/2000 şi cu luarea în considerare a celor statuate prin Decizia nr. 4762/30.09.2020, prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în primul ciclu procesual nu s-a analizat faptul că dispoziţiile art. 46 indice 3 din Regulament prevăd criterii pe baza cărora se stabileşte ordinea de prioritate, iar nu condiţii eliminatorii. Or, recurentul-pârât şi în prezent apreciază criteriul domiciliului ca fiind unul eliminatoriu de departajare, aspect care confirmă legalitatea sentinţei recurate, respectiv caracterul nelegal al deciziei de respingere a cererii reclamantei de acces în profesie cu scutire de examen.
Critică aserţiunile recurentului-pârât potrivit cărora cei numiţi în funcţia de executor judecătoresc într-o anumită circumscripţie vor fi mai puţin tentaţi să ia în calcul asocierea sau schimbarea sediului şi să îşi desfăşoare efectiv activitatea in altă circumscripţie decât cea unde au fost numiţi fără examen, apreciind că acestea nu se încadrează în motivele de recurs indicate şi că nu pot fi folosite cerinţe pentru a îngrădi sau îngreuna dreptul unei persoane (un executor judecătoresc în funcţie) de a beneficia de prevederile care îi permit asocierea sau schimbarea de sediu (în altă localitate decât cea unde a fost numit iniţial). În plus, această apreciere a recurentului-pârât este eronată şi prin raportare la faptul că legea nu stabileşte un plafon minim în privinţa numărului de executori judecătoreşti dintr-o circumscripţie, iar în privinţa limitei superioare, numărul executorilor se stabileşte prin raportare la numărul populaţiei, doar că această limită nu este atinsă pentru niciuna dintre circumscripţiile în speţă, pentru care a optat reclamanta.
În ceea ce priveşte anularea criteriilor prevăzute de art. 46 indice 3 pct. 3 şi 4 din Regulament, prima instanţă a reţinut în mod corect că aceste criterii nu respectă cerinţele de claritate şi predictibilitate impuse de lege, având un caracter obscur, care lasă loc arbitrariului. Normele analizate nu arată nici măcar exemplificativ ce cursuri de specializare se cer, care este ordinea lor de prioritate, ponderea, ci impun reguli neclare si discriminatorii ce reprezintă veritabile bariere arbitrare în calea accesului în profesia de executor judecătoresc.
În final, intimata-reclamantă a arătat că instanţa nu a fost învestită cu verificarea dosarului reclamantei din perspectiva condiţiilor de acces în profesie, ci cu analizarea nelegalităţii deciziei de respingere şi cu anularea unor prevederi legale incidente, fiind respectate limitele învestirii. Soluţia de anulare a deciziei de respingere şi obligarea recurentului-pârât să emită un ordin de numire în profesie pentru reclamantă sunt perfect legale, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.
8. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen la data de 17.01.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării cererii.
II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este fondat, pentru următoarele considerente:
În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat:
(i) anularea măsurii de respingere dispuse de Ministerul Justiţiei în etapa eliminatorie din cadrul procedurii "Concurs de dosare", prin Adresa nr. x/25.06.2018 şi pe cale de consecinţă, obligarea Ministerului Justiţiei să constate îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 15 lit. g), teza finală şi art. 16 din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, precum si art. 6 alin. (1), art. 6 alin. (12) si art. 46 indice 1- 46 indice 3 din Regulamentul de punere în aplicare a legii nr. 188/2000, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001 cu modificările si completările ulterioare şi să dispună numirea reclamantei pe postul de executor judecătoresc;
(ii) admiterea cererii sale de înscriere în profesia de executor judecătoresc în localitatea Lehliu Gară, obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea ordinului de numire în termen de 20 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în subsidiar, admiterea pentru un post de executor judecătoresc la Chişineu-Criş sau la Oraviţa;
(iii) anularea art. 463 pct. 2,3 şi 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000.
Cu privire la acest ultim capăt de cerere, Înalta Curte constată că solicitarea de anulare a prevederilor art. 463 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 a format anterior obiectul unei alte cauze, respectiv al dosarului nr. x/2020 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, având ca părţi reclamanta B. şi pârâtul Ministerul Justiţiei.
Prin sentinţa civilă nr. 142/F-CONT din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei. Această soluţie însă a fost desfiinţată, întrucât, prin Decizia nr. 3583 din data de 16 iunie 2022, pronunţată în dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de reclamanta B. împotriva sentinţei nr. 142/F-CONT din 18 decembrie 2020 a Curţii de Apel Piteşti – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a casat în parte sentinţa recurată şi în rejudecare, a admis în parte acţiunea introductivă, cu consecinţa anulării art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 210/2001, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 64 din 6 februarie 2001, menţinând în rest sentinţa recurată.
Potrivit art. 23 din Legea nr. 554/2004: "Hotărârile judecătoreşti definitive prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor. Acestea se publică obligatoriu după motivare, la solicitarea instanţelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau, după caz, în monitoarele oficiale ale judeţelor ori al municipiului Bucureşti, fiind scutite de plata taxelor de publicare."
Astfel, Decizia nr. 3583 din 16 iunie 2022 referitoare la anularea art. 463 din Regulamentul de aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 955 din 30 septembrie 2022.
Dispoziţiile art. 46 indice 3 din Regulament prevedeau următoarele:
"Când numărul cererilor pentru ocuparea posturilor vacante este mai mare decât numărul posturilor vacante din circumscripţia unei judecătorii, ordinea de prioritate a solicitanţilor se va stabili cu respectarea următoarelor criterii:
1. să nu fi fost sancţionat disciplinar în ultimii 5 ani anteriori anului depunerii cererii de numire în funcţia de executor judecătoresc şi nici în anul respectiv. Dacă nu mai este în funcţie, trebuie îndeplinită şi condiţia ca acesta să îşi fi încetat activitatea din motive neimputabile;
2. să aibă domiciliul într-o localitate din circumscripţia judecătoriei în care solicită numirea;
3. să fi absolvit cursuri de specializare;
4. alte aspecte relevante."
Prin decizia civilă nr. 3583 din 16 iunie 2022, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut, în esenţă, că aceste prevederi legale cuprinse în Regulament, act normativ cu forţă juridică infralegală, adaugă dispoziţiilor legale primare, în condiţiile în care prevederile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 nu permiteau instituirea unor criterii de departajare, ci doar a unei proceduri de desfăşurare a concursurilor/examenelor. Totodată, instanţa de control judiciar a reţinut că dispoziţiile regulamentare nu satisfac exigenţele de predictibilitate şi previzibilitate, ci lasă la latitudinea arbitrariului aplicarea lor, motiv pentru care a apreciat că se impune admiterea capătului de cerere referitor la anularea acestora.
Înalta Curte subliniază că hotărârea judecătorească definitivă de anulare (totală sau parţială) a unui act administrativ normativ produce efecte erga omnes, nu doar raportat la părţile cauzei în care s-a pronunţat soluţia de anulare. Efectele acestei hotărâri se răsfrâng şi asupra cauzelor aflate în curs de judecată, având acelaşi obiect, întrucât acţiunea în anulare nu poate viza decât un act administrativ normativ în vigoare. Or, această din urmă condiţie nu este îndeplinită în ipoteza în care actul atacat sau o parte a prevederilor acestuia au fost desfiinţate de instanţa de judecată în cadrul unei alte acţiuni în anulare.
Astfel cum a reţinut şi Curtea Constituţională în deciziile nr. 126/2015 şi nr. 602/2019, pentru persoanele care au avut calitatea de parte în litigiul în care instanţa a dispus anularea în tot sau în parte a unui act administrativ unilateral cu caracter normativ, efectele anulării actului se produc în virtutea principiului efectului relativ al hotărârilor judecătoreşti, producându-se şi pentru trecut, iar pentru terţele persoane care nu au avut calitatea de parte în litigiul în care s-a pronunţat hotărârea de anulare, anularea unui act administrativ normativ produce efecte erga omnes şi numai pentru viitor, după publicarea acestei hotărâri.
Înalta Curte va avea în vedere şi prevederile art. 29 din C. proc. civ., potrivit cărora acţiunea civilă este reprezentată de ansamblul mijloacelor procesuale prin care se asigură protecţia judiciară a drepturilor şi intereselor civile legal ocrotite, precum şi cele ale art. 32 din acelaşi cod, care reglementează condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, una dintre acestea fiind cea privind formularea unei pretenţii.
Aşadar, unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul acţiunii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
Or, în condiţiile în care se solicită 463 pct. 2, 3 şi 4 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, care, la data soluţionării recursului, a fost deja anulat prin Decizia nr. 3.583 din 16 iunie 2022 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, instanţa de recurs constată că, în cauză nu este îndeplinită condiţia premisă a existenţei actului administrativ normativ vizat de cererea de anulare, astfel că acţiunea formulată de către reclamantă a rămas fără obiect.
Pentru aceste considerente, Înalta Curte, reţinând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge capătul de cerere privind anularea art. 46 indice 3 pct. 2, 3 şi 4 din O.M.J. nr. 210/2001, ca rămas fără obiect.
În acest context, Înalta Curte va menţine soluţia instanţei de fond de anulare a măsurii de respingere a cererii reclamantei de numire în profesia de executor judecătoresc cu scutire de examen, dispuse prin adresa nr. x/25.06.2018, constatând că anularea acestei măsuri este o consecinţă directă a anulării actului normativ în baza căreia a fost dispusă. Prin urmare, criticile din recurs cu privire la soluţia de anulare a măsurii menţionate anterior sunt nefondate.
În ceea ce priveşte capătul de cerere privind obligarea pârâtului de a emite actul de numire în profesia de executor judecătoresc conform opţiunilor exprimate prin cererea adresată acestuia, Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia instanţei de fond, ci apreciază că soluţionarea acestui capăt de cerere în sensul celor cuprinse în acţiunea introductivă ar echivala cu o substituire a instanţei de judecată în atribuţiile autorităţii publice pârâte, în condiţiile în care reclamanta nu a înţeles să formuleze cerere de chemare în judecată şi în contradictoriu cu ceilalţi candidaţi admişi în procedura contestată în baza prevederilor regulamentare constatate ca nelegale. Or, în raport cu cele arătate anterior, finalitatea urmărită de reclamantă nu ar putea fi atinsă în lipsa cadrului procesual subiectiv şi obiectiv. Drept urmare, Înalta Curte, în rejudecare, va respinge acest capăt de cerere, ca neîntemeiat.
În concluzie, pentru toate considerentele expuse anterior, Înalta Curte, constatând incidenţa motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., în raport de prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, va casa în parte sentinţa recurată, va respinge, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind anularea art. 46 indice 3 pct. 2, 3 şi 4 din O.M.J. nr. 210/2001 şi va respinge capătul de cerere privind emiterea pentru reclamantă a ordinului de numire în profesia de executor judecătoresc în localitatea Lehliu Gară, ca neîntemeiat, menţinând în rest sentinţa recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 286 din data de 19 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a (veche) contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge capătul de cerere privind anularea art. 46 indice 3 pct. 2, 3 şi 4 din O.M.J. nr. 210/2001, ca rămas fără obiect.
Respinge capătul de cerere privind emiterea pentru reclamantă a ordinului de numire în profesia de executor judecătoresc în localitatea Lehliu Gară, ca neîntemeiată.
Menţine în rest sentinţa recurată.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.