Unjustified refusal to solve administrative request; forwarding petition to competent authority not a legal basis for compensation claim

Şedinţa publică din data de 17 ianuarie 2024

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 05.04.2021, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. de dosar x/2021, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, a solicitat obligarea pârâtului la luarea măsurilor legale pentru plata indemnizatiei cuvenită revoluţionarilor cu rol determinant conform prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea 341/2004 care menţionează faptul că indemnizaţia lunară datorată este în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1363 din data de 08 octombrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia nulităţii cererii de chemare în judecată şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârât, ca neîntemeiate, iar pe fondul cauzei, a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile menţionate anterior, a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi rejudecarea cauzei, cu consecinţa admiterii acţiunii introductive.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurentul-reclamant a arătat că instanţa fondului s-a transformat într-un apărător al acestuia, acordându-i consultanţă juridică astfel cum rezultă din penultimul paragraf al hotărârii recurate prin care i-a sugerat să invoce excepţii de neconstituţionalitate şi să solicite despăgubiri pârâtului, în loc să-i analizeze acţiunea şi să observe că pârâtul a refuzat nejustificat să răspundă solicitării reclamantului.

Astfel, instanţa de fond a interpretat în mod eronat normele de drept material incidente în cauză, respectiv prevederile 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004.

Judecătorul fondului ar fi trebuit să constate că lipsa soluţionării favorabile a solicitării reclamantului conduce la încălcarea drepturilor sale, recunoscute de Legea nr. 341/2004, potrivit căreia indemnizaţia lunară datorată este în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata. Indemnizaţia a fost plafonată prin dispoziţiile art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 99/2016, art. 12 alin. (2) din O.U.G. nr. 90/2017 şi ale art. 40 alin. (2) din O.U.G. nr. 114/2018.

Recurentul-reclamant a mai susţinut că, la momentul soluţionării cauzei, instanţa de fond nu a observat că dispoziţiile legale referitoare la indemnizaţie şi cuantumul acesteia sunt în vigoare, fiind menţionate în Legea nr. 341/2004 şi nu a avut în vedere Decizia nr. 444/25.06.2018 a Curţii Constituţionale prin care s-a statuat că, atunci când o dispoziţie legală este în vigoare şi prevede plata anumitor beneficii, iar condiţiile stipulate sunt respectate, autoritatile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora. De asemenea, prin decizia nr. 314 din 05.06.2014 publicată în M.O. 538/21.07.2014, Curtea Constituţională a stabilit că "restrângerea ori suspendarea acestor drepturi in viitor, în condiţiile în care textele de lege care le prevăd nu au fost abrogate, ar putea justifica întrebarea dacă aceste drepturi mai există şi dacă nu cumva textele de lege care le prevăd au fost în fapt lipsite de eficienţă, asa încât speranţa titularilor acestor drepturi, deşi are un suport legal, este în realitate lipsită de conţinut. Astfel, deşi formal limitată în timp respectiv vizând durata unui an calendaristic măsura de suspendare repetată a acestor drepturi, pentru mai mulţi ani la rând ar putea afecta caracterul previzibil al normelor de lege, creând incertitudine cu privire la existenţa acestor drepturi"(paragraful 23), iar "măsura adoptată deja pentru trei ani consecutivi, 2012,2013,2014 nu poate fi repetată sine die, caz în care ar putea afecta proportionalitatea măsurii"(paragraful 25).

În raport de aceste decizii ale Curţii Constituţionale, reclamantul apreciază că măsura restrângerii drepturilor sale timp de 11 ani, respectiv a dreptului de a primi indemnizaţia în cuantumul stabilit de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, reprezintă un exces de putere al pârâtei şi afectează proporţionalitatea acesteia şi caracterul previzibil al normelor legale. Plafonarea indemnizaţiei prevăzute de Legea nr. 341/2004 este o măsura care nu respectă principiul supremaţiei Constituţiei şi a legilor, de vreme ce o dispoziţie a legii nu este abrogată, dar nu este aplicată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamantul A., solicitând, în principal, anularea acestuia, pe cale de excepţie şi în subsidiar, respingerea ca nefondat, cu consecinţa menţinerii sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluţia completului de judecată, s-a fixat termen la data de 17.01.2024, în şedinţă publică, cu citarea părţilor, în vederea soluţionării cererii.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra cererii de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din circumstanţele particulare ale cauzei, rezultă că reclamantul a învestit instanţa de contencios cu o acţiunea privind obligarea pârâtului Guvernul României la luarea măsurilor legale pentru plata indemnizatiei cuvenită revoluţionarilor cu rol determinant conform prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004 care menţionează faptul că indemnizaţia lunară datorată este în coeficient de 1,10, calculată pe baza coeficienţilor de multiplicare aplicaţi asupra câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobat prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aferent anului pentru care se face plata.

Cererea sa de chemare în judecată a fost respinsă de către prima instanţă, iar reclamantul a criticat această soluţie din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea recursului, Înalta Curte va răspunde punctual criticilor de nelegalitate invocate.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că soluţiile pronunţate asupra excepţiilor procesuale invocate în faţa instanţei de fond nu au fost recurate, astfel că au căpătat caracter definitiv.

În continuare, pentru a răspunde criticilor de nelegalitate formulate în recurs, de către reclamant, Înalta Curte are în vedere că, potrivit art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, "...se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri (...)". Refuzul nejustificat de a soluţiona o cerere este definit la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 ca fiind "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinţei de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat şi nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluţionării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile".

Or, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, precum şi la înscrisurile de la dosar, instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu se identifică un astfel de refuz nejustificat de soluţionare a cererii, din partea autorităţii pârâte, cum pretinde recurentul-reclamant.

Este adevărat că, la data de 24 noiembrie 2020, acesta s-a adresat Guvernului României cu o cerere privind luarea măsurilor legale pentru plata indemnizaţiei cuvenite revoluţionarilor cu rol determinant conform prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 341/2004, însă, prin răspunsul pârâtului ataşat la dosarul de fond, i s-a adus la cunoştinţă faptul că memoriul său a fost transmis în conformitate art. 6 indice 1 din O.G. nr. 27/2002, spre competentă soluţionare, Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945/1989.

Împrejurarea că o autoritate publică înaintează memoriul ce i-a fost adresat, unei alte autorităţi, căreia îi revine, potrivit legii, competenţa de a verifica şi de a soluţiona aspectele sesizate, nu constituie o situaţie de nesoluţionare în termen a unei cereri, în sensul dat de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004. Faptul că recurentul-reclamant nu a primit un răspuns în sensul dorit, nu echivalează cu nesoluţionarea cererii sale, aşadar nu se poate concluziona că a fost vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim.

Totodată, Înalta Curte mai are în vedere şi faptul că reclamantul a invocat în susţinerea demersului judiciar iniţiat faptul că indemnizaţia sa cuvenită în calitate de luptător pentru Victoria Revoluţiei din decembrie 1989- Luptător cu rol determinant conform certificat seria x-B nr. x a fost plafonată printr-o serie de ordonanţe ale Guvernului, respectiv O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 99/2016, O.U.G. nr. 90/2017 şi O.U.G. nr. 114/2018, pe care le-a apreciat ca fiind contrare prevederilor constituţionale. Or, astfel cum a reţinut instanţa de fond, criticile sale se circumscriu procedurii speciale reglementate de dispoziţiile art. 9 din Legea contenciosului administrativ, reclamantul invocând, în realitate, faptul că plafonarea indemnizaţiei sale a fost adoptată prin ordonanţe ale Guvernului României care contravin prevederilor constituţionale. Prin urmare, acesta are posibilitatea formulării unei acţiuni întemeiate pe prevederile art. 9 din Legea nr. 554/2004, însoţită de excepţia de neconstituţionalitate, în măsura în care apreciază că a fost vătămat într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanţe sau dispoziţii din ordonanţele menţionate.

Pentru toate aceste considerente, Înalta Curte constată că niciuna dintre criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant A. nu este fondată, sentinţa atacată fiind dată o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material, raportat la motivele cererii deduse judecăţii şi la materialul probator administrat în cauză.

În consecinţă, nefiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1), (8) C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 1363 din data de 08 octombrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 17 ianuarie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.